…sau în traducere mioritico-laică, au lăsat ţiganii cărţile-n urma lor, pe câmp, după ce-au încercat să le vândă-n târg, de ziua purtătorului de biruinţă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La mulţi ani, George, şi bucură-te că nu te-or botezat Gheorghiţă.

Cărţile poartă parafe de bibliotecă, semn că asta-i noua şmecherie de anticar amator: împrumuţi cărţile de la stat şi le vinzi la colţ de stradă, prin târguri şi oboare. Mai greu e de-nţeles de ce le lasă vânzătorii în urma lor ca pe ultimele gunoaie. Poate pentru că nu ştiu să citească, poate că s-au săturat să le care după ei fără rost, poate c-au înţeles că intelectualii nu-şi fac promenada prin târguri de vite, ori poate au vrut să facă un mărinimos gest taman de ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor.

Le-au părăsit sub dudul alb din faţa casei mele, pe care l-am căutat cu privirea de după draperii cântărind puhoiul de vulturi pensionari ce s-au aruncat asupră-le. Şi au răpitorii ăştia plase mari, că puţine au mai rămas. Am ieşit şi eu afară, ruşinată, alăturându-mă ultimilor trei cotrobăitori vârstnici prin vrafuri scurte de cărţi. În urma mea a venit şi văcăriţa satului, care nu citea coperţi, ci îndesa în plasă. “Dar cine citeşte la dumneavoastră?”, am întrebat cu voce pitică. “Eu!”

De unde. Le lua să aibă cu ce-aprinde focul, iar ăilalţi să-şi învelească slănina-n frigider. Aşa că am devenit mai atentă la înscrisurile de pe coperţi, cât mai aveam la ce.

Prada:

Cea din josul pozei, cu copertă maro, e cireaşa de pe tort, ca să fac un joc aiurea de cuvinte: “Cireşarii”, de Constantin Chiriţă. N-am citit-o până acum, o voi citi şi nu, nu am de gând să fac filantropii cu mica comoară din poză. Aia cu analiză matematică e cadou pentru tine, George, la mulţi ani încă o dată şi bucură-te că nu te-or botezat Gică.