“Uite ce am făcut azi la grădi!”, mi-a explicat într-un suflet pitica. „Doamna ne-a pus să ne jucăm scăunelul muzical. Noi ne învârteam în jurul scaunelor pe muzică, iar când doamna oprea muzica trebuia să ne aşezăm repede înapoi pe ele. Eu am pierdut, mami…” “Distractiv joc”, intervin eu.  „Uite ce e”, a continuat ea: „Mâine dimineaţă îi spui doamnei, să nu uiţi, neapărat să-i spui, că trebuie să ne jucăm alt joc.” „Ce joc, mami?” „Scaunul care nu pierde.”

*

Eu, încurajând-o să mănânce ceapă: „Uite, mami, tu mănânci miezul, e cel mai fraged, arată ca un bastonaş, nu? Ia şi muşcă o bucăţică mică din bastonaş… Bravo!” Ea, molfăind ceapa: „Nu, mami, nu e bastonaş, e dinţişor de dinozaur!” Eu, jubilând în sinea mea că am păcălit-o, confirm: „Da, mami, ai mare dreptate, e dinţişor de dinozaur, nu bastonaş… Ia şi muşcă o bucăţică mică de dinţişor, hmmm… ce bun e, nu? Sănătate curată!” Ea, privindu-mă cu o caldă superioritate: „Mami, e doar ceapă.”

*

Îmi povestea despre repetiţiile de dans de la grădiniţă: „Mami, scrie-i bilet doamnei, cum că fetele trebuie să danseze cu fetele, iar băieţii cu băieţii.” „Dar de ce, nu îţi place băieţelul cu care dansezi?” „Ba da, mami. Dar eu nu mă uit în ochii lui. Şi mă uit în sus, pe pereţi, în jos, dar nu în ochii lui.” „De ce, mami? Nu are Răzvan cel Mare ochişori frumoşi?” „Ba da, are ochişori frumoşi, dar dacă mă uit în ochii lui, iese dragoste. Apoi o să mă sărute şi o să mă ia la el acasă. Iar tu, mami, eşti prietena mea, nu vreau să te las singurică”.