Am sã fug cu tine-n munte sã uitãm cuvîntul ¥însãµ
Am sã fug cu tine-n munte sã uitãm cuvîntul ¥haiµ
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatrã vei fi rîsã, vei fi plînsã.

Am sã fug cu tine-n munte sã uitãm cuvîntul ¥pleacãµ
Am sã fug cu tine-n munte sã uitãm cuvîntul µtaciµ
Prin albastrele troiene sã fim liberi şi sãraci,
Sã uitãm ce-nseamnã ¥totuşiµ, sã uitãm ce-nseamnã ¥dacãµ.

Sã uitãm academia, tribunalul, primãria,
Veveriţe fãrã nume ne predea curate legi,
Cînd se va rãsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cînd vor susura izvoare aflã c-a murit mînia.

Şi de unde pînã unde sã uitãm ce mai înseamnã
Sã rãmînem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfîrşitul toamnei lumii sã ne apucãm de nins
De Crãciun ne fie iarãşi dor de varã şi de toamnã.

Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sã spãlãm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu şi munţii sã înveţe de la noi,
Darul de-a trãi mai liber fãrã a rosti cuvinte.

Sînt sãtul de vorbe, vorbe, a nimic aducãtoare,
Vino sã uitãm cuvinte şi sã învãţãm a fi,
De cuvinte fãrã noimã, de sonoritãţi pustii,
Sã spãlãm întrega fire, sã trãim cu-ndurerare.