Well, când viaţa unei femei  singure are glume proaste în program îi dărâmă pur şi simplu masca de sub cadă. E, cu desăvârşire, suficient. Dacă mai încadrezi acţiunea şi după miezul nopţii, ai tacâmul complet pentru un thriller la cote maxime.

Deci, eşti femeie, nici un homo erectus în casă, copilu’ doarme, îţi vine să mergi la baie. Uşa e închisă (slavă cerului, doar n-ai vedenii), aprinzi becul, apoi o deschizi. Şi vezi nenorocita aia de mască din plastic alb pe jos şi deschizătura aia întunecată descoperită. În secunda 1,3 închizi uşa şi-ţi spui că n-ai văzut bine, că n-are cum. Asta în timp ce ţii de uşă, ca şi cum cineva de dincolo ar vrea s-o deschidă. În secunda 1,5 eşti varză şi conştientizezi asta, că-ţi vine şi mai acut să mergi la budă. Însă nu poţi, că-i sub asediu. OK. This is war! Fugi la laptop şi cu sânge rece cauţi pe google „cum scapi de şobolanul din baie”. Nu găseşti nimic, n-ai timp de din astea, nemernicul probabil deja îţi adulmecă periuţa de dinţi, îţi roade HI-ul, îşi dă cu balsam de păr. Bâzâi pe cine poţi bâzâi şi-ntrebi, în timp ce îmbraci blugii şi-ncalţi cizmele de iarnă, ce naiba trebuie să faci. Afli că trebuie să blochezi cu ceva uşa, să ai la-ndemână o cutie, ceva în care să prinzi monstru’ şi că, de fapt, e posibil să nu fie nimic în baie, dar no, asta-i altă poveste.  Încalţată cu cizme, flancată în blugi, cu o găleată goală în mână şi o mătură în ailaltă te înfiinţezi în faţa uşii de la baie. Laşi armamentu’ jos şi fugi după un placaj cu care să blochezi intrarea, să nu fugă. Ok, Godzilla, tonight we dine in hell!!!

Pentru început apeşi obsesiv compulsiv întrerupătorul de la becul din baie, să zică vecinii că trimiţi mesaje Morse personalităţilor tale multiple. Îţi zici că chestia asta fie îi va băga frica-n oase, fie îl va zăpăci. Continui vreo 5 minute, până-ţi faci curaj să deschizi porţile iadului. Şi le deschizi într-un târziu, cât să-ncapă printr-însele unu la sută din aria ta vizuală, apoi mai lărgeşti puţin câmpul, şi tot aşa, până strecori placajul ăla cu care blochezi uşa. Şi iată-te dincolo de tranşeul tău, cu mătura trântind capacul de la budă, cercetând prin cadă, pe sub chiuvetă, peste tot. Nimic, frate. Nenorocitul e inteligent, e abil, e viclean. Oglindă, calorifer, suport, perete unu, perete doi, perete trei, tavan, perete patru, jos, sus, colţuri, găuri, unde eşti perfidule şobolan, unde, unde, unde! Ok. Din uşă, cum ar veni, respectiv din spatele placajului ăluia care nu-i permite să fugă, ridici masca aia de la cadă (e acolo animalul…). Totuşi, în spatele wc-ului nu se vede prea bine, aşa că apuci în zbor o jucărie de-a copilului, respectiv un elefant gri din cauciuc cât un deget de mare şi ţinteşti cu el fix dincolo de budă. Nici o mişcare. În doi timpi şi trei mişcări iei placajul în mână şi-l fixezi de-a lungul căzii, peste masca aia şubredă, pui găleata în cadă, dai drumul la apă să o umpli şi te retragi repede după uşă. Apa curge, şi curge, şi curge, iar tu de juma de oră simţi că faci pe tine, aşa că mai bagi de amoru’ artei un Morse precaut, că doar nu vrei să arzi becul tocmai acum, şi te aşezi, într-un târziu şi încordată, pe tron. Arunci o privire circumspectă de jur împrejur şi te trec toate alea plus un ţipăt, când vezi în spatele wc-ului o chestie mică, gri, cu coadă. Şi curva de viaţă râde ţinându-se de foale, era elefantu’ de cauciuc.

Lipeşti găleata plină de placajul fixat peste mască, eşti tare. L-ai nenorocit pe nemernic, you’re a fucking hero! Şi brusc te simţi mai bine, parcă ai fi luptat cu toată armata Mordorului, parcă eşti mai bărbată, parcă ai reuşit. Pui capu’ ăla bolnav pe pernă, închizi ochişorii… Ş-apoi îţi trece-un gând… Sigur era închisă uşa de la baie când ai văzut căzută masca de sub cadă?! Se anunţă o noapte lungă, iar dimineaţă vei ieşi din dormitor pe scara pompierilor. Ş-adormi cu fâs-fâsul de spălat geamuri în braţe, cu tv-ul dat la maxim, în apartamentul cu cel puţin două suflete. De la etajul 6. Bloc turn. Hunedoara. România. Terra. You (almost) saved the world!