Text scris în urmă cu vreo 10 ani, îl pun în sertarul meu virtual şi în varianta text, pentru siguranţă şi neuitare.

Romeo Roşia este un om frumos. Plin de viaţă, plin de vise, un om excentric şi fascinant.

S-a născut în anul 1957 la Deva, trăindu-şi copilăria şi adolescenţa pe meleagurile simeriene, pe malul Mureşului, ale cărui ape au fost părtaşe ani de-a rândul năzuinţelor tânărului de a prinde aripi. La propriu. De mic obişnuia să privească aparatele de zbor care survolau aerodromul Săuleşti, iar aceasta avea să devină marea pasiune a vieţii sale – înaltul, slava cerului, nemărginirea. Începând cu anul 1975, ambiţiosul Romeo a făcut cursuri de paraşutism, planurism şi zbor cu motor. În tot acest timp muncea ca strungar, însă zi de zi îşi aloca ore bune pasiunii sale de a zbura.

În anul 1981 s-a înscris la Facultatea de Mine a Universităţii Petroşani, însă nu a urmat decât doi ani de cursuri. Tot în acest an a înfiinţat Asociaţia Sportivă „Temerarii” şi a construit primul deltaplan în Valea Jiului. Un an mai târziu s-a căsătorit.

A renunţat la facultate şi s-a angajat la E.M. Petrila, însă activitatea din subteran nu i se potrivea. „Îmi lipsea cerul…”, povesteşte astăzi bărbatul care odinioară muncea cot la cot cu ortacii din subteran, deşi cu întreaga sa fiinţă era dăruit bolţii cereşti. A lucrat la minele din Aninoasa, Dâlja, Valea de Brazi şi Uricani, timp în care şi-a extins considerabil clubul înfiinţat. A început să participe, alături de colegii săi pasionaţi de zbor, la diverse concursuri naţionale, urmând ca după anul 1989 să îşi dovedească priceperea şi peste hotare.

Asociaţia Sportivă „Temerarii” a cucerit medalii după medalii, obţinând în anii 1995 şi 1999 aurul şi bronzul la campionatele de profil naţionale. În anul 1997, în urma restructurărilor din minerit, Romeo Roşia s-a disponibilizat, dedicându-se vieţii sportive. În plus, doi ani mai târziu s-a angajat la o firmă locală de turism în cadrul căreia şi-a însuşit noţiunile teoretice necesare practicării profesiei de operator turistic. În anul 2000 s-a înscris la Facultatea de Psihosociologie a Universităţii din Petroşani. „Mi-am dat seama, la bătrâneţe, că îmi lipseşte şcoala. Am ales acest profil, fiindcă întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii”. În acelaşi an, Romeo Roşia a publicat prima sa carte de specialitate, despre parapantismul din România, intitulată „Manual de zbor cu parapanta”. Doi ani mai târziu, Romeo punea bazele unui centru de informare turistică şi a unei companii de profil.

Astăzi, Romeo este căsătorit, are doi băieţi, este licenţiat în psihosociologie şi deţine propria sa afacere.

Acestea ar fi câteva repere din viaţa omului Romeo Roşia. Prea puţine pentru a schiţa trecutul acestui om atât de tânăr, fascinat de aripi, în continuă căutare de nou, de frumos, de sublim. „La Campionatul European de Parapantă, din 1996, am trăit unul dintre cele mai profunde momente ale vieţii mele. Deşi nu am urcat pe podiumul câştigătorilor, am fost atât de emoţionat atunci când s-a cântat imnul României! Această secvenţă mi-a rămas adânc întipărită în suflet, a fost unul dintre acele momente care te izbesc… şi nu le poţi uita.”

Romeo s-a autocaracterizat drept un om de acţiune, o persoană imprevizibilă, rebelă, nesupusă. Şi cu o formidabilă poftă de viaţă… continuăm noi. Un om carismatic, o pildă vie pentru cei ce nu obosesc în a-şi urma visul.

În urmă cu câţiva ani, sănătatea i-a jucat o farsă, aducându-l în pragul morţii. Deşi inima sa a fost dintotdeauna deschisă, doctorii au fost nevoiţi a o cerceta la propriu. Apoi l-au sfătuit să renunţe la activităţile sportive, mai ales la zbor, pentru binele său. Fireşte că Romeo nu i-a luat în seamă, fireşte că robia pământului a fost prea grea pentru cel care a alunecat de atâtea ori pe aripile norilor. Nu demult, Romeo Roşia regreta că nu a zburat nicicând cu un avion de vânătoare. Şi tot atunci, acest om nădăjduia că băieţii săi vor survola ţărâna cea grea de la o înălţime şi mai mare decât culmile celeste atinse de el însuşi.

„Viaţa este pentru mine precum o sfoară plină de noduri. Iar noi, oamenii, atât cât ne este lăsat de Dumnezeu să trăim, trebuie să desfacem, rând pe rând, toate aceste noduri.” L-am întrebat dacă se simte împlinit. Răspunsul primit ilustrează cel mai fidel spiritul acestui om, acestui aventurier al văzduhului care l-a căutat şi găsit pe Dumnezeu în ceruri.

„Niciodată nu o să mă simt împlinit. Sau atunci când voi simţi asta, cel mai probabil, voi muri. Îmi doresc să fac atât de multe lucruri… Să explorez, să călătoresc, să zbor… Vreau mai mult!”

Dragul nostru Romeo Roşia, temerar şoim al cerurilor, fie ca nodurile ce-ţi leagă visul de ţărâna grea să fie cel mai uşor de desfăcut! Iar din tinereţea spiritului tău să ne înfrupţi pe toţi cei care, mai slabi din fire, uităm  prea des să visăm, uităm prea des să zburăm.