Poate vocalele comune, numărul de silabe sau argoul în sine m-au făcut să cred, dintotdeauna, că gioale înseamnă coaie. Până şi expresia „a da la gioale” îşi avea rostul în mintea  mea, pentru că unde altundeva să fie mai potrivit a lovi, dacă nu în punctele cele mai sensibile ale adversarului. În dimineaţa asta, din cauza gioalelor mi-a ieşit cafeaua pe nas de râs. Discuţie între mine şi Mihai:

El: – Pe tine chiar nu te enervează sertarele şi uşile dulapurilor pe care le laşi deschise în urma ta?

Eu: – Nu. Deci nu eu am o problemă, ci tu, pentru că eu sunt perfect ok atât cu ele deschise, cât şi cu ele închise.

El: – Din cauză că sertarul de jos a rămas deschis, m-am lovit la gioale.

Eu (cu ironie): – Da, că tare lungi le mai ai.

El (cu maximă seriozitate): – Le am până la pământ.