Într-o lume în care se mai poartă cumplite cruciade în numele nevăzutului şi micii africani subnutriţi îşi află compătimirea de pe copertele lucioase, ea se doreşte salvată. Talpa i se potriveşte oricărui condur şi a convenit cu propria-i zână ca miracolul să nu înceteze la fiecare miez de noapte. Şi totuşi, magia se spulberă de la sine în a sa reprobată poveste şi fiecare miracol încetează a mai fi miracol, stingându-se unul după altul precum reflectoarele de pe scena unui teatru, îngropând-o încet şi sigur în întuneric şi în propriile-i fantasme. Visele-i sunt fie prea mari, fie prea mici, prea crude sau prea târzii. Eroii se dovedesc prea străini de ai săi supraintimi viteji născociţi şi mult prea brutal şi ameţitor au învârtit-o aceşti parteneri nesincronizaţi în paşii dansului dorit, ales, forţat de ea. Din inerţie, fata încă-şi mai roteşte existenţa în jurul astrului absent, pe ringul pustiu, apucând cu privirea pentru o clipită puncte fixe şi ancorându-se de acestea în scurte statorniciri. Ambiţiile mărunte, amăgirile, deziluziile se ridică împrejurul ei într-un cumplit vârtej ce-o-nghite total, însă scapă şi-acestuia, de fiecare dată, cumva, artistic, şi-n ropote străine, seci, stridente de-aplauze. Eliberarea-i din nou minuscul miracol, însănătoşită-şi va afla în tălpi noi şi sclipitori conduri şi câtă vreme va gusta din scurta-i fericire va compătimi afişat, oportun şi zadarnic flămânzii copii africani. Călare pe al său ponei din lemn, va purta spre bătrâneţe cumplite războaie anonime, oferind curioşilor dansuri, apropiaţilor piruete şi, alteori, clişeice şi triste vârtejuri. Iar eroii falşi şi străini deveni-vor viteji prinţi… Şi călare pe o şa, va repeta şi repeta… greşeala sa.

[youtube=