Nu îl pot înţelege pe dobitocul care şi-a vârât primul gunoiul în scorbura acestui copac. Cu atât mai mult, mi-e greu sã pricep ce anume l-a îndemnat pe al doilea dobitoc sã procedeze la fel. Sau pe al treilea, sau pe al patrulea.
Cu rãdãcinile adânc înfipte în pãmânt şi coroana ridicatã-n cer, copacul este un simbol al vieţii. Iar trunchiul, partea la care avem acces cu uşurinţã, l-am transformat într-o mizerabilã pubelã de gunoi, anihilându-i mãreţia şi retezând simbolic legãtura dintre pãmânt şi cer. Mi-e milã de acest arbore, de mine, de lumea în care trãiesc, chiar şi de dobitocii ce i-au umplut cu gunoi sufletul deschis, transformându-l într-o plagã purulentã a naturii şi a cãrei durere o vom îndura cu fatalitate, mai devreme sau mai târziu.