[youtube=
Iubirea înseamnă libertate. Libertatea înseamnă bine. Cred că pentru a atinge zenitul existenţei noastre trebuie să fim cu adevărat liberi. Pentru a descătuşa veritabilul EU trebuie să iubim fără orizont şi să fim iubiţi ca atare. Iubirea, libertatea, sunt curate (sau este) ca lacrima. Nu există surogate care să ducă la împlinire şi oricâtă imaginaţie am avea nu putem dizolva cu gândul zăbrelele care îngrădesc când nu ar trebui. Nu sunt visele prinţeselor şi ale feţilor frumoşi, grilajul e evidenţa minciunii, păcălelii autoasumate, fricii. Ştiu, planeta e poluată, aerul, apa, sângele, gândul sunt infestate. Chiar şi aşa, ciufuliţi cum ne aflăm, aripile pot susţine zborul fericirii. Când însă le desfacem înfăţişându-ne în splendoarea vulnerabilităţii noastre şi sa ne descoperim cheliţi de pene şi curaj, ne lansăm într-o prăbuşire accelerată de gravitaţie şi nu într-o ascensiune liberatoare, cum am fi vrut. Să nu zburăm, zic, în simulatoare sublime.
Da, sunt asocieri ideatice. Dar câte nu facem noi în numele viselor? Oferim, (ne) pierdem total, ambalaţi de avântul inimii şi e frumos şi ne simţim (aproape de a fi) liberi. Spre asta tindem, cred. Dar greşim pretinzând libertatea înainte de a fi noi înşine liberi. Eu cred în libertate. Eu cred în iubire. Însă nu am întâlnit un om liber, un om absent în frică, un om care să fie bine. Toţi suntem bolnavi?! Atunci nu există libertate. Şi nici iubire. Doar frică. Însănătoşire grabnică, zic.
Am început strategic cu melodia Irinei pentru a încheia cu o alta, care vorbeşte despre libertate. Pe care o proclam (in)dependent de noi şi de mine, pentru că vreau să fim şi să fiu liber(i), bine, absenţi în frică şi prezenţi la apelul iubirii.
[youtube=
Cu drag, pentru Irina.
14 Comments
Cudi Unchained? 🙂
Nu, ca l-am plictisit pe Tarantino. :))))
In timp ce eu-l auctorial plana in spatiul rarefiat si pur al nobilei teme, copilul a raspuns dupa cum ii era obiceiul. Copy that. 🙂 🙂
Copilul rade. :p
Love is all you need 🙂
Important e să ştim să ne ridicăm cu demnitate….
Alt cuvant, nu “demnitate”. Sau sa coboram.
Si totusi exista! 😛
Daca zici tu… :p
Interesant ca ai scris, in acelasi articol, despre iubire si libertate. Le poti (tu, eu, el, ea, cineva, oricine, Average Joe/Jane) avea pe amandoua in acelasi timp?
Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si i-a spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia? Tanarul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine, a chemat si o vrajitoare batrana si urata.
Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat o va lua de sotie.
Neavand alta solutie tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti! Imparatul l-a eliberat imediat.
A urmat nunta si noaptea nuntii. Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: pentru ca te-ai tinut de cuvant, jumatate de zi voi fi batrana si urata iar cealalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana.
Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana urata, iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea… In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul:
Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.
Morala : indiferent cum ar arata, in fiecare femeie e o vrajitoare! :p
Iubirea preceda libertatea completa. Mai apoi, o aripa e iubirea, cealalta libertatea.
Sunt singurul care vede inconsistenta logica din raspunsul tau?…
Pai da, esti singurul care l-a citit.
Și eu l-am citit. Dar l-am și înțeles, fiindcă ești siameza mea, Cudileata mea dragă!:)
Ok… M-ati facut curioasa… E cazul sa-l citesc si eu. :p