Simplul fapt că au ca eroi doi matematicieni geniali nu bagă scenariile sub aceeaşi umbrelă. Am citit că „Jocul codurilor” ar fi „o copie palidă și fără vlagă a lui “A beautiful mind” – numai că atât actorul principal nu e decât (cu îngăduință) pe la vreo 5% din prestația lui Russel Crowe, dar și scenariul e mult mai varză”. Sursa
Pe de o parte, dat fiind faptul că cele două filme au scenariile parţial bazate pe fapte reale, cei doi eroi – Alan Turing şi John Nash – fiind consideraţi, în parte, pionieri în domenii diferite ale matematicii, a spune că unul este „o copie palidă şi fără vlagă” a celuilalt îmi pare o afirmaţie nonsens (copie…?). Asta din perspectiva mea, a privitorului neavizat, care piratează filme cu reputaţie consacrată sau urmează recomandările celor cu preferinţe cinefile similare cu ale mele.
Pe de altă parte, în „A beautiful Mind”, privitorul are revelaţia, după o bună parte din film, că tot ceea ce era mai hollywoodian şi bombastic în firul epic se petrecuse doar în închipuirea eroului; pelicula se concentrează, astfel, pe acea doză de suspans & aventură + element surpriză, condimentată cu o poveste de dragoste, ce va satisface spectatorul obişnuit. Căruia îi trebuie susţinut interesul prin astfel de mijloace, altfel se declară plictisit de un film lipsit de sare şi piper.
„Jocul codurilor” este un film bun, dar nu unul de referinţă – nu genul care să-ţi revină în minte ori de câte ori te raportezi la pelicule de excepţie. Poate că nu atinge rezonanta lui „A beautiful Mind” în percepţia multora, dar este mai actual, mai veridic, mai simplu şi mai natural. Şi, cel puţin în viziunea mea, cu un Benedict Cumberbatch homosexual mai presus de dramatismul unui Russel Crowe genial şi schizofrenic.
4 Comments
Nea ala de a scris articolul pare sa fie, ca si Turing, un pic autist; e obsedat de acuratetea istorica a informatiilor, parand sa nu fie constient ca, precum orice opera de arta, filmul are libertatea de a interpreta realitatea. Pe langa asta, nenea e cam pe langa la a aprecia calitatea unei interpretari.
Si, nu in ultimul rand, “A Beautiful Mind” a fost la de plin de greseli istorice -- John Nash nu a vazut spioni in halucinatiile lui, era si el homosexual (nu ca in film) si si-a parasit sotia.
Dar, na, i s-a pui lui pata pe Benedict Cumberbatch (pariez ca nu stie nici sa ii scrie si nici sa ii pronunte numele).
Mai mult ca sigur ca el stie sa ii scrie numele. Eu, insa, a trebuit sa verific inainte de a-l mentiona. Cat despre pronuntie… Bine ca esti tu destept. 🙂
Eu nu sunt sigur despre pronuntie 😛
Oricum, voiam sa subliniez ca, nea ala il umileste pe BC nu pentru ca ar fi interpretat mai prost, ci pentru ca e un necunoscut -- al carui nume nici nu il poate scrie (probabil).
Adica toti il stim pe marele si oscarizatul Russel Crowe, nu? Cum poate un necunoscut sa se cumpare cu el? N-are nici o sansa, asa ca il facem de rahat.
Adica, un necunoscator (in ale artei interpretative, aici) se ia dupa premii si alte indicii publicate. Un fel de:
[multe filme cunoscute] + Oscar > [un singur film in curs de popularizare]
De ce ții să precizezi „din perspectiva mea, a privitorului neavizat” etc? Mai mult curaj în abordarea subiectelor cinefile!