Mă simt confuză şi nerăbdătoare, însă n-am idee ce dracului aştept. Poate e SPM dinaintea SPM-ului, poate e o bubă, poate nu e nimic. Poate-i astenie de primăvară. Nu-mi atârnă plumburi existenţiale de gânduri, cred, ci doar stau aşa, în amorţire. Hai, că ştiţi cum e. Trece, mă duc, se duce, se duc, ştim, cunoaştem. Mă întreb, alţii câte dialoguri imaginare poartă, în ce film trăiesc, dacă-i dramă, thriller, SF, aventură, ce-o fi, oare ce-i. Văd că aşa cum sunt nu-i bine, s-au dus care încotro, păşesc pe drumul către isihie, nu-mi dau seama exact dacă mi-e rău, sau nu mi-e rău, caut absenţe notabile, când toate-s la locul lor: şi lucruri, şi oameni, şi răni. Mai dorm şi strâmb, mai simt, mai caut, mai sper, mai vreau, mai pot. Ce viaţă, ce vorbe, ce amar, ce absurd, ce stupid. Şi cât de ciudat, şi câte piruete, şi cât irosim, obsesiv. Ale naibii plumburi.