După ce uşa dulapului de bucătărie l-a luat prin surprindere pe Mihai şi i-a lovit scurt osul piciorului, oferindu-i experienţa acută a acelei dureri fulgerătoare, de maximă intensitate, ce ne face pe noi, martorii ofensivei mobilierului, să ne înghiţim, pe cât putem, hohotele de râs, a urmat un dialog halucinant cu pitica:

• Dar de ce nu e frumos să râdem?
• Pentru că pe Mihai l-a durut tare în momentul ăla.
• Dar e amuzant!
• E amuzant să râd eu când tu te loveşti, din greşeală, de piciorul scaunului?
• Dar de ce m-aş lovi?
• Din neatenţie, zic. Cum ar fi să râd eu când tu te loveşti de piciorul scaunului, a?
• Cum mă lovesc?
• De scaun. Piciorul îl loveşti din greşeală de scaun!
• Care scaun?