Nu te înşeli, pentru tine scriu aceste cuvinte. Sunt neputincioasã în faţa nefericirii tale iar acelaşi sumar “înteleg” pe care ţi-l dau drept rãspuns de fiecare datã, ţi-l voi dezvolta în aceste rânduri. Ştiu cã necazul tãu îţi macinã fiinţa şi adunã nori grei pe cerul inimii tale, ştiu cât de mult suferi, cât te frãmânţi şi câtã revoltã ai în tine… Nu te supãra acum, iubita mea, când spun cã nu pot decât sã zâmbesc în faţa suferinţei tale. Iubirea… Nu vreau sã filosofez pe marginea sa, însã aceastã straşnicã boalã te-a lovit din plin şi acum zaci în febra deznãdejdii, îndureratã, însinguratã, însângeratã. Vezi tu, cam ãsta ar fi unul dintre efectele nefaste ale iubirii, pandemia omniprezentã care ne rãpeşte minţile şi inimile. Şi asta pentru cã, de mici fiind, ne închipuim cã viaţa se împarte la doi, iar similitudinile dintre el şi ea le traducem prin stereotipul “suflete perecheµ. Ei bine, viaţa, draga mea, nu se împarte la doi. Fã un exerciţiu de imaginaţie: este ultima ta clipã înaintea morţii şi tragi linie – ce aduni? Nefericirea ta şi prostia lui? Sper cã nu… Vei însuma toate experienţele care te-au format ca individ, şi bune şi rele, şi s-ar putea sã realizezi cã balanţa înclinã prea mult de partea viselor neîmplinite. Şi cum îţi întâmpini moartea? Cu regrete. Viaţa nu se împarte la doi, iubirea nu îşi alege victime doar din rândul sufletelor împerecheate, iar omul care ţi-a marcat viaţa nu este un nenorocit nehotãrât, un superficial cu minte adolescentinã – el este micul tãu “deşert de disperareµ, o cãrãmidã din temelia fiinţei tale. Dacã el nu ar fi existat, astãzi nu erai la fel şi nu, nu este un idiot misogin, ci un bãrbat deosebit pe care îl iubeşti. Îl vrei? Ia-l! Nu? Hotãrãşte-te ce vrei şi urmeazã-ţi scopul. Nu uita, însã, cã fiecare vârf cucerit îţi oferã perspectiva altuia şi mai înalt şi oricât ai fi de temerarã, uşor de mulţumit, sau indiferentã, la un moment dat, vei simţi nevoia sã ai din nou cãrarea la picioare. Ştiu cã te nemulţumesc cuvintele mele, cã îţi spui în sinea ta cã nu am înţeles, în fapt, nimic. Ştiu cã regreţi cã ţi-ai deschis sufletul în faţa mea, iar aceste rânduri te rãnesc pentru cã tu ai fi dorit sã-ţi prezic fericirea. Draga mea, am înţeles şi nãdãjduiesc cã vei înţelege şi tu. Nu-ţi spun sã-l dai naibii, sã-l uiţi sau sã fugi în braţele lui. Spun doar cã el este o experienţã din suma celor care te clãdesc ca om. Ai grijã, însã, ca acestea sã nu fie prea neînsemnate, iar timpul ce l-ai sacrificat în numele acestei iubiri sã nu fie tot timpul tãu. Încã un exerciţiu de imaginaţie şi gata: închipuie-ţi cã fiecare vis al tãu este un cântec. Deocamdatã, tu asculţi la infinit aceeaşi, aceeaşi piesã. Ei bine, fã-ţi un playlist, draga mea, alcãtuit din dorinţe, şi asigurã-te cã shuffle este setat pe on. Iar dacã hazardul va alege melodia lui, trãieşte-o ca şi cum ar fi ultima ta clipã. Dacã vei auzi însã alt cântec, procedeazã la fel şi continuã-ţi viaţa alunecând din ultime în ultime clipe, intense şi speciale, zidind, cãrãmidã cu cãrãmidã, un templu pe mãsura femeii din tine.
Cu afecţiune, o fatã cãreia nu-i pasã ce culoare au perdelele