Ok, am avut parte de ceva acţiune în seara asta.

Pe când stăteam şi eu ca tot omul pe canapea şi cu labele într-un lighean cu apă faină, ca mai apoi să-mi fie prea lene să mă transform în propria-mi manichiuristă, butonând pe netbook şi cu urechile ciulite la tv, văd, aşa, cu coada ochiului, ceva mişcând pe covor, aproape de picioarele mele. Cu respiraţia suprimată a atac de cord, apuc să văd o arătare cu aripi gri închis strecurându-se încet sub canapea. Mare cât o palmă. Un fluture molie. Uriaş. Înspăimântător. Cod roşu. Cât un şobolan, din ăla presupus. Caut să mă calmez, duc ligheanu’ în baie şi mă uit lung la canapea. Păi dacă s-o mişcat în halul ăla de încet, îmi spun,  trag canapeaua la o parte şi va rămâne descoperit pe parchet, după care  îi dau cu mătura în cap. Aduc mătura, târâi canapeaua de-un capăt, apoi de altul, până în mijlocul sufrageriei. Nimic.

Zic, ăsta e agăţat, e canapeaua prea joasă, aşa că am tot plimbat-o când în mijlocul camerei, când la perete. Nimic. Am încercat s-o culc pe spătar, că gigantul părea a fi prins sub ea. Prea grea, n-am reuşit. În schimb am ridicat-o din faţă şi i-am băgat dedesubt cel mai înalt ibric din casă, cât să stea înclinată. Altceva n-am gândit, n-am găsit decât ibricul meu albastru, cu floricele. Mă pun în genunchi, iau mătura şi o plimb pe sub canapea. Îmi lipesc capul de podea, să văd pe unde, ce. Şi nu zic! Ceva gri se mişcă groaznic de repede, iar eu, în secunda doi, sar într-un picior şi ţip ca o primadonă, baricadându-mă în holul de la intare. Ok, this is war, again!

Revin în sufra tiptil, mă urc cu picioarele pe fotoliu, pun fundu’ pe birou fără a slăbi din priviri canapeaua. Şi fără a clipi.  Îmi amintesc ca printr-o doară de existenţa unui spray de insecte prin casă. Îl ameţesc ş-apoi îi dau în cap, ăsta e planu’, ne ţinem de el,  să-i dăm bătaie, femeie! Nu înainte de a ne flanca în blugi şi papuci cu platformă, de a lua mătura într-o mână şi sprayul în cealaltă. Juma’ de tub am pulverizat sub canapea, apoi m-am dat doi paşi în spate. În nici un minut, duşmanul s-a ridicat în zbor. Direcţia setată: fix spre mine! Din nou am ţipat şi cu paşi de elefant m-am baricadat iarăşi în holul de la intrare. Mi-am zis, trebuie să mă mărit! După un minut, întredeschid, cu sfială, uşa. Nici un zburător. Cu o moarte toţi suntem datori, îmi spun, şi închid uşa în urma mea. Nimic nu mai contează, acum. Ori eu, ori el. Cu mâna strânsă pe mătură şi sprayul în dotare, scanez tavanul, pereţii, tot. E la perdele, fiara. Dau cu mătura după el, el zboară din nou ameţit, îl termin cu ailaltă jumătatate de tub. Perversul se ascunde într-un colţ al peretelui ce se îmbină cu cărmizi, mai agit puţin sprayul şi-apăs să ne gazăm definitiv. Highlanderul ăsta iese de acolo şi începe a zbura prin toată casa… Eu apuc din zbor un prosop şi sar  ca o premiere danseuse când pe fotoliu, când pe canapeaua înclinată… Molia(zilla) se bagă iarăşi sub perdele iar eu agit şi lovesc cu mătura… Un gând fugar, că dacă sparg geamul?! Măcar scap teafără şi înving bestia! Şi-i dau cu mătura, în cele din urmă, minune, cade sub birou. Îl văd… îl ating cu mătura şi… drăcia dracului,  îşi ia din nou zborul şi se ascunde după ţevile de apă… Faci pe mortu-n păpuşoi, a? Dau cu mătura în disperare, în cele din urmă îl aduc pe podea în faţa mea, încă e viu… Au urmat vreo şaptezeci de lovituri de mătură, cum, necum, de la emoţia momentului, cred că l-am nimerit de cel puţin 5 ori. Dar l-am omorât. Fără regrete, l-am tras cu mătura pe o foaie de hârtie şi l-am aruncat pe geam. Cu râuri de transpiraţie scurgându-se pe mine, m-am aşezat în fotoliu epuizată. Sufrageria, ca după război. Eu, învingătoare, inhalând aerosolul cu 25% extra free.  N-a fost o nenorocită de excepţie, I’m a fucking hero!

You offend me
It’s trauma
Feel the trauma […]
I’ll fucking bite you
Can’t stand nobody like you
You can’t run
You can’t hide
No surprise
Close your eyes
Come with me, YEAH!!!

La naiba, Cudi NORRIS!