În urmă cu o săptămână constat pe uşa de la scară existenţa unui afiş curat, aşa că m-am oprit să-l citesc (pe ăla murdar, de lângă, scrie „Vă rugăm să nu scuipaţi în lift”, iar în lift e lipită continuarea: „Vă mulţumim că n-aţi scuipat în lift!” şi, DA, nu scrie nimic de muci, glumesc). N-are cum, mi-am zis. Imposibil. Nu gazul! Ba, uite, chiar aşa, gazul. Din fatidica zi de 20 martie, ora 8, până în 22, ora 20. Evident, ignor afişul cu nonşalanţă, că n-are cum. Două zile, auzi! Nu, trei, îmi explică un prieten, de fapt sunt trei zile. Atunci, m-a cam izbit. Trei, număr simbolic şi de impact, Hristos după trei zile, triunghi isoscel, primul trei la chimie, nivelul trei la spartul biluţelor, trei de la treizeci şi… lol… TREI! Mi s-a aprins beculeţul într-un târziu şi după ce mi-am amintit vag de trei, Doamne, şi toţi trei! am revenit la al meu pasiv şi paşnic „n-are cum”. Aşa, mai într-o doară, am întrebat ba o vânzătoare, ba o vecină, am ciulit urechea la conferinţele pensionarilor de pe casa scării, am gugălit, informaţie verificată în ‘jde părţi, însă zău că n-am zărit nici un convoi militar, cort de-al Crucii Roşii, da’ nimic elocvent. Până aseară, când m-a apucat şi pe mine niţel şi aparent, stresul. Cum că unde-mi fierb eu cafeaua naturală, ce se-ntâmplă cu gradele din termometru, cum mă igienizez şi, mai ales, unde-mi fierb cafeaua. Am proclamat că deportez copilul la bunici, deşi, parcă urma să constat, nu se ia gazul. Că n-are cum. Nu gazul!

Acum este 8 trecute, fatidica zi. Astăzi toţi vecinii s-or sculat şi trezit cu noaptea-n cap, iar vecinele nici c-or dormit, de la atâta rulat de cratiţe pe araGAZ. Şi, la naiba, zău dacă am auzit vreodată asemenea flux de apă pe conductele de alimentare şi evacuare din baie între orele 7 şi 8 dimineaţa. Tot blocul a făcut duş în intervalul ăsta, şi multe alte chestii. Toţi locatarii, la unison. Şi nu doar tot blocul, bănuiesc că tot oraşul. Pentru că în toată Hunedoara se ia gazul. Şi în alte patru localităţi limitrofe, dacă bine-mi aduc aminte. Iar mie tot nu-mi vine a crede. Alaltăieri parcă ningea şi erau -9 grade; oraşul n-are sistem de încălzire centralizat, toţi pe centrale de apartament, toţi pe gaz. N-are cum. Şi culmea, hihihi, încă n-a intrat pe avarie centrala mea. Deci este GAZ. Ştiu, e chestie de minute. Urmează cafeaua rece, salata orientală, mult pateu şi criogenarea în masă. Plus gastrite, cistite, rinite, artrite, ovarite. Eu încă sunt la faza de negare şi-mi vine într-una să umplu bidoane cu apă. De ce, nu ştiu. Preventiv, am pus la fiert apă în oala de ciorbă, s-adun câţiva litri. De cafea. Şi totuşi, n-are cum. Nu gazul! Glaciaţiunea, acum. Pffuu… Trei zile, Doamne, şi toate trei.