web analytics

De prin online (111)

Câteva chestii ce le-am remarcat în ultima vreme prin online.

Mulţi au fost la concertul Roger Waters şi au scris despre. În timpul concertului feedul feisbucului mi s-a umplut cu fotografii şi filmuleţe de la eveniment, unii l-au numit necrolog muzical, alţii au spus că a fost incredibil. În privinţa nemulţumiţilor am ridicat a ironie sprânceana, întrebându-mă ce mama mă-sii au căutat ei în faţa The Wall-ului. Cunoscătorii, adevăratul public Pink Floyd au fost şi sunt în măsură a-şi da cu părerea. Aş fi trecut cu vederea răbufnirile neavizaţilor, însă m-au enervat în calitatea lor de critici autoasumaţi şi formatori de opinie.

O altă chestie care mă intrigă e numărul tot mai mare de articole cu referire la „imaginea” bloggerului, la atenţia pe care acesta trebuie s-o acorde modului în care se exprimă şi la ce transmite. Un exemplu îl constituie articolul acesta. Care pune accent pe importanţa modului în care bloggerul este perceput de cititori. Chestia e că pentru mine efortul depus de cel pe care-l citesc pentru a părea cumva, într-un anume vizat fel, sau a se “profesionaliza”, îl descalifică în topul lecturilor proprii. De fapt, mizez pe efortul sincerităţii, indiferent înspre ce ţărmuri ale banalului şi labilităţii m-ar ghida un anume blogger. Deloc curios, citesc din ce în ce mai puţini dintre cei care-şi spun bloggeri. Şi mai deloc pe ăia ce se screm pentru succes. Nu ştiu, a prins conotaţii negative ipostaza de blogger, de la atâta fără rost, sec, reclamă, promovare şi autopromovare, advertoriale, orgolii, ipocrizie, prostie şi, mai ales, indicaţii neintenţionate despre cum să nu faci, să nu fii.

În altă ordine de idei, mi-e plin feedul de poze de la recente căsătorii, de anunţuri cu proaspete (în)relaţionări, de pupici, inimioare ş-alte de-astea. De mâine-i toamnă, anotimpul meu, perechi, perechi, oamenii-şi văd de cuiburi. E bucurie, e romantism, e frumos. E speranţă, motivaţie, zâmbet.

Iar ăsta de mai jos e belea, d’le. :p

835_original

8 Comments

  • ocsike 2013-08-31 Reply

    Mda, am vazut si eu comentariile pe marginea concertului si problemele iscate legate de “imaginea bloggerului”. Se pare ca se sparge buboiul articolelor platite si nemarcate cu (P), de la (Piscotar) evident. Tin minte ca prin 2000-2002 aparuse aceeasi problema printre ziaristi.
    Eu cred ca apar astfel de reactii, ca cele de la Waters, pentru ca nu pot sau nu vor sa delimiteze piscotareala de scrierea blogului. Le amesteca si iese o varza. 😀

    • Cudi 2013-08-31 Reply Author

      Emitem păreri ieftine angro, facem blogging cu toptanul. Sutem omniprezenţi, atoateştiutori, traficanţi de trafic.

  • Mucegai 2013-09-01 Reply

    M-ai atins la coarda sensibila cu blogarii Am citit multe pagini si mi-au placut, pana am dat de o postare-reclama sau advertorial care mi-a lasat un gust amar. A fost exact ca atunci cand mananci alune, dai de una ranceda si ca sa nu risti nimic arunci toata punga.

    • Cudi 2013-09-01 Reply Author

      Buna comparatie. Insa ma simt cu musca pe caciula.

  • Alex 2013-09-01 Reply

    Este totusi inevitabil. La fenomenul blogging ma refer. “Democratizarea” opiniilor -- stiu ca suna pretentios -- duce si la exces. Tu decizi, in asta e farmecul, ca funtioneaza totul biunivoc… Ce-ar fi sa existe doar admiratori ai lui Roger Waters, daca nu ar fi si de-ai lui Guta? Cum ne-am da seama ca exista rau?
    Iti doresc un anotimp frumos 🙂

    • Cudi 2013-09-01 Reply Author

      La fel si toamna ta. 🙂
      Cat despre democratizarea opiniilor, peste ale lor, vine si a mea. Pareri despre pareri…

  • ketherius 2013-09-03 Reply

    Meh! Niste nulitati care isi inchipuie ca, daca se autointituleaza “PR-ist”, valoarea lor devine, din inchipuita, reala. La fel, au vazut ca unii onlineisti (piarisit, A-listeri, bloggeri, liptonisti) dau sfaturi despre cum sa faci sa dai lovitura online si, imitandu-i, isi inchipuie ca le sunt asemenea. Penibil.

    • Cudi 2013-09-03 Reply Author

      Cred ca e un fel de pubertate perioada in care speri ca poti marca vreo lovitura in online, astfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *