„Atunci când vreau să mă pedepsesc, caut la întâmplare simptomele unei boli pe Google”. Nu cred că am reprodus cu exactitate afirmaţia, însă ce cred că ştiu e că am citit-o pe wall-ul bravului soldat Julică (Julius Constantinescu).

Cred că majoritatea dintre voi aţi avut de-a face, cel puţin o dată, cu Doctor Google. Cel care, plecând de la unul sau mai multe simptome descrise în cuvinte cheie mai mult sau mai puţin exacte, vă oferă zeci, sute de diagnostice probabile, băgându-şi pacientul în negura probabilităţilor. Astfel, usturimea unei julituri pe arătător îţi poate aduce în atenţie şansa unei cangrene devastatoare, iar o durere de cap – tumoare pe creier, de ajungi să dai click pe furnizorul de coşciuge la ofertă, sugerat în dreapta căutărilor, cu anunţ galben.

Pe undeva, e educativ. Cel care caută devine el însuşi o sugativă infidelă de informaţii, termeni şi diagnostice doctoreşti, amintindu-şi involuntar sieşi şi celor pe care îi sfătuieşte de iminenţa morţii, condiţia umană şi micimea fiecăruia dintre noi în balanţă cu cosmosul, cosmogonia şi demiurgicele existenţe.

Cercetătorii ne avertizează că, apelând la serviciile doctorului Google, transcedem dinspre condiţia de ipohondrii la cea de ciberhondrii. Adică un fel de girafă Melman din Madagascar, cu laptop şi conexiune la net, care vrea să emigreze în Canada pentru că acolo sunt cele mai ieftine medicamente.

Într-o măsură decentă (şi menţionez asta doar ca să nu fiu luată drept nebună), mă regăsesc în acest Melman – Păvazabunătreceprimejdiarea. Iar unul dintre marile mele regrete e că Dr. House e personaj fictiv şi nu are cabinet în jud. Hunedoara.

Sursă Melman