Cu chiu cu vai, in urma cu cativa anisori, Romania a intrat si ea in Europa, mai timida, mai speriata, doritoare nevoie mare, dar ca stat cu drepturi depline, nu ca ar fi fost plecata intre timp prin Australia sau, cine stie, prin America. Ce a insemnat asta pentru mioriticul de rand? Simplu: posibilitatea de a calatori fara viza, adica de a vizita si a-si largi orizonturile inguste, dar mai ales posiblitatea de a lucra dincolo si de a castiga si bani, bani adevarati si nu cioace precum in tara.
Pentru hoti si cersetori aderarea Romaniei a echivalat cu deschiderea portilor raiului si accesul la un izvor nesecat de bogatii care asteptau doar sa fie luate. Pentru aprigii nostrii politicieni, doar nu-i putem uita, s-a vazut ce a insemnat — un motiv de a se bate cu pumnii in pieptul lat pentru mareata lor realizare, umflari de gusa si de cojones, cum ca vezi Doamne suntem la masa bogatilor si am intrat in clubul tarilor selecte. In fapt si pentru ei o posibilitate in plus de a fura , o pestera a lui Aladin, unde nu trebuie decat sa sti formula corecta pentru a o deschide.
Euroii nu au curs cum se astepta marea majoritate a romanilor si nici prea multi destepti in stare sa ii acceseze nu au fost. Dar nu asta e ideea. Nici nu a intrat Romanica bine in UE si se pare ca Europa, invadata de romani, nu o mai doreste. Faptul in sine nu mira pe nimeni. Nici macar noi pe noi nu ne dorim, daramite altii. Din 2012, restrictiile pe piata muncii pe care 10 dintre tarile UE, adica cele mai bogate, le-au mentinut, inceteaza, cu posibilitatea ca aceste tari sa le mai prelungeasca maxim doi ani, adica pana in 2014. Si evident ca le vor prelungi, doar nu vor sta la acelasi birou cu romanasii si nu vor manca suplimentul la comun.
Olanda a fost prima care a deschis balul si a strambat din nas in acest an, la auzul vestii ca romanii ar putea lucra, chiar si in domenii fara cautare la ei. Nici posibilitatea unor sanctiuni pe care UE le-a vanturat in van si nici presiunile propriilor antreprenori nu i-au speriat pe politicienii batavi, care s-au mentinut fermi pe pozitie. Asta dovada clasica de cojones nordice, nu gluma…
Spania, una dintre tarile care nu a impus restrictii romanilor pe piata muncii, se raliaza in aceasta vara pozitiei celorlalte 10 state restrictionandu-ne accesul, pentru ca in scurt timp Franta, sora noastra mai mare, dar de la un timp cam vitrega, sa impuna restrictii noi. Majoritatea slujbelor rezervate romanasilor in cam toate tarile UE sunt in general in agricultura, in constructii, in domeniul hotelier si bineinteles in ingrijirea batranilor si copiilor. Adica tocmai domeniile unde fie se castiga prea putin, fie este o munca foarte grea sau, vezi Doamne, sub demnitatea lor de europeni avansati. Neamt sau austriac care sa lucreze in agricultura… mai rar, sau doar daca e ceva mecanizat, foarte bine platit si unde nu trebuie sa faci mai nimic. Italianca sa aibe grija de un batran sau o batrana, extrem de putin probabil, pentru ca ar fi sub demnitatea ei, plus ca se strica coafura, manichiura, pedichiura si, mai stii, poate batranii astia se mai si caca. Pentru toate astea solutia e la indemana, aduci un romanas bun la toate, ii arunci acolo niste maruntis si te minunezi de el ca de un animal de casa. Trebuie numai sa fii atent sa citesti instructiunile de folosire, ca sa nu ai surprize sa fie negru in cerul gurii, sa iti dea in cap, sa te fure sau, cine stie, sa te viole(nte)ze. Surpriza este ca romanul nostru care vede in Occident cheia la toate problemele sale, afla pe propria piele ca democratia asta nu e ca la televizor, ca programul de lucru poate sa fie si de 15, dar poate ajunge si la 20 de ore, constata ca munca lui este cronometrata, ca nu poate sa deschida gura ca se trezeste in strada, ca oricat de bine ar munci tot nu e bine si multe alte lectii de democratie avansata. Isi descopera cu stupoare limitele fizice si psihice si se mira de faptul ca poate rezista atat si ca se poate obisnui cu raul capitalist.
Cam asta este statutul actual al muncitorului roman prin democratiile europene, statut de sclav, de robot, pe care si-l accepta cu proverbiala resemnare, pentru ca alternativa nu are. La masa bogatilor, in afara celor specializati in medicina, nu e inca loc si pentru el. Drepturile lor nu exista si oricum nu intereseaza pe nimeni daca sunt respectate.
Mai trist decat atat este faptul ca inclusiv in propria tara cand se intoarce (satul de atata democratie aplicata) la locul de munca gasit cu chiu cu vai, este tratat tot ca un sclav, ca el ca om nu conteaza, nu exista, ca el nu are drepturi, nu are casa, nu are masa, nu are familie, nu are viata personala si bineinteles nici sentimente, nu ca ar conta. El este bun doar pentru ca angajatorul lui sa isi atinga scopul, adica sa faca banii, cat de multi si cu orice pret (si aici nu am in vedere sectorul de stat, unde oamenii in general nu stiu decat sa frece menta, chiar daca in ultima vreme si aici s-a imputit treaba). Pentru ca din punctul asta de vedere, patronul roman, adesea un fost sclav, a intrat demult in UE, ba chiar poate da lectii de democratie oricarui alt omolog european.
Si atunci, daca Europa nu ii mai vrea si ii trateaza ca pe niste paria, de care din pacate are nevoie, daca propria tara nu ii mai vrea (vezi Base si gasca care ii goneste dincolo sa scape de ei) si ii trateaza la fel, unde sa se duca romanii ca sa nu mai fie sclavi, sa le fie bine, sa fie si ei oameni si sa duca o viata normala…? Ca doar patroni si politicieni nu pot fi toti… sclavii.