Lunã plinã. ªi mã întreb ca boul: acei pictori care au pensulat pe pânzele lor tristeþea, neputinþa, amãrãciunea, cu genialitate, sub protectoratul mamei muzã, într-un chip unic, empatic, astfel încât atâþia sã oftãm în faþa artei… Aceºti pictori, ce neîmpliniri aveau într-înºii? Pe acei poeþi ce ºi-au potrivit simþãmintele în rime, ce doruri îi chinuiau? Fundamentale? Sociale, politice, guvernamentale, economice, educaþionale? Nu cred. Constatarea leneºã de pe tronul imperiului meu rural a fost urmãtoarea: lucrurile mici inspirã faptele mari. Spre exemplu, dacã partidul pe care-l simpatizezi câºtigã puterea, dacã instituþiile de asistenþã socialã vor fi desfiinþate fiindcã toþi copiii ºi bãtrânii vor trãi în familii, dacã fiecare câine îºi va afla stãpânul bun, dacã economia þãrii se pune pe roate, iar copiii africani vor deveni obezi de la atâta belºug, vei fi fericit, împlinit, vei putea muri ºi mâine împãcat, la orice orã din zi sau noapte? E drept, existã o sumã de indivizi ce ar bifa rãspunsul pozitiv, cunosc câteva specimene, dar tu, tu ai fi fericit/ã? Eu cred cã pe geniile alea de mai sus le-au chinuit banalitãþile de zi cu zi. O inimã fãcutã cioburi într-un nefericit experiment de amour, ori dimpotrivã, liniºtea creativã, premeditatã într-o casã de vacanþã pe marginea lacului, un eºec profesional, o izbândã tovãrãºeascã, sau, la naiba, un (ne)somn productiv, bun ºi eliberator. Lucruri mici, aparent neimportante. Unitãþi de mãsurã milimetrice pentru paºi kilometrici.