Câteva chestii ce le-am remarcat în ultima vreme prin online.

Mulţi au fost la concertul Roger Waters şi au scris despre. În timpul concertului feedul feisbucului mi s-a umplut cu fotografii şi filmuleţe de la eveniment, unii l-au numit necrolog muzical, alţii au spus că a fost incredibil. În privinţa nemulţumiţilor am ridicat a ironie sprânceana, întrebându-mă ce mama mă-sii au căutat ei în faţa The Wall-ului. Cunoscătorii, adevăratul public Pink Floyd au fost şi sunt în măsură a-şi da cu părerea. Aş fi trecut cu vederea răbufnirile neavizaţilor, însă m-au enervat în calitatea lor de critici autoasumaţi şi formatori de opinie.

O altă chestie care mă intrigă e numărul tot mai mare de articole cu referire la „imaginea” bloggerului, la atenţia pe care acesta trebuie s-o acorde modului în care se exprimă şi la ce transmite. Un exemplu îl constituie articolul acesta. Care pune accent pe importanţa modului în care bloggerul este perceput de cititori. Chestia e că pentru mine efortul depus de cel pe care-l citesc pentru a părea cumva, într-un anume vizat fel, sau a se “profesionaliza”, îl descalifică în topul lecturilor proprii. De fapt, mizez pe efortul sincerităţii, indiferent înspre ce ţărmuri ale banalului şi labilităţii m-ar ghida un anume blogger. Deloc curios, citesc din ce în ce mai puţini dintre cei care-şi spun bloggeri. Şi mai deloc pe ăia ce se screm pentru succes. Nu ştiu, a prins conotaţii negative ipostaza de blogger, de la atâta fără rost, sec, reclamă, promovare şi autopromovare, advertoriale, orgolii, ipocrizie, prostie şi, mai ales, indicaţii neintenţionate despre cum să nu faci, să nu fii.

În altă ordine de idei, mi-e plin feedul de poze de la recente căsătorii, de anunţuri cu proaspete (în)relaţionări, de pupici, inimioare ş-alte de-astea. De mâine-i toamnă, anotimpul meu, perechi, perechi, oamenii-şi văd de cuiburi. E bucurie, e romantism, e frumos. E speranţă, motivaţie, zâmbet.

Iar ăsta de mai jos e belea, d’le. :p