Nu cu mult timp în urmă mi-am dus pitica la o doamnă doctor pe fondul unui început de „roşu-n gât”. Când ne-a venit rândul, am intrat în cabinet unde ne-a preluat asistenta, apoi doctoriţa a consultat-o, respectiv i-a ascultat plămânii şi, după vajnice lupte, a izbutit să i se uite în gât. Ulterior doamna s-a reaşezat la al său birou şi, de peste rama ochelarilor săi coborâţi în vârf de nas,  a început să ne explice pe îndelete: că fetiţa trebuie să stea acasă, că eu trebuie să-i administrez Nurofen şi Decasept şi, foarte important, să bea între 2 şi 3 litri de lichide pe zi, nu altfel decât la temperatura camerei. Nu fierbinte! Am părăsit cabinetul mulţumită, iată un doctor ce nu prescrie în grupa mare antibiotice, înscriu fata la dumneaei, mi-am spus. Ceea ce am şi făcut.

După o săptămână, parcă, mă reîntorc la cabinetul cu pricina, starea, tusea fetiţei rămânând fix la fel. Cum nu aveam programare, a trebuit să aşteptăm în faţa cabinetului, prilej fără folos de a studia pe-ndelete fizionomia şi comportamentul celorlalţi pacienţi supuşi răbdării. Unul mi-a atras atenţia în mod deosebit, un bărbat în puterea vârstei (în jur de 40 ani) ce părea a fi avut parte de o extraporţie de „drama” în existenţa sa recentă. Ochi roşii, aproape înlăcrimaţi, obosiţi şi încercănaţi, obraji roşii, ape curgând şiroaie pe tâmplele sale, respiraţie grea, năduşit tot cum era. Chircit pe scaunul său de atâta chinuială trupească, l-am privit îndelung adminţând în sinea mea că ăsta are ori antrax, ori Ebola. Îi vine omului rândul, se ridică, intră în cabinet, dar nu închide uşa după dânsul. Foarte bine, fiindcă noi, pacienţii în aşteptare, tare ne plictiseam. Intuim că îl consultă, că îi ascultă plămânii şi îi cercetează amigdalele. Auzim desluşit zgomotul scaunului tras, doamna doctor se reaşează la birou. Şi începe a-i explica cu maximă seriozitate: că trebuie să stea acasă, să ia Paracetamol şi Decasept, şi, foarte important, să bea între 2 şi 3 litri de lichide pe zi, nu altfel decât la temperatura camerei. Nu fierbinte!