Pentru că a devenit greu să urmărim cronologic comentariile la articolul “Crede şi nu cerceta“, vin cu o nouă postare în care propun să ne rezumăm dezbaterea la primele două capitole din Geneză. Am ales prima parte din Geneză pentru că Elena, într-unul din ultimele sale comentarii, ne invită să ne dăm cu părerea pe o sumă de afirmaţii ale ei:
“Vreau să vă prezint o ipoTeză proprie și dacă binevoiți să vă expuneți și propriile voastre păreri, inadvertențe.
1. În Biblie nu prea avem date exacte care să indice cu certitudine un anumit an, eră, etc. cronologice. Știm că lumea a fost creată în șapte zile dar nu știm la începuturi cât dura o rotație a terrei zi-noapte.
2. Revin la Apocastaza lui Origen (susținută în parte de Sf Evagrie Ponticul (deși scrierile sale au fost de unii atribuite lui Sf Nil Ascetul), Sf Grigorie de Nyssa, Sf Didim cel orb, Sf Marcus Ascetul și alții) – conform căreia Apocatastaza (gr. apocatastasis = „restabilire în starea primară”) – Reconstituirea unor stări inițiale de prividentă divină. Doctrina potrivit căreia, în eshaton, toate fapturile, îngerii, oamenii și demonii, vor avea parte de mântuirea finală.
3. Lucifer a refuzat din mândrie de a mai sluji lui Dumnezeu, s-a răzvrătit împotriva Acestuia, atrăgând după sine “a treia parte din stelele cerului” (Apoc.12,4). Urmarea directă a căderii îngerilor răzvrătiți din cer a fost înrăirea și întunecarea lor, transformarea lor din îngeri, duhuri luminoase, sfinți, frumoși, buni și slujitori ai Adevărului în demoni ai minciunii, vicleni, întunecați, urâți și răi, care repetau în cugetul lor “Nu îți vom sluji Ție!”. Iisus a zis “Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer!”.
4. Facerea lumii : A făcut Dumnezeu lumea după cum știți, a făcut animalele și apoi l-a făcut pe om după chipul și asemănarea lui și le-a zis “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”, deci omul este peste animale (deci și peste șarpe despre care am citit pe undeva că e încarnarea celui mai de jos suflet), apoi următorul aliniat vorbeste de hrana vegetală a omului (dealtfel sfinții au avut o hrană exclusiv vegetala, afară de Sf Spiridon care a mâncat și lactate fiind crescător de animale). Sf Antonie cel Mare zicea că plantele sunt vii dar nu au suflet, pe când animalele sunt vii și au și suflet dar nu au spirit. După i-a zis lui Adam să dea nume animalelor – lucru care îl face încă și astăzi întrucât mereu se descoperă specii noi. De ce o fi făcut Dumnezeu întâi animalele și apoi pe om să fie mai presus de ele? După ce criterii?
5. Căderea lui Adam din Rai. După cum știm au mușcat din mărul din Pomul Cunoașterii Binelui și Răului. Credeți că Dumnezeu Atoateștiutor care prin proroci a prorocit venirea lui Iisus, Apocalipsa s.a.? Sau nu ar fi pus pază heruvimi la Pomul Cunoașterii Binelui și Răului? Dumnezeu îl strigă pe Adam dar Adam și femeia lui erau ascunși. (Oare nu asta face omul care greșește? Se ascunde de a-și recunoaște greșeala? Dă bir cu fugiții, se dă la fund, merge pe burtă.) Dumnezeu: Adame, unde ești? Răspuns-a acesta: ” Am auzit glasul tău în Rai și m-am temut, căci sunt gol, și m-am ascuns!” ( Oare nu ați simțit niciodată un gol în suflet combinat cu temere când ați greșit?) Întrebat de greșeala lui Adam a dat vina pe Eva, iar Eva a dat vina pe șarpe. (Oare nu asta face omul păcătos care greșește? Nu caută el vinovați? Nu încearcă să se disculpabilizeze căutând vina în orice altceva înafară de el? Circumstanțe atenuante…dacă nu mă credeți vă invit o zi în sala de Judecată.)
A recunoaște greșeala este primul pas spre evoluție. (De ex. Marii tirani ai lumii aveau impresia că procedează corect și reușeau să îmbrace urâtul în discursuri frumoase găsind adepți în mulțime care credeau în ei. Hitler (deși se spune că Gobbels îi facea discursurile) Mao, Stalin, s.a.
După a recunoaște greșeala urmează căința – durere a sufletului și regret pentru păcatele/greșelile săvârșite împreună cu hotărârea de a nu mai greși din nou (dex). Apoi urmează po-căința =mărturisirea păcatelor și făgăduința de îndreptare. “Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! “( Iezechel 33;11)
Ce se întâmplă când puterea cunoașterii ajunge în mâinile unui suflet rău? Oamenii au de suferit. Dacă noi am fi putut face lucruri doar cu puterea gândului sau a cuvântului – câte rele nu am fi gândit sau spus la nervi când cineva ne-ar fi dezamăgit? Dar noi de câte ori nu l-am dezamăgit pe Dumnezeu?”
Punctul 4 din comentariul Elenei se leagă de Facerea lumii. Eu zic să analizăm primele două capitole ale Genezei. Le redau şi aici (de pe http://www.ebible.ro/), pentru cei care n-au citit Vechiul Testament:
Genesa (Facerea) 1
1. La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.
2. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor.
3. Dumnezeu a zis: “Sa fie lumina!” Si a fost lumina.
4. Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric.
5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua intai.
6. Dumnezeu a zis: “Sa fie o intindere intre ape, si ea sa desparta apele de ape.”
7. Si Dumnezeu a facut intinderea, si ea a despartit apele care sunt dedesubtul intinderii de apele care sunt deasupra intinderii. Si asa a fost.
8. Dumnezeu a numit intinderea cer. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a doua.
9. Dumnezeu a zis: “Sa se stranga la un loc apele care sunt dedesubtul cerului si sa se arate uscatul!” Si asa a fost.
10. Dumnezeu a numit uscatul pamant, iar gramada de ape a numit-o mari. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
11. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa dea pamantul verdeata, iarba cu samanta, pomi roditori, care sa faca rod dupa soiul lor si care sa aiba in ei samanta lor pe pamant.” Si asa a fost.
12. Pamantul a dat verdeata, iarba cu samanta dupa soiul ei si pomi care fac rod si care isi au samanta in ei, dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
13. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a treia.
14. Dumnezeu a zis: “Sa fie niste luminatori in intinderea cerului, ca sa desparta ziua de noapte; ei sa fie niste semne care sa arate vremurile, zilele si anii;
15. si sa slujeasca de luminatori in intinderea cerului, ca sa lumineze pamantul.” Si asa a fost.
16. Dumnezeu a facut cei doi mari luminatori, si anume: luminatorul cel mai mare ca sa stapaneasca ziua, si luminatorul cel mai mic ca sa stapaneasca noaptea; a facut si stelele.
17. Dumnezeu i-a asezat in intinderea cerului ca sa lumineze pamantul,
18. sa stapaneasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric. Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun.
19. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a patra.
20. Dumnezeu a zis: “Sa misune apele de vietuitoare si sa zboare pasari deasupra pamantului pe intinderea cerului.”
21. Dumnezeu a facut pestii cei mari si toate vietuitoarele care se misca si de care misuna apele, dupa soiurile lor; a facut si orice pasare inaripata dupa soiul ei. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
22. Dumnezeu le-a binecuvantat si a zis: “Cresteti, inmultiti-va si umpleti apele marilor; sa se inmulteasca si pasarile pe pamant.”
23. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a cincea.
24. Dumnezeu a zis: “Sa dea pamantul vietuitoare dupa soiul lor, vite, taratoare si fiare pamantesti, dupa soiul lor.” Si asa a fost.
25. Dumnezeu a facut fiarele pamantului dupa soiul lor, vitele dupa soiul lor si toate taratoarele pamantului dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
26. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.”
27. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
28. Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.”
29. Si Dumnezeu a zis: “Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.
30. Iar tuturor fiarelor pamantului, tuturor pasarilor cerului si tuturor vietatilor care se misca pe pamant, care au in ele o suflare de viata, le-am dat ca hrana toata iarba verde.” Si asa a fost.
31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.
Genesa (Facerea) 2
1. Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor.
2. In ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.
3. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.
4. Iata istoria cerurilor si a pamantului, cand au fost facute.
5. In ziua cand a facut Domnul Dumnezeu un pamant si ceruri, nu era inca pe pamant niciun copacel de camp si nicio iarba de pe camp nu incoltea inca: fiindca Domnul Dumnezeu nu daduse inca ploaie pe pamant si nu era niciun om ca sa lucreze pamantul.
6. Ci un abur se ridica de pe pamant si uda toata fata pamantului.
7. Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise.
9. Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului.
10. Un rau iesea din Eden si uda gradina; si de acolo se impartea si se facea patru brate.
11. Numele celui dintai este Pison; el inconjoara toata tara Havila, unde se gaseste aur.
12. Aurul din tara aceasta este bun; acolo se gaseste si bedelion si piatra de onix.
13. Numele raului al doilea este Ghihon; el inconjoara toata tara Cus.
14. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la rasaritul Asiriei. Al patrulea rau este Eufratul.
15. Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.
16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;
17. dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.”
18. Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
19. Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele.
20. Si omul a pus nume tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca.
21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei.
22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
23. Si omul a zis: “Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru ca a fost luata din om.”
24. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.
25. Omul si nevasta lui erau amandoi goi si nu le era rusine.
“26. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.”
27. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
28. Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.””
În al doilea capitol al Facerii, ordinea se inversează – mai întâi Dumnezeu face omul, apoi creează animalele. Mai exact, ordinea e următoarea – bărbat ->animale->femeie.
“18. Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
19. Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele.
20. Si omul a pus nume tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca.
21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei.
22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
23. Si omul a zis: “Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru ca a fost luata din om.””
Variantele de interpretare ar putea fi următoarele:
- ambele capitole prezintă acelaşi lucru – e drept, diferit
- cele două capitole nu prezintă acelaşi lucru, de unde putem deduce că Dumnezeu a creat pământul cu animale şi oameni, iar Adam, Eva şi Edenul sunt o altă creaţie, specială, detaşată de cea a pământului
Discutabile sunt şi următoarele afirmaţii, din capitolul 1:
“26. Apoi Dumnezeu a zis: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.”
27. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.
28. Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.””
“După asemănarea Noastră” – aşa numeşte Dumnezeu omul – bărbatul şi femeia. De unde am putea deduce că “Noastră” face referire la zeităţi, la diferenţele sexuale dintre aceştia. “Noastră” în accepţiunea pluralitate, nu?
“Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.” Dualitate, nu? Păi de ce n-are voie femeia pe Athos, ea fiind creată după chipul lui Dumnezeu – adică cum, Dumnezeu e ispită?
Aşadar, în capitolul unu s-ar subînţelege egalitatea de gen, pe când în capitolul al doilea, unde femeia e făcută din coasta lui Adam, nu prea, ea e acolo ca entertainment pentru bărbat.
No, hai să dezbatem aceste două capitole.
275 Comments
Oops! Dacă aș fi știut că commentul meu va ajunge într-un articol, aș fi fost mai atentă la virgule, și alte greșeluțe ușor sesizabile. Am omis să scriu chiar și cuvinte: Credeți că Dumnezeu Atoateștiutor care prin proroci a prorocit venirea lui Iisus, Apocalipsa s.a. *nu a știut că Adam și Eva vor că cădea în păcat prin neascultare? (Dumnezeu le-a zis să mănânce din toți pomii înafară de Pomul Cunoașterii Binelui și Răului)
Nu te necăji cu greşelile din text, toţi am mâncat/încurcat litere în comentariile noastre. Ideea e să ne axăm pe astea două capitole ale Genezei, încă nu am ajuns la căderea din Rai.
Mie îmi place mai mult capitolul 2! 😀
Din cate am inteles eu, Biblia e codata pe mai multe nivele . De doua nivele am reusit eu sa aflu, insa cu siguranta sunt mai multe, inca nedecodate de nimeni.
1. Nivelul spiritual ( alchimia )
2. Nivelul genetic
In plus, ca sa aflam originile omului si creatiei, ar face foarte bine daca s-ar cumula informatia din cat mai multe texte vechi ale omenirii ( nu doar Biblia crestina ). Si apoi, ar fi de foarte mare ajutor daca am apela la textele originale pe care Biblia le-a plagiat si trunchiat cand au insailat-o.
Fire, ai auzit de acei alchimiști care reușesc să sfideze legile naturii, putând de exemplu să facă o plantă/floare să crească mult mai repede decât o face în mod normal (așa cum e consemnat într-un studiu botanic de exemplu)?
Dacă da, cum crezi că reușesc acest lucru? Eu am citit că ei manipulează energia vitală.
[…] de la ultimul articol al lui Cudi și de la primul capitol al Genezei, m-am gândit să vă prezint o ipoteză personală, care […]
„Dacă cineva vrea să susțină că Dumnezeu a inspirat fiecare cuvințel al scripturii, ce rost ar avea asta dacă nu avem cuvintele originare ale scripturii? În anumite locuri, așa cum vom vedea, pur și simplu nu putem fi siguri că am reconstruit cu acuratețe textul original. Este cam greu să știi ce înseamnă cuvintele Bibliei dacă nici măcar nu știm care sunt cuvintele ei!
Aceasta a devenit o problemă pentru viziunea mea asupra inspirației, căci mi-am dat seama că nu ar fi fost mai dificil pentru Dumnezeu să păstreze neștirbite cuvintele scripturii decât i-a fost să le inspire inițial. Dacă el dorea ca poporul său să aibe cuvintele sale, cu siguranță i le-ar fi transmis lui (și poate le-ar fi transmis cuvintele într-o limbă pe care s-o înțeleagă, mai degrabă decât în greacă și ebraică). Faptul că nu avem aceste cuvinte ne arată, gândeam eu, că el nu le-a păstrat pentru noi neștirbite. Iar dacă el nu a produs acest miracol, nu pare să existe niciun motiv de a crede că el a produs miracolul anterior, cel de a inspira aceste cuvinte.” -- Bart D. Ehrman, Misquoting Jesus. The Story Behind Who Changed the Bible and Why
Anticii spun ca nu e nevoie de o carte cuvantul D-lui si bla-bla. Ce a trebuit ca oamenii sa afle, Sarpele le-a spus deja ( gnoza ). : cine suntem, unde suntem si cum sa facem sa ne reantoarcem acasa dupa ce terminam experienta aici in capcana impostorului biblic. Atat. Nu evolutie spirituala, reguli de urmat si prostii. Informatiile au fost transmise de-a lungul timpului, insa erau tinute secret si nu erau accesibile decat celor care demonstrau ca sunt pregatiti pentru a le primi teoretic si practic.
Impostorul biblic a luat invatatura trimisa de Sarpele de foc si a denaturat-o, falsificat-o si a codat-o intr-o carte care pretinde ca e cuvantul lui D-zeu ( insa nu ne precizeaza care D-zeu, ala real sau ala impostor ).
Deci nu, nu avem nevoie de cartea cu instructiuni a impostorului biblic.
@Cudi
Poate că esența scripturilor s-a păstrat. Sau poate că oamenii din trecut au fost mai buni și au meritat acele cuvinte, în timp ce noi, pe măsură ce le-am modificat, ne-am și pervertit și deci nu le mai merităm. Dar cine merită îl găsește pe Dumnezeu, cu sau fără scripturi.
Unele scripturi au fost scrise de sau pe baza experiențelor sfinților. Adică oamenii ăia nu citiseră nimic poate, erau simpli pescari, neștiutori de carte, și Dumnezeu li s-a revelat în mod direct.
Pentru că meritau.
Evangheliile sunt scrise de alţi autori, nu de cei cărora Doamne-Doamne li s-a relevat în mod direct. Cu înfloriturile de rigoare.
Nu știu exact dacă „Evanghelia după Toma” a fost scrisă de Toma sau de altul. Însă ideea e așa: evangheliile descriu viața sfântului X. Dar sfântul X n-a avut nevoie de evanghelii pentru a deveni sfânt. Dumnezeu i s-a revelat direct, pentru că acel sfânt merita. Așadar, scripturile nu sunt absolut necesare celui care merită și deci faptul că nu s-au păstrat absolut intacte nu-i un capăt de țară, mai ales când esența lor a rămas totuși (să faci bine, să te rogi, să crezi în Dumnezeu etc).
Comparam mere cu pere, Evanghelia dupa Toma este text apocrif si nu se afla in Biblie.
Atunci, Evanghelia după Luca, ca să comparăm mere cu mere.
Nu ai citit biblia, habar nu ai ce scrie acolo, confunzi apocrifele cu Evangheliile din biblie, da’ tu vrei sa compari … ce ? O ignoranta cu alta ignoranta ?
Zici ca esenta Evangheliilor este sa faci bine si sa te rogi la Cai Verzi pe pereti ? Fabulezi . Moralitate exista si inainte de inventarea Evangheliilor. Fire God nu are nevoie de milogeala si inchinaciunea oamenilor, ci impostorul si pshihopatul biblic are nevoie sa se urce pe piedestal in fata oamenilor si sa le ceara sa-l slaveasca si sa-i cante ode.
Noa bine.
Ia de aici o prezentare generala in doua vorbe a Evangheliei dupa Toma, sau cine o fi scris-o. Cert este ca expune Gnoza aia cu Fire God ” asa ca nu a fost inclusa in Biblie. Impostorul biblic stie de ce …
http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/evanghelia-dupa-toma.htm
Evanghelia dupa Toma: Ce spune ea?
Evanghelia dupa Toma afirma ca Imparatia lui Dumnezeu exista astazi pe pamant daca oamenii pur si simplu isi deschid ochii. In fiecare din noi este “lumina divina”, care ne permite sa vedem Imparatia lui Dumnezeu in imprejurimile noastre fizice. Chipul lui Dumnezeu de la inceputul creatiei (Geneza 1) continua sa fie si astazi. Noi inca putem adopta acest dhip, care este diferit de chipul omului cazut (Adam) din Geneza 2. Evanghelia dupa Toma spune ca omenirea poate si trebuie acum sa-si refaca identitatea dupa chipul lui Dumnezeu si sa vada acum Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Acest text trateaza primele doua capitole din Geneza intr-o maniera netraditionala. Ea sustine ca au fost doua feluri de creatii umane – prima era perfecta, iar a doua era imperfecta. In loc sa astepte venirea Imparatiei la sfarsitul vremurilor, in viitor, scriitorul cartii ii indeamna pe oameni sa se intoarca acum la conditiile perfecte ale Imparatiei din Geneza 1.
Evanghelia dupa Toma – De ce nu este inclusa in Biblie?
Evanghelia dupa Toma este considerata “gnostica” in origine si perspectiva de catre multi crestini fundamentali si proabil acesta este motivul pentru care cartea nu a fost inclusa in canonul Bibliei (daca textul a fost cunoscut cat de cat de primii crestini). In general, gnosticii sustin ca mantuirea sufletului vine prin cunoasterea cvasi-intuititva a misterelor despre univers si formulele secrete caracteristice acestei cunoasteri.”
Nimeni nu se sesizează la afirmația
evangheliile descriu viața sfântului X
?Evangheliile descriu nașterea și faptele lui Iisus, până la și incluzând răstignirea, învierea și înălțarea la ceruri. Sunt patru evanghelii, atribuite (dar nu scrise de) patru dintre cei 12 apostoli. Mai sunt câteva -- eu am auzit numai de cele ale lui Toma și Iuda -- care nu fac parte din textul canonic (Biblia oficială) pentru că ceea ce spun nu bate cu restul evangheliilor și cu ce vrea Biserica să ne convingă.
Lotus, pe bune, tu pari să joci telefonul fără fir cu religia creștină și cu Biblia.
Lotus doar trolleaza si se amuza. Nu pare ca l-ar interesa discutia, ci doar trollingul, parerea mea.
În Orient există zicala: „când discipolul este pregătit, maestrul apare.”
Gândește-te și din perspectiva reîncarnării. Poate că te naști atunci când sau pe planeta unde sau în familia în care vei beneficia exact de bagajul genetic ereditar, condițiile, educația (spirituală și nu numai) etc pe care le meriți.
adică nu bagaj, ci zestre ereditară
Și acum comentariu serios.
1. „Noastră” poate fi o formă de exprimare a autorului (Noi, Mircea Voievod) sau o indicație că orice dualitate (bărbat -- femeie) își are originea în Dumnezeu. Dumnezeu este sursa oricărei dualități și cel care le transcende.
La nivel esențial, noi avem un spirit divin, așa că suntem transcendenți. Acest spirit este cumva jumătate masculin, jumătate feminin, adică înglobează ambele polarități (ca și Dumnezeu). Totuși, strict din punct de vedere al manifestării noastre în plan fizic, atât timp cât ne identificăm cu condiția limitată de bărbat sau cu condiția limitată de femeie, majoritatea sistemelor ezoterice de care știu eu consideră că femeia are un ușor dezavantaj în ce privește posibilitatea de a se mântui. Nu că i-ar fi interzis accesul la Divin, dar ei îi este ceva mai greu, trebuie să facă eforturi ceva mai mari.
Acest dezavantaj trebuie înțeles ca un fel de tendință generală, nu ca o regulă absolută și lipsită de excepții. De obicei, îi este mai greu să ajungă la realizări spirituale de excepție. N-am urmărit dar cred că ar fi interesant să aflăm câți dintre sfinții din Biblie erau bărbați și câți femei.
2. Primul capitol al Genezei cred că descrie formarea Pământului și apariția vieții pe el. Adică exact ceea ce ne-am aștepta. Al doilea capitol, respectiv începând cu versurile 4 sau 5, cred că este profund metaforic și nu descrie nici un fel de geneză, deci trebuie citit într-o cu totul altă cheie decât primul. Nu cred că se referă la crearea unui alt set sau a unei alte perechi de oameni, ci la o metaforă despre om. Nu neapărat despre omul din trecut, ci despre orice om, de azi și din viitor.
Dat fiind faptul că Biblia a fost scrisă de cei care ştiau să scrie, de cei cu acces la educaţie (într-o societate patriarhală în care femeile erau ţinute deoparte de educaţie), e normal ca autorii alegoriilor biblice le-au rezervat acestora un rol secundar. Deci căutarea numărului de sfinţi femei în biblie e degeaba, rezultatul nu dovedeşte nimic.
Scribii care au scris sunt irelevanti. In biblie exista explicatii clare despre asta, despre cum impostorul biblic le-a trimis scribilor cartile ” rand pe rand” , cum au scris fara sa inteleaga ce scriau ( scris automat ), despre mind scan si downloadul de informatie direct in mintea lui, incat scribul deodata ” stia ca stie”, i s-a luminat mintea , ceva de genul asta.
Apoi, codarea Bibliei in cheie genetica ( o genetica la un nivel la care noi oamenii inca nu am descoperit-o ), descrierea unui program genetic coerent si foarte eficient, arata ca pastorii aia care au scris Biblia, nu aveau cum sa o scrie din capul lor, ci din a altuia.
Codarea genetica suprapusa peste textele alchimice … asta e spectacular, un nivel de inteligenta si cunoastere pe care un om simplu nu avea cum sa il detina.
Parerea mea e ca Biblia a fost scrisa de oameni, insa nu a fost conceputa si codata de oameni.
Auzi, Fire, dacă îți permiți să-mi numești Dumnezeul impostor și parazit în fiecare comentariu în care-i menționezi numele, atunci îmi permit și eu să-ți spun că dai dovadă de o prostie rară.
Lotus, Fire a zis ceva despre Dumnezeul tău. Dacă vrei să păstrezi proporția, legă-te de credința ei, nu de ea personal.
Sunt sigur că ai observat și tu, ca și mine, anumite slăbiciuni ale afirmațiilor ei. De ce nu le exploatezi pe acelea?
Este deranjant să tot citesc „impostorul biblic”, „parazitul biblic” etc. Cum ar fi dacă cineva ar numi-o așa pe Cudi, din nou și din nou, la fiecare comentariu lăsat? Ok, mi-a zis o dată ce crede, nu trebuie să continue să insulte o ființă care pentru interlocutorul ei este sacră.
Pe de altă parte, ea chiar dă dovadă de prostie susținând această teorie bizară a inversării binelui cu răul, a unui Dumnezeu paratizar etc. I-am spus asta în față pentru a-i aprinde un beculeț că nu-i frumos să-i dai înainte cu parazit, impostor etc. Totuși, asta nu-i o insultă, ci o constatare, pe care m-am mulțumit să i-o zic o dată în loc s-o repet la fiecare schimb de replici.
Lotus, poti sa spui ce vrei tu despre mine, I DON’T CARE ! Faptul ca eu sunt o proasta, NU SCHIMBA faptul ca D-zeul biblic e un impostor si un scelerat dovedit.
Nu am zis că ești proastă la modul absolut, ci că, cel puțin legat de aceste teze pe care le susții, dai dovadă de prostie. Cât despre Dumnezeu, e interesant că poți dovedi orice despre el, inclusiv că-i un scelerat și impostor, mai puțin faptul că există.
E irelevant cat de proasta ma crezi, e problema ta, opinia ta si nu ma priveste pe mine.
Tot la fel, opinia mea este ca D-zeul biblic e un impostor scelerat si asta nu te priveste pe tine. Daca tu te ofensezi despre ce cred altii … good luck cu asta ! eventual fa o petitie pe net prin care sa-i obligam pe oameni sa gandeasca si sa vorbeasca numai ce le impunem noi.
Ups, deja s-a facut asta, se numeste politically corectness !
După cum ziceam dar poate că nu m-am făcut înțeles, nu cred că autorii au discriminat femeia, ci însăși religiile sau sistemele ezoterice afirmă că aceasta are niște dezavantaje comparativ cu bărbatul. Are și avantaje, dar per ansambu condiția de bărbat ar fi ușor mai avantajoasă.
Eventual am putea căuta o statistică cu numărul de călugări, comparativ cu numărul de călugărițe din prezent?
Întrebarea despre sfinții din Biblie este cam negândită.
Ținând cont că marea majoritate a sfinților au trăit după ce s-a încheiat narațiunea Noului Testament și au devenit sfinți pentru că au trăit o viață creștină sau au murit o moarte de martiri pentru Hristos, cam câți crezi că găsești în Biblie? Mult prea puțini.
Nu exista sfinti, e doar o inventie de prostit crestinii. Exista martiri care au murit pentru o cauza si atat. Catharii aveau o tehnica vibratorie ( cantau ) si isi retrageau simturile din corp cand erau arsi pe rug, era fapt binecunoscut ca nu simteau nimic, ei cantau si mureau senini arsi de vii. So …
Ce inseamna sfant ? Fix nimic, basme.
Eu sunt de acord că ultimii canonizați, parcă au fost și ceva papi recenți, nu prea trec de sfinți autentici. Pe de altă parte, care-i legătura dintre teza nonexistenței sfinților cu cea a catharilor, că nu m-am prins? Faptul că catharii mureau într-un fel sau în altul demonstrează ce?
Nu era vorba de numărul lor per se, ci de proporția de bărbați versus femei.
Nu poţi stabili proporţia fără să le ştii numărul, dearie.
Hai să numărăm sfinții din calendar, că e relativ ușor. Să vedem câți sunt bărbați și câte femei. Eu recunosc că n-am habar care va fi rezultatul.
Well, dacă pentru tine demonstrează ceva diferenţele cantitative de gen din calendarul unei religii care interzice femeii ocupe funcţii în ierarhia bisericească, religie cu o evidentă atitudine sexistă faţă de femeie -- go on!
Well, e și asta o chestie, cu biserica sexistă. De ce e biserica sexistă? Și, de fapt, de ce e societatea sexistă? Uite, puține femei au ajuns politicieni, puține au ajuns pe posturi de conducere, unele se plâng că la anumite interviuri sunt preferați bărbații.
De ce au bărbații puterea de a modela lumea cum vor ei? De ce nu e invers, adică de ce nu trăim într-o lume în care bărbații să fie discriminați? În care lor să le fie greu să obțină anumite posturi sau să figureze la loc de cinste pe anumite statistici?
De ce nu au femeile puterea de a impune versiunea lor, sau măcar o versiune echilibrată? De ce nu-i religia sexistă în sens invers, adică bărbații să fie dezavantajați? 🙂
Pana nu demult, omenirea traia in matriarhat si o duce mult mai bine. Inca mai exista societati izolate prin lume care si-au pastrat traditiile pana in zilele noastre : indienii Hopi traiesc in matriarhat si in zilele noastre, izolati in rezervatia lor din Arizona.
Pentru că trăim într-o lume defectă, Lotus.
Cudi, da, dar de ce nu e defectă în sensul invers? Iată că cel puțin la capitolul „putere de impunere a unor reguli în societate”, bărbații stau mai bine ca femeile, deci le sunt superiori.
Ceea ce invalidează teoria unei perfecte egalități sau similitudini între cele două sexe.
Biserica este sexistă pentru că a fost înființată de un misogin. Sf. Petru ura femeile și asta nu este un secret. Prin urmare, de ce te miri că femeile au fost excluse din ierarhia bisericii?
Este exact același fenomen cu cel înregistrat în SUA: cât timp guvernul statal și poliția și judecătorii și avocații erau rasiști pe față, negrii nu aveau acces la șoală, la parcuri, la joburi, la funcții oficiale.
Bărbații sunt indiscutabili superiori la forță fizică, la violență și la brutalitate. La toate celelalte comparații raportul este echilibrat.
Și deci politica atrage atâtea scursuri pentru că Platon sau cine a gândit pentru prima dată un sistem politic asemănător cu cel de azi era o scursură? Dacă Petru chiar ura femeile (lucru pe care nu-l cunosc și deci nu-l neg), ar fi de presupus ca ele să fi fost nedreptățite pe vremea lui, nu și 2000 de ani după.
Ceea ce arată că albii le sunt superiori negrilor. Cel puțin tehnologic și numeric, mă gândesc. La fel cum le-au fost superiori fețelor palide, tot numeric și tehnologic.
Nu forța fizică le face pe femei să aibă o prezență mai mică decât bărbații pe scena politică a lumii. Sau să fie mai puțin creative și deci să ocupe posturi inferioare în publicitate (vezi declarațiile din ultimii ani ale atâtor oameni de PR de la noi și din afară). Și lista poate continua.
Dar există și domenii unde femeile ne eclipsează. Ca să dau un singur exemplu, femeile au în general un mental mai puternic, mai solar, motiv pentru care deseori reușesc să își impună punctul de vedere în cuplu și chiar să îl țină pe bărbat, cum se spune, sub papuc.
Bine, persoanele de față se exclud. 🙂
De tradiție ai auzit? De conformism? De “nu se cade”? De amenințarea cu excomunicarea (adică iadul pentru eternitate) pentru cine nu respectă ordinele bisericii -- inclusiv ordinul de a nu hirotonisi femei?
Eh, povești, ia zi. Adevărul trebuie să fie ăla cu superioritatea intrinsecă a bărbatului față de femeie, nu?
Well, e un subiect complex și nu vreau să intru în detalii.
Dacă vei număra sfinții din calendar îi vei număra doar pe cei știuți/cunoscuți. Nu rezolvi nimic. Dar nu pot să nu remarc la tine, Lotus, o ușoară urmă de misoginie în afirmațiile tale.
Bărbații s-au impus prin forță și violența (pe care tu mai jos o ataci ca fiind o formă mai ușoară a crimei), iar femeia s-a supus prin slăbiciune/feminitate, smerenie (fiind o virtute smerenia).
Apoi în vremurile dedemult altele erau condițiile. Atunci femeia făcea copii și se ocupa ea de ei, avea atribuții casnice (gătea -- nu mergeau la restaurant sau la market după semipreparate sau pâine), avea grijă de copii. Nu putea lăsa copii în grija bărbatului ca ea să slujească sau să aibe diverse meserii ). De când femeia poare decide dacă să aibe copii sau nu, decând cu înlăturarea tradițiilor străvechi, decând treburile casnice au devenit mai ușoare cu apariția aparatelor electrocasnice, decând cu diviziunea muncii și creșterea economică/modernismul, renunțarea de mentalițățile învechite, femeia a recuperat într-un ritm foarte bun, ajungând la performanțe mari (mai mari decât a bărbaților) în mai toate domeniile. E o diferență de construcție fizică, antrenament pe parcursul a mai multor generații și NU una de spirit, inteligență sau aptitudini sufletești.
Elena, de ce „toată lumea” crede că, deși există o diferență clară de ordin fizic între bărbați și femei, această diferență se oprește acolo? În mod absolut sigur, psihic, afectiv, intelectual, spiritual etc bărbatul și femeia sunt absolut identici, trași la indigo. Numai fizic sunt atât de diferiți. 🙂
De fapt, femeia si bărbatul nu sunt “Trași la indigo”. Ar trebui sa apelam si la știință pentru ca a ajuns destul de departe mai ales din punct de vedere biologic. Doar citind despre cromozomi observam cum bărbații au un cromozom y (afirmând ca este mai putin dotat decat cromozomul x) iar femeile au si ultimul cromozom x.
Privind partea biochimica observam ca bărbații au anumiți hormoni specifici pe cand femeile alți hormoni specifice lor ( având mai multi hormoni specifici datorită acestui ultim cromozom x) si acest lucru poate continua, trebuie sa ne documentam mai mult înainte de a intra pe subiecte pe care nu le cunoaștem.
Dupa ce vom vedea diferențele extraordinar de mari dintre bărbat si femei vom vedea cu ei, de fapt au fost Creați de Dumnezeu pentru complementaritatea lor!
Păi asta încercam și eu să-i zic Elenei, că diferențele dintre bărbați și femei nu se opresc la nivel fizic.
Lotus, “Apostolul Petru arată că bărbaţilor care nu acordă cinstirea cuvenită femeilor, ca unor vase mai slabe şi ca unora care vor moşteni şi ele, împreună cu bărbaţii lor, harul vieţii, le sunt împiedicate rugăciunile.”
Vase mai slabe și expresia des întâlnită de “vase de lut” se referă la corpul fizic.
E absolut normal ca și atitudinea și obiceiurile femeii să fie altele având o altă dotare fizică. Nu poți să te comporți identic conducând o căruță ca atunci când ești într-o mașină. Ce ar fi să tragi de hățuri în loc să rotești de volan?
Păi bun, și atunci, deci, e posibil să fie inferioare și din alte puncte de vedere. Iar respectul n-are nimic de-a face cu asta. De exemplu, poți să respecți o floare știind că plantele sunt inferioare oamenilor. E chiar ridicol să le consideri superioare ție. Respectul față de floare e una, faptul că floarea este inferioară omului e alta.
Lotus, nu ai înțeles pentru că ești orbit de prejudecata că femeia îți este inferioară.
E adevărat că noi oamenii suntem “mai egali unii față de alții” pe diferite criterii sociale, evolutive, intelectuale, fizice, condiții materiale ș.a.
Apostolul Petru însă, se referea că femeia e mai slabă după trup (vas de lut) și atât -- nu a mai menționat nimic altceva, și că vor moșteni și ele harul vieții ÎMPREUNĂ cu bărbații.
Diferența de vas/trup ne dă sarcini diferite pe pământ, bărbatul forța fizică pentru munci dedicate, femeii gingășia, tandrețea pentru a crește odrasle, fiecare cu caracteristicule vasului lui.
Oricum noi nu ne folosim decât parțial atributele spiritului într-o viață, în special pe ce avem de îmbunătățit.
Probabil nu ai întâlnit încă femeia care să te eclipseze din punct de vedere intelectual, moral, ș.a.ca să îți șteargă această falsă prejudecată. Îți urez multă baftă să o găsești!
Cum sunt și bărbați “involuați” așa sunt și femei. Cum sunt femei “evoluate” așa sunt și bărbați.
Cred că tu preiei câte ceva din fiecare religie.
Oare femeia ideală pentru tine poartă burka și merge în urma ta? (Joke/Ironia -data trecută când nu am pus indicatoare am fost greșit înțeleasă 😛 )
E irelevant şi numărul ăsta (călugări vs maici), statisticile arată că femeile cedează mai greu tentaţiilor, spre deosebire de bărbaţi. Deci n-au nevoie să se călugărească pentru a se feri de ispite, le fac faţă şi-n lumea mare.
Eh, conform Genezei, voi faceți față cu brio ispitelor pentru că voi *sunteți* ispita! 🙂
De fapt, ele controlează oferta 😀
Cudi, observ că ai scos 24 și 25 din Cap.2, pesemne că te-ai rușinat și tu. Deci înainte de a mușca din Măr, ei… deveneau un trup lăsându-și mama și tata fiecare. Deci nu ăsta le fu păcatul originar din Rai. Cred că cheia stă în simplitate…
Le-a mai zis să “crească și să se înmulțească”, i-a dotat cu de toate…
Adam lucra înca din Rai, având grijă de Eden…
Elena:
1. nu mă ruşinez eu dintr-atâta;
2. n-am scos nimic din text, versetele 24 şi 25 încheie cel de-al doilea capitol al genezei, sunt acolo, au fost acolo de când am publicat articolul. Am verificat de două ori, nu pricep.
Am vrut să scot în evidență că eu nu cred cum zic mulți că de fapt “mușcatul din măr” ar reprezenta că ei ar fi făcut sex și de aici afirmația lui Adam că e gol. Ei umblau goi și se obișnuiseră așa, nici nu aveau conceptul de haine, trăiau cum mai trăiesc unii și astăzi în unele triburi africane, braziliene, indoneziene. Ci înseamnă simplu -- neascultare, involuție lucru care se întâmplă și astăzi. Câți respectă poruncile în totalitate? E evoluție există clar. Căci oamenii înainte asistau la execuții publice și le plăcea să vadă suferință, aveau arene unde se luptau gladiatorii, unde oamenii erau sfâșiați de lei înfometați și ei se bucurau și le plăcea maxim să vadă. Anticii nostrii aveau niște obiceiuri …și sunt consemnate în istorie “bunătatea lor înnăscută”. Aveau sclave sexuale, răpeau copii, etc. Acum dacă unul mai vrea răul sau sânge, a rămas un obicei păgân cu corida dar în rest numai în virtualitate și filme horror sau în crimele pe care unii le săvârșesc într-un mod sadic. Așadar văzând că omul nu evoluează în Eden (fiind acolo nemuritor nu știm cât a stat -- probabil până au dispărut dinozaurii) Dumnezeu a hotărât să îi trimită în lume. Un alt mod de evoluție. Cu moarte/reset. Cu Legea Talionului. Omul a reușit să mai evolueze dar nu a ajuns la o desăvârșire. Sfinții ajung. Noi mințim dar vrem să nu fim mințiți, trădăm dar vrem să nu fim trădați s.a. Pe noi ne doare- pe altul nu (dacă noi nu îl considerăm important pentru noi -- deci demn de a fi tratat ok, nu înseamnă că el nu are suflet și nici nu știm ce însemnăm noi pentru el sau cât e de sensibil). Când ni se întoarce îl credem pe Dumnezeu nedrept cu noi, dar în noi nu vedem deloc vreo vină. Asta nu înseamnă că noi suntem mai infailibili și putem să judecăm un altul în vreun fel (că așa ar merita) drept pentru care să nu îi oferim ajutor/milostenie.
Până la primul potop oamenii erau mai mari (fizic). În Apocalipsă scrie că după alegerea grâului de neghină (evoluați de involuați) Dumnezeu va face cer nou și pământ nou (pentru cei ce se vor ridica măcar de o palma deasupra pământului -evident e vorba de suflet). Bunicul îmi povestea demult că în vremea războiului găsise el nu știu pe unde o carte (deși nu prea îmi amintesc multe căci mi se acrise să ascult întâmplări din război și poveștile lui și nu îi mai acordam așa o atenție la ce spunea) în care el citise că oamenii mari au fost înainte de potopul cu apă, noi suntem cei mijlocii și după noi urmează oamenii mici și îmi amintesc fraza “atât de mici încât vor încăpea __(un nr de care nu îmi amintesc) într-un cuptor. Că cineva ar fi putut consemna într-o carte ceva ce nu s-a întâmplat încă pe bune sau nu -- nu știu, eu doar am remarcat ceea ce se leagă logic într-un fel. În Biblie scrie că nimeni înafară de Dumnezeu nu știe când ar fi Sfârșitul lumii (darămite ce va fi după) …probabil pentru că noi atragem sfârșitul mai repede sau mai lent prin ororile sau faptele bune pe care le facem.
P.S. Înainte de potopul cu apă -- oamenii erau mari (fizic) și nu susțin asta pentru că bunicul a citit în nu știu ce carte -- ci din mai multe motive. Unul ar fi găsirea unor oseminte foarte mari care indică că pe terra au existat acești oameni mari. Altul ar fi că așa se explică niște construcții rămase pe munți (munții au rezistat, evident, potopului cu apă, piatra fiind un material care rezistă de-a lungul vremurilor)- Machu Picciu. Și altele …
29. Si Dumnezeu a zis: “Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.
Sper să nu vă stric apetitul de Crăciun și să vă uitați ciudat la cârnații și fripturile care vor împodobi masa de Crăciun dar am o întrebare pentru cunoscătorii celor 10 porunci:
La porunca “Să nu ucizi!” există vreo notă de subsol care să specifice:* cu excepția porcului de Crăciun, a mielului de Paște, puilor și găinilor și a altor viețuitoare demne de fripturi?
“Care are în el rod cu sămânță” -- semințele de la Mosanto sau cele tratate, unele OMG-urile, rodesc frumos și productiv însă nu scot semințe (în fiecare an trebuie să cumperi semințe). Citisem pe undeva că aceste produse care ajung în market și în hrana noastră nu conțin energie vitală întrucât nu mai au viață în ele. E o ipoteză.
Elena, ai dreptate si nu ai dreptate. La inceputuri, clima era alta pe planeta, iar rasa umana avea o alta structura anatomica. Intre timp lucrurile s-au schimbat dramatic, la fel si structura corpului uman ( impostorul biblic a experimentat continuu pe oameni si inca o face, cautand cu disperare sa gaseasca o rasa umana compatibila genetic cu el intr-un grad suficient de mare incat sa ii permita ca Flame of Light luat de la oameni sa poata locui in fiinta lui ‘Mnezo. Inca tot nu a reusit, dar el insista ).
Mai trebuie sa tii seama ca de pe vremea inceputului creatiei si pana azi, alimentele s-au schimbat dramatic iar omul nu s-a adaptat la ele. De exemplu, cerealele ( graul in special ) ne-a fost introdus de catre zei de vreo 10.000 de ani cu aproximatie, iar omul nu s-a adaptat nici acum la consumul de grau si are o gramada de belele de pe urma lui. TOTI dintre noi ( daca studiezi subiectul asta in nutritie, te lamuresti ).
Mai trebuie sa tii seama ca omul a hibridizat prin altoire incontinuu fructele si legumele, ca sa le faca mai mari si mai dulci. In prezent avem un continut foarte ridicat de fructoza in legume si fructe, iar corpul nu s-a adaptat la asta. Cu alte cuvinte bagam zahar in sange big time si asta aduce o gramada de probleme organismului.
Candva demult am plecat exact de la premisa expusa de tine acum, numai ca eu am vrut sa o si verific si sa o inteleg bazat pe dovezi. Mi-a luat exact 3 ani si 200 de carti ( majoritatea cumparate, ca nu le-am gasit pe web ) din care am studiat de la cei mai buni doctori nutritia ( macronutrientii dar si micronutrientii ).
Si nu mi-a convenit ce am aflat, insa adevarul nu tine cont sentimentele noastre : the best of the best este dieta ketogenica, apoi cea low carb. Si ca sa fie oroarea si mai mare, pe dovezi, din alimente nu ne luam nutrientii in cantitatile necesare organismului, indiferent ce am manca ( bine, ca sistemul sustine altceva si fara dovezi, e alta poveste ).
Eu ti-am zis opinia mea si crede-ma ca nu vorbeste gura fara mine ( intotdeauna studiez foarte temeinic un subiect care ma intereseaza ). Nu iti cer sa ai incredere in opinia mea, ci iti spun ca poti studia singura sa vezi daca se sustine cu dovezi opinia ta aia cu ‘Mnezo ne-a facut vegetarieni.
Interesant punct de vedere. Un călugăr a studiat despre post și nutriție și a expus concluziile. Explică și tipurile de post (are o conferință înregistrată și pe youtube -- e foarte ușor de urmărit și fascinant totodată. Logica mea i-a dat dreptate.) Există principiul integralității care se referă la a mânca de ex grâul integral (făina integrală) și explică de ce, și altele.
Despre post am văzut un documentar germano- francez (Arte) foarte fain realizat: Le jeune (postul) nu mai știu cum. Pe scurt -- ei explicau cum prin post te poți vindeca de o mulțime de boli, inclusiv psihice. Această procedură terapeutică a fost descoperită de un director de spital de boli mintale din Rusia dintr-o întâmplare. Un bolnav a refuzat să mai mănânce și ei nu au insistat. Apoi după doua săpt i-am dat câte puțin să mănânce ca să nu moară. Omul s-a vindecat de o boală mintală la care ei nu aveau un tratament de vindecare completă. Au făcut experimentul pe alți pacienții refuzând să le dea ei mâncare și au văzut că dă rezultate. În Rusia există o clinică care tratează prin această procedură (pacientul este monitorizat). Cică și animalele fac la fel.
Aia cu gaina integrala e doar o tzeapa, pentru ca cerealele in sine ( egal ca integrale sau nu ), nu sunt deloc indicate pentru consum. In plus, tarata aia zgarie mucoasa intestinala. Plus ca tarata e un balast nutritional : e doar fibra- celuloza pe care nu o putem digera ca nu avem enzimele necesare, asa ca o eliminam . Iar tarata nu contine nutrienti in cantitati mari, ci doar niste urme, chestii infime, asa ca nu se merita din nici un punct de vedere sa mancam tarata.
Da, poti manca cereale integrale, insa iti spun ca nu e nici o diferenta : tot aceeasi cantitate uriasa de zahar bagi in sange, plus lectins, gluten si alte chestii care deranjeaza organismul. Cat despre mineralele continute in tarata … poti sa uiti de asta ( solul e demineralizat in proportie de 70 % in Europa si cam 80 % in America ). Faci cum crezi, da’ eu nu as invata nutritie de la popa.
Postu e ok, tine de productia si folosirea enzimelor de catre organism. Pe scurt : organismul isi conserva energia si enzimele folosite pentru digestie si le redirectioneaza catre refacerea organismului cand esti in post. Dezavantajul e ca in perioada de post, organismul functioneaza in gol, fara nutrientii de care are nevoie.
Din punctul meu de vedere e mult mai avantajoasa o dieta cat mai sanatoasa + suplimentarea cu enzime + suplimentarea cu nutrienti. Postul e o varianta empirica, asa, mai primitiva, dar putem obtine aceleasi rezultate sau chiar superioare, folosindu-ne de ultimele descoperiri in nutritie.
Prousele din supermarket nu au “viata” in ele : in traducere, nu au enzime pentru ca au fost omorite cand au fost iradiate aliemntele. Exista pastile cu enzime pe piata, poti suplimenta de acolo.
” Alimentele nu au energie vitala” … asta e o balarie. Odata digerate, devin combustibilul pe care il arde organismul, ca sa produca energia cu care functioneaza celulele. Un fel de lemne pentru soba cu care incalzesti casa.
“Să nu ucizi” se referă la oameni, cred eu. Argumentele sunt așa:
-- se adresa unor păstori ce trăiau mâncându-și turmele.
-- acolo unde le spune să nu ucidă, le spune și cum să sacrifice animale și ce să facă cu sângele și carnea lor.
Ce zici?
Decalogul? Cele 10 porunci revelate lui Moise pe muntele Sinai după ce el a postit 40 de zile?
După părerea mea nu se referă strict numai la oameni având în vedere că Dumnezeu le-a zis ce să mănânce. Dar păcatul nu e la fel de mare ca în cazul unui om, bineînţeles.
Jertfa are cu totul o altă însemnătate.
By the way, Papa a dat “voie” preoţilor catolici să dezlege la spovedit avorturile (tot la porunca să nu ucizi). Cum s-a prorocit ca fiind unul din semnele vremurilor de apoi -- se vor pângări toate tainele (euharistia, căsătoria, botezul).
Ketherius, eu cred că este mult mai înțelept să nu analizezi aceste 10 porunci ca pe niște reguli trasate cu rigla, milimetric. Ca pe niște simple articole dintr-un cod penal. Ci să meditezi profund asupra lor.
Să nu ucizi. Dar oare să lovești e bine? Ok, mai bine decât să nu ucizi e să nu fii violent. Dar oare-i de ajuns? De unde provine violența? Isus a dat o reglă nouă, să-ți iubești semenii. Iubire — Indiferență — Violență — Crimă. Deja „să nu ucizi” nu mai este o simplă regulă de sine stătătoare, ci vârful unui iceberg. Măcar să nu ucizi. Dar dacă poți, nu fi violent. Și iarăși dacă poți, chiar iubește. Dacă vei iubi, nici nu vei putea să fii violent sau să omori.
Să nu ucizi. Dar oare numai oameni? Eu aș zice că și avortul intră sub incidența acestei reguli. Nu e la fel de grav ca uciderea unui bebeluș sau a unui adult, dar tot curmarea unei vieți omenești e. Nu te încarcă karmic la fel de mult.
Omorâm animale în mod curent, pentru profit sau pentru a le mânca, ca și cum am fi stăpânii universului. Ce drept avem noi asupra altor forme de viață, chiar primitive? Dacă în universul ăsta există o civilizație mult mai avansată decât noi, față de care noi suntem niște biete animale ca nivel de conștiință, ar fi ok să ne crească și să ne omoare pentru consum sau pentru distracție sau pentru îmbrăcăminte sau pentru ce vor ei? Să nu ne respecte dreptul nostru la viață, doar pentru că ea ar fi mult mai avansată?
Și ne mirăm că trăim într-o lume agitată, sub spectrul terorismului, a războaielor, a lipsei locurilor de muncă și a grijilor de tot felul. Ca și cum violența noastră ar trebui, cumva, să atragă Paradisul.
Daca impostorul biblic nu ar fi fost psihopat si insetat de sange, ar fi creat o lume in care fiintele nu ar fi obligate sa se ucida si sa se exploateze intre ele pentru a supravietui.
Eu nu ucid, sper că nu exploatez alte ființe umane și supraviețuiesc bine-mersi.
Are you for real ? Chiar si cand respiri ucizi enzimele din aer ! Plantele sunt vii, animalele sunt vii, tu ce mananci ?
Pentru ca plantele sa creasca, trebuie sa exploateze mineralele (si sa le consume. Se considera ucidere ? ). Animalele mananca plante ori alte animale ca sa suravietuiasca. Oamenii mananca plante si animale si le exploateaza pe amandoua. Tu pe ce lume traiesti, in una de pe norisorul roz si pufos ?
Bun, așa o fi. Dar:
În opinia ta, lumea asta a fost creată de un fals Dumnezeu, care-i și psihopat însetat de sânge.
1. De ce nu a fost creată de Fire God?
2. Dacă Fire God e un Dumnezeu bun, de ce a permis ca psihopatul ăsta, care-i mai slab ca el, să creeze o astfel de lume, să ne adoarmă, să se joace cu noi cum vrea și să ne arunce în lumea asta?
Mm?
1. A fost creata de Fire God si noi toti, cu un scop anume ( nu pot sa iti dau detalii, va trebui sa afli singur )
2. A fost preluata de impostorul biblic si preluarea a fost permisa si acceptata de Fire God si noi toti, cu un scop anume ( va trebui sa afli singur ). I’m sorry, nu pot sa iti dau mai multe detalii ( exista o limita dupa care anumite informatii nu pot fi facute publice ) !
Așadar, tu mă întrebi de ce Dumnezeul meu a creat lumea asta rea, dacă nu e psihopat.
Eu te întreb de ce Dumnezeul tău, despre care zici că e mai puternic decât al meu, l-a lăsat să o creeze.
Tu îmi răspunzi că nu îmi poți da detalii.
Lotus, ti-am spus in comentariul anterior ca impostorul biblic nu a creat nimic, ci a preluat. A preluat si a distrus ceea ce a preluat. Ca el se da mare in fata oamenilor ca e creator si ca a facut lumea, e corect.
Nu face altceva decat sa puna in biblia lui, textele alchimice care prezinta creatia universuilui, asa cum a fost facuta de Fire God, doar ca el mai modifica pe ici pe colo si o prezinta ca fiind a lui si tace chitic in ceea ce priveste cum a distrus el Raiul pe care l-a preluat aici pe planeta.
Da, eu iti raspund ca nu iti pot da detalii mai multe, iar tu poti sa consideri ce doresti in legatura cu asta ori cu mine.
Bine. Reformulez.
Fire: Dacă Dumnezeul tău nu este un impostor, de ce a distrus lumea preluată de la Fire God?
Lotus: Dacă Dumnezeul tău este mai tare, de ce l-a lăsat să o facă?
Fire: Nu îți pot da detalii.
Lotus, my feeling este ca nu e prima oara cand ti se refuza accesul la anumite informatii. Sorry for that !
E treaba metaforic numita “Guardian of the Threshold”, stii foarte bine asta. Va trebui sa intri singur si sa afli, pentru ca cei care au intrat si stiu nu iti vor da in veci informatia, pentru ca … stii tu de ce.
E prima dată când aud de Guardian of the Threshold. Dar nu-i vorba de asta, ci de faptul că îmi ceri răspunsul la o întrebare la care tu însăți nu ești dispusă să-mi răspunzi. De ce a pervertit Dumnezeul meu această lume, mă întrebi? Iată, asta înseamnă că el e rău. Bine, îți răspund eu, dar tu afirmi că Fire God este mai tare ca el. De ce l-a lăsat s-o pervertească? Nu înseamnă asta, conform aceluiași raționament, că și Fire God e rău? A, la asta nu pot să-ți răspund, îmi zici tu.
Deci folosești un raționament pentru a ajunge la concluzia că Dumnezeul biblic este rău, dar când cineva îți arată că același raționament se poate aplica și în oglindă, cu aceleași concluzii despre Fire God, spui că nu mai poți da detalii. Păi de unde știi că nici Dumnezeul meu n-a avut el un motiv, pe care nu ți-l spot spune, ca să pervertească această lume? Chit că această lume nu e deloc pervertită, dar să zicem.
În plus, de unde știi că Dumnezeu și nu noi am creat această lume? Poate că era mai frumoasă înainte. Adică ce, să ne oblige Dumnezeu să trăim într-o lume perfectă, împotriva voinței noastre? Ar însemna să nu mai avem liber arbitru.
Asta ca trebuie sa ne oblige cineva sa acceptam sa traim intr-o lume mai buna, e din ciclul ” vrei calule ovaz ? Nuuuuu ! ”
Hai tusti de aici, ca prea trollezi !
Vezi că ai înțeles pe dos.
Fire, te rog și pe tine, ca și pe Lotus: evitați împungerile la persoană. Ideile, în schimb, sunt fair game.
Lotus, mă repet, de dragul tău:
1. Dumnezeu ne-a dat lege scrisă în Biblie (Leviticul, Cap. 1) care ne zicea să ucidem animale:
Dacă te-ai apuca să interpretezi legea și să nu aduci jertfă, ai fi vinovat în ochii lui Dumnezeu (Leviticul, Cap. 5):
Dumnezeu a fost foarte clar: omorâți animale, altfel păcătuiți.
2. Iisus a mancat carne. Carnea aia nu era vie, ci fusese parte dintr-un animal ce a fost omorât pentru a fi mancat.
3. Iisus a dat oamenilor să mînânce pește.
4. Trei sau patru apostoli au fost pescari.
5. Nu am auzit de nici un sfânt care să fie absolut vegetarian.
Eu sunt de acord cu opinia ta că omorâm mult prea multe animale, nejustificat de multe. Sunt cu totul împotriva vânatului și a violenței împotriva animalelor.
Dar cred că porunca “să nu ucizi” se referea numai la oameni -- din motivele enunțate mai sus.
Eu nu știu decât un singur caz concret în care Isus a mâncat carne, respectiv pește. Sau cel puțin în care a creat pește, ca o minune. E drept că nu am studiat cu de-amănuntul ca să aflu.
Noi discutăm acum pe niște citate din Biblie, dar Dumnezeu nu este numai al creștinilor. Iar alte religii precizează clar ca regulă de viață vegetarianismul.
Chiar și în creștinism, există îndemnul de a posti, care ce înseamnă? Abținerea de la consumul alimentelor de origine animală. Nu e oare de bun simț să gândești că, nefiind oamenii capabili să postească pe de-antregul, li s-a cerut s-o facă măcar din când în când?
Biblia conține învățături și cerințe adresate atât oamenilor obișnuiți, cât și celor care vor mai mult, care vor să facă pași mai mari și mai rapizi către Dumnezeu. Așadar, e perfect posibil ca anumite ritualuri, adresate omului comun, să conțină, în vechime, sacrificii animale, în timp ce unei ființe mai elevate, cu o aspirație spirituală mai mare, i s-ar cere mai mult. Asta pentru simplul fapt că omul obișnuit n-ar fi în stare să se consacre total divinului și să își schimbe comportamentul radical.
În prima etapă, i-a zis să respecte poruncile. Când acesta a insistat, Isus i-a cerut mai mult, dar respectivul n-a fost capabil.
Așadar, eu nu m-aș baza foarte mult pe faptul că, în Vechiul Testament, sunt descrise și anumite lucruri mai bizare. Că tot acolo sunt descrise și legi de tipul „ochi pentru ochi” și „dinte pentru dine”. Și, într-o chestiune insuficient clarificată, cum e cea a vegetarianismului, aș consulta și învățătura altor religii, încercând să înțeleg în profunzime de ce este bine sau nu și dacă are sens.
Îmi place explicația lui Lotus.
Diferențele semnalate de tune, Cudi, între cap I.și II eu le explic prin traducere:
”
Inflexiunea verbala ebraica exprima actiunea numai in termenii de a fi terminata sau neterminata, niciodata ca fiind in prezent, trecut sau viitor, ca verbele din engleza sau romana. Timpul este sugerat mai degraba decat afirmat. Verbele care indica actiuni terminate, adesea numite “perfecte”, sunt in general traduse printr-un timp trecut, iar acelea care indica actiuni incomplete sunt numite “imperfecte” si sunt de regula traduse printr-un timp viitor. In general, aceasta procedura poate fi relativ corecta, insa uneori este cu totul amagitoare. Pentru a determina daca actiunea exprimata de verb s-a petrecut intr-adevar in momentul scrierii sau vorbirii, ori inainte de aceasta, este necesar sa stabilim din context punctul de vedere al autorului.
Mai mult, scriitorul poate sa-si schimbe punctul de vedere inapoi sau inainte intr-un pasaj dat, inspre viitor sau inspre trecut, fara sa mentioneze. Astfel, daca se concentreaza asupra unui timp viitor indepartat, poate sa vorbeasca despre alte evenimente viitoare ca si cum ar fi in trecut. In urmatoarea declaratie, se poate intoarce in trecutul indepartat si sa vorbeasca despre evenimente trecute sau prezente, ca si cum s-ar afla in viitor. Si ca sa complice mai mult lucrurile, constructia cu wau consecutiv, care leaga partile componente ale unei naraţiuni, oarecum în acelasi fel ca sistemul de paragrafe sau alineate din zilele noastre, adesea cere ca un “imperfect” sa fie inteles ca “perfect”, sau invers.
La data cand traducerile mai timpurii ale Bibliei au fost facute in engleza, aceasta particularitate a verbelor din ebraica nu era pe deplin inteleasa, avand ca rezultat faptul ca traducerea engleza este adesea in contradictie cu textul ebraic. In general, traducerile mai recente tind sa reflecte elementul temporal al verbelor iudaice cu mai multa acuratete decat traducerile timpurii. In acelasi timp, traducerile mai moderne pot sa nu reprezinte intotdeauna adevarata pozitionare in timp a autorului, datorita faptului ca o decizie cu privire la punctul de vedere al scriitorului, in special in profetia predictiva, depinde adesea de conceptia cititorului sau a traducatorului cu privire la inspiratie.
Cel care crede in darul profetic va recunoaste ca profetul isi proiecteaza gandul in viitor, adesea in viitorul indepartat. Insa cineva care neaga valabilitatea elementului predictiv al profetiei va spune ca profetul descrie pur si simplu evenimente trecute. Din aceasta discutie, este evident ca pentru a stabili cu un oarecare grad de acuratete elementul temporal precis intr-o afirmatie profetica data, cititorul trebuie 1) sa aiba o conceptie valida cu privire la inspiratie, 2) sa descopere punctul de vedere al autorului in termenii conceptiei sale cu privire la inspiratie si 3) sa interpreteze timpurile verbale in armonie atat cu cerintele gramaticii ebraice, cat si cu punctul de vedere temporal al autorului.
O ilustratie a acestei probleme apare in ultima parte a cartii lui Isaia, adesea numita de adeptii inaltei critici ca “deutero-Isaia”, pe baza teoriei ca un al doilea scriitor anonim este autorul. Partial, pe baza faptului ca Isaia vorbeste despre suferintele evreilor in timpul perioadei de robie babiloniana, ca si cum ar fi in trecut (Isaia 40,1.2; etc.), acesti critici ajung la concluzia ca, de la capitolul 40 la 66, cartea este scrisa de un alt autor sau de alti autori, dupa ce robia a luat sfarsit. Totusi, faptul ca formele verbale exprima actiuni terminate, nici nu implica in mod necesar ca evenimentele pe care le descriu sa se fi petrecut deja pana in momentul cand profetul a scris. Evident ca lui Isaia i se aratasera prin inspiratia profetica robia si eliberarea si, vazand deja aceste evenimente, el vorbeste despre ele ca si cum ar fi undeva în trecut.
Un alt exemplu cu privire la felul in care gandirea profetului se proiecteaza in viitor apare in Isaia 53. In ebraica versetelor de la 1 la 9 (si in mod similar in versiunea engleză RSV), Isaia isi proiecteaza gandirea in viitorul profetic si vorbeste despre suferintele lui Hristos, ca si cum acestea ar fi in trecut. Dar in versetul 10 punctul sau de vedere cu privire la timp se intoarce zilele sale si continua sa descrie acelasi eveniment ca si cum ar fi in viitor. O comparatie a deosebirilor cu privire la elementul temporal al verbelor din Isaia 53, asa cum sunt redate in versiunile engleze KJV si RSV, evidentiaza problema pusa de traducerea “timpurilor” verbale ebraice.”
http://www.resursebiblice.ro/2012/limba-ebraica-veche/
E o problemă de timpul verbului: Domnul care a făcut animalele din pământ (după ce le făcuse -- gata făcute de atunci) i le-a arătat lui Adam să le dea nume. După ce la 18 a gândit că are nevoie de ajutor. Drept că omul și-a făcut ajutor din animale la muncile sale .
Apoi cu femeia nu îmi explic dar cred că înțelesul se pierde în traducere.
Apoi de aici sună de parcă ar relua explicația Facerii lumii:
4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.
6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
Iată cum au fost făcute. De parcă ar relua explicarea lor dar sub o altă perspectivă. La 6 explică clar cum apa se evaporă (stare de vapori) și formează norii de ploaie. Într-o exprimare simplistă pentru oamenii de atunci.
Apreciez comentariul tău, e o explicaţie de bun simţ.
Dar tot nu pricep nişte aspecte, cam pe acolo pe unde nu îţi explici nici tu -- partea cu femeia. Altele decât contradicţiile deja semnalate în capitolul 1 şi 2.
S-ar zice că abia după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din Rai, Adam şi Eva au regresat de la starea de perfecţiune la cea de imperfecţiune.
Perfecţiunea înseamnă desăvârşire -- nimic nu mai trebuie modificat, îmbunătăţit, adăugat perfecţiunii. Totuşi, Dumnezeu a observat că Adam e singur, că nu e bine ca Adam să fie singur, aşa că i-a oferit-o pe Eva. Păi dacă ar fi fost perfect, complet, Adam n-ar mai fi avut nevoie de nimic, nu s-ar fi putut simţi singur, cu atât mai mult n-ar fi putut observa Dumnezeu o hibă la el -- nevoia unui ajutor, nu?
Ai un bun simț de observație, Cudi. O vreme fu bine așa, apoi Dumnezeu simțind gradul de involuție al lui Adam (căci eu susțin versiunea apocatastazei) i-a făcut femei. Sfinții ajung la un așa grad de evoluție încât nu mai simt nevoia.
De exemplu Sf Simion -- au scris alți pustnici/călugări despre faptele lui- a lăsat pustnicia și revenind în lume se ducea la bordel. Toți credeau că a picat în ispitele diavolului. El însă plătea și le oferea liber prostituatelor și le vorbea convingându-le să se mărite. (Nu poți cere unei prostituate direct călugărie. Cursul evoluției firesc e de la mai mulți -- la unul singur și apoi la niciunul. Musulmanii practica poligamia, noi monogamia și sfinții fac jurământ de castitate). Dar aspectul sexualitații/ desfrâul -- nu e singura patimă/latură a evoluției/ desăvârșirii. Sunt mai multe. Și involuția e la fel. Dacă faci abuz de ceva vei avea nevoie de diversitate -- instinctual. Așa intervine infidelitatea/desfrâul. La fel și cu lăcomia pântecelui. Gurmanzii/cei care nu țin post și dezvoltă plăcerea pentru mâncat vor avea nevoie de diversitate în farfurie dar nu una simplistă. Ci una sofisticată. Cred că nu mă pricep eu să transmit aceste idei într-un mod inteligibil.
*i-a făcut femeie
Cred că prima pereche a fost făcută din tărâna, la fel cum Iisus i-a redat unui orb din naștere vederea cu ajutorul tinei și scuipatului iar lui Adam Jr i-a făcut Dumnezeu o femeie din coasta sa când a ajuns la maturitate, ca să nu fie singur. Capitolul 2 din Geneză. De aici confuzia dintre cap 1 și cap 2. E loguc, că altfel ar fi trebuit să aibă relații chiar cu mama lui (lucru pe care Dumnezeu l-a evitat făcându-i o femeie din coasta lui.)
În articolul dat cu limba ebraică veche (e foarte interesat de citit tot) zice că ei folosesc și pentru și, dar, așadar. Într-un paragraf englezii au tradus 32 de și-uri pe când în textul nostru sunt mai puține, găsindu-se un alt mod de traducere. Deasemenea textul original are mai puține cuvinte (în jumătate).
După părerea mea, nu poate fi vorba de o simplă diferență datorată traducerii. Dacă ar fi așa, ar trebui să avem o oarecare similaritate între cele două capitole. În schimb, ele tratează lucruri diferite.
Dacă le citim cu atenție și la modul sintetic, observăm că în primul capitol pare a fi geneza lumii, a universului sau cel puțin a părții noastre de univers. Acolo se vorbește de apariția luminii, adică a Soarelui, a stelelor, de condensarea planetelor din gazul cosmic inițial, văzut acolo ca un fel de „ape” care pluteau peste tot, e mai mult o cosmogonie. Mai departe, se descrie apariția vieții pe planeta nou formată -- Pământ.
Undeva în capitolul 1 apar oamenii. Ei sunt creați ca „bărbat și femeie”, cum ne-am aștepta, iar Dumnezeu le vorbește la plural. Ei sunt destinați să locuiască și să stăpânească toată planeta.
Capitolul 2 extrage un om, sau o pereche de oameni, din acest context și îl înscrie într-o cu totul altă poveste și într-un cu totul alt loc. Nu mai avem toată planeta, ci o grădină binecuvântată sau un spațiu sacru (fizic sau simbolic, asta rămâne de văzut). Apar elemente în plus, legate de încălcarea unor reguli, de sexualitate, de șarpe, de diferența dintre masculin și feminin, de căderea sau păcatul originar.
Din acest motiv eu consider și chiar cred că e destul de clar că cele două capitole tratează lucruri complet diferite. Și, mai ales, că al doilea nu trebuie citit ad-literam, ca primul, fiind profund simbolic. Tot din acest motiv, nefiind o cosmogonie propriu-zisă, ci una metaforică, ordinea apariției vieții în capitolul 2 nu mai este atât de importantă. S-a preferat, probabil, ordinea bărbat -> animale -> femeie deoarece aceasta a fost poate mai relevantă pentru sensul simbolic al capitolului, adică pentru mesajul pe care dorea să-l transmită autorul, și deci nu s-a mai ținut cont de succesiunea reală, faptică a evenimentelor (nefiind importantă în acest context). În schimb, în primul capitol, apariția vieții este într-o succesiune logică, așa cum ne-am putea aștepta să fi fost în realitate: mai întâi au apărut formele de viață vegetală, plantele, care au produs oxigen, care a făcut posibilă apariția vieții animale, la început simple (pești, păsări), apoi complexe (vertebrate), culminând cu omul.
Lotus, eu cred că Dumnezeu nu extrage nici o pereche de oameni de nicăieri.
Când am zis că nu sunt de accord cu teoria Big Bang (tu afirmând că o susții), eu m-am referit că ei încearcă să pună totul în seama hazardului și a unor fenomene cosmice pe când eu pun totul în seama lui Dumnezeu. Întâmplător (provine de la In Templus- în templul lui Dumnezeu) Noi suntem aici în Tempulul lui Dumnezeu. Mi-a plăcut ultimul tău articol legat de geneză pentru că explică Biblia. De fapt, eu te consider pe tine un tip deștept (și nu o zic că vreau să te flatez. Oricum cred că orice deștept are și momente de prostie și prostie crasă, precum și orice prost are momente de desteptăciune/sclipiri de inteligență. Apoi tu știi că eu te plesnesc cu commenturi când am o părere diferită de a ta. Ai un aer de superioritate când raportezi la ceilalți.)
De ce mi-a plăcut articolul tău? Pentru că și eu cred că Dumnezeu a făcut totul prin Voința sa, cu puterea Cuvântului că doar e Duh. Cam la modul cum ai explicat tu in articol -- sigur nu exact așa dar totul s-a întâmplat pentru Dumnezeu a Vrut. Nu a plămădit el tărână să-l facă pe om.
Adam de fapt nu e un nume de scenă -- Adam înseamnă bărbat în traducere iar Eva înseamnă femeie.
Iar căderea din Rai e o etapă a omului. Nu i-a dat Dumnezeu cu șutul în fund fugărindu-l din Rai ci Raiul a devenit ne-Rai din cauza neascultării și INVOLUȚIEI LUI.
Și nu e vorba că o pereche a trăit în Rai ca experiment. Și nici că Dumnezeu (așa cum scrie în Facerea) le-a făcut faine din pielea animalelor că erau goi. Doar nu crezi că Dumnezeu o scos pielea de pe animal să le facă păcătoșilor de oameni de atunci haine. Nu. Eu consider că vorbește de o etapă. O etapă de evoluție. De fapt o etapă a involuției că nu degeaba se zice că au plecat din Eden (adică viața lor a devenit mai grea și Adam trebuia să trudească pământul, nu mai mânca gratis din pomi ca în Eden, iar femeia năștea mau greu, viața li se înăsprise pe măsura neascultării/învoluției lor.)
Așadar eu consider că e o problemă de traducere în continuare.
Voiam să zic că nu a făcut El fizic treaba. Dumnezeu doar a Voit. Nu a plămădit fizic pe om ci corpul lui s-a format singur doar pt că El a Vrut și apoi el a “suflat viață în el” adică a pus suflet în trup.
Eu când citesc din afacerea izgonirea lui Adam și Evei din Rai și cum Dumnezeu le face haine din piele de animale am în minte omul preistoric care vâna mamuți și se îmbrăcata cu piele de animal, cu bâtă de lemn, cu părul mult -- omul sălbatic.
(De fapt am în minte pe un tip de la un bal mascat de Revelion la munte care s-a costumat așa :))) )
Elena, extrage o pereche de oameni în sensul că se focalizează asupra ei. Nu mai avem un film despre toată omenirea, ci un film despre Adam și Eva, două personaje individualizate, care au un nume, care formează un cuplu și trec prin anumite experiențe. Nu îi extrage în sensul că îi ridică cu cupa unui buldozer ceresc și-i plasează în alt loc. 🙂
Deci subiectul poveștii este altul în capitolul 2. Înainte subiectul era crearea Pământului și apariția vieții pe el. Acum subiectul e cuplul original și căderea lui. Pământul ca planetă aproape că nici nu mai apare în capitolul 2, avem acum o grădină paradisiacă, adică un spațiu sacru. Stricto senso, nici nu știm dacă e pe Pământ, deoarece pare un decupaj din Rai la cât de frumos e descrisă.
Mai avem un cuplu perfect, care apoi decade. Timpul aici poate avea alt sens decât cel propriu. Poate e o axă a profunzimii, nu a succesiunii calendaristice. Faptul că Adam și Eva au fost primii oameni se poate referi la esența noastră. Primul om a fost pur poate însemna că primul nostru nucleu sau cel mai profund eu sau sinele real este pur, dar noi, identificându-ne cu straturile superficiale, uitând de fapt cine suntem, am decăzut. Poate însemna că la nivel esențial, noi suntem puri. Nu neapărat că am fost la o anumită dată din timp. De exemplu, scopul multor tradiții ezoterice este tocmai revelarea acestui Sine sau spirit. Poate că acela este Adamul.
Este o idee de interpretare, dar foarte simplificată; cred că lucrurile sunt ceva mai complexe și încă nu pot spune că am înțeles perfect și complet despre ce se vorbește acolo.
Pentru că ai menționat de Big Bang: acesta nu are legătură cu hazardul. Oamenii de știință nu au habar de ce a avut loc această explozie, sau cine/ce a produs-o. Evident, ea s-a produs prin voința lui Dumnezeu. Nu există nici o contradicție între teoria Big Bang-ului (ce pare cât se poate de reală) și teoria existenței lui Dumnezeu. Vezi și Scrisoarea I, unde este un fragment preluat din Rig Veda, care explică nașterea universului făcând referire la mișcarea unui singur punct minuscul la început. Punct care e identificat chiar cu Tatăl sau Creatorul.
Ketherius, pe bune, mă depășești. Preferi să scrii cârnațul ăsta de comentariu în loc să înlocuiești „evanghelie” cu „epistolă” sau „scriptură” sau cum le-o mai fi zicând? Chiar nu înțelegi sensul comentariului meu?
Cărțile Vechiului și Noului Testament, textele biblice, scripturile ne descriu, printre altele, viața și activitatea unor sfinți. Ce contează cum se numesc aceste cărți? Cui îi pasă, în contextul de față, că una e epistolă, alta e evanghelie, alta e blabla? Pe tine până la urmă ce te interesează: mesajul/ideea celuilalt sau unde-o pus virgula?
Dacă o să continui să-mi răspunzi în stilul ăsta, n-o să ajungem niciodată la un dialog, pentru că eu discut idei, în timp ce tu discuți gramatică și caligrafie.
Gizăs.
Pentru că am reușit cumva să postez la final în loc să dau reply: mă refer, evident, la comentariul în care îmi critici afirmația „evangheliile descriu viața sfântului X”.
Ideile tale sunt argumentate cu erori conceptuale, nu de caligrafie sau gramatică. De dragul dialogului, poftim un hint de logică elementară: informaţii corecte = idei bune, informaţii, argumente false = idei proaste.
Ce mi-e Ketherius, ce mi-e Cudi. Iarăși sunt luat la rost pentru forma comentariului meu anterior.
Și hintul tău e greșit, apropo. Pentru că poți exprima în cuvinte clare și concepte corecte fix nimic și poți exprima într-o formă imperfectă idei geniale.
Iar acum reiau partea esențială din comentariul meu:
Dacă în acest context voi susțineți că cuvântul „evanghelii” este important, că nu-l puteați înlocui cu altceva, că din pricina lui nu s-a înțeles ce vreau să spun, atunci îmi cam pierd vremea pe aici.
Dar cel puțin înțeleg de tot obișnuiți să mă contraziceți.
Măi nene, Biblia -- Vechiul și Noul Testament -- nu vorbește DELOC despre viețile sfinților. Întâmplător, unele (puține de tot) personaje din Biblie au ajuns să fie numite sfinți. Dar Biblia NU este o poveste despre viețile sfinților.
Ce spui tu nu este o idee de calitate într-o formă proastă -- este o idee GREȘITĂ într-o formă proastă.
Ideile geniale în formă imperfectă sunt RESPINSE până când sunt reformulate într-o formă bună.
De exemplu, Ramanujan a trebuit să își reformuleze și să refacă demonstrațiile pentru toate teoremele geniale pe care le-a produs. Nu i s-a recunoscut geniul până nu și-a exprimat geniul în forma corectă.
Einstein a picat la facultate, iar profesorul său din liceu spunea că va fi un bun strungar. Istoria științei este plină de asemenea cazuri. Numai în artă vine câte un rebel și pictează altfel. Dar și în artă, până la urmă, majoritatea acelor rebeli ce nu respectă forma, mor săraci și devin faimoși după moarte.
Ce faci tu este să arunci niște propoziții închegate sumar. Când îți arătăm că spui prostii, lucruri greșite sau neadevărate, tu spui că altceva ai vrut să spui. Mereu e “altceva”, mereu spui că forma nu contează, mereu ai o scuză pentru faptul că spui prostii, mereu ai spus ceva genial într-o formă pe care limitații de noi nu reușim să o înțelegem.
De ce nu arunci tu niște litere de-a valma și să ne spui că acolo e conținută ideea ta genială și că, dacă am fi și noi geniali, am înțelege-o? Că e cam același lucru cu ce faci acum, dar te scutește de a ordona literele în cuvinte.
Așa că, până când îți pui ideile într-o formă corectă, ideile tale nu or să convingă pe nimeni.
Și nu, nu e ceva personal. Pur și simplu, exprimă-te corect, dacă vrei să fii luat în serios. Și, pe bune, așa fac cu toți prietenii -- am și martori 😀
Cum să nu vorbească deloc? De Ioan Botezătorul ai auzit? Nu scrie în Biblie de el? Ba cred că chiar în evanghelii scrie, că s-a intersectat cu Isus de câteva ori.
De Ilie, de prorocul Iona? De Iosif și Maria, părinții lui Isus? Ăștia toți nu sunt sfinți?
Eu cred că sunt mulți, dar și 10 să fie. Unii dintre ei au ajuns la revelarea lui Dumnezeu fără a citi texte sfinte. Unii au fost simpli pescari. Cei 12 apostoli ai lui Isus, toți au fost, cu excepția lui Iuda, ființe sfinte. Viața lor nu este descrisă în Noul Testament? Cum să nu?
Și chiar de n-ar fi decât unul singur care l-a văzut pe Dumnezeu fără să fi ctit scripturile înainte, asta tot e de-ajuns pentru a demonstra că aceste scripturi nu sunt absolut necesare și că dacă o ființă umană merită, Dumnezeu poate face în așa fel încât ea să Îl găsească, cu sau fără scripturi.
Așadar, faptul că Biblia a fost într-o anumită măsură alterată cu trecerea timpului nu este extraordinar de important, mai ales în condițiile în care învățăturile ei de bază (să iubești, să te rogi, să nu faci rău etc) s-au păstrat. Aceasta e ideea principală a comentariului meu, ca răspuns la citatul lui Cudi din Bart D. Ehrman.
De ce e o idee greșită, numai tu știi.
Ești culmea! Biblia este despre faptele lui Dumnezeu (Vechiul Testament) și despre Iisus (Dumnezeu) și faptele lui (Noul Testament).
Este normal ca oamenii ce au venit în contact și s-au asociat cu Dumnezeu să devină sfinți, dar ăsta este un efect secundar. Biblia este despre Dumnezeu și, incidental, unele personaje umane s-au sfințit in the process.
Repet, Biblia este despre “DUMNEZEU!
Păi și ce-are? Nu mă interesează dacă sfinții ocupă prim-planul. Mă interesează faptul că apar acolo. Avem, în Biblie, informații despre sfinți, și asta-i tot ce contează. Ce, dacă mă uit la un film, nu pot trage niște concluzii pe baza performanței actorilor din rolurile secundare? Nu pot zice despre ei nimic? E musai să discut doar despre protagoniști?
Deci, în Biblie ne sunt descrise, printre altele, părți din viața și faptele unor sfinți. Da, nu fac capul de afiș. Da, principal Biblia este despre Dumnezeu. Dar, printre atele, aflăm câte ceva și despre sfinți, despre viața lor, despre cum au devenit ei ființe spirituale. Și vedem că unii dintre ei nu erau bisericoși sau preocupați de cele sfinte înainte. Nu studiaseră sensurile fine ale scripturilor. Totuși, Dumnezeu li s-a revelat, într-un vis, într-o viziune etc. Totuși, l-au întâlnit pe Isus, care „i-a pescuit”. Totuși, le-a apărut un înger. Totuși, ceva a declanșat în viața lor o anumită schimbare, care i-a orientat decisiv către Domnul.
Ceea ce arată că studierea scripturilor nu este absolut necesară pentru a-l găsi pe Dumnezeu și că acesta are nenumărate mijloace de a te face să te orientezi către el sau de a-ți transmite o anumită învățătură, dacă meriți. Și deci că modificările aduse Bibliei de-a lungul timpului nu ne privează de ceva esențial, mai ales dat fiind că învățăturile ei de bază au rămas aceleași. Nu-i ca și cum gata, datorită acestor modificări ni s-a tăiat accesul la cer. Dacă îl merităm, vom intra acolo.
Faptul că sfinții apar în Biblie ca personaje principale sau secundare nu este absolut deloc relevant pentru raționamentul meu. Însă faptul că trebuie să repet a 3-a oară acest raționament arată că, ba da, nu l-ai înțeles și, ba da, te concentrezi pe formă în loc de fond.
Să vă zic o ‘glumisă’:
Un copil citea Biblia și găsește între paginile ei o frunză de arțar pusă la presat. O ia în mână și exclamă bucuros:
-- Uiteee mamiii, am găsit chiloții lui Adam.
Unii sărbătoresc naşterea lui Iisus, alţii Crăciunul, alţii solstiţiul de iarnă… motive de petrecut sunt, aşa că, dacă am fi mai aproape, v-am chema mâine pe toţi la masă. Pe Lotus şi pe Elena i-am poziţiona strategic lângă bolul de salată, iar pe lelea Raveca -- după ce ne-ar colinda creştineşte :p -- în faţa fripturii de porc. Dincolo de orice glumă, chiar cred c-ar fi frumos.
Fire, eu sunt fascinată de tot de spui şi cred că eşti deşteaptă foc, iar atunci când Lotus vine şi îţi zice altceva, iartă-l, el spune prostii ca să te râcâie.
Abia am băut câteva guri de cafea, e dimineaţă la noi, ninge de două zile şi e tare frumos afară, urmează să facem cozonac şi ciocolată de casă, în care o să punem, în premieră, sirop de arţar. Sper să rezulte ceva similar fudge-ului canadienilor. Ce voiam să zic şi nu-mi găsesc cuvintele e că-mi sunteţi dragi şi că vă doresc, din tot sufletul, sărbători fericite. Fire, mă fascinează inteligenţa ta, eşti o tipă foarte mişto, Lotus, tu eşti veteran pe blogul ăsta, ştii prea bine că ne eşti drag, Elena, îţi admir deschiderea spre alte viziuni spirituale şi cred că eşti o femeie deşteaptă, la fel şi tu, Marlene. Cu mintea vraişte cum sunt la ora asta din pricina dozei insuficiente de cofeină şi nicotină, vă îmbrăţişez călduros pe toţi.
Cu mintea vraiște, lol. Lasă-te de țigări și cafea! Țigările și cafeaua îți pun în ordine mintea pe care n-ai avea-o vraiște dacă n-ai fuma și consuma cafea.
Fire spune și chestii bune, că sunt culese din diverse filosofii. De exemplu, faptul că avem un spirit de lumină (ea îl numește de foc) care este pur. Deci sunt și ingrediente bune și, luând poate pentru prima dată contactul cu ele, e firesc să-ți placă. Greșită e rețeta după care le amestecă și le pune la foc. Indiferent de asta, de comentat comentez pentru subiect, nu ca să râcâi pe cineva.
So, pentru că mâine e Crăciunul, zilele acestea am discutat teme religioase. În articolul de față ai prezentat, comparativ, primele două capitole ale Genezei și ne-ai întrebat ce credem despre ele. Eu cred că ele tratează subiecte diferite. Pe primul l-am interpretat pe larg pe blogul meu. Despre al doilea încă nu mi-am format o părere completă dar am scris și pe marginea lui câteva idei, cele mai multe aici. În completarea lor, cred că el ne prezintă două căderi ale omului. Prima cădere este momentul în care apare Eva, Adamul anterior ei fiind androgin. A doua cădere este alungarea din Paradis. Dar deja ieșim din contextul articolului. Mai cred că al doilea nu este o geneză propriu-zisă, ci o disecție a ființei om, de la interior (Adam și Eva) la exterior (omul zilelor noastre), de la spirit la materie.
Ce părere ai despre aceste interpretări? Pentru că tu ai publicat articolul și ne-ai rugat să comentăm, dar de răspuns, ai răspuns mai mult la părțile ce comparau bărbatul cu femeia. 🙂
Un Crăciun Fericit și vouă!
Nu lotus, eu iti spun informatia originala, asa cum o aveau anticii. Din informatia originala s-au dezvoltat ulterior filosofii care mai de care mai fragmentate . Focul este originea luminii, Lotus si sunt mai multe feluri de foc ( mai multe grade, focul fizic fiind cel mai de jos ).
O stii pe aia cu lana de aur, cu merele din gradina Hesperidelor, pe Frumoasa adormita din padurea fermecata ? Toate spun exact acelasi lucru,( metaforic ), exact invatatura anticilor, invatatura adusa de Sarpele de lumina.
O stii pe aia cu labirintul din care iesi urmand firul rosu al Ariadnei ? Este esenta initierii, care initiere e prost inteleasa si folosita in zilele noastre ( o considera oamenii un ritual, o chestie care o primesti in secret de la un maestru, bla-bla ). Firusl rosu al Ariadnei descrie simbolic ce este initierea ( accesarea higher functions of the mind , contactul cu spiritul -rosu -- ) care te conduce spre iesire din capcana impostorului biblic. Deci nu siropuri sentimentale cu sa simtim , sa iubim, sa gandire pozitiva, sa facem frumos, bla-bla, ci concret ce este si cum se face.
Lotus, daca nu ai cheia informatiei antice, cee ace citesti prin filosofii si prin istorie par a fi informatii disparate si care nu se potrivesc intre ele. Daca incerci doar rational sa faci lumina, nu merge ( anticii avertizeaza de limitarile ratiunii ). Eu tot spun ca din vechime ne vin mereu si mereu aceleasi informatii, sunt unitare si povestesc exact acelasi lucru, dar in limbaje diferite si daca nu si cheia, nu intelegi iota.
Fire, hai să-ți zic ceva. În Yoga șarpele simbolizează energia latentă Kundalini Shakti, care „doarme” la baza coloanei vertebrale, în Muladhara Chakra. Iar Yoga cuprinde și se intersectează cu o vastă serie de școli filosofice și chiar religioase.
Se prea poate ca șarpele de foc de care vorbești tu să fie ăsta. Poate că unele diferențe dintre afirmațiile noastre țin de terminologie, adică folosim un limbaj diferit. Aș putea înțelege mai mult dacă mi-ai prezenta o perspectivă sumară a viziunii tale, dar din păcate ai zis că nu vrei.
Însă ideea cu parazitul biblic este o ficțiune, nu există așa ceva. Tu amesteci între ele niște elemente ce fiecare în parte sunt adevărate dar în contextele lor. De fapt nu tu, ci persoana sau persoanele care au gândit prima dată această teorie la care tu i-ai dat like și acum îi dai share.
Nu doar in yoga simbolizeaza Kundalini. Sarpele e un simbol cu multe fete, nu doar Kundalini. Yoga e o varza mare si inflorita care nu duce nicaieri, atat de pervertita a ajuns.
Nu, sarpele de foc gnostic nu e Kundalini, ci Lucifer. For sure.
Îţi răspund pe scurt, Lotus, că-s în grabă.
Unde comentam noi diferenţele dintre bărbat şi femeie, am zis că trăim într-o lume defectă. În completarea afirmaţiei mele aş adăuga că actuala lume defectă a fost cândva (cândva pe faţă, acum mai din umbră) guvernată de o biserică defectă, care promova un dumnezeu defect. De aceea eu nu mă împiedic de epitetele lui Fire la adresa dumnezeului biblic. Asta nu înseamnă că nu există o fiinţă supremă altfel decât cea prezentată în biblie. Deci dumnezeul biblic l-a creat pe Adam separat şi l-a pus grădinar în Eden. The big boss i-a dat şi regulă, să nu se atingă de cutare pom. Grădinarul -- zugrăvit drept fiinţa perfectă ce a devenit ulterior imperfectă pentru că n-a fost cuminte, în pofida perfecţiunii sale, a muşcat din măr. Pentru mine asta înseamnă că Adam era imperfect de la bun început; în plus, Adam a fost plasat într-un eden imperfect, c-avea o hibă, un pom periculos împrejurul căruia mişuna un şarpe viclean.
Părerea mea e că primele două capitole ale genezei prezintă lucruri diferite, aşa s-ar putea explica şi dialogul cu Cain.
“Cain a zis Domnului: “Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
14. Iata ca Tu ma izgonesti azi de pe fata pamantului; eu va trebui sa ma ascund de fata Ta si sa fiu pribeag si fugar pe pamant; si oricine ma va gasi, ma va omori.”
15. Domnul i-a zis: “Nicidecum; ci daca va omori cineva pe Cain, Cain sa fie razbunat de sapte ori.” Si Domnul a hotarat un semn pentru Cain, ca oricine il va gasi sa nu-l omoare.”
Erau deja oameni pe pământ, alţii decât familia lui Adam şi Eva. Poate ăia din primul capitol al genezei.
Argumentul cu Cain a fost adus de mine prima dată, la un articol anterior, pentru a demonstra exact același lucru: că Adam și Eva nu au fost primii oameni, în sens cronologic. Mă bucur că l-ai luat în considerare.
Deci tu nu crezi în (sau ai anumite rezerve față de) Dumnezeul biblic, pentru că, de exemplu, a setat niște legi absurde pentru Adam și Eva. Dar, după cum spuneam mai sus, eu consider că acest capitol secund este înțesat cu sensuri figurate. Totuși, tu continui să-l citești ad-literam. De unde știi că ai dreptate? De unde știi că această primă poruncă este într-adevăr ce pare, o regulă de conduită, asemenea celor 10 porunci? De unde știi că nu este o metaforă, care ar trebui citită într-o cu totul altă cheie pentru a avea o minimă șansă de a o înțelege?
Iată un argument în sprijinul acestei teorii: cele 10 porunci, ca și cele pe care le-a dat mai târziu Isus, cum ar fi iubirea de divin și de aproape, au sens, sunt ușor de înțeles, sunt în acord cu ce ne-am aștepta de la o divinitate benevolentă. În schimb, porunca de a nu mânca fructele unui anumit copac este cât se poate de bizară. Deci, poate că acea poruncă ascunde un tâlc ascuns, nu e o poruncă propriu-zisă, asemenea celorlalte, ci o metaforă pentru altceva.
Alt argument: fructele obișnuite, merele în particular, nu te fac să-ți pui întrebări filosofice, decât dacă te cheamă Newton și-ți cad în cap. Copacul din mijlocul Edenului se numea Pomul Cunoștinței Binelui și a Răului, soi de care n-a pomenit nimeni în realitate. Nu consideri că numele ăsta strigă spre noi din toți rărunchii că, de fapt, acel pom nu era un copac la propriu, cum sunt copacii din grădinile noastre, ci un simbol?
Și dacă da, dacă aceste sensuri sunt figurate, iar tu încă nu le-ai descifrat, de ce te grăbești să-i „ceri socotează” lui Dumnezeu (am pus ghilimele) pentru niște lucruri pe care nu le-ai înțeles? De ce îl judeci după o interpretare mot-a-mot, asta în care ei au fost pedepsiți la propriu pentru că au încălcat o poruncă la propriu, interpretare ce s-ar putea foarte bine, ba chiar aș zice că e mai mult decât probabil să fie greșită?
De altfel, tu mi-ai zis acum punctul tău de vedere despre aceste prime două capitole din Geneză, dar eu te întrebasem ce părere ai despre punctul meu de vedere, respectiv despre comentariile mele. Despre interpretările mele. Consideri că au sens, sunt posibile sau sunt absurde? Eu de exemplu am rămas plăcut surprins când am văzut cât de bine se pliază geneza din primul capitol peste un posibil model științific, prezentat în articolul meu. Un autor care fabula n-avea cum să le nimerească într-atât.
Sper să continuăm dialogul.
Lotus, dacă pomul cunoașterii este o metaforă, atunci Dumnezeu a poruncit să nu mâncăm metafora!
Suprapui un element concret peste unul abstract. Dacă Pomul Cunoașterii e un simbol, atunci evident că și verbul mâncării este unul metaforic, ca de altfel întreaga povestire din acel capitol.
Chill, dude! A vrut să fie o glumă. Aparent, nereușită.
Dar nu m-am enervat. Însă e drept, nu m-am prins că-i glumă.
Lotus, ziceai mai sus că „Argumentul cu Cain a fost adus de mine prima dată, la un articol anterior, pentru a demonstra exact același lucru: că Adam și Eva nu au fost primii oameni, în sens cronologic. Mă bucur că l-ai luat în considerare.”
Cu mâna pe inimă îţi zic, dragă Lotus, că am şi uitat că ai fi pomenit de, iar dialogul lui Cain cu dumnezeul biblic e celebru şi foarte discutat. Ca să nu ieşi în pierdere pe viitor, eu zic să-ţi patentezi argumentele, să te interesezi pe la OSIM ce şi cum. La fel şi în cazul exemplului ăluia cu cărările (religiile) ce duc spre vârful muntelui, l-am întâlnit în n materiale, articole, spre ex. pentru explicarea sincretismului religios. La fel şi în cazul articolului tău despre cum a apărut viaţa pe pământ – unde spui că aia e ipoteza ta personală şi explică din prisma ştiinţei primele 6 zile ale facerii. -- http://www.ziare.com/magazin/inedit/dumnezeu-si-geneza-comparatie-cu-stiinta-ii-1064261 -- ăsta l-am pus ca exemplu, dar parcă am auzit treaba asta şi la Telenciclopedia, cu mulţi, tare mulţi ani în urmă. (Să te uiţi la Cosmos – documentarul prezentat de Neil de Grasse, unde existenţa universului e structurată în calendarul unui an – pe luni şi zile, cel mai mişto documentar ever). Dar, chiar dacă afirmi lucruri deja vehiculate, o faci mişto şi asta pentru că eşti băiat deştept. Într-atât de deştept încât -- din poziţia de avocat al apărării – l-ai scoate basma curată pe dumnezeul biblic chiar şi din Levitic. Pe care te invit călduros să-l citeşti în ce cheie doreşti – atâta doar – să nu care cumva să spui că nu divinitatea supremă l-a dictat, ci vreun boss de-al vechii biserici. Că dacă zici asta, ne dai nouă dreptate.
Apoi, în mai bine de două paragrafe, îmi explici că pomul problemă din eden nu era chiar un pom, ci e simbol pentru altceva. Zău, tare idioată mă mai crezi.
Urmează faza cu mine care îi cer socoteală lui dumnezeu. Măi, nene, eu critic un personaj zugrăvit de ăia ce doreau să domine masele de oameni, dumnezeului biblic. Independent de acesta, sper să existe o fiinţă supremă pe care am jigni-o reducând-o la condiţia dumnezeului biblic. Uite, dacă acum ar trebui continuată biblia şi de-ar fi românii peniţa lui dumnezeu, textul ar trece prin filtrul puterii, în cazul de faţă – PSD şi, poate, ar aduce vorba despre viaţa unor aleşi de-ai lui dumnezeu, preacuvioşii Dragnea & company. Aşa se scrie istoria.
Legat de comentariile, ideile tale. Dau, au sens, la fel cum are sens ce spune Fire, ce cred eu, ce spune Elena, Mihai, povestea lui Moş Crăciun etc. Însă tu te diferenţiezi prin altceva – prin încăpăţânarea de a nu accepta păreri ce contravin convingerilor tale, prin superioritatea cu care îţi prezinţi punctele de vedere şi prin faptul că o judeci pe Fire pentru teoriile ei. Apropo de Fire – are, de departe, o cultură a religiilor mult mai bogată decât tine şi decât noi. Tu îţi formulezi diplomat, elegant şi corect comentariile, ea le zice mai din topor – dar, într-un sfârşit, cele spuse de tine aduc mai puţin decât ce turuie ea.
Dar, evident, ăsta nu e un concurs de cultură generală pe tema istoriei religiilor. Şi nici genul de discuţie care poate avea un câştigător. Ce ai tu, Lotus, şi nu avem noi, este acea credinţă bazală. Te admir pentru că crezi în dumnezeul tău – pe care îl identifici cu cel din biblie, pentru că ţi-e coerent în minte totul cu privire la credinţă şi, mai ales – că ai perspectiva unei divinităţi aşa mişto, iertătoare şi iubitoare. Din perspectiva mea, comentariile tale au fost, nu o dată, previzibile, te-ai autopoziţionat avocatul apărării şi o vei ţine aşa până în pânzele albe. Nu te judec pentru asta, aşa cum am mai zis, ba chiar te admir.
E vorba de comentariul ăsta. Oricum, mai departe o iei pe arătură, cu OSIM-ul. Nu în sensul ăla am zis.
O să citesc articolul de pe ziare.com, dar interpretarea de pe Simplu este propria mea variantă, nici măcar nu știam de alte texte pe tema asta. Eu nu mai citisem Geneza de foarte mult timp, cred că de mic. Cumva, rămăsesem cu ideea că această Geneză contravine realității științifice, prezentând de exemplu Pământul ca un fel de punct central al Universului, căruia toate i se subscriu și care a apărut înaintea celorlalte astre. Explicația acestui fapt era, în capul meu, că Geneza a fost prezentată din perspectiva Pământului, pentru oameni. Dar acum, după ce ai postat articolul și am recitit cu atenție aceste două pasaje, am realizat că m-am înșelat și că primul capitol este foarte tare. M-am mai uitat puțin pe net înainte de a da Publish, dar nu la paralele similare, că nu mi-a trecut prin cap să caut, ci la două-trei articole științifice despre nașterea Pământului și a Soarelui, care n-au făcut decât să întărească această corelație.
O mențiune aici: nu am urmărit episodul televizat la care te referi, dar n-aș credita foarte mult informațiile de pe vechea Teleenciclopedie, prezentate prin gura masonului Pitiș. Nu în sensul că n-ar fi valide, ci că n-ar fi „așezate într-o ordine bună”, să zic așa, metaforic.
Ideea cu cărările care urcă pe munte și duc în același vârf nu-mi aparține.
Nu există „dumnezeu biblic”, există Dumnezeu, pe care atât Biblia, cât și scripturile altor religii, se străduiesc să îl redea cât pot ele de bine (dar imperfect, date fiind limitările noastre de înțelegere, faptul că Dumnezeu nu se poate defini exhaustiv în cuvinte, ceea ce face necesară recurgerea la simboluri, faptul că nu toți profeții au avut același grad de realizare și că nu toți s-au adresat acelorași mulțimi, faptul că unii au văzut anumite ipostaze ale divinului și, peste toate asta, faptul că timpul a mai alterat unele din aceste scripturi). Nu este mai logic să consideri că, dacă există într-adevăr o ființă supremă, pe bune, și N religii ale lumii îți vorbesc (ca prin minune) despre ea, adică au ajuns și ele la concluzia că există, sau pleacă de la premiza asta, și aceste religii concordă în punctele esențiale și preceptele de bază, atunci divinitatea religiei X este chiar ființa supremă reală, iar eventualele ei părți întunecate sunt date de imperfecțiunile camerei de luat vederi, nu ale subiectului fotografiat, decât să crezi că toate cele N religii au intuit că da, există o ființă supremă, au prezentat, da, aceleași reguli de bază, au vorbit, da, despre iubire, au vorbit, da, despre miracole, dar exact ființa supremă din centrul lor nu-i aia reală, ci una născocită de ele, paralelă? Nu știu, întreb, poate ție ți se pare mai logic așa.
Păi îți explic de pom pentru că o iei la propriu. Uite, mai jos, și Ketherius o ia ad-literam. Dacă înțelegi că pomul e un simbol, de ce îi dai înainte cu întrebarea de ce Dumnezeu le-a impus o regulă absolut stupidă? Păi dacă pomul e un simbol, dacă șarpele e un simbol, atunci și chestia cu regula impusă e metaforică și trebuie înțeleasă, nu e fix o regulă din asta, să nu faci cutare. Are un tâlc. Și prezența acestei metafore în Biblie nu arată de nici o culoare că Dumnezeul din centrul ei este unul artificial. Dimpotrivă, tare mi-e că fix aceste capitole simbolice au fost cele mai puțin alterate, pentrui că oricum nimeni nu le-a înțeles, nici măcar preoții, și deci nu constituiau un motiv de îngrijorare. Eventual, poți să nu fii de acord cu modul în care un preot interpretează acest pasaj, dar atunci critică interpretarea lui, nu textul biblic în sine. Eu vorbesc despre textul biblic, nu despre ce zice preotul. Și, deocamdată, în aceste două capitole, nu am văzut nimic care să pară modificat sau care să sugereze o divinitate despotică. Nici măcar în al doilea.
Nu cred că versiunea trecută prin penița românașilor de azi ar rezista probei timpului. Isus de exemplu a fost tăiat în două de penița și cuiele preoților și erudiților vremii, dar iată că, peste 2000 de ani, este cunoscut de toată lumea. Cred că, dacă alterezi semnificativ adevărul spiritual al unei scripturi, acea scriptură nu va rezista în timp (este o opinie personală).
Fire spune tâmpenii iar asta e un fapt. Nu are importanță cât a citit, sau are, în sensul că cu cât a citit mai mult, cu atât mai rău, pentru că a înțeles rău. Nu este o simplă opinie personală, ci o realitate absolută, la fel ca mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui, că Fire debitează aiureli (printre adevăruri parțiale). Dar nu am cum să-ți demonstrez acest lucru așa că poți alege să mă crezi pe cuvânt sau nu. Însă știu sigur că ea vorbește prostii. Faptul că mă crezi arogant pentru că afirm asta te privește. Dar dacă mergi pe linia trasată de ea, nu o să ajungi cine știe unde, decât eventual dacă o să deviezi pe traseu, pornind pe firul unui fragment de adevăr și ajungând pe o altă religie sau cale spirituală, autentică. De unde ea a și preluat aceste frânturi de adevăr, inconștientă.
„Independent de acesta, sper să existe o fiinţă supremă.”
Well, asta-i tot ce contează. 🙂 Dar dacă nu ar exista, cum de avem sentimente și emoții? Cum ar putea o simplă piatră, cum ar putea niște amestecuri aleatoare de elemente chimice să genereze emoții?
Androgin era omul (adam sau eva) înainte de întrupare.
Varianta filosofică e cea de sus postată la articol de Cudi. Noi am fost îngeri, “am pus botul” la vrăjeala lui Lucifer care voia să fie și el asemenea lui Dumnezeu căzând în păcatul mândriei (probabil avea o variantă ca a lui Fire cu Fire God și că noi putem fi mai mult decât simplii îngeri). Am ajuns îngeri decăzuți și ne-a întrupat în adami și eve, trimitându-ne aici la Școala de corecție “Planeta albastră” ca să învățăm binele și răul și să alegem prin liberul nostru arbitru si legile care guvernează planeta (unii le lumesc legile universului).
Să ne recunoaștem greșelile, să ne îndreptăm, să ne căim și pocăim și să evoluăm revenind la starea noastră inițială. Îngerași. Apocatastază. Varianta mea istorică a Bibliei am prezentat-o mai jos. Eu cred că Biblia are două înțelesuri adevărate. Istoric și filosofic.
Saru’ mana, Cudi ! Sa te gandesti la mine cu o bucata de ciocolata de casa ! Fudge-ul canadienilor nu e bun si e imposibil de dulce ; nu se compara cu ciocolata de casa. Cat despre Lotus, el face pe niznaiul si da cu batul pe la gard, insa e vina mea ca uneori ii permit sa ma scoata din sarite.
Te-am scos din sărite? Hai, fie, pace. Și pentru că acum e Crăciunul, îți doresc ca lumina lui Isus să-ți aducă pace în suflet și Dumnezeu să îți dăruiască sărbători cât mai fericite și spirituale.
Dumnezeul biblic, că eu pe Fire God nu-l cunosc.
Crăciun Fericit! 🙂
Cudi, eu aș fi plătit să stau lângă Lotus, dar acum că ai găsit un numitor comun, și anume salata… Ce să zic? M-aș simți onorată să stau la masă cu voi. În primul rând oamenii contează pentru că ei fac atmosfera, mai puțin ce se pune pe masă, iar cu voi cu siguranță nu m-aș plictisi și ar fi o amintire de neuitat.
Și apropo, am uitat să vă zic că eu sunt și magician: fac dulciurile să dispară. Așa că i-aș fi cedat salata lui Lotus pentru ciocolata de casă.
Elena, eu te-aş fi aşezat lângă noi, puşi strategic lângă bolul de sarmale, însă nu mi-era clar dacă eşti sau nu vegetariană… Până una alta, păcat că n-o să-i putem vedea faţa mândră şi încântată a lui Lotus când îţi va citi comentariul, zicându-şi uite, bre, cineva ar plăti să stea lângă mine!
Ei bine, dac-am putea, şi noi am plăti să v-avem lângă noi.
Elena, o poză, ceva, n-ai? Tu ești fascinată de cum scrie omul, eu sunt fascinat de cum arată. 😀
Lotus, bineînțeles că am o poză, chiar mai multe, dar nu înțeleg rostul. Cudi ne invitase la masă, nu la o spirală în grup în fundul gol. Nu sunt femeia fatală, nici vreun top model, dar nici urâtă nu’s. Iar când zâmbesc mi se văd toți dinții în gură fără să te deranjeze ceva anume. Puteai tu să nu ne strici visul cu masa de Crăciun?
Spirale în fundul gol nu există decât la televizor. Că altfel, m-aș duce. Ce zodie ești? 🙂
Surprize, surprize! Lotus vrea la spirale-n curu’ gol, chit că nu ştie cine şi pe unde o să-l iniţieze.
:)))
Exact, dar el vrea totuși.
Cudi, noroc cu invitația ta de Crăciun că uite, Lotus organizează un casting, ia interviuri, cere poze. Îmi e frică că dacă îi zic zodia nu o să mai vrea să stea la masă cu mine.
O orgie mica prin caminele studentesti ? Un grup de swingeri, ceva ? Macar astia sunt cinstiti, nu ca secta aia spiralata care vinde sex naivilor inculti si fara discernamnt, contra exploatare la sange si spalare de creieri.
Elenush, mi-ai zis-o pe Facebook.
Fire, nu știu dacă, adunând tot ce-ai scris tu pe aici în ultimele zile, îmi ies o duzină de comentarii cu informații exacte, lipsite de ficțiuni. Dar recunosc că e posibil să mă înșel, în ultima vreme am început să te citesc pe sărite sau deloc.
Lotus, tu vrei sa discuti despre Biblie … fara sa o fi citit. Cu atat mai putin sa fi studiat diferite interpretari ale Bibliei. Si apoi declari ca tu nu intelegi despre ce vorbim noi aici ( ma rog, eu sunt incoerenta ! ) Cum iti spuna chestia asta ?
Eu ti-am dat si niste linkuri printre altele, insa daca nu studiezi si preferi sa ramai in ignoranta … e decizia ta.
Unde am zis eu că nu înțeleg despre ce discutați voi aici?
Scuze, Lotusică, ieri m-am simțit comică și am călcat cred pe orgoliul tău imens. Era o glumă care voia să scoată în evidență altceva. (Oricum nu mi-ai zis nici o concluzie după ce ți-am zis zodia.)
Nu am putut să remarc însă că tu vezi femeia cu pur element de decor și te mai interesează și zodia ca să fie o compatibilitate astrală acolo și atât. În rest, psihic, spiritual și mental e sub nivelul tău. Nu prea aveți voi de discutat chestii interesante pe care în mod normal, părerea mea, le discuți cu bărbații.
Un gentileman, nu ar jigni o femeie doar ca să își apere orgoliul cum o faci tu. Ci, la fel ca Keth, chiar dacă nu e de accord cu o părere, preferă să o ignore direct, fără a menționa că nu o citește pe Fire, deși îi răspunde la provocare.
Chiar dacă aici ne-am reunit mai mulți oameni care împărtășim credințe și păreri diferite, nu trăim în comunism, putem din această mare de idei să culegem ce ne convine, nu stă nimeni cu pistolul la tâmplă, nu te forțează nimeni să crezi în altceva. Din această bogăție de argumente poți culege doar ce îți e de folos iar restul să îți întărească vechile convingeri.
Un an nou mai bun, plin de gânduri bune și inspirație!
Elena dragă, te-am întrebat de curiozitate zodia, mi-ai zis-o pe Facebook, m-ai întrebat dacă e bună, ți-am zis că toate zodiile sunt bune. După care ai scris aici: „dacă îi zic zodia nu o să mai vrea să stea la masă cu mine”, text care sugerează că în continuare nu știu zodia ta, ceea ce e fals, așa că am făcut acea precizare, întru respectarea cât mai fidelă a adevărului. Asta-i tot.
Nu am habar ce îndrugi acolo despre modul cum văd eu femeia, jigniri și alte asemenea. Pur și simplu am ținut să corectez o afirmație falsă. Da’ altfel, dacă n-ai fi scris chestia aia, n-aș fi menționat nici eu că mi-ai zis zodia.
Geneza vazuta de un doctor anestezist care a constatat datorita meseriei sale, ca omul e mai mult decat corpul si psihicul . Geneza vazuta prin ochii omului care stapaneste bine genetica si a vazut-o limpede descrisa in Biblie. Articolele sunt puse in ordinea citirii, pentru o mai buna intelegere, ca informatiile dintr-unul se continua in altul
http://toni-victor-moldovan.blogspot.com/2011/10/originea-omului.html
http://toni-victor-moldovan.blogspot.com/2012/02/fiinta-umana.html
http://toni-victor-moldovan.blogspot.com/2011/03/programul-terra-un-atentat_06.html
Am citit cele două capitole și am stat și m-am gândit. La prima impresie, se pare că al doilea capitol reia, mai detaliat, povestea din primul capitol. Adică Adam și Eva sunt primii oameni, lor li s-a dat Pământul spre a-l conduce etc. Apoi mi-a venit în minte un comentariu al lui Fire, cum că Adam și ai lui sunt a doua serie de oameni. Hmmm… serios? Hai să mai citesc o dată.
A doua citire a fost neconcludentă -- părea că al doilea capitol reia povestea primului. Voind neapărat să știu dacă Fire a spus o tâmpenie sau nu, am trecut la a treia citire.
A treia citire a început cu o observație: Povestea din primul capitol nu se încheie odată cu capitolul. Povestea începe odată cu primul capitol și se continuă în primele 4 versete din al doilea capitol. Apoi, de la versetul 5, începe a doua poveste. Hai să vedem cele două povești. Înainte să aruncați cu pietre, folosesc cuvântul “poveste” în sens de povestire, story, istorisire.
Prima povestire ne spune că Dumnezeu a creat lumea în următoarea ordine:
-- lumina
-- ziua și noaptea
-- cerul
-- pământul și mările
-- plantele
-- soarele și luna
-- peștii și păsările
-- animalele de uscat
-- oamenii
La sfârșit, le-a zis tuturor să mănânce iarbă și oamenilor să stăpânească Pământul și toate celelalte creaturi.
Nu pot să nu observ câteva lucruri amuzante și ce contrazic doctrina oficială a Bisericii. De exemplu, ni s-a spus că Dumnezeu este atotputernic șu atotștiutor. Plus că este perfect, desigur. Și tot ce face El este perfect. Totuși, mie mi-a lăsat impresia că joacă Minecraft și nu avea un plan bine organizat, ci făcea ceva, apoi evalua dacă a fost bună ideea sau nu:
Nu pot să nu observ că, după fiecare etapă, a constatat că era bine ce făcuse, dar după ce a făcut oamenii, nu. A spus doar la sfârșit:
Am mai observat aici o problemă importantă pentru dogma oficială. Dumnezeu a spus că toate viețuitoarele trebuie să mănânce iarbă:
Dar există și animale care nu suportă o dietă de iarbă verde: carnivorele. Cum este posibil? Ori Dumnezeu a uitat de ele și a greșit când a spus ca toate viețuitoarele să mănânce iarbă, ori Dumnezeu a greșit că le-a făcut ierbivore și și-a corectat creația, ori altcineva a creat carnivorele și le-a dat viață.
Cum o dai, nu e bine: ori Dumnezeu este imperfect, ori Dumnezeu a greșit, ori există alt Dumnezeu creator de viață. Toate trei sunt imposibilități, conform dogmei oficiale. Dar scrie în Biblie, așa că trebuie să se fi întâmplat.
În povestea a doua, firul acțiunii începe cândva în ziua a treia, după ce Dumnezeu a creat uscatul, dar înainte de a crea plantele. S-a pus Creatorul și a făcut un om, apoi o grădină și a pus omul în grădină ca să o lucreze și să o păzească:
Apoi a făcut să crească plante, apoi a făcut animale, apoi omul a dat nume animalelor. Apoi Dumnezeu a observat că a omis să îi facă omului pereche și ajutor, așa că a creat și o femeie. O mică scăpare, cu toate că El, Dumnezeul Creator este infailibil și perfect.
Bun. Acum putem alinia cronologiile celor două povești:
1. lumina
2. ziua și noaptea
3. cerul
4. pământul și mările
5. Adam
6. plantele
7. soarele și luna
8. peștii și păsările
9. animalele de uscat
10. oamenii
S-ar părea că Dumnezeu, într-adevăr, a creat două rânduri de oameni. Altfel, temerea lui Cain nu ar avea sens (Geneza, Cap. 4):
Cum să îl omoare ceilalți oameni, dacă ceilalți ar fi doar tatăl și mama lui? Iar Dumnezeu, în loc să îl liniștească cu acest argument, a răspuns:
Deci Dumnezeu a admis, indirect, că există și alți oameni, în afară de Adam și familia lui.
Bun, acum știu, Fire nu bate câmpii.
Care sunt implicațiile descoperirii că Dumnezeu a creat două rânduri de oameni?
Prima și cea mai evidentă este că Biserica ne prezintă o interpretare greșită a Bibliei. Ne minte, adică.
Alte implicații importante rezultă dacă luăm în considerare următoarele:
1. Toate civilizațiile de pe Pământ au în cultura lor amintirea unui potop ce a avut loc cu între 15.000 și 20.000 de ani în urmă.
2. Există munți foarte înalți în mai multe locuri pe planetă.
3. Au fost create cel puțin două serii de oameni: urmașii grădinarului Adam și ceilalți, creați ulterior.
4. Evreii, urmașii lui Adam, au fost aleși de Dumnezeu ca fiind poporul Lui.
5. Dumnezeu a încercat să extermine ceilalți oameni (prin Potop).
De exemplu, se pare că evreii au ceva argument pe care să își bazeze aspirațiile de dominație mondială -- așa dorește Domnul.
Pe de altă parte, să nu uităm că Dumnezeu l-a trimis pe Iisus să propovăduiască dragostea și bunătatea și pacea către toate popoarele, inclusiv pentru urmașii Celorlalți.
Care este scopul final? Pentru că există un scop final, nu?, nu suntem doar niște variabile într-un simulator, nu, nu?
Eu zic să ne folosim de ce am furat din Eden (inteligența) și de liberul arbitru pentru a înțelege lumea și a ne determina viitorul.
Sărbători Fericite!
Interesantă poveste, Keth.
Hai să-mi spun și eu povestea mea. (Interpretarea mea.) Partea I
Deși nu m-a invitat nimeni să o fac dar trecem peste, orice am spune avem o scuză cu Crăciunul că ne-a picat greu mâncarea sau vinul ghiurghiuliu.
După mine, Vechiul testament e istoria umanității scrisă de oameni oameni simplii, într-un limbaj simplu și colac peste pupăză într-o limbă dificil de tradus și interpretat (ebraica veche). Ca să exprimi în acele vremuri ceva de neînțeles pe atunci pentru mulți și care necesita termeni noi (neinventați încă) faci apel la metafore și explicații puțin bizare -- care traduse (metaforele traduse -- ies cam așa : A Romanian is not “surprised”…his “face has fallen off” / Un român nu este surprins… „i-a picat faţa“. A Romanian didn’t just “do so much with so little” … he “made a whip out of shit”/ Un român nu face multe cu puţin… „face din rahat bici“ și putem continua…dar cred că deja ai înțeles ideea. Rușii au un cuvânt simplu care denotă că ceva e ok. Poata așa a folosit și autorul iar traducătorul a pus “Și a văzut Dumnezeu că e bine”.)
Partea a II-a
Așa de multe și mărețe lucruri create de Dumnezeu reduse în foarte puține cuvinte ( Totul este comprimat că altfel ae fi ieșit mai multe volume imense) exprimate extrem de simplist (nu ștințific și grandios) în ordinea lor:
-- lumina
– ziua și noaptea
– cerul
– pământul și mările
– plantele
– soarele și luna
– peștii și păsările
– animalele de uscat
– oamenii
Bun și art lui Lotus.
Apoi un nume generic dat pentru BARBAȚI -- Adam
Un nume pentru femei : Eva (care mai înseamnă și viață, logic, căci prin ea se perpetuează viața oamenilor pe pământ)
Dumnezeu i-a plasat pe oameni într-o frumoasă grădină cu de toate Eden. Frumusețea și prosperitatea de acolo i-a adus numele de Rai. Oamenii își întemeiau familii -- copii maturizându-se își lăsau mama și tatăl și se uneau cu alesele lor (evele lor). Ei erau la stadiul de culegători -- hrănindu-se cu fructele ce le găseau în acea Grădină Paradisiacă. Au dat nume animăluțelor de pe acolo…
La un moment dat o reptilă (stră-stră-stră-bunicul sarpelui care nu se târa ca acum ci probabil era un dinozaur) i-a ademenit, stârnindu-le curiozitatea să cunoască mai mult, și ce e înafara acelei Grădini Paradisiace. Ieșind ei din Grădină în fundul gol cum erau în recunoaștere, au uitat drumul de întoarcere. Paradisul Pierdut.
(*notă- în scrierile sfinților regăsești des menționat că noi vorbim cu duhurile prin gânduri. Duhurile rele în special ne trimit gânduri viclene, etc)
Gândind ei la ce greșeală au comis și unde au ajuns bărbații au dat vina pe femei (că ele sunt mai curioase de fel) iar femeile pe dinozaurii care păreau interesanți de studiat. Nici unul nu și-a recunoscut vreo vină a lor.
Vremea începu a se răci iar ei simțeau nevoia a se acoperi cu ceva, așa că fiind obișnuiți cu fructele copacilor, au încercat cu frunze. Dar cum epoca de gheață (Ice Age) își făcea simțită prezența din ce în ce mai mult, au început să vâneze animale, mamuți și din blana lor să își facă haine, cu grăsimea animalului se ungeau pe corp pentru a forma o peliculă protectoare, iar carnea o mâncau. Frigul i-a adus în peșteră. Și fac o trimitere la mitul pesterii că e foarte interesant de analizat și făcut conexiuni https://lectiadepsihologie.wordpress.com/2013/11/29/mitul-pesterii-alegoria-lui-platon/
Următoare etapă din evoluția omului este reprezentată de:
Cain- el nu este copilul biologic al Evei ci următor ciclu de evoluție al omenirii- reprezentat simbolic ca următoarea generație. Oamenii au început să cultive pământul (primitiv cum o făceau ei pe atunci)
ȘI
Abel-crescătorii de animale.
Aceste doua meserii fiind de bază în acele vremuri.
Apoi următoarea etapă.
Enoh care a întemeiat o Cetate. Oamenii au construit deci comunități mai mari -- gen orașe.
Apoi
19. Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela.
(Bărbații au inventat poligamia)
20. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme.
(s-au înființat comunitățile nomade care trăiau în corturi)
21. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi.
(s-au înființat și comunițăți de artiști :-p)
22. Sela a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui se chema Noema.
(Am scăpat cred de epoca de piatră și am intrat în epoca de fier sau s-au diversificat meseriile de bază)
And so on…Restul sunt detalii.
Vă pup! Crăciun Fericit!
P.S. Biblia are două sensuri. Unul filosofic/pilduitor și unul de bază -istoric.
Cain nu era fiul lui Adam si Eva, ci fiul lui Lucifer, Sarpele de foc si al Evei, iar Cain stia asta, conform cu Gnoza. Cain avea flame of fire ( de asta impostorul biblic nu a cutezat sa ii faca rau ) , era spirit, iar Abel avea doar suflet, anima ( primit de la impostorul biblic ).
Evreii sunt poporul ales si creat special de impostorul biblic, sunt marca genetica ce i se potriveste cel mai bine.
Din cate am studiat eu, nu D-zeul biblic l-a trimis pe Iisus sa propovaduiasca dragostea si bunatatea, ci Fire God.
Exista un scop final, insa fiecare parte din joc are alt scop. D-zeul biblic cu archonii sai, stim deja ca vrea sa fure flames of fire de la oameni si intre timp ii mai si epxloateaza si ii tine inchisi in universul asta. Fire God si flames of fire care fac experienta aici, au alt scop ( asta va trebui fiecare sa inteleaga pe cont propriu ).
Ia uite nenorocitul ăsta de drac, după ce că a scos-o pe Eva din Rai a și f….o bip :)))
Fire, Keth, dacă Cain era fiul lui Lucifer și avea flameof fire (deci și bunătatea înnăscută) de ce l-a ucis pe Abel?
Dumnezeu nu l-a pedepsit că avea flame of fire și era fiul lui Dumnezeu, dar el de ce a greșit fiind bun?
Keth, câinele meu deși carnivor ca rasă și mâncarea lui de bază e carnivoră (sau granulată), mănâncă cu noi diverse. Adoră alunele, varza murată și felii din diverse fructe. Câteodată mănâncă iarbă (la fel și motanul nostru birmanez ) iar mama zice că așa mai mănâncă ei rar ca un fel de medicament pentru ei).
Serios, Elena ? Iarasi aceeasi poveste cu confuzia dintre flamesof fire si om ?
Gnoza zice asa, Cain nu suporta ca trebuia sa aduca jertfe impostorului biblic si le aducea intr-o mare sila, ardea si el cateva seminte si gata. Cum ziceam, impostorul biblic si-a creat o noua ramura genetica prin Abel . Fire God i-a incurcat socotelile impostorului, hibridizand creatia impostorului, plantandu-si propria gena in ograda impostorului, care nu a avut curajul sa i-o reteze.
Gnoza zice ca atunci cand Cain l-a omoriat pe Abel ( am scris mai sus de ce ), Cain a zis ca nu exista nici o lege. E destul de evident despre a cui lege vorbeste si de ce a contestat-o . Mai sunt in gnoza mia multe detalii, insa nu mi le mai amintesc acum.
Stai așa! Ai spus aici că
.
Acum, în schimb, zici că Fire God l-a trimis să propovăduiască, admițând, implicit, că a existat.
Nu pot fi ambele afirmații adevărate în același timp, așa că trebuie să alegi una și să o argumentezi.
Bingo!
Of, credeam ca era clar ! Isus este un personaj inventat . Pur si simplu au luat viata lui Appolonius din Tyana si au pretins ca e viata lui Isus, personaj inventat de ei si au mai manarit pe ici pe colo. Cand facem referire la Isus din Biblie, esenta ramane : a fost trimis de Fire God ( Apolonius din Tyana- Balinas -Hermes ) in 3 incarnari de-a lungul timpului, ca sa reaminteasca oamneilor de ce se afla aici, cine sunt ei, ce au de facut si cum sa se intoarca acasa.
Ca ii spui Isus ori Apolonius, in esenta vorbim despre acelasi personaj real, dar cu nume inventat in Biblie. In esenta nu face vreo diferenta .
Doar ca biblia a falsificat faptul ca Apolonius a fost trimis de Fire God ( fapt binecunoscut in vremea respectiva de catre toata lumea ) , asa ca l-au botezat Isus si sustin ca l-a trimis impostorul biblic, brusc cuprins de dragoste fata de oamenii aia pe care i-a macelarit secole de-a randul.
Am înțeles. Are sens ce spui.
Doar o mențiune: faptul că are sens nu înseamnă și că-i adevărat. În particular, nu-i.
Ketherius, Fire chiar bate câmpii în legătură cu multe dintre afirmațiile pe care le face. Asta nu e o opinie personală ci un fapt. Nu o să-ți aduc argumente. Ești liber să mă crezi pe cuvânt sau nu.
Acum, despre cele două capitole. Ai putea zice că Dumnezeu e imperfect dacă ceva n-ar fi fost bun, dar toate au fost bune. Prea le bibilești, prea te focalizezi asupra copacilor în loc să privești pădurea.
Asta se vede, de exemplu, și la pasajul cu alimentația, pe care îl citești greșit.
Aici nu zice că Dumnezeu i-a condiționat pe oameni să fie vegetarieni și pe animale să fie ierbivore. Aici zice că asta e alimentația lor ideală. Că Dumnezeu le-a indicat această hrană. Nu că n-ar putea mânca și altceva. Iată că -- cel puțin azi -- oamenii sunt, în marea lor majoritate, omnivori.
Nu există alți Dumnezei. Există unul singur, care e perfect. Biblia are dreptate. Părțile care vă dau cu virgulă sunt fie părți traduse prost, fie părți modificate, fie părți pe care nu le înțelegeți.
Povestea a doua n-are prea mare legătură cu prima, pentru că:
a) Nu există fructe care să te facă din prost deștept.
b) Nu există șerpi care să vorbească.
c) Grădina Edenului este mai degrabă un simbol (al unui spațiu sacru) decât o grădină fizică, localizată unde? Pe Pământ? În Rai?
d) Omul apare înaintea plantelor și a animalelor, care toate îl deservesc (grădina creată pentru el, animalele trecute în revistă pentru a-i găsi o pereche), sugerând, poate, o ordine logică, a importanței, și nu cronologică.
d) Presupunând prin absurd că Dumnezeu ar fi creat intenționat o ființă proastă și limitată, pe care ar fi dorit s-o păstreze în această condiție, și știind că singura modalitate de a se deștepta este să consume fructele unui copac anume, unic de altfel, ar fi absurd să-l plaseze pe om tocmai în grădina cu acel copac, să lase copacul nepăzit, să lase șarpele în copac și să le indice oamenilor poziția clară copacului. Deci chiar dacă Dumnezeu ar fi unul rău, care dorea ca oamenii să rămână proști, ar fi absurd ca el să le fi creat toate condițiile posibile și probabile pentru ca ei să se deștepte. Ar contrazice chiar teoria că Dumnezeu i-a vrut proști.
Toate aceste lucruri, privite atent, se transformă în argumente irefutabile pentru teoria că, de fapt, povestea cu Adam este una metaforică și nu o creație propriu-zisă (a unui set nou de oameni sau a acelorași oameni din primul capitol, indiferent). Și dacă este una metaforică atunci ea ar trebui înțeleasă înainte de a fi criticată sau folosită pentru alte concluzii.
În afară de asta, avem argumentul subiectului. Odată, la ora de română, profesoara ne-a pus să facem diverse caracterizări ale personajelor unei povești. Cuiva i-a venit bilet cu caracterizarea Ilenei Cosânzeana. Moment în care mi-am dat sema că… Ileana nu prea apare foarte mult în poveste. Nu știm despre ea mai nimic, decât, eventual, că e frumoasă și că a furat-o zmeul. Nu ni se spune ce face zmeul cu ea. 🙂 Trecând peste glumă, există un motiv foarte simplu pentru care Ileana nu e descrisă mai pe larg în poveste: ea nu există.
Poveștile cu Făt Frumos sunt povești cu un singur personaj. Părinții lui Făt-Frumos nu există. Calul lui Făt-Frumos nu există. Personajele care îl ajută pe parcurs nu există nici ele. Nu există nici măcar zmeul și nici măcar Ileana. Singurul personaj care există în toată povestea este Făt-Frumos, sau Harap Alb, sau Greuceanu. Pentru că toate nu fac altceva decât să descrie, într-o formă alegorică, traseul inițiatic pe care îl urmează eroul nostru pentru a deveni bărbat sau pentru a atinge un anumit ideal (reprezentat de cununia cu Ileana Cosânzeana).
Ei, și dacă privim cu atenție cele două capitole din Geneză, observăm că ele diferă fundamental tocmai din prisma subiectului. În primul capitol, avem mai multe subiecte: Pământul, Soarele, Luna, flora și fauna, plantele, animalele, omul. În capitolul 2 însă, avem un singur subiect: Adam și Eva. Capitolul 2 este o poveste (metaforă), iar Făt-Frumos este reprezentat de cuplul bărbat-femeie. Orice altceva, incluzând Pământul, animalele, Edenul și șarpele sunt simple elemente de decor. A încerca să le înțelegi separat înseamnă a te focaliza asupra unor elemente care nu există.
Ca o concluzie, eu încă nu am înțeles complet la ce se referă mitul cu Adam și Eva. Dacă m-ai întreba, ți-aș răspunde că am câteva intuiții, dar nu pot să-ți ofer un tablou complet. Mai simplu spus, nu știu. Și cred că asta e prima condiție care îmi dă șansa unei înțelegeri ulterioare.
Ceea ce știu sigur este că nu există mai mulți Dumnezeu (altfel decât fațete sau ipostaze ale aceleiași ființe supreme unice, cum sunt, de exemplu, zeii indieni).
Lotus, explică-i tu unui leu că alimentația lui ideală este iarba verde.
Dacă nu există fructe care să te deștepte, există metafore, așa cum spuneai chiar tu.
Cel mai ilustrativ pentru nivelul tă de înțelegere este:
.
Ce îți convine, este adevărat, tradus bine și înțeles corect. Ce nu îți convine, este o invenție sau este tradus prost, sau nu am înțeles bine. A dracului potriveală! Cum se face că niciodată nu este inventat sau tradus prost ceea ce îți convine ție (sau vouă, cei ce refuzați să gândiți cu creierul vostru)?
Argumentația ta nu are nici o valoare, dacă alegi argumente dintr-o singură carte și, din aceeași carte, elimini ca metafore, greșeli de traducere sau pure invenții argumentele contra ideii oficiale. Nu poți alege ce dovezi să crezi și ce dovezi să respingi. Ori accepți tot ce zice Biblia, ori respingi tot.
Azi se inventează o soluție de omorât gândaci. Gândacii mor pe capete dar, anul viitor, sunt mult mai rezistenți. Într-un singur an s-au adaptat destul de mult la noul insecticid, și-au dezvoltat capacități noi, secretă enzime noi etc. De unde știi că leul originar nu era ierbivor? De unde știi cum s-au modificat lucrurile în timp? Și de unde știi că dacă au apărut alte specii mai târziu, ele au fost create de un al doilea Dumnezeu și nu tot de primul, în conformitate cu noile condiții și necesități de pe planeta Pământ? Care, fiind parte a universului vizibil, este supusă unui echilibru dinamic, aflat mereu în schimbare?
Sau ce, dacă omul încrucișează două soiuri de plante pentru a crea un soi nou, crezi că nu tot Dumnezeu a creat acest al treilea soi? Cât de ignorant, cât de prostesc să-ți închipui că poate exista ceva, creat de om sau de oricine altcineva, care nu a fost creat de Dumnezeu mai întâi! Sau, încă și mai mult, că pot exista doi Dumnezei! Vorbești de înțelegerea mea dar continui măsori lumea cu o riglă gradată cu numere naturale, 1, 2, 3…, uitând că între 1 și 2 e o întreagă lume, un întreg univers, o întreagă nouă infinitate, cu nuanțe, cu adâncimi, pe care rigla ta nu o cuprinde. Uitând chiar că lumea are mai multe dimensiuni, nu e liniară. Și problema e că nici măcar nu înțelegi la ce mă refer, având impresia că rigla ta este superioară. Superioară cui? Este prin design sortită eșecului.
Nu este potriveală. Este necesitate. Rezultă din faptul că nu există decât un singur Dumnezeu și că acela nu are cum fi altfel decât, așa cum ne este prezentat peste tot, bun. Dacă nu înțelegi lucrul ăsta, dacă nu înțelegi de ce este așa, dacă nu înțelegi de ce orice alte teorii sunt aberații, nu ai cum să înțelegi nimic. De demonstrat, oricum nu se poate demonstra; singurul lucru pe care îl poți face pentru a înțelege just acest lucru este să-ți modifici modul de a privi. Să arunci rigla.
Pe de altă parte, notează că obiecția ți se aplică și ție. Tu nu crezi într-un lucru pentru că mintea ta te-a condus spre această concluzie, nu ăsta e motivul. Mintea ta ți-a adus argumente în sprijinul a ceea ce deja crezi. Ca atare, deși teoria mea poate fi, logic, la fel de corectă ca a ta, preferi să o crezi pe a ta. De ce? Ipotetic vorbind, s-ar putea ca tu să ai dreptate și capitolul 2 din Geneză să arate că Dumnezeu nu este perfect și autotștiutor, la fel cum s-ar putea ca eu să am dreptate și Dumnezeu să fie perfect și atotștiutor, caz în care evident că nu ai înțeles tu metafora din acel capitol, ca și altele similare. În condițiile în care ambele variante sunt posibile din punct de vedere teoretic, de ce înclini să o crezi pe a ta? În mod cert nu pentru că mintea, logica și rațiunea. Mintea, logica și rațiunea îți prezintă două variante, ambele cu posibilitatea de a fi adevărate sau false, ambele imposibil de demonstrat. Tu spui că eu sunt fixat într-o teorie și că modelez faptele după cum îmi convine mie dar faci exact același lucru, susținând, fără vreun argument imparabil, teoria opusă.
Pe de o parte, ți-am prezentat o mulțime de argumente care arată cât se poate de clar (mai puțin pentru tine) că acest capitol secund este profund metaforic. Așadar nu e un tertip mental de-al meu prin care să elimin un capitol problematic. Argumentele pe care le-am folosit în acest sens nu apar și la primul capitol. Acela poate fi integrat într-un mod chiar foarte științific, după cum ai văzut pe blogul meu. Acela nu are motive mitologice, șerpi vorbitori, mere atotcunoscătoare etc, care să sugereze simboluri. Totuși, tu o ții pe a ta, fără să vezi că viziunea ta este greșită. Nu e vorba de a accepta Biblia pe bucăți. Dar tu te aștepți ca un astfel de text să fie perfect uniform și ușor de descifrat? Unele lucruri sunt metaforice. Cum de nu realizezi asta, nu-mi pot explica.
Pe de altă parte, te înșeli cu „dintr-o singură carte”. Tot ce am citit și aflat din orice altă religie și sistem ezoteric nu face decât să confirme faptul că Biblia are dreptate.
Păi nu înțeleg… Vrei cumva să spui că Dumnezeu nu a fost capabil să facă animalele cum trebuie și au trebuit schimbate? Vrei să spui că leul a evoluat? Blasfemie, evoluția în stil darwinist este respinsă de Biserică. Dumnezeu a creat animalele așa cum sunt ele, perfecte.
Explicația ta are două părți. O parte în care spui că realitatea nu se potrivește cu povestea, deci trebuie să revizuim realitatea. Apoi o parte în care spui că, cine nu înțelege de ce realitatea trebuie să fie modificată ca să corespundă cu povestea, e prost făcut grămadă și nu poate înțelege nimic pe lumea asta. E un exemplu slab de peer pressure (dacă nu zici ca mine, reiese că ești prost, dar nu vrei să fii prost, așa că zi ca mine).
Eu văd altfel -- e o lamentare a omului rămas fără argumente: trebuie să fie ca mine, vreau să fie ca mine, dacă nu e ca mine, lumea e greșită.
La 10 ani, copilul primește o jucărie. La 20 de ani, o motocicletă. Aia nu înseamnă că tu, ca părinte, nu ai fost capabil să-i cumperi o jucărie „perfectă”, ci că nevoile lui s-au schimbat. Poate că lumea asta nu e mecanică, moartă, bătută în cuie. Poate că ea crește, se dezvoltă, evoluează. Poate că oamenii au liber arbitru și capacitatea de a se îndepărta de divin sau de a-și altera destinul. Etc. Nimeni n-a zis că Dumnezeu a făcut un univers mort. Dacă totul ar fi imobil, n-ar mai fi fost nevoie de Isus și de Noul Testament. Îl aveam deja pe cel vechi. Așadar, lucrurile sunt într-un anumit flux.
Credeam că discutăm textul Bibliei, nu afirmațiile Bisericii. Nu tu sugerai mai devreme să gândim cu propriul nostru cap, nu cu al altora?
Determinarea realității pe care o exprimă un text ține de cât de corect reușești să intepretezi acel text. După cum am arătat, există multiple argumente care justifică o interpretare metaforică a capitolului 2 din Geneză. Caz în care intepretarea ta ad-literam te cam plasează într-o realitate paralelă.
Pe scurt, există două posibilități: fie Dumnezeu este unic, atotputernic și perfect, fie nu. Ambele variante sunt posibile din punct de vedere teoretic.
În primul caz, este evident că tot ce-ți apare ție ca bizar în Biblie este prost tradus, modificat sau metaforic. Pentru că altfel s-ar contrazice premiza Dumnezeului bun, unic, atotputernic și perfect. În al doilea caz, este posibil ca unele texte „bizare” din Biblie să fie bizare la propriu, adică să arate părți mai urâte ale lui Dumnezeu. Noi până acum am discutat în detaliu de primele două capitole ale Genezei, al doilea ridicând anumite probleme de interpretare.
În sprijinul primei variante stau o mulțime de argumente expuse de mine mai sus, conform cărora capitolul 2 are o profundă valoare simbolică. Pe lângă asta, mai stau o mulțime de alte scripturi și texte spirituale, colecție a întregii umanități, care confirmă teoria unei divinități eminamente perfectă și pozitivă. Până și politeismul hindus o atestă prin Brahman.
În sprijinul variantei 2 stă o ignorare a tuturor argumentelor expuse mai sus și o încăpățânare de a te lega de fiecare cuvânt și fiecare virgulă din textul biblic. Dacă virgula nu a fost pusă unde trebuie, atunci înțelesul este cu siguranță viciat.
De curiozitate, care capitole din Biblie consideri tu că sunt metaforice și cum le-ai interpreta? Sau în opinia ta Biblia este o simplă narațiune literară care trebuie citită ad-literam de la cap la coadă?
Lotus, tu nu ai adus o mulțime de argumente, tu ai adus un singur argument: “eu cred că este așa și nu este posibil să fie altfel“.
E necesar să le reiau? Sunt deja repetate majoritatea.
au fost mai multe creatii si mai multe cicluri de omeniri ( 4 la numar ), nu doar cea descrisa in Biblie. Pe intreaga planeta exista mentionari in istorie despre aceste cataclisme declansate de zei si apoi de reansamantarea unei noi omeniri. Indienii Hopi pastreaza informatii venite din mosi stramosi, despre fiecare dintre aceste 4 cicluri de omeniri anterioare.
In astea 4 umi anterioare, impostorul biblic cu acolitii sai a experimentat genetic fara numar, diferite tipuri de fiinte umane, plus experimente esuate ramase in memoria colectiva ( incrucisari de animale cu oameni, animale ciudate, etc )..
Biblia ne vorbeste despre omenirea in care suntem acum, a 5 a, de dupa Potop . Si mainteste vag cate ceva din omenirea antedeluviana, insa nu da prea multe detalii .
Sorry, indienii Navajo spun ca suntem in a 5 a omenire, iar Hopi au numarat doar 4.
Lotus, hai să ne uităm la ce se întâmplă.
Biblia a fost scrisă pe parcursul a o mie de ani. Textul canonic a fost tradus, filtrat și cenzurat de Biserică. Textul rămas în Biblie este varianta cea mai favorabilă Bisericii, cea mai favorabilă ideilor oficiale. Versiunea actuală este versiunea trunchiată ce a fost tradusă de experții Bisericii. Deși trunchiată și modificată, Biblia conține încă pasaje incomode pentru versiunea oficială.
Dogma oficială a Bisericii creștine susține că Dumnezeu a creat totul, inclusiv oamenii (Adam și Eva), că Dumnezeu este atotputernic, atotștiutor, infailibil și perfect și că toată Creația sa este perfectă.
Noi discutăm aici despre primele două capitole din prima parte a Bibliei. Primele două capitole, atât. Tu vii și manifești un comportament bizar. Pe de o parte susții idei oficiale (Dumnezeu bun și perfect și infailibil, Creație perfectă). Pe de altă parte, susții și idei eretice (reîncarnare, evoluție, politeism -- adică argumentezi folosindu-te de milotogia indiană, ceea ce îi conferă autoritate și o validează). Argumentația ta este una simplistă rău de tot, de babă habotnică: aduci ca argumente pasaje din Biblie care corespund părerii tale, iar pe cele care te contrazic le dai la o parte ca fiind erori de traducere, merafore etc. Mai adăugăm și faptul că vii la o discuție logică, de idei, cu argumente pur emoționale (că trebuie să fie cum zici tu, că nu se poate să fie altfel de cum zici tu), care se susțin unul pe altul și care pretind încredere oarbă.
Atitudinea ta arogantă, cum că numai tu înțelegi, iar noi nu, se poate explica, parțial, prin fenomenul Dunning-Kruger. Zic “parțial”, pentru că știu că nu ești prost.
Atitudinea de fanatic religios (nu poate să fie decât cum zici tu, altfel nu se poate) este în contradicție cu ereziile pe care le adopți (reîncarnare, evoluție, politeism).
Postura agresivă, manifestată prin faptul că ne faci proști sau spui că zicem tâmpenii este în contradicție cu Lotus, cel pe care îl știm din alte contexte.
Nu știu ce se întâmplă. O variantă ar fi că religia zeului bun, perfect și infailibil scoate la iveală răul din tine.
Cealaltă variantă ar fi că trolezi.
Păi hai.
Da, și apropo de asta, ar fi o idee studierea integrală a Bibliei și apoi a textelor apocrife.
În direcția asta, dogma oficială are dreptate.
Vrei să discuți cu biserica sau vrei să discuți cu mine? Mai sus ziceai că nu gândesc singur: „Cum se face că niciodată nu este inventat sau tradus prost ceea ce îți convine ție (sau vouă, cei ce refuzați să gândiți cu creierul vostru)?”. Acum zici că nu gândesc conform canoanelor. Preotul este și el un interpret. Avem sursa (Biblia) în față, de ce să nu discutăm pe sursă, în loc să apelăm la interpreți, care se pot înșela? Eu încerc să interpretez Biblia cât pot de bine, făcând abstracție de ce zice Daniel sau Papa (pe care, apropo, nici nu i-aș clasa în rândul ființelor spirituale). În plus, Biblia nu specifică negru pe alb că reîncarnarea nu există. Ba chiar găsim pasaje („Cine zic oamenii că sunt?” / „Tu ești Ilie care trebuia să vină”) care sugerează aceasta făcea parte cel puțin din convingerile maselor. Se spune că au fost și alte pasaje, mult mai clare, scoase. Așadar, eu interpreteze nu ce zice popa, ci ce scrie în Biblie, și o fac cu argumente. Am prezentat pe larg interpretarea primului capitol pe blogul meu și a celui de-al doilea în comentariile de aici. Am arătat de ce el și nu primul trebuie înțeles ca metaforic. Cel puțin eu am adus argumente, tu n-ai adus nici un argument pentru a arăta că Grădina Edenului trebuie înțeleasă la propriu. Nu știm cum rămâne, în varianta ta, cu fructele care te deșteaptă sau cu șerpii care vorbesc. Pe ei cum îi citim ad-literam? Au dispărut de pe fața pământului între timp? Cât de simplu e să realizezi că acolo e un simbol și, totuși, tu te încăpățânezi să nu vezi evidentul, ba mai mult, să îmi spui că eu sunt încăpățânat.
Nu cunosc fenomenul Dunning-Kruger.
Nu este o postură agresivă, decât din punctul tău de vedere. Punctul tău de vedere este limitat. Noi discutăm pe primele două capitole dar avem în spate un întreg context, al unei întregi civilizații umane, cu o mulțime de religii, care, privite cu atenție, nu fac altceva decât să confirme interpretările mele cu privire la aceste două capitole. Nu doar ele, capitolele, sunt în sprijinul afirmațiilor mele. Iar când zic că nu-mi dau seama cum de nu realizați că „Dumnezeu e perfect” este o axiomă, am în vedere acest context care vouă pare să vă scape cu desăvârșire. Pădurea pe care n-o vedeți de primii doi copaci. Dar nici pe ăia doi nu-i vedeți corect.
Altă variantă ar fi că nu înțelegeți voi.
Eu nu trolez aiurea, iar articolul vostru nu se pretează la a fi trolat (decât de către falși troli sau troli proști, care nu știu trola).
Păi de ce să interpretezi? De ce să spui “A nu este A, că nu cred eu; eu cred că este B, că așa îmi place mai mult”?
Acum înțeleg de ce umbli doar pe arătură: tu crezi că noi aici interpretăm Biblia!
Nu Lotus, ai greșit clasa. Aici este clasa de studiat Biblia. Prin studiat înțelegem că o citim și încercăm să punem în ordine logică afirmațiile ei, să înțelegem legăturile dintre afirmații și să deducem -- folosind LOGICA -- ce nu scrie în Biblie sau ce urmează (dacă ne duce capul).
Dacă tu vii să interpretezi, ești în clasa greșită, ești off-topic, pe lângă, bați câmpii etc.
Am mai avut conversația asta o dată. Orice act de citire a unui text este totodată unul de interpretare. Ai în față un șir de litere și cifre ale alfabetului latin, care se combină și generează, în creierul tău, un sens. Actul de a extrage acel sens este ceea ce eu numesc interpretare.
În acțiunea de a interpreta (sau de a decodifica sensul, dacă așa îți place mai mult), creierul se folosește de un anumit limbaj sau cod. În particular, limbajul este dat de regulile limbii în care e scris textul, dar gramatica nu-i de ajuns, pentru că semantica unei limbi implică, uneori, sensuri figurate. Faptul că tu decizi că textul pe care-l ai în față are un sens propriu sau un sens figurat este un act de intepretare.
În concluzie, faptul că tu alegi să vezi acolo sensul propriu este strict opțiunea ta pentru un anumit tip de limbaj (cel propriu) și ignorarea celuilalt tip de limbaj (cel figurat), care ambele sunt perfect posibile în orice text. Așadar, nu poți spune că tu nu interpretezi.
Lotus, certitudinea că tu ești infailibil te califică drept exemplu pentru fenomenul Dunning-Kruger.
Pe de o parte, ai spus că leul s-a născut erbivor, apoi și-a schimbat dieta, aparatul digestiv -- ca lungime (carnivorele au tractul digestiv mult mai mic decât erbivorele) și ca fiziologie (pentru a digera carnea sunt necesare alte enzime), dentiția (dinți de sfâșiat în loc de dinți de rumegat). Nu vezi că dai în absurd?
Apoi zici că
.
Aici arăți că habar nu ai cum funcționează creierul, inventezi o poveste care îți convine și o prezinți ca fiind fapt real. De fapt, creierul folosește o reprezentare internă a informației, una independentă de formă (limbă). Un experiment recent cu inteligență artificială arătat că și inteligența artificială și-a creat o reprezentare internă pentru a traduce un text dintr-o limbă în alta, fără să aibă un dicționar între cele două limbi și fără să traducă în/din a treia limbă.
Apoi nu orice text se pretează la interpretare: Interpretează tu legile lui Kirchhoff într-un stil mai liberal și vezi dacă îți mai pornește computerul. Întepretează algebra booleană și vezi cum o să îți funcționeze computerul.
Pe scurt:
-- citirea nu e interpretare;
-- nu orice se poate interpreta;
-- creierul nu folosește gramatica unei limbi pentru a-și face reprezentarea pe baza căreia percepe realitatea;
-- tu ești la fel de off-topic.
În momentul de față, pentru tine nu mai contează nimic -- realitate, logică, dovezi, argumente; tot ce vrei tu este să ai ultimul cuvânt astfel încât să pară că ai dreptate și ai câștigat. Din păcate, e doar un vis. Visul tău.
Te rog nu-mi băga în gură lucruri pe care nu le-am zis, fie ele despre iarbă și nu despre carne. Nu am spus că leul era la origini ierbivor, am sugerat niște posibile soluții ca răspuns la obiecția ta de atunci. Una dintre ele fiind că strămoșul leului de azi era ierbivor. În opinia mea, n-ar fi exclus ca acest strămoș să fie destul de îndepărtat de leul de azi.
Eu nu văd creația ca pe un fenomen finit. Dimpotrivă, cu timpul dispar anumite specii de animale sau insecte și poate apar altele noi. Unele suferă mici adaptări. Poate pe vremea aceea trăiau dinozauri, de ce nu? În această lumină, Geneza nu ne prezintă și sfârșitul creației, ci doar prima ei fază, litera A din alfabet, dar creația continuă și în zilele noastre.
Aici arăți că habar nu ai cum funcționează creierul, inventezi o poveste care îți convine și o prezinți ca fiind fapt real. De fapt, creierul folosește o reprezentare internă a informației, una independentă de formă (limbă).
Nu pe bune? Dacă creierul nu are nevoie de un limbaj pe post de cod pentru a extrage semnificația unui text, atunci spune-mi, te rog, cum decodifici tu mesajul conținut de un text scris într-o limbă pe care n-o cunoști. Ai o carte în limba japoneză, nu știi japoneză, cum o citești? Cum afli despre ce-i vorba acolo?
Eu mă mir că nu decodifici anumite subtilități din Biblie când tu ai probleme serioase cu evidența, cu sensul propriu al cuvintelor, nu cu finețurile! 🙂
Nu orice text se pretează la o interpretare figurată, e adevărat, dar textele scripturilor sunt printre cele care se pretează cel mai mult.
Citirea pe care o realizează animalele nu este intepretare. Ele citesc dar în mintea lor nu se leagă nici un sens pentru acele cuvinte. Citirea care produce un sens este interpretare.
Partea:
“Aici arăți că habar nu ai cum funcționează creierul, inventezi o poveste care îți convine și o prezinți ca fiind fapt real. De fapt, creierul folosește o reprezentare internă a informației, una independentă de formă (limbă).”
era citat din tine.
Iată un exemplu simplu care să te edifice de rolul limbajului pe post de cod în cazul extragerii sensului unui text, deși mărturisesc sincer că aceste lucruri sunt la nivel de grădiniță:
Se dă textul HAM, scris mare, pe o pancartă.
Un român care vede textul se va gândi la lătratul unui câine sau la cureaua cu care înhami un cal.
Creierul unui englez va decodifica pentru același cuvânt o cu totul altă semnificație: aceea de șuncă sau bucată de carne.
O pisică căreia îi vei arăta acea pancartă nu va extrage nici un sens suplimentar.
De ce? Pentru că limbajul (sau codul) diferă în fiecare din cele trei cazuri. Românul folosește pe post de cod limba română, englezul imba engleză în timp ce pisica nu dispune de nici un fel de limbaj sau cod, așadar nu poate extrage nici o semnificație din acel text.
Lotus -- mai sus spui asta: “O mențiune aici: nu am urmărit episodul televizat la care te referi, dar n-aș credita foarte mult informațiile de pe vechea Teleenciclopedie, prezentate prin gura masonului Pitiș. Nu în sensul că n-ar fi valide, ci că n-ar fi „așezate într-o ordine bună”, să zic așa, metaforic.”
Ce să zic, bravo ţie că creditezi biblia şi nu creditezi foarte mult documentarele BBC dublate de “masonul” Florian Pitiş, Sanda Ţăranu şi mulţi alţii.
Și bravo tuturor celor care o mai fac.
Lotus, tu ai studiat temeinic masoneria, ori vorbesti asa, din ce ai auzit de la altii, de pe la conspirationistii aia din controlled opposition ? Ca nu imi epxlic altfel de unde fobia asta fata de masonerie.
Tu ai sugerat că leul e posibil să fi avut strămoși erbivori. Tu cu mâna ta ai scris. De ce spui, atunci, că îți pun cuvinte în gură?
Tu sari din blasfemie în blasfemie. De exemplu, acum spui că Geneza nu ne prezintă sfârșitul creației. Asta este atât o blasfemie, cât și o inepție pe care o putea spune numai unul care vorbește despre un text fără să-l citească. În Geneza, în capitolul 2, spune așa:
Scrie negru pe alb că și-a sfârșit lucrarea. Nu-mi fac iluzii, știu că o să spui că e o greșeală de traducere inserată de agenții bubulilor care vor să deturneze credința oamenilor făcând Biblia să nu corespundă cu Dogma Lotusiană.
Despre cum lucrează creierul, am dreptate, nu ai habar. Uite ce ai spus tu:
Tu faci o greșeală elementară, confunzi decodarea cu interpretarea. Decodarea presupune să transformi literele în cuvinte, în noțiuni cunoscute, pe când interpretarea înseamnă să transformi o idee în altă idee. Dacă nu înțelegi atâta lucru, de ce să mă obosesc să îți explic?
Exemplul tău cu cuvântul “HAM” este prost ales și, mai ales, prost tratat. De exemplu, nu ne-ai spus ce va face un român care știe engleza.
De fapt, când arăți unui român cuvântul “MAȘINĂ” și unui englez cuvântul “CAR”, creierele lor vor genera reprezentarea aceluiași obiect. Apoi, când vorbești despre condus o mașină, creierele amândurora vor opera cu reprezentarea lor internă a noțiunii de mașină.
Cum este aceea, nu știm, dar se știe că se poate determina la ce se gândește un om pe baza activității electrice din creier. Cum? Se arată subiecților o serie de imagini și se înregistrează activitatea electrică la vederea fiecărei imagini. Apoi li se cere să se gândească la imagini din cele arătate înainte. Pe baza activității electrice generate de gândul la acea imagine, cercetătorii au fost capabili să determine la ce se gândeau subiecții. Și limba folosită nu juca nici un rol, pentru că se uitau și se gândeau la imagini, nu la cuvinte.
În rezumat, bați câmpii când spui că limba are vreo legătură cu procesarea abstractă a ideilor (cum ar fi interpretarea unui text). Interpretarea este o transformare dintr-o idee în altă idee, pe când citirea este o transformare din forma scrisă în formă audibilă/abstractă.
După ce citim cuvântul și îl auzim în minte, creierul generează o reprezentare pentru noțiunea respectivă. Până aici a intervenit limba, dar nu a avut loc interpretarea. Apoi vine procesarea (interpretarea), dar limba nu mai are nimic de-a face cu procesul. Te-aș trimite la un tratat de limbaje formale, dar știu că o să îmi spui că ai stăpânit informația citind doar prefața și cuprinsul.
Fire, mulţumim de linkuri, ce scrie doctorul ăsta e pur şi simplu fascinant, bulversant. Am găsit şi cartea lui în format pdf.
Cu placere pentru linkuri ! Din pacate Toni s-a retras din viata publica si nu si-a mai publicat cartea la care lucra ( decodarea Zoharului ). Stii cum e … safety first . Ma bucur ca iti place Toni, e fabulos ! Carte alui e fabuloasa, insa e vazuta strict din punct de vedere genetic, insa povestea e mai profunda ( nu am nici o indoiala ca o stie foarte bine si el, dar nu vorbeste ). Exista si solutii, insa Biblia nu le prezinta, insa ele sunt prezentate in alte texte vechi, dar autorul cand a scris cartea era chiar la inceputul studiului ( intre timp … )
Uite, aici gasesti un interviu mai vechi cu el, intins pe multe pagini, in care zice mai multe detalii care nu sunt in carte. Din pacate, unele subiecte nu voia sa le discute si se facea ca nu pricepe, indiferent cat l-am stresat noi sa raspunda. http://www.rufon.org/forum/diverse/interviu-in-exclusivitate-pt-rufon-toni-victor-moldovan/
@Ketherius
Da, am sugerat că e posibil, am sugerat ideea unui strămoș al leului de azi, care era ierbivor, am zis că animalele se schimbă și se adaptează. Nu am zis cum ai formulat tu ulterior, că sigur era ierbivor și cumva, peste noapte, și-a modificat radical aparatul digestiv și dieta -- așa reiese din formularea ta ulterioară.
Cu ce-i relevant asta pentru discuția noastră? Nu înțeleg de ce ar trebui să respecți canoanele pentru a fi de acord cu faptul că Dumnezeu e perfect. După cum ți-am zis deja, nu mă interesează să susțin poziția oficială a Bisericii, oricare ar fi ea. Discut din prisma opiniilor și convingerilor mele, nu din cea a canoanelor bisericești. Așadar, oprește-te din a vedea în mine un reprezentat al clerului. Vorbește cu Lotus, nu cu Daniel.
Blasfemie nu știu dacă e, posibil, dar inepție sigur nu. Pentru că creația nu este obligată să se încadreze în tiparele minții tale. Gândește-te la un program de inteligență artificială care îți ia 6 ani să îl implementezi. Se poate spune că, la sfârșitul celor 6 ani, programul este încheiat, dar aia nu înseamnă că el va rămâne în acea formă, pentru că tu l-ai dotat cu posibilitatea de a învăța și, cu timpul, el va acumula noi informații, care vor depăși baza de date cu care l-ai dotat tu la început. Transferă acum această analogie în domeniul creației și o să ai o posibilă explicație simplă a paradoxului aparent că, deși la sfârșitul Genezei creația s-a încheiat, ea continuă și astăzi. În sensul că nu-i o creație fixă, nemișcată, care nu se poate adapta, care nu poate crește.
Iată o analogie poate mai potrivită: sarcina durează la femeie 9 luni. Evident, se poate spune că facerea sau „creația” unui om durează 9 luni și că după 9 luni copilul este deja „creat” sau născut. Dar asta nu înseamnă că bebelușul nu continuă să crească și să evolueze, ghidat în continuare de părinții lui. Din această perspectivă, Geneza nu descrie sfârșitul cărții, ci sfârșitul primului capitol sau poate al prefeței. Pentru că universul creat nu este unul fix, ci dinamic, schimbător (la fel ca bebelușul). Ca dovadă, chiar și în ziua de azi continuă să se formeze stele, planete, corpuri cerești, nu-i așa? Ca dovadă, galaxiile continuă să se distanțeze unele de altele, schimbând harta cerului, nu-i așa? Deci creația, deși finalizată, continuă. Iar faptul că nu intuiești asta arată, din nou, că ai o gândire binară, lipsită de nuanțe sau adâncime. 😛
Nu o confund, ci o definesc astfel. Aici:
Dacă tu consideri că e o definiție greșită, ai putea cel puțin să-mi faci curtoazia de a o accepta în contextul acestui dialog și de a discuta în termenii propuși de mine. Dar eu consider că nu e greșită, pentru că:
A da un anumit înțeles este sinonim cu a extrage un înțeles, nu-i așa? Iar a comenta și explica un text este exact ceea ce facem noi, atât tu, cât și eu. Iată că dicționarul îmi sprijină afirmațiile legate de faptul că și tu, când citești un text, îl interpretezi. Pentru că dacă tu cunoști atât limba română cât și limba engleză, va trebui să dai un anumit înțeles cuvântului HAM, selectând un anumit cod sau limbaj de citire. Fie înseamnă curea, fie lătrat de câine, fie șuncă. În funcție de limbă și de context.
La fel, dacă ai în față enunțul meu:
va trebui să selectezi un anumit limbaj sau cod de citire: fie cel propriu, fie cel figurat. Prin urmare, chiar și atunci când spui că sensul acestei propoziții este faptul că, în opinia lui Lotus, ai înțeles foarte bine, tot o interpretare faci. În particular una proastă, pentru că eu eram ironic când am scris acea propoziție, deci sensul ei este exact pe dos. Ai interpretat-o greșit, ca având un alt sens decât cel intenționat de autor.
Nu, interpretarea înseamnă să extragi sensul unui text, adică ce facem noi aici. Simpla transformare a literelor în cuvinte este o etapă intermediară în acest proces și una insuficientă, pentru că noi nu suntem interesați de sensul lingvistic al frazei, ci de sensul dorit de autorul ei. Noi nu vrem să vedem, ca la clasa I, ce înseamnă „Ana are mere”, noi vrem să vedem ce a dorit autorul să ne transmită prin această propoziție, iar ce a dorit autorul să ne transmită poate fi total altceva, pentru că autorul poate utiliza un limbaj metaforic, cu alt sens decât cel aparent. A ajunge la concluzia că sensul dorit de autor (ceea ce ne interesează pe noi) este identic cu sensul aparent, ad-literam al frazei este interpretare.
Va selecta un limbaj, în funcție de context. Adică va interpreta. La fel cum noi, acum, selectăm un limbaj pentru capitolul 2 al Genezei. Pe baza unor elemente contextuale ca șerpi vorbitori și fructe ce trezesc inteligența, eu am optat pentru limbajul metaforic. Pe baza altor criterii, pe care numai tu le știi, tu ai selectat limbajul propriu, ad-literam. Evident, unul dintre noi se înșeală în decodarea sensului sau interpretare. Eu cel puțin am câteva argumente pentru alegerea limbajului metaforic. Șerpi vorbitori nu există în realitate, deci ăla trebuie să fie un simbol, deci capitolul e scris într-un limbaj metaforic.
Păi este banal. Limbajul în sine nu este decât o modalitate de a coda obiectele lumii exterioare sau interioare (adică idei, concepte abstracte etc, că și acestea se pot reprezenta prin limbaj). În cazul de față, cele două cuvinte codifică același obiect fizic, o mașină. Așadar, ele îl vor duce atât pe român, cât și pe englez, cu gândul la același obiect, pentru că ele desemnează același obiect. Cam la fel cum tu când zici Lotus te gândești la aceeași persoană la care se gândește sora mea când îmi zice pe numele din buletin.
Pardon, nu am spus așa ceva. Eu am spus că limba este necesară la extragerea sensului dintr-un text, nu la operarea cu idei pure. Și este, pentru că textul ăla nu-i o colecție de idei pure, ci o colecție de idei codificate pe baza regulilor unui anumit limbaj. Și deci ai nevoie de acele reguli pentru a-i putea extrage sensul, pentru a-l putea decodifica sau pentru a-l putea interpreta.
Tu nu poți opera cu idei pure când discuți textul biblic, trebuie mai întâi să-l decodifici, că acolo nu ai niște idei pure, pe care le asimilezi telepatic, uitându-te la foaie, ci niște cuvinte și semne de punctuație. Ca să extragi sensul din ele, trebuie să cunoști limbajul în care au fost scrise și regulile lui.
Reguli care, după cum am arătat, permit și sensuri figurate. Așa că trebuie, vrei -- nu vrei, să-l interpretezi, adică să te decizi dacă e vorba de un sens propriu sau unul figurat acolo.
Până la urmă, mi-au ieșit toate tagurile. 🙂 Șterge te rog comentariile duplicat de mai sus, greșite. Și pe ăsta. Ms.
Un articol interesant
https://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2016/12/valul-ascensiunii-razboiul.html?m=1
Cain este fiul lui Lucifer? Eu nu am găsit nici o dovadă în sensul ăsta. La fel cum nu am găsit nici vreo indicație că șarpele cu sugestii din grădina Edenului era Lucifer. Dimpotrivă, în discursul de pronunțare a sentinței, Dumnezeu i-a spus șarpelui că va trăi pe câmp și va fi vânat de oameni. Dacă ar fi fost Lucifer, ar fi înlocuit “câmp” cu “iad” și nu ar fi avut sens faza cu uciderea lui de către oameni.
Fire, ai o referință pentru legătura de paternitate dintre Lucifer și Cain?
Elena, despre câinele tău (să-ți trăiască ani mulți și fericiți) mâncător de alune, varză și fructe, te-aș întreba doar atât: crezi că ar putea trăi urmând o dietă ce nu doar că ar exclude carnea în totalitate, ci ar consta numai în iarbă verde, așa cum a poruncit Creatorul?
In Biblie nu scrie, ca au eliminat orice nu convine crestinismului, insa scrie in Gnoza si in multe apocrife.Eu Gnoza si apocrifele le-am citit acum foarte multi ani, insa o sa caut pe net ca trebuie sa fie apocrifele peste tot. Si mai stiu ca in cartile evreilor, au pastrat mentiunea asta. O sa caut.
Numai Dumnezeu cunoaște purul adevăr. Noi facem studii, interpretăm, analizăm, descoperim, dar uneori se mai dovedește că ne și înșelăm. Primele teorii deseori au fost false deși din punct de vedere logic erau susținute. (De ex forma planetei).
Am văzut un documentar despre animale de pradă foarte periculoase, adoptate în sânul unui familii, de mici, crescând alături de oameni, au adoptat un comportament complet diferit față de celelalte care au trăit în sălbăticie. Specialiști au dat și o explicație precum că glanda x a secretat hormonul y care se face responsabil de crearea unui atașament bla bla. Mai mult aceste animale au dezvoltat “prietenii” cu prada lor. De fapt e plin facebook-ul cu share-uri si poze cu astfel de cazuri rare. De ce rare? Pentru că nu prea adoptăm animale fioroase…nu mulți se încumetă.
Un alt studiu arată că există o “structură informațională” transmisă genetic și nu numai, cică și telepatic sau un termen asemănător. Mai ales în cazul primatelor s-a experimentat că dacă o generație se confruntă cu o anume problemă și după un timp o rezolvă, un alt grup de primate va rezolva aceeași problemă rapid, intuitiv. Astfel se explică de ce unele specii s-au adaptat la noile condiții de viață și climatice. Bineînțeles că animalele, ca și oamenii își formează un set de obișnuințe și preferințe pe care în cazuri de forță majoră și le pot schimba, la fel de greu precum o facem și noi oamenii, pentru că majoritatea lucrurilor făcute cu regularitate crează dependență.
Ceea ce am zis le poți verifica pe net, eu le-am sustras din emisiunile/documentarele date pe TV5Monde. E canalul meu preferat.
Animalele, au un instict de supraviețuire mai mare decât al oamenilor. De ex o vulpe prinsă într-o capcană se va elibera rupându-și singură lăbuța și părășindu-și lăbuța în capcană pentru a-și salva viața.
Cât despre oameni -- în situații extreme, de foamete, pot ajunge până la crimă și acte de canibalism. Deci își pot schimba dieta. Foametea din Basarabia 1946-1947 (film documentar) postat de “Gânduri din Ierusalim”
Concluziile le poți trage singur.
Dincolo de faptul că nu am auzit nici eu până acum de un al doilea tată al lui Cain, mi-a sărit în ochi următoarea corelație:
a) Fire e bogată în teorii dar săracă în sfaturi practice. Singura modalitate concretă de a ne apropia de Dumnezeul real este, din ce am văzut eu în comentariile ei, studiul. Nici o referință despre niște principii morale sau despre iubire, bunătate și altruism.
a) Fire susține că Lucifer/Satana este bun și Dumnezeu este rău, și că Biblia ne minte în privința lor.
b) Fire susține că Cain este fiul lui Lucifer.
c) Fire nu contestă faptul că Cain l-a omorât pe Abel.
Fire, n-am înțeles foarte bine explicația ta cu privire la crima lui Cain, dar nici nu sunt sigur c-aș vrea s-o înțeleg. Pentru că nu vreau să devin adeptul unui Dumnezeu „bun”, cu numele de Lucifer, care încurajează și justifică crima. Poate și Hitler avea „flame of fire”, dar nu-l înțelegem noi?
“Two beings [Adam and Nachash] had intercourse with Eve [the Second woman], and she conceived from both and bore two children. Each followed one of the male parents, and their spirits parted, one to this side and one to the other, and similarly their characters. On the side of Cain are all the haunts of the evil species; from the side of Abel comes a more merciful class, yet not wholly beneficial — good wine mixed with bad.”(Zohar 136b)
“Nachash injected his impure semen into Eve and she absorbed it; therefore, when Adam had intercourse with her she bore two sons — one from the impure side [Nachash] and one from the side of Adam; and Abel [the second] bore a resemblance to the higher form, and Cain [the first] to the lower.” (Zohar 154a)
https://books.google.ca/books?id=60iVk1p8Y9IC&pg=PA448&lpg=PA448&dq=cain+son+of+serpent+kabbalah&source=bl&ots=WZHRPAvv1i&sig=ASgPkYhUjYX_IGsK3NXZh0AtMUI&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwjrtKri357RAhXJx4MKHQOLDeU4FBDoAQgxMAg#v=onepage&q=cain%20son%20of%20serpent%20kabbalah&f=false
https://books.google.ca/books?id=9vlUhYszsQIC&pg=PA105&lpg=PA105&dq=cain+son+of+serpent+gnosis&source=bl&ots=OZudm7Fy7h&sig=OE0Yo7XO40o_CvAyx51PNbAUxbc&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwidmKW43Z7RAhXGz4MKHY5hBvk4ChDoAQgeMAE#v=onepage&q=cain%20son%20of%20serpent%20gnosis&f=false
http://jerryandgod.com/first-human-sin/
http://parablesblog.blogspot.ca/2014/03/foundations-serpent-seed-doctrine.html
Asa cum am mai zis, povestea lui Adam si Eva are si o codare alchimica, descrisa cumva vag de nenea rabbi aici http://laitman.com/2008/06/cain-and-abel-are-within-us/
http://gnosis.org/naghamm/Hypostas-Barnstone.html
Din cauză că avea mai multe linkuri, comentariul a intrat în moderare şi eu abia acum m-am trezit, acum îmi fierbe apa de cafea. Deci, pe viitor, dacă vezi că nu îţi apare publicat vreun comentariu, Fire, să ştii că nu noi l-am oprit, ci aşa funcţionează sistemul wordpress (din cauza linkurilor).
N-am prea avut timp de blog în ultimele zile, dar am urmărit discuţiile de pe telefon. Elena, îmi pare rău că te-a necăjit Lotus cu discuţia de pe facebook legată de zodie, nu ştiu dacă te consolează să ştii că şi eu l-am avut prieten în listă şi am vorbit cu el pe parcursul a câţiva ani. Îl consideram un om tare frumos şi chiar vroiam să ducem prietenia din online dincolo, în offline, să ne cunoaştem, să fim prieteni de familie, să ne sunăm, să ne întâlnim, să ne facem cadouri, să ne ajutăm etc. Dar, cu timpul, am înţeles că nu era chiar aşa de bun cum am crezut eu că este, că uneori e parşiv de amoru’ artei, că el nu vrea o prietenie în offline, aşa că am lăsat-o baltă cu el. La o ţigară, zilele trecute, l-am întrebat pe Ketherius: dacă Lotus e o mostră a d-zeului biblic şi Fire a Satanei, care ţi se pare mai bun, mai moral? Am râs amândoi, pentru că Fire, în lumina ultimelor discuţii de pe blog, pare mult mai ok decât Lotus. Oricum, ca de fiecare dată îl iert şi trec peste remarcile uneori aşa aiurea pe care le face, sperând că va veni vremea când va rămâne doar ce e bun şi frumos în el -- că prost şi negru în suflet nu e. Deci, Elena, nu te necăji pentru el. Apropo, chiar sunt curioasă, ce zodie eşti? Eu sunt capricorn.
Acum o să trec la treabă în bucătărie, că suntem gazde la noapte. Dragelor şi dearie, o să închin un pahar în cinstea voastră, cu speranţa în mai bine pentru anul ce va să fie şi cu recunoştinţă pentru dialogul mai mult decât interesant din acest decembrie.
Fire, poate o să ţi se pară amuzant: aseară, pe când eu băteam blaturi, frecam icre şi altea dintr-astea, Ketherius s-a apucat de citit Zoharul.
Îmi pare rău și mie că am necăjit-o, dar n-am avut ce face, dat fiind că a făcut o afirmație falsă, care se cerea corectată. Dacă pentru asta a fost nevoie să divulg o informație privată, că mi-a zis zodia pe Facebook, atunci mi-o asum. Și puteți ști asta despre mine pe viitor: dacă îmi veți spune în privat ceva, afirmând apoi public că nu mi-ați spus acel ceva, mă cam forțați să vă contrazic, pentru că altfel ar însemna să fiu complice la dezinformare, închizând ochii la, mă rog, o chestie neadevărată pe care o emiteți public. Dacă vreți prietenii sau discuții cu mine, țineți cont că prietenia nu suprascrie adevărul.
În ce ne privește pe noi, Cudi, treaba ta ce crezi. Din punctul meu de vedere, deși amândoi am rămas cu un gust amar, unul singur are motive reale pentru asta, iar acea persoană nu ești tu. Dar ai dreptate că nu mă interesa neapărat o prietenie în offline.
Nu știu cum pare Fire în ultimele discuții: eu o citesc pe sărite sau deloc încă de la articolul despre „crede și nu cerceta”. Dar aș fi preferat să nu treci peste remarcile mele „uneori aşa aiurea”, ci să comentezi la ele, ca să putem dezvolta discuția, deoarece eu nu rețin să fi comentat cu rea intenție. Consider că multiplele mele intervenții de aici sunt o funie de aur de care vă puteți apuca dacă chiar sunteți interesați de aceste domenii, și pe care, poate, o veți rata, alergând după cai verzi pe pereți, expuși cu generozitate și ignoranță de Fire.
Capricornii au problemele lor, peste care nu prea pot trece, iar persoanele de față se includ. Au și calități, evident.
Pluralul de la dragă (ca sinonim la scumpă) este dragi, nu drage.
Păcat pentru Lotus că nu trăim pe vremea securităţii, c-ar fi dus-o tare bine.
Nu ție ziceam că ți-am întins funia, ci lui Cudi și Ketherius. Cu tine m-am lămurit, nu te scoate nimeni din ale tale. 🙂
În schimb te înșeli, teoriile tale sunt bullshit, indiferent de unde le-ai cules și în câți ani.
Bleah. Am greșit adresantul. Nici blogul nu vi se încarcă repede după atâtea comentarii! 🙂
Sau poate nu.
Se zice că era un pustnic care trăia într-o peșteră și devenise celebru pentru că respecta cu sfințenie adevărul. Într-o zi, a trecut prin dreptul peșterii lui o familie care era urmărită de niște bandiți ce voiau s-o jefuiască. Când au ajuns la peșteră, bandiții, care știau că pustnicul nu minte niciodată, l-au întrebat în ce direcție a luat-o acea familie, iar el le-a indicat exact direcția opusă.
Adevărul n-ar trebui folosit spre a face rău altor oameni. De obicei, minciuna izvorăște din ego, așa că scopul adevărului este să ne ardem acestă tendință egotică (sau să o corectăm la celălalt). Dar adevărul spus cu scopul de a face rău izvorăște tot din ego, nu dintr-o intenție nobilă sau spirituală.
Poate că ziua respectivă a fost un test spiritual pentru acel pustnic, care își jurase să nu mintă nicodată.
Nu mai avem 5 ani sa ne spui povesti, Lotus ! De ce nu vii cu informatie concreta, nu cu gargara emotionala, ca aia nu mai prinde decat la adultii debili emotional ?
Cu riscul să mă consideri debil emoțional, așa gândesc eu.
La Mulți Ani!
Lotus, eu sunt unul dintre oamenii disperati dupa a obtine cunoasterea si daca prind o informatie cat de anemica dar valoroasa, cercetez in particular pana in panzele albe, ca sa aflu mai multe despre subiectul in cauza.
Daca nu gasesc acum, nu-i bai, ca eu continui sa caut pana gasesc. Obsesiv, as zice. Am gasit o informatie pe care o cautam, dupa … 30 de ani de studiu continuu si dieprat ( ca mor din lume si nu am gasit informatia pe care o cautam ). Si crede-ma ca nu ma impiedic de chestii gen informatia e amestecata cu dezinformare, ori ca sursa nu prezinta incredere, ori ca nu are argumente si dovezi, NUUU ! Tu da-mi informatia asa cu maglavaisul cu care vine, ca o descalcesc eu mai departe singura !
Lotus, sunt cam ultima persoan careia ai putea sa ii fluturi textul cu ti-am dat citez ” o funie de aur”, da’ tu nu ai fost interesata de subiectele astea. Da-mi voie sa iti spun cu tot respectul, ca informatia pe care ne-ai dat-o e un bulshit, o dezinformare a sistemului servita maselor. Am fost acolo candva demult, vazut- invatat lectia, no more, thanks !
Nu ție ziceam că ți-am întins funia, ci lui Cudi și Ketherius. Cu tine m-am lămurit, nu te scoate nimeni din ale tale. 🙂
În schimb te înșeli, teoriile tale sunt bullshit, indiferent de unde le-ai cules și în câți ani.
Bine v-am regăsit în noul an! Mă simt de parcă m-ar fi călcat trenul dar cred că voi supraviețui totuși.
Și pe mine m-a prins curiozitatea de a studia zoharul și alte cele, în ultima vreme citesc numai din astea -- I’m crazy. O altă etapă din viața mea. Mă bucur că am mai găsit și alții asemenea (adică pe voi :))) ).
Dar să le luăm pe rând. Lotus nu m-a necăjit, doar am avut un schimb de replici mai …altfel. Am interacționat de prea puține ori și asta numai în mediul virtual, așa că încă nu are puterea să mă necăjească. Doar ne tachinăm uneori. Eu nu îl cunosc pe Lotus, deci nu îmi permit să mă pronunț asupra lui. Din câte l-am cunoscut eu, este un tip ok, cu o inteligență peste medie și de foarte multe ori am constatat că gândim cam la felfel, și îmi place și cum își exprima ideile, simplu, natural și frumos.
În plus, Lotus are dreptate. I-am zis pe facebook că sunt în zodia gemeni dar nu mi-a zis decât că toate zodiile sunt bune, ca și când fie că’s gemeni, fie că’s berbeacă e tot una căci toate’s bune. Iar eu, ce m-am gândit eu? Lotus e cam arogant el așa și cum l-am prins că el din postura de invitat emite pretenții că să fază cum arăt într-o poză, apoi întrebând de zodie, răutăcioasă cum sunt, am zis să fiu nițel ironică. Numai că și din lene de a mă complica să explic că i-am zis deja zodia pe fb, am vrut doar să scot în evidență că ce contează zodia sau moaca comeseanului care nu e invitat de tine?
Și Lotus, cavalerul dreptății și adevărului absolut a aruncat asupra mea ironia mincinoasă. Mulțumesc Lotus pentru lecție!
By the way, o relație just online e ok…căci la început a fost doar Cuvântul! Right?
La Multi Ani tuturor ! Asta e cadoul meu pentru voi, cu dedicatie pentru Lotus ( o sa ring a bell cand va citi … daca ), se face download de aici. Autorul e un tip care stie foarte multe, insa spune doar pana la o anumita limita, ca mai departe nu se poate face publica informatia. Omul stie ce vorbeste si se poate merge si sapa mai departe pe firul informatiei oferite de el.
http://www.metaphysicspirit.com/books/The%20Great%20Red%20Dragon.pdf
Mulţumim de cadou, Fire, şi la mulţi ani frumoşi! Dacă ai fi mai aproape, chiar ar fi fost super să ne calci pragul casei şi să stăm la masă împreună.
Elena, de asemenea, ce frumos ar fi fost să avem o relaţie în offline, să ne împrietenim şi să discutăm pe teme existenţiale la un prânz de sărbătoare şi cu un pahar de vin în faţă!
Sănătate şi un an mai bun tuturor!
Mulțumesc, la fel!
Mulțumesc, la fel!
Am scris un comment și mi-a dispărut. Cred că iarăși am depășit nr rezonabil de commenturi per articol. :)))
De ce nu am început cu lumea nevăzută -- căci mai întâi ea a fost creată.
Pr. Iosif Trifa -- cel care a înființat “Oastea Domnului” -- nu e vorba de acea sectă, a scris într-una din cărțile lui:
“Cine a fost diavolul la început şi cum a fost făcut?
Iată o întrebare la care poate mulţi nu vor fi ştiind să răspundă. Diavolul a fost şi el o făptură a lui Dumnezeu; a fost la început o făptură bună, pentru că tot ce a făcut Dumnezeu a fost bun. Ba încă mai mult decât atât: la început diavolul era una dintre cele mai alese zidiri ale lui Dumnezeu. Poate să fi fost chiar în fruntea tuturor zidirilor lui Dumnezeu.
La prorocul Iezechiel, este un loc care adevereşte de minune istoria cu începutul şi căderea diavolului. Citiţi capitolul 28 din Iezechiel şi veţi afla acolo istoria şi trecutul diavolului. În chipul împăratului din Tir, se află în acel capitol istoria Satanei, despre care zice Biblia: „Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii… , tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu… , erai Heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu… “ (Iezechiel 28, 12–14).
Dar diavolul a căzut din această stare, pentru că – cuprins de trufie – voia să fie asemenea lui Dumnezeu. Istoria căderii diavolului se află foarte nimerit pusă în Biblie, la Isaia, capitolul 14 şi la Iezechiel, capitolul 28, în chipul împăraţilor din Tir şi Babilon. Iată locul de la Iezechiel: „Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: «Sunt un Dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu… »; te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu… “ (Iezechiel 28, 2; 16).
Iată şi locul de la Isaia: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost do-borât la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu, care ziceai în inima ta: «Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui Puternic voi aşeza jilţul meu!… Sui-mă-voi deasupra norilor, şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi». Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!“ (Isaia 14, 12–15).
Despre această cădere a zis şi Mântui-torul: „Văzut-am pe Satana ca un fulger căzând din cer“ (Luca 10, 10).
Cum a fost alungat Satana din cer?
Despre cum a fost alungat Satana din cer, ne spune Biblia la Apocalipsa, capitolul 12: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, şi nici nu s-a mai găsit pentru el loc în cer. Şi a fost alungat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă Diavol şi Satana, cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el… Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele! Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi, având mânie mare!… “ (Apocalipsa cap. 12, vers. 7–12).
Precum se vede, diavolul a fost aruncat din cer ca un răzvrătitor şi luptător contra lui Dumnezeu. Locul sus-amintit ne mai spune că Satana a fost alungat din cer „împreună cu îngerii lui“. Satana fusese făcut de Dumnezeu ca o căpetenie de îngeri. Era înzestrat cu o desăvârşire mai mare decât mulţi alţii din îngerii cerului. După răzvrătire, Satana a atras de partea sa şi pe o mulţime mare din aceşti îngeri pe care îi avusese sub cârmuirea lui. Satana a rămas con-ducătorul şi căpetenia îngerilor căzuţi. În acest înţeles îl numeşte Scriptura pe diavolul: „domnul dracilor“ (Matei 12, 24), Beelzebul (Luca 11, 15), Lucifer etc. Împreună cu Satana au fost alungaţi din cer şi îngerii lui.
Timpul căderii şi alungării lui Satana din cer, Biblia nu ni-l spune lămurit. Se poate însă de-duce că această cădere s-a întâmplat la câtva timp după ce Dumnezeu făcuse lumea îngerilor şi înainte cu ceva de a fi fost făcut omul, pentru că, la facerea omului.
După alungarea din cer, lucrul cel dintâi ce l-a făcut Satana a fost să se reculeagă din înfrângerea primită şi să-şi strângă rândurile.
Satana şi-a organizat cetele îngerilor care căzuseră cu el. Satana cu îngerii lui sunt o oaste mare şi bine organizată. Oricât de mult a pătruns între îngerii cei căzuţi duhul trufiei şi al neascultării, totuşi, Satana îi ţine sub cârmuirea şi porunca lui. Diavoleştile gloate îşi au organizaţia lor şi planurile lor de luptă. Despre această organizaţie a diavoleştilor gloate, vorbeşte Apostolul Pavel la Efeseni: „Căci lupta noastră nu este împotriva
trupului şi a sângelui, ci împotriva… stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii… “ (Efeseni 6, 12). Se spune prin aceste cuvinte, răspicat, că Satana are o oaste organizată cu multe feluri de împărţiri şi subîmpărţiri. Precum cetele îngereşti sunt împărţite în mai multe clase, aşa pare că sunt împărţite şi cetele diavolului.
Alungat din cer, Satana s-a făcut din heruvim strălucitor un mare vrăjmaş al lui Dumnezeu. Însuşirile cele bune ce le-a avut s-au schimbat în altele de natură rea. I-au rămas diavolului însuşirile alese ce le avea, numai cât acestea s-au schimbat înspre a face rău, aşa cum, spre pildă, un om are minte bună, dar o foloseşte să înşele, să mintă etc.”
Nu pot să nu mă întreb ce înseamnă un război în lumea nevăzută? Adică a sufletelor/duhurilor. Cum poți învinge un suflet nemuritor? Sufletul este nemuritor, nu?
Un suflet învins ce pățește? Întră într-o involuție, lipsă de putere? Devine bolnav? Amnezic? Care îi sunt repercursiunile înfrângerii într-un război?
Elena, comentariul tău intrase în spam, îmi cer scuze, abia acum l-am văzut.
Cudi, multumesc de invitatie ! Daca as fi mai aproape as veni cu placere .
Elena, in Biblie, impostorul biblic povesteste exact caderea sa din ” Rai “, pentru ca el cel alungat si caruia i s-au luat puterile si e disperat sa se reantoarca acolo. Atat doar ca nu e prost sa spuna oamenilor ca el e cel in cauza, ci le spune ca in cauza e dusmanul sau personal ( Satana = dusman ), Fire God. Alteori zice ca e Lucifer cel cazut din cer, alta minciuna. In realitate, Lucifer = Christ.
Aici e Iadul, taramul ingerilor cazuti in care traim si noi oamenii si din care doar flames of fire pot sa treaca dincolo, nu si impostorul biblic cu minionii sai ( demonii ).
Elena, legat de „o relație just online e ok…căci la început a fost doar Cuvântul”: toată lumea de pe net își dorește relații? 🙂
Eu nu îmi doresc o relație, alta decât o prietenie online, nu mă interesează să vă invit în oraș, să ne întâlnim cândva, să ne sunăm, nimic din toate acestea nu m-a motivat să scriu un comentariu, articol sau postare pe fb. Eu fac schimb de idei și caut prieteni online. Pentru că relațiile offline se înfiripă, well, offline. Iar dacă nu le avem, dacă suntem singuri sau fără prieteni, cu siguranță nu o să-i găsim pe net, deoarece cauza acestei situații nu se află într-un offline sărac în oferte, ci în noi.
Fire, mulțumesc frumos, dar nu am timp să mă lansez în astfel de aventuri filosofice momentan. Dacă chiar vrei să îmi faci un cadou, te-am rugat zilele trecute să prezinți un sumar al ideilor principale din teoria ta, așa, structurate frumos, gen la început a fost fire god, el a făcut cutare, apoi s-au întâmplat x y z, etc, și, dacă o să-mi trezească interesul, nu zic că nu voi studia mai mult.
Lotus, bați câmpii.
Caută în dex cuvântul relație.
Relație- legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora.
Nu știu de unde scoți interpretările acestea? Tu mi-ai cerut de două ori poze pe când eu nu. Eu aș fi fost mai îndreptățită să cred că tu vrei mai mult decât un schimb de cuvinte, nu tu. Dar uite…
Stai liniștit. Din partea mea ești în siguranță pentru că nu îmi doresc o relație offline. Parcă am dedus că suntem și în zone diferite, nici chiar de ne-am fi dorit nu ar fi fost un țel ușor de atins.
*precizez că la comentul anterior am folosit cuvântul pronunț(are) cu un sens mai avocățesc. În sensul de a da un verdict, sentință…
Stai tu linistit, Lotus, ca nu vine nimeni cu lamuritu’ sa bata pas de defilare pe langa tine, poate-poate o sa iti trezeasca interesul si vei catadixi saa te ap[ucvi de studiat ! Numai sectele se preteaza la asa ceva, ca sa isi agate naivi pe care sa ii epxloateze ulterior.
Situatia e simpla : daca te arde sa cunosti, pui mana si cauti / stuydiezi. Daca nu, nu.
Cat despre treaba cu Fire God, Biblia falsificata si impostorul bilblic eu am postat sufieciente comentarii cat sa iti poti face o idee, iar mai departe poti studia singur sa te convingi cum stau lucrurile. Sau nu !
E ciudat că un tip deștept ca tine nu știe să citească printre rânduri. Sau poate nu ai cunoscut flirtul adevărat, de unde vin aceste confuzii? :)))
@Elena
Lol, am atins un punct sensibil, de ai sărit așa în sus? 🙂
@Fire
Ca de obicei, eu zic una, tu înțelegi complet altceva. Mă rog, dacă n-am cu cine, asta e.
La tine pare a fi un punct sensibil. Ai o anume frică să nu carecumva să încolțească ceva din chestiile astea online. 🙂
Poate vrei să păstrezi aparența creată în online, poate ai o anume funcție și vrei să păstrezi anonimatul sau ai alte motive, nu mă interesează, e alegerea ta. Tu știi de ce ai această temere ca nu cumva cineva să se gândească măcar… Exagerezi!
Cât despre ce ai zis tu “dacă suntem singuri sau fără prieteni, cu siguranță nu o să-i găsim pe net, deoarece cauza acestei situații nu se află într-un offline sărac în oferte, ci în noi.” eu cred că cine e prietenos,oasă și sociabil,ă își face prieteni ușor și online dar și offline dacă vrea.
Doar nu te comporți atât de diferit în offline, nu? Cât despre fizic, eu zic că mai ușor e să te obișnuiești cu un fizic banal decât cu un caracter urât. Nu cred că acest lucru e un impediment în a avea prieteni. Deseori am văzut tipi urâței care te fascinau și cucereau prin modul lor de a fi, aveau un șarm. Și invers, am văzut frumoși cu bani lângă care ai fi murit încet și sigur la ce caracter infect aveau. Și nici în poze nu cred. Există oameni fotogenici, iar farmecul personal nu iese în poze.
“Frumusețea ta, nu e în felul în care arăți, ci în felul în care iubești.”
A nu se înțelege că nu există oameni frumoși cu un caracter frumos. Toți avem și defecte dar și calități. Important e să-i găsim pe cei ale căror calități le adorăm și cu defectele pe care le putem ușor tolera.
Ok, nu-i nici un bai pentru moderarea comentariilor !
” Mostra Satanei” ? M-a busit rasul si pe mine.
S-a apucat de citit Zoharul ? Nu e amuzant deloc, ci e treaba serioasa. Foarte serioasa. Problema e ca Zoharul e codat tot, incalceala de creieri.
Eu am inceput sa citesc cartea asta ( se gaseste free pe net ), ca prefer sa studiez alchimia. Imi pare mai simpla decat Kaballah a evreilor, desi in esenta e unul si acelasi lucru . Insa e cum ziceam, fiecare om are drumul sau propriu de intelegere pe care il face in stil propriu, unicat si incepe de unde i se pare lui ca a gasit ceva pretios.
https://www.amazon.com/Apocalypse-Unsealed-James-M-Pryse/dp/1594622361
La Mulți Ani tuturor!
Și, ce-ați făcut de rev?
Am dormit. De la 10 seara de cand ni s-a facut somn.
Noi am lungit-o cu masa, vinul, şampania, romul şi prietenii până pe la cinci dimineaţa.
[…] sfârșit, cam asta am făcut ieri. Dar nu cu asta voiam să vă plictisesc acum. Prea multă filosofie strică. În articolul de azi voiam să vă povestesc ultimul meu vis. Pentru că astăzi, spre […]
Cudi, mă bucur că mai spune cineva că teoria lui Toni Victor Moldovan e fascinantă. Dacă ai și ceva cunoștințe de genetică umană, poți zice că e și destul de greu de combătut. 🙂
Cunoştinţe de genetică n-am, Renata, dar chiar şi din punctul ăsta (al proprie-mi ignoranţei) e greu de combătut teoria lui Toni.
Dacă nu te plictisesc discuţiile noastre, ele se continuă aici -- http://ketherius.ro/2017/01/04/in-cautarea-eroului-eretic-din-catelus-cu-parul-cret/ (articolul e pueril, e pretext de discuţii)
Ne cinsteşti cu o părere despre divinate/creaţie? Avertisment: dacă critici biblia, ţi-l pui în cap pe Lotus.
Am intrat și eu, până la urmă, pe blogul lui Toni Victor Moldovan, să văd despre ce-i vorba. Citez de pe el:
A crede că întreg universul se conduce după sistemul economico-financiar al planetei Pământ este, în opinia mea, semnătura unei minți limitate și nicidecum a uneia de geniu.
Nu e singura lui lacună, Lotus. Dar printre toate mai spune și lucruri extrem de interesante si coerente.
Omul nu vorbea despre sistemul economic al planetei si nu are nici in clin si nici in maneca cu sistemul financiar.
Lotus, pe scurt, în paragraful ales de tine, omul spune că extratereştrii, dacă au ajutat oameni, n-au făcut-o dezinteresat, ci au făcut-o cu un scop, având în minte un anume câştig. Au investit în oameni preconizând un anume profit (evident, nu în bani). Şi poate că interesul poartă fesul în tot universul.
Dacă citatul ales de tine ar fi provenit din biblie, probabil l-ai fi citit în cheia corectă. 😀
Uiți faptul că, din acest paragraf, Lotus a înțeles mesajul întregii cărți și, de acolo, ansamblul ideilor lui Toni Moldovan. Deci Lotus deja știe tot și este cel mai în măsură să critice. Tu cine te crezi, ca să îl contrazici pe Lotus?
E posibil ca uneori din cauza oboselii sau diferiți alți factori, sau poate că conținutul unui text e greu digerabil și asimilabil întrucât contravine vechilor noastre percepte, poate intră puternic în conflict cu ceea ce consideram noi a fi pur adevăr și bine --> mintea automat îl va respinge (textul/ideea). Nu toți “mestecăm” la fel orice tip de informație. Suntem unici în gândire și simțire. Ceea ce nu înțelegem ne supără și ne dă și un anume disconfort mental. De obicei oamenii se supără când nu înțeleg motivul, nu se pot transpune în pielea ta, și te judecă greșit, deși poate tu nu ai fost rău intenționat sau ai avut motive pe care ei nu le știu ca să înțeleagă.
Dar cu ajutorul unor oameni deschiși la minte și înțelegători, prin dezbateri constructive, uneori ne putem clarifica anumite lucruri și pătrunde dincolo de cuvinte și formă, în sensul și esenta lor.
Dacă reacțiile celorlalți vor fi ironice și răutăcioase, unii oameni vor deveni mai conservatori și reticenți în a-și exprima liber * punctul de vedere, interpretările proprii poate un pic mai altfel, etc.
Nu,elena, mintea nu respinge automat ideile care contravin cu conceptiile noastre ! Cel putin nu mintea mea si nu intelege de ce ar respinge opiniile diferite de ale mele. Dimpotriva, eu mor de curiozitate sa vad ce stie ala si eu nu stiu , asa ca cercetez cu atentie de ce zice altceva decat mine.
Sincer, nu am nici un discomfort mental cand citesc o opinie diferita de a mea ( doar atunci cand citesc tampenii fondate pe incultura ), ba dimpotriva, ma apuca excitingul cand descopar ceva deschizator de drumuri ( cum e teoria lui TVM sau Malanga sau multe altele ).
Oricat de atotstiutor o fi Lotus, in teoria lui TVM o sa isi rupa dintii incercand sa o ghiceasca fara a citi cartea cap-coada .
Pentru credinciosii hardcore, un articol in romana ( pozele fac toti banii )
http://www.miracol.ro/progalex/Cosmoteismul_rachete_si_biserici.html
Îmi pare familiară ideea articolului, dar nu știu unde am auzit-o și când.
Povești de adormit adulții
Universul cu toate misterele lui era la picioarele tale. Picioare tale, metaforic vorbind, bineînțeles, căci tu erai un arhanghel puternic care putea străbate galaxiile cu viteza gândului. Erai oriunde voiai să fii și puteai prinde orice formă ți-ai fi dorit. Piramida lui Maslow nu exista căci tu nu aveai nevoie de nimic material. Materia din univers era la dispoziția voinței tale, iar energia gândurilor tale îi putea schimba sau reda orice formă. Și erai bun și atoatecunoscător și te-ai hotărât să slujești Forței Supreme a binelui care era Tatăl tău. Legea Universului impunea libertatea de voință iar tu nu voiai să slujești decât din iubire și recunoștință. Înțeleaptă alegere!
Tatăl tău era iubit și slăvit de alte entități ale binelui ca și tine, mai mari și mai mici care au ales să slujească la fel ca și tine, din iubire. Ce altceva să fi ales să faci? Căci erai liber -- liber în voință și neîngrădit de nimic, nici o nevoie nu aveai, erai nemuritor. O dată cu trecerea timpului în veșnicie forța ta energetică și puterea creșteau.
Așadar entitățile mici creșteau în mijlocii, apoi în mari și fiecare își știa puterea și locul său menit, de la sine.
Asfel grupate formau oștiri, deși numele nu prevestea încă nimic, căci pacea și armonia se întindeau în întreg Universul.
O entitate devenise din mijlocie -- mare și își luă locul său menit în fața celor mijlicii și mici. Timpul îi adună strălucire cu fiecare admirație a cetelor de entități mai mici. Atât de strălucitor deveni încât începu să creadă că frumusețea strălucirii sale se datoră admirației celor mai mici și își dori și mai mulți supuși în oastea sa care să-l admire ca să crească în strălucire și mărire -- dar el nu era Tatăl Creator și nu putea crea entități, astfel că liber de voință cum era, hotărâ să cucerească celelalte oști prin viclenia cel cuprinse.
Îndată se porni război în lumea duhurilor nevăzute iar Lucifer, entitatea de lumină fu invins de celelalte forțe care îi slujeau Tatălui.
În luptă multe suflete se stinseră de putere si căzu într-un somn adânc ce ducea încet la peire. Acest lucru îi făcu să cadă lent ca niște fulgi de iarnă în abis.Tatăl se întristă și vrând să îi salveze construi o Galaxie nouă. Calea Lactee. Îi opri din căderea lor și îi întrupă în oameni. Lucifer, retras cu oștile sale în negura spațială se întoarse să își recupereze oastea așteptând trezirea fiecăruia ca să îi convingă să-l urmeze din nou și să le explice ce s-a întâmplat de fapt cât ei au dormit căzuti în lupta ce i-a sleit de puteri și creat amnezie. Vor trebui să învețe din nou ce e binele și răul și să aleagă ce vor. Să aleagă cui vor sluji. Din ce oști vor dori să facă din nou parte.
* Îmi cer scuze dacă găsiți greșeli. E scrisă în grabă de pe telefon
* Aceasta este o poveste, orice asemănare e pur întâmplătoare
* E un text scris ca să vedeți că multe teorii se pot naște și putem interpreta orice poză, coajă de nucă, să facem asemănări și să inventăm povești
Deci… Ai tastat de pe telefon povestea de mai sus (eu urăsc să tastez sms-uri, darămite câteva sute de cuvinte) şi-ţi mulţumim, Elena!
Bine, personal n-o pot asimila ca pe o variantă fictivă a creaţiei, pentru că, în povestea ta, sufletele deja existau, le-a făcut knockout lupta începută de Lucifer, iar Tatăl le-a creat refugiul în Calea Lactee, mai exact pe pământ, unde le-a întrupat în oameni şi, pe măsură ce se vor dezmetici, vor alege de care parte a baricadei să fie. A binelui sau a răului. Cam ca şi în biblie, unde avem, bonus, deznodământul clasic -- câştigă ăia buni, iar ăia răi sunt pedepsiţi.
Da. Sunt antrenată. Messenger facebook, whatsapp, mesaje…telefonul a devenit un fel de extensie a mâinii drepte. 🙂 Numai că tastele devin mici uneori și degetele nu scriu tot ce le spun. Când recitesc uneori mă amuz și eu singură.
Cudi, dar o variantă a creației oamenilor poate fi? Pentru că nici Geneza biblică nu cred că e altceva. Ne vorbește despre nașterea acestei lumi materiale, nu a celei spirituale, care o precede. Ne spune despre Adam, dar Adam este om, adică spirit + materie, adică spirit încarnat. Nu ne spune despre cum a fost creat spiritul lui, înainte de a fi trimis pe Pământ. Nu ne spune nici despre cum au luat ființă îngerii. Ne prezintă începutul acestei lumi, fizice. Nu e clar de unde provine și când a fost creat spiritul care se întrupează aici, în formă de om.
Apropos, în Episcopul Martin există un fragment care sugerează că și demonii pot lua calea asta, a reîncarnării și evoluției, dacă se căiesc și se orientează către Dumnezeu. Deși nu cred că trec direct în forma umană.
Și cu mențiunea că nu doar pe Pământ, și nu doar în Calea Lactee. Altfel, vorba lui Eleanor Arroway, ar fi o risipă de spațiu. 🙂
Singura problema e ca anticii nu scriau povesti in textele sacre si nici nu fabulau, nu vorbea gura fara ei. In rest …
E o poveste. Si nu gura a vorbit ci degetele au tastat
Și în plus și eu voi fi antică nu peste mult timp. :)))
Se pare că toată lumea a adormit de la povestea mea. Țipenie pe aici. A avut efect.
Și eu care credeam că doar copii adorm când li se citesc povești. 🙂
Tu ai făcut din scrierile sfinte o poveste. Dacă, totuși, scrierile sfinte sunt o versiune a unei realități îndepărtate, ce este transformată de interpretatori în poveste? Ar fi foarte interesant să luăm povestea și să căutăm realitatea.
Ok. Dar mai întâi vreau să facem un joc de imaginație:
Un om își revine din comă după o perioadă lungă de timp. E slăbit. Își va putea el relua imediat activitatea de dinainte? Sau va avea muschii atrofiați, simțurile atrofiate, capacitațile reduse?
Un amnezic care își amintește vag ceva, vede fețe cunoscute. Parcă le știe de undeva. Parcă acel lucru îi transmite ceva. Dar nu le poate pune cap la cap toate deodată. Dacă prin gânduri îi sunt transmise informații diferite din două părți? Dacă citește o mulțime de date…
În timp se poate dezmetici dacă nu e grav bolnav. Unii își revin imediat. Alții mai greu. Familia lui e în jur dar el nu îi recunoaște.
*simțurile înghețate
Există o asemănare dar nu una identică. E un exercițiu de imaginație.
Să nu îmi spui că încerc să re conving prin emoții de ceva trimitându-te cu gândul la un bolnav cu trupul.
Dacă te ancorezi în teluric și nu cugeți la cele duhovnicești (cele legate de duh/suflet), fiind antrenat în problemele de zi cu zi și apoi te relaxezi uitându-te la un film, sau altceva…
Știai că Mohomed a petrecut 7 ani singur în pustie meditând? Buddha a meditat sub un copac. Poate de aceea se retrag pustnicii în munți, locuri retrase. Să se roage și să mediteze.
Ei se roagă cam așa:”„Iisuse, Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!“
Pr Trifan :”Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul, ar însemna ca şi când ai înjuga boii înapoia carului.” El ne învață întâi să cerem ajutor de la Dumnezeu ca să putem deveni buni și drepți.
Intuiesc deja întrebarea lui Cudi: Bine, dar dacă Dumnezeu e Bun, Atotputernic, de ce nu ne vindecă și face buni pe toți la grămadă?
Răspuns: Pentru că LIBERTATEA DE VOINȚĂ/liberul arbitru și pentru că trebuie să cunoaștem binele și răul și să alegem.
Fac trimitere la relatarea Biblică când Iisus ajunge în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o scăldătoare, Vitezda. Un înger al Domnului intra din când în când și tulbura apa și cine intra în apă imediat se făcea sănătos. Un om stătea acolo de 38 de ani. Iisus îl întrebă: Voiești să te faci sănătos?
Cei care voiesc ceva, singuri își caută calea.
Referitor la bine și rău. Dacă veți citi cărți scrise de Sfinți- în primă fază eu nu am înțeles mai nimic. Ba mai mult mi se părea ceva dus la extrem. Un fel de autoturtură asceza lor. Nu le prindeam logica. Apoi, insistând, am început să înțeleg și revenind cu memoria la cele citite am început să pun piesele de puzzle la locul lor iar imaginea/tabloul rezultat a început să prindă sens/înțeles. O luminiță s-a aprins în întunericul minții mele.
*autotortură. *postul, privegherea, abstinența, ș.a.
Ei ziceau : Noi nu aparținem acestei lumi.
Voiau cât mai repede să-și mântuiască sufletul. Scara lui Ioan Scărarul exprima treptele ascezei.
Terra e un program complex, un sistem perfect. Dacă noi nu îl înțelegem pe deplin nu înseamnă că nu este.
Ești bolnav și mergi la doctor. Medicul îți prescrie un tratament dar tu nu îl urmezi -pentru că libertatea de voință- vii acasă și bagi alcool, mâncare nesănătoasă, nu dormi nopțile, muncești până la epuizare, nu te speli pe mâini, nu păstrezi condițiile de igienă.
Logic că nu te faci bine. Devii și mai bolnav.
Poți da vina pe doctor?
Poți da vina pe Dumnezeu?
Elena, referitor la simturile inghetate. Eu nu am zis nicaieri sa ne inghetam simturile si sa ne ancoram in teluric, ci asta ai concluzionat tu. Eu spuneam cu totul altceva despre emotii si simtiri .
Cudi și Ketherius, vă sugerez să lăsați comentarii imbricate doar pe două niveluri, adică comentariu + reply, pentru că altfel devine destul de dificil să parcurgi o serie lungă de comentarii, cum sunt cele de la articolul ăsta, peste 200.
Ok, boss.
Fiecare cum poate urmări. Eu urăsc să văd @Vasile, @Gheorghe, @Costel în același răspuns. Prefer răspunsuri separate, fiecare la comentariul la care se referă.
Da, dar când se adună reply la reply la reply la reply la reply, și mai jos un reply pe nivelul 2 la primul, șamd, parcă devine o mare încâlceală, zău așa. Oricum, e blogul vostru, eu v-am dat un feedback.
Tocmai aia e, că pot urmări firul discuției. Altfel devine o găleată de mesaje aruncate de-a valma, de nu știi ce comentariu răspunde la ce alt comentariu. Mi se pare mai ușor de urmărit o idee așa. De ce crezi că pun atât de rar comentarii la tine? Pentru că structura comentariilor la tine pe blog nu permite să porți o discuție și mă enervez de fiecare dată când las un comentariu.
În cazul ăsta, avem afinități diferite. Eu de aia am pus-o așa, pentru că îmi displac comentariile imbricate.
Uite, comentariul meu de mai jos s-ar fi vrut un reply la cel în care zici „Tu cine te crezi, ca să îl contrazici pe Lotus?”. Eu am apăsat pe Reply, dar tot jos s-a dus. Acum, cine știe, poate a fost un glitch de moment.
Le-am setat eu pe două niveluri de juma de oră, Ketherius încă nu s-a prins.
Mihai, soarele meu, Lotus are, pe blogul lui, un singur nivel la comentarii, noi avem două acum şi aveam cinci înainte să-mi bag eu nasul pe-acolo. Înainte de a strica eu tot două erau, prestabilite în wp.
Le-am pus iarăşi pe cinci niveluri că l-am sunat pe Ketherius şi a zis că nu vreau să sufăr din cauza lui.
Replicile mele, lăsate în ultimele minute, numai aliniate unde trebuie nu sunt! 🙂
Oricum nu e o soluție ce zice Ketherius, pentru că nu le poate imbirca la infinit. Să nu zicem că nu sunt două niveluri, ci cinci. Dar când se ajunge pe nivelul 5, deja nu mai poți da reply și vor fi toate în linie. Same thing.
Lotus, îți mulțumim că ne-ai arătat o problemă majoră a blogului și că ne-ai oferit atât o soluție, cât și pentru că ne-ai revelat faptul că preferința mea nu e o soluție,
Nu pot, totuși, să nu observ că sistemul de comentarii, așa defect, cum este el, pe 5 nivele, nu a împiedicat pe nimeni să răspundă când a avut ceva de zis.
Cu plăcere! 😀 PS -- ar merge și niște emoticoane.
Bună idee! O să ne gândim cum putem face.
Ketherius, și dacă tot îți bagi imoticoane la blog, să faci și o aplicație pentru smartphone pe care o denumești “Zurly” sau “Wurly” că tot mă invită Cudi la masă (sper să nu se fi răzgândit) și când vin vreau să aliniez frumos ca în armată (sper că încă citești și nu mi-ai dat block :)) ), să jucăm mimă și altele -- gen jocuri de societate, ști emisiunea lui Bobonete “Jocuri de celebritate” și ne logăm cum sunt aplicațiile de șah și ca să nu fie cu supărare aplicația dă cuvântul și alte astfel de jocuri (mă suni când te apuci de treabă să-ți explic).
Cred că e mai utilă decât Pokemonul să ieși în parc și cu smartphonul să găsești un grup de nebuni amuzanți. :))) (-->Joke)
Sah, table, rentz, cărţi… count on me! Mima n-am jucat niciodată, Dar, ca să râdeţi şi voi, propun un exerciţiu de imaginaţie: pe Fire mimându-l pe impostorul biblic.
Cele mai frumoase întâlniri în grup (și nu te gândi la spirale în fundul gol) au fost după un pahar de vin când am jucat mimă sau altele gen și am râs de ne durea burta.
Remi, table, cărți, sah, daaa
Cudi, legat de obiecția ta: e adevărat că poți citi textul și așa. Adică poți extrage chestia asta din text, da. Dar autorul ar fi putut spune sau formula că presupușii noștri creatori au acționat cu un anumit interes, în vederea unui anumit câștig. În schimb, el proiectează acest model de acțiune la nivelul întregului cosmos. Nu spune că doar creatorii noștri, ci că probabil întregul univers se ghidează după aceste principii economice, egoiste. Că toate civilizațiile extraterestre au păcatele noastre. Ori asta arată o anumită limitare în gândire. Să reduci universul, să reduci orice civilizație extraterestră, oricât de evoluată, la tiparele prezente pe planeta noastră, cu imperfecțiunile lor, arată că nu prea ești foarte destupat la minte. Iar modul cum gândește un om devine relevant atunci când acel om lansează o teorie ce se bazează pe multe speculații, cum este teoria de față.
Iată un alt fragment de pe pagina respectivă:
Aici cred că asistăm la o proiecție mentală a încâlcelii din mintea și teoria autorului asupra presupușilor noștri creatori. Dacă pe noi ne încurcă atâtea amprente genetice, dacă numărul de rase umane din trecut sunt de natură să ne creeze confuzie, atunci probabil că și extratereștrii care ne-au creat se află în aceeași stare de confuzie și încurcătură! 🙂 De parcă o civilizație suficient de avansată cât să poate face toate lucrurile astea nu putea să aibă o evidență clară, pe calculator, a tuturor fazelor implementate. De nouă încă nu ne este clar, înseamnă că sigur s-au încurcat ei pe undeva cu programul, altfel ar fi fost simplu și pentru noi să facem corelațiile necesare și să avem tabloul complet!
Asta arată, din nou, o gândire pe care eu unul nu m-aș baza ca să mă scoată dintr-o situație (intelectuală) dificilă.
Plus că, bineînțeles, există alternative simple la speculațiile lui, pe care, din câte am observat până unde l-am citit, nici măcar nu le ia în considerare. De exemplu, desenele din peșteri, cu figuri umanoide, pot fi reprezentări ale unor vizitatori de pe alte planete, care însă nu s-au amestecat în cursul evoluției noastre. S-au mulțumit să ne viziteze și atât. Chiar dacă teoria cu progamarea genetică face rating mai mare în mințile noastre, varianta ca acești extratereștii să nu se fi amestecat prea mult este mai simplă și deci mai probabilă.
Lotus, faci umrătoarea afirmaţie: “Chiar dacă teoria cu progamarea genetică face rating mai mare în mințile noastre, varianta ca acești extratereștii să nu se fi amestecat prea mult este mai simplă și deci mai probabilă.”
Tu spui că ceea ce este mai simplu este mai probabil. Pe baza acestei formule, multe chestii relatate în Biblie sunt improbabile. Exemplul deja clasic: de ce l-ar fi trimis Doamne-Doamne pe Iisus ca să moară şi să învie şi, astfel, să spele păcatele omenirii, când dumnezeu ar fi putut să ne ierte simplu, fără atâta tam-tam?
Pe de altă parte, spui că e mai probabil ca extratereştrii să nu se fi amestecat “prea mult” în treburile noastre. Eşti de acord că o intervenţie minimală a extratereştrilor ar fi putut avea efecte revoluţionare, uriaşe asupra pârliţilor de pământeni?
Nu eu o spun, ci Occam. Caută „lema lui Occam”.
https://www.youtube.com/watch?v=4LLny5slQvE
L-a trimis pe Isus pentru a impulsiona aspirația oamenilor către Dumnezeu. Faptul că a venit pe Pământ și, prin învățăturile, acțiunile și miracolele lui, a dus la apariția creștinismului și a trezit credința în milioane de oameni, l-a făcut să preia o parte din karma lor negativă (și ca urmare a murit pe cruce, deși el n-avea o astfel de karmă când s-a încarnat, pentru că era perfect, nu avea de-și spălat păcate din vieți anterioare, nu fusese criminal). Atunci când modifici destinul cuiva, o parte din acel destin se poate răsfrânge asupra ta. Nu ai pățit niciodată să știi foarte bine cum se rezolvă un anumit tip de probleme la matematică, și cineva să nu înțeleagă, și să-i explici până înțelege, după care să te trezești, pauza viitoare, că parcă nu mai reții tu exact cum se rezolvă?
Există și o explicație mai grosieră. Când o ființă spirituală, un sfânt, un avatar divin, o ființă trimisă de Dumnezeu (sau chiar o manifestare a lui Dumnezeu, cum se pare că a fost Isus) vine pe Pământ, spre a impulsiona în bine întreaga omenire, aceasta, omenirea, în virtutea unei legi a inerției, se opune. Pentru că omenirea nu vrea să se schimbe. Pentru că oamenii preferă să stea la căldură, să fie ca niște viermi, decât să-și pună întrebări, decât să se trezească, decât să admită că întregul lor sistem de valori materiale, eșafodajul pe care și-au bazat toate viața și toate eforturile, este fals. Când cineva le pune la îndoială cele mai profunde convingeri, oamenii preferă să îl alunge, decât să privească cu detașare și obiectivitate în ei, pentru a vedea cât de întunecat le este sufletul și cât de tare s-au îndepărtat de Dumnezeu. Decât să admită asta, mai bine orice. De aia se spune că un profet nu e niciodată profet în țara lui. Așteaptă-te să găsești astfel de oameni, cu o misiune divină, printre cei mai huliți și denigrați de semenii lor. Asta cât timp trăiesc. Nu mai rețin cine zicea: „Sunteți fățarnici, pentru că le ridicați statui sfinților din trecut, dar îi ponegriți și asupriți pe cei contemporani cu voi.”.
Isus a venit fără pată, pentru a trezi conștiințele oamenilor, pentru a-i face să se gândească la Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis din iubire pentru oameni, ca să le reamintească calea, ca să le arate drumul spre el. Iar oamenii l-au omorât pentru asta. De aia se spune că a venit să ne spele păcatele. Cumva e metaforic, nu o să te mântuiești stând picior peste picior, pur și simplu pentru că Isus a propovăduit acum 2000 de ani pe Pământ. Dar o să ai o șansă să te mântuiești dacă pui în aplicare ce a propovăduit el. Deci el a spălat păcatele omenirii în sensul că a oferit oamenilor o cale prin care aceștia să ajungă mai repede la Dumnezeu. Deci prin care să-și spele singuri păcatele. Și pentru asta, a fost răstignit de către cine? De către preoții din acele timpuri. Dar, mă rog, tot de către noi, oamenii în mijlocul cărora a venit.
Lui Dumnezeu i-ar fi foarte simplu să pocnească din degete și să nu mai suferim, dar atunci nu am învăța nimic, nu ne-am transforma la un nivel fundamental, interior. E ca și cum tu ai putea să mituiești profesorul pentru ca fata ta să ia notă mare, dar la ce i-ar folosi lucrul ăsta? Pentru binele ei pe termen lung, este preferabil să-și ia examenul prin forțe proprii. Tu în schimb o poți ajuta, îi poți crea condițiile pentru asta, îi poți da un corp material, haine și manuale, un profesor care s-o educe (și de care elevii în general vor râde și vor da cu pietre în el). Cam așa văd eu lucrurile.
Ar fi putut avea efecte revoluționare la un nivel exterior. Dacă spiritul tău încă nu a învățat lecția umilinței, vei fi arogant. Dacă în viețile anterioare ai făcut multe infracțiuni, te vei naște cu tendințe spre violență, indiferent ce condiții fizice sau ce tehnologii ți-ar fi puse la dispoziție, prin intervenția unor factori externi (extratereștrii). O civilizație insuficient de matură și prea avansată s-ar putea autodistruge. Universul și legile divine care-l guvernează sunt perfecte. Nu ai nevoie de nimic în plus față de ce ai deja la dispoziție. Intervenția cuiva din afară nu poate să te ajute decât la nivel superficial.
Dar, ca să intru în joc, uite o altă idee interesantă: cine zice că niște presupuți extratereștrii care ne-ar fi adus aici nu au acționat în acord cu o anumită directivă divină? Că nu Dumnezeu le-a dat sarcină să ne aducă aici, pe această planetă, la o dată la care nu existau încă ființe conștiente de ele (doar plante și animale)? Prezența unor extratereștri nu neagă în nici un fel teoria existenței lui Dumnezeu.
Pai cam asa si este, Lotus, cum te intrebi tu : extraterestrii au avut sarcina sa ne aduca pe planeta asta, plus multe altele ca problema e mai complexa. Doar ca intre timp s-au cam abatut de la contract, iar omenirea refuza sa isi invete lectiile si sa faca ce are de facut ( motivul pentru care a vrut sa faca experienta dualitatii aici in Matrix ).
Cata vreme vedem lucrurile in termeni duali ( Mnezo e bun si extraterestrii rai ), acolo mai sunt lucruri de descoperit si de inteles, insa e treaba fiecaruia sa o faca pentru sine.
Păi nu neagă, cine o zis că neagă? Până şi Vaticanul a declarat oficial că nu este exclus că ar exista extratereştrii, iar dacă există, clar e parte din creaţia dumnezeului biblic.
Așa e, nu poți vorbi despre cineva necunoscut pentru tine, Lotus, cum ar fi Dumnezeu sau Iisus, decât raportându-te la ce au zis alții. Cum poate un orb ghida pe alții? El nici cu imaginația nu poate cuprinde tot ce există în realitate. Căci deși el aude și îi sunt descrise, orbul și le imaginează diferit. Când redă informația altora el o trunchiază și explicând-o cu propriile cuvinte, prinde un sens diferit.
“Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.” (Lc.2,21)
“…cum a fost numit de înger”. Ce era Iisus înainte de întrupare? Înger!
Cine a creat îngerii? Tatăl Nostru care e în ceruri.
De ce era Iisus Fiul lui Dummezeu? Pentru că era un înger creat de Dumnezeu întrupat pe pământ.
Nu sunt de accord cu varianta karmică a lui Lotus. Dumnezeu ne învață să nu facem rele și să ne îndreptăm și tu spui că dacă ajuți pe cineva te oropsești pe tine, îți strici karma ta? Din contra.
E un subiect prea vast.
Dumnezeu trimite un înger să-și ajute frații prin PUTEREA EXEMPLULUI, pe Iisus. Iisus ia asupra lui păcate pe care nu le-a făcut, vindecându-i pe alții și eliberându-i de energia faptelor lor rele (posibil acei oameni să nu-și fi învățat lecția binelui și răului și așa cum zicea Iisus” să nu aruncanți mărgăritarele voastre porcilor (adică anumiți oameni nu vor lua seama la învățăturile bune, degeaba îți bați gura)… și câinii se vor întoarce la ce au vomat”(adică oamenii răi eliberați de păcate se vor întoarce să păcătuiască din nou). Iisus a dus crucea păcatelor oamenilor, NU a propriilor sale păcate căci el nu a greșit chiar a zis că el a făcut doar voia Tatălui, și mai are o replică zicând: cine poate să mă invinuiască pe mine de păcat?
Iisus a spălat păcatele oamenilor și noi nu le putem spăla nici pe ale noastre. Mereu ne plângem la necaz. Am văzut-o pe nevasta actuală a lui Borcea bocind la TV că “bip” de Perinel i-a furat bărbatul la cei doi copii ai ei, uitând că ea îl furase alteia care avea 3 copii cu Borcea atunci. Suntem total neîndreptățiți. Vrem bunătate de la alții deși noi oferim venin. “Faceți oamenilor ceea ce vreți ca ei să vă facă vouă” (Mt). Vrei să vii din cer și să fii apoi avortat și scos înainte să te formezi plecând înapoi în cer ca să mai revii o dată și iarăși să te formezi? De câtă putere sufletească ai nevoie ca să faci această treabă de două ori(sau de nșpe ori)? Strigătul mut al copilului avortat -e un documentar. Câte păcate oare am făcut în alte vieți -- până la al 7-lea neam (adică de 7 vieți în urmă). E scris în Biblie că Dumnezeu nu va da omului o cruce mai mare decât poate duce. Chiar dacă crucea păcatelor lui e mare. Dacă ți-a dat-o e înspre binele tău- înseamnă că îți poți răscumpăra greșelile făcute și învăța/evolua…sau nu. Nu vei învăța niciodată ce rău i-ai făcut unui om decât trăind același rău. Sufletul tău va învăța lecția și instictual vei fi bun sau vei pica din nou în ispita de a fura, ucide, etc. Un copil de 2 ani (încă nu poartă măști) l-a izbit furios pe un altul că se dădea în leagănul public unde se dădea el. Mânia, Zavistia, Lăcomia-iubirea de arginți, Desfrânarea, ș.a. sunt alipite sufletului și se manifestă de la vârste fragede, dacă sunt. Ele se pot accentua sau le poți vindeca/trata. Sfinții care au practicat asceza oferă soluții în cărțile lor pentru toate patimile. Întotdeauna vei subestima greutățile altora. Sfântul Varvar -- fost tâlhar, citiți viața lui, câte rele a făcut, înțelegând, s-a căit și îndreptat. Dumnezeu l-a iertat pentru câte făcuse văzând căința și îndreptarea lui.
Sfinții au ajuns la desăvârșire, revenind la starea lor inițială de providență divină.
Cudi, pe de-o parte, puțin îmi pasă de ce declară Vaticanul. Pe de alta, Toni Victor ăsta, cel puțin până unde am citit eu, reduce totul la extratereștri. Inclusiv cărțile sacre sunt un cod de a ne transmite informații despre ei. Așa am dedus eu din cât am citit, că nu ar fi vorba de Dumnezeu, ci de extratereștri. Ori dacă cele două teorii se îmbină între ele, adică existența extratereștrilor cu misiunea lor divină, atunci este clar că extratereștrii nu joacă decât un rol secundar, de instrument, și că Biblia (respectiv Coranul, Vedele etc) nu este un simplu manual de genetică ci o culegere de învățături sfinte, tot de proveniență divină. Și că dacă există informații despre genetică în ea, atunci și ele sunt secundare. Ceea ce contrazice viziunea cumva materialistă a lui Toni.
Până la urmă, dacă Dumnezeu există și el a creat omul, atunci puțin îmi pasă prin ce mijloace l-a adus aici. L-a creat direct pe planeta asta, s-a folosit de niște factori naturali sau a însărcinat o civilizație extraterestră cu colonizarea Terrei. Pe mine mă interesează persoana care mi-a trimis depeșa, nu factorul poștal care mi-a înmânat-o.
Lotus, extraterestrii sunt cei care au creat omul si se dau drept D-zeul biblic in fata omului, deci e inevitabil sa vorbim despre ei. Daca citesti textele sacre trimise de alieni, o sa primesti mesajul lor si asta e. Exista si alte texte sacre ale omenirii, netrimise de alieni si care trimit mesajul de la Fire God : le cauti, le citesti si daca poti, le si intelegi ( macar partial ).
Aia cu misiunea divina a extraterestrilor … nu scrie in Biblie, dar scrie in celelalte texte sacre ale omenirii. Sau poti sa iti amintesti singur ( daca ai acel Flame of Fire ) .
Textele vechi ( nu ale atrimise de alieni ), spun clar cum omul ( rasa alba ) este si el extraterestru, pentru ca a fost creat pe alte planete si adus aici pe Pamant. Dupa multa vreme, alienii au adus si celelalte rase inferioare, cu scopuri clare si reu intentionate. By the way, TVM pe blog demonstreaza clar de ce rasa alba e superioara celorlalte rase ( exact cum afirma si textele sacre ) : nu e rasism, ci realitate dovedita.
Da, prezenta alienilor nu neaga prezenta lui Fire God, ci problema e ca alienii pretind in fata omului ca ei sunt acel Fire God, Sursa si de aici incercare ade inselare si deturnare a omului de la drumul lor.
Da, TVm vede doar o parte din Programul Terra, aia cu genetica ( si nu vorbeste despre genetica materialista pe care o cunoastem noi din manuale ) din textele trimise de alieni. So what ? Eu nu ma indoiesc ca in timpul scurs de la publicare acartii, omul a cercetat mai departe si s-a prins ca exista mult mai mult decat programul alienilor. Insa e asa cum am stabilit : Cine stie, nu vorbeste. Cine vorbeste, nu stie.
Ketherius, pentru că tot suntem la genetică, mai ții minte conversația în care ți-am zis de niște afirmații ale unui jurnalist, iar tu mi-ai răspuns că n-ai încredere în ce zice el, datorită unei anomalii genetice pe care a susținut-o în trecut, legată de o găină care ar fi născut niște pui vii? 🙂 Acel episod a fost suficient pentru a te determina să nu mai ai încredere la modul global în afirmațiile respectivului jurnalist, nici măcar ani de zile după.
La fel și aici. Faptul că am găsit un pasaj care arată niște derapaje în gândire este suficient ca să-mi scadă interesul pentru teoria lui. Nu trebuie să-i citesc toată cartea.
Anomalie genetică este să ai șase degete sau o pată de altă culoare pe pupilă. Să îți schimbi aparatul reproductiv cu totul este ori inginerie genetică, ori minciună sfruntată. Cum putem să excludem ingineria genetică în cazul unei găini a unor bătrâni de la țară, rămâne minciuna.
Faptul că tu dai crezare unui mincinos spune multe -- despre tine.
În caz că nu înțelegi și te pregătești să răspunzi agățându-te de genetică, jurnalistică etc, hai să îți repet.
Problema cu Cristoiu nu este că ar fi făcut o greșeală, ci că a mințit cu premeditare.
De greșit, greșim cu toții. Unii ne recunoaștem greșelile, alții nu.
Ca jurnalist, în schimb, ca persoană ce ar trebui să informeze lumea, persoană ce este investită cu încrederea celor ce o citesc, Cristoiu a mințit cu premeditare. Și nu doar că a mințit, cu a mințit pentru audiență, pentru profit material.
Deci, când un jurnalist minte premeditat și cu nerușinare pentru bani (publicând o absurditate, o minciună gogonată rău), ce garanție ai că nu va minți și în viitor pentru bani? Niciuna!
De aceea, indiferent cât de fanteziste pot părea părerile lui Toni Moldovan și cât de greșite sunt teoriile lui economice, el va fi întotdeauna mai credibil decât Cristoiu.
Eu am citit o explicație cum că n-ar fi mințit. Cică articolul ar fi fost dat pe un site extern, unul de notorietate, de unde Cristoiu l-a preluat. Era dată și o explicație de cum s-a ajuns la acele ouă semi-clocite, să zic așa, dar nu mai rețin detaliile. Cică a fost și fotografiată de către acel ziar străin.
Pe de altă parte, eu știu câteva cazuri în care Cristoiu s-a pus de-a curmezișul presei și a dat dovadă de coloană vertebrală, chiar dacă asta l-a plasat într-o postură delicată față de cititori. Și, în timp ce faza cu găina n-am prins-o, acestea sunt de recentă și știu sigur că a avut dreptate pentru că cunosc în mod direct situația despre care a scris el (și despre care practic toată mass-media a mințit). Iar aceasta nu i-a adus nici un beneficiu de imagine, dimpotrivă.
Așa că am încredere mult mai mare în el decât în alți jurnaliști.
scuze, pe un ziar* extern, nu site.
Ok. Hai să vedem:
-- care a fost subiectul ăla despre care Cristoiu a scris corect când tot restul presei a mințit?
-- când s-a întâmplat?
-- ce a zis Cristoiu?
-- ce a zis restul lumii?
-- cum se face că tu știi adevărul despre acele cazuri?
Ketherius, nu vreau să intru în detalii. Ia-o cum vrei.
În plus, chiar admițând că n-aș cunoaște aceste lucruri de bine despre Cristoiu, și că a mințit cu premeditare la știrea cu găina, asta nu exclude posibilitatea ca el să se fi schimbat între timp. Faptul că un om a mințit cu premeditare la 25 de ani nu înseamnă că o să mintă cu premeditare toată viața.
Dar punctele de întrebare pe care le-am găsit la Tony se află în chiar teza pe care o discutăm aici. E ca și cum ar fi Cristoiu în același an cu știrea cu găina. Poate că, peste 20 de ani, Toni va scoate o altă carte, iar atunci nu voi avea dreptul să-l judec după pasaje din cartea de azi. Dar deocamdată, suntem la cartea de azi, iar aici eu am găsit deja câteva elemente care mă fac să nu-i acord prea mult credit.
Este posibil să se fi schimbat, e drept. Dar, de obicei, oamenii încep prin a fi idealiști și se resemnează, apoi, renunțând la idealuri. În cazul lui Cristoiu, ar fi invers -- l-ar apuca idealismul și etica la bătrânețe, după ce, deja, e asociat cu o minciună faimoasă.