Despre videoclipul acestei piese vreau să discutăm puţin (mă flatez singură, ştiu, e monolog curat), cu menţiunea inutilă că da, mi-a captat atenţia. Ştiu că e în topuri de ceva vreme, însă l-am revăzut astăzi şi nu mi-am dezlipit ochii de la clipul video.  Avem în videoclip băieţelul simpatic care pleacă de acasă, însoţit de un câine; în drumul său se mai alege cu doi tovarăşi: bătrânul cu casetofonul căruia îi cumpără o inimă şi agentul de circulaţie ce seamănă cu o sperietoare de păsări. Împreună călătoresc prin deşert, ajung la o mină, băiatul rămâne lângă un demon cu coarne, ceilalţi doi şi câinele se întorc.

Am gugălit şi aflat că videoclipul îl are ca producător pe Ian Pons Jewell şi a fost filmat în Bolivia. Potrivit producătorului, povestea sa este o îmbinare între Vrăjitorul din Oz  şi o străveche legendă a ortacilor bolivieni.

Bătrânul cu casetofonul este omul de tinichea căruia băiatul îi cumpără o inimă, câinele este fie Toto, fie leul căruia îi lipseşte curajul, agentul de circulaţie  – sperietoarea ce îşi doreşte creier. Pe de altă parte, legenda minerilor bolivieni povesteşte despre un copil surd, hărăzit cu darul de a vindeca prin ţipătul său oamenii. Tânărul fuge din casa unui tată abuziv, găseşte un câine vagabond care îi rămâne alături şi devine un copil al străzii. El reînvie inima un bătrân ucis de oameni cu pietre, apoi întâlneşte un profet desfigurat, respins de lume după ce a fost pedepsit de demonul El Tio pentru că nu i s-a închinat. Care El Tio subjuga prin vocea sa toţi oamenii, arunca grele blesteme asupra celor ce nu îi ofereau ofrande şi nu i se rugau pentru protecţie. Băiatul surd este dus de tovarăşii săi în mina demonului, astfel încât prin ţipătul său să-l oprească pe acesta din a mai face rău cuiva.

Acum. Videoclipul este ciudăţel şi se încheie trist, cu băiatul rămas singur lângă demon. Finalul este deschis: poate că băiatul a fost sacrificat pentru binele, siguranţa minerilor sau poate a învins demonul. Oricum, imaginile videoclipului abundă în simboluri ce ţin nu doar de cultura boliviană, înţesate de-a lungul călătoriei iniţiatice a simpaticului băieţel. Care, deşi se presupune că ar fi surd, îşi îndeasă degetele în urechi pentru “la la la”-ul său – echivalentul ţipătului din legendă. Poate pentru a sublinia ideea de refugiu în muzică, evadare din realitate.

Încă mici şi mărunte chestii. Videoclipul începe cu imaginea uşii apartamentului în care se află băieţelul şi tatăl său abuziv. Nu e o uşă oarecare, numărul ei este 1111, asociat cu echilibrul complet, un nou început, o schimbare în bine, detaliu ce poate constitui o cheie de interpretare a finalului videoclipului. Uşa numărul 1111 se deschide şi apare imaginea tatălui cu lanţ auriu la gât (acelaşi lanţ îl poartă şi dansatoarea pitică şi rea) şi care fumează, decorul pare dezlipit din lumea interlopă, cu care, de altfel, demonul El Tio este asociat. Spre deosebire de încăperea plină de fum a tatălui, lângă băieţel, pe peretele drept, se află o cruce. Şi zic, dacă Ian Pons Jewell a pus-o acolo, ar fi păcat să nu o remarcăm. La fel şi în cazul indianului pe care băieţelul îl vede pe geam cu câinele chau chau (aluzie la leul fără curaj din Vrăjitorul din Oz). Bărbatul cu casetofonul are în piept şi pe pălărie insigne de metal, la gât cap de mort, poartă inele, brăţară voluminoasă, zâmbetul său e îngheţat, chipul său pare pietrificat, iată omul de tinichea şi totodată omul ucis cu pietre din legendă. Îi face semn băieţelului că nu poate pleca, apar în decor dansatoarele cu lacrimi desenate pe obraz, ce execută mecanic mişcările impuse ale dansului. Avem imaginea cu vânzătorul de inimi ce alege în lada sa frigorifică, cu mâna curată, o inimă, apoi gestul de o înalţă în aer (mâna apare murdară, cu urme de sânge) şi ulterior de a o aşeza în buzunarul de la pieptul celui fără suflet, din nou, cu mâna curată. Din nou, nu e o scăpare, sunt mici detalii care construiesc un videoclip plin de semnificaţii. Când apare în cadru sperietoarea sau profetul desfigurat, deasupra lui se află un banner pe care scrie “Protege tu vida”, îndemn ce se pliază perfect pe versurile lui Sam Smith. Cei patru (cu tot cu câine) ajung la calea ferată din deşert, de jur împrejur metal ruginit şi un televizor culcat, în stare de funcţionare. Ce e la televizor? Trailerul albumului de debut al lui Sam Smith, Cabana. 😀

La secunda 2:52 a clipului video apare spatele omului de tinichea, pe care, agăţată cu ace de siguranţă, e o bucată de material pe care nu înţeleg ce scrie. Poate mă ajutaţi voi.

În cele din urmă intră toţi în mină… câinele rămâne legat de poarta de fier (poate pentru că nu are curaj), băieţelul plânge, e îmbrăţişat şi lăsat acolo, în genunchi, în faţa demonului.

Din câte se vede, pe mine m-a marcat.