… ce noapte am avut! Nu știu de unde să încep.
Mă rog, aseară, după ce am avut eu ideea de a mânca lapte cu fulgi de porumb la cină și așa am și făcut, Mihai a început să se plângă de dureri în partea inferioară a abdomenului. La început păreau dureri ce anunțau o diaree, dar omul n-a reușit nici până acum să scoată ceva din el sau, dacă da, prea puțin. Pe la ora 10 seara durerile i se intensificaseră într-atât, încât mi s-a părut o idee proastă să-l duc eu cu mașina la spital, că ar fi fost mai bine să chem salvarea. A insistat el să-l duc eu cu mașina. Vorba vine că am trezit pitica din somn, ea nu dormea, degeaba îi dădusem eu stingerea la o oră regulamentară, că tot a început ieri școala. Cu cine să o fi lăsat? N-aveam cu cine, n-avem unchi, mătuși, n-avem pe nimeni aici, dar pe nimeni! Pe budă fiind, a setat el destinația pe gps, că eu nu mai fusesem niciodată la spitalul cu pricina. Dracu’ știe cum am condus, cu el sfârșit pe scaunul din dreapta, cu pitica speriată de moarte în spate, dar am reușit să-l las fix în fața intrării de la Urgență, urmând ca eu să găsesc un loc de parcare. L-am găsit fix în spatele spitalului, care spital părea să fie cât Pentagonu’.
Până să ajungem și noi înăutru, primesc mesaj de la Mihai: mergeți acasă, m-au trecut dincolo de ușile de metal, m-au internat și nu puteți ajunge la mine. Cum naiba să-l las singur? Ne-am așezat pe scaunele de la urgență, bobo lăcrima speriată, eu terminată, încercând să mă țin tare. Am stat cam o oră acolo, holbându-mă la ușile de metal. În cele din urmă am prins un asistent, i-am explicat pentru ce și cine sunt acolo, dacă pot să fiu mai aproape de soțul meu. Ăla a râs, a zis că da, sunt uși de metal, dar puteam oricând să trecem din ele. După care a verificat nu știu ce pe calculator și mi-a spus că îl găsesc pe Mihai pe nu știu care hol, spijind peretele.
L-am găsit. Alb ca varul, cu frisoane, gemând de durere. Jur, nici la maternitate, când am născut, n-am văzut/auzit atâtea chinuri, vaiete și gemete de durere… Nu putea sta locului, îl durea dacă stătea în loc, pe scaun, în picioare, nicicum nu era bine. Se uitau oamenii la noi ca la circ, Mihai ba îngenunchea în fața scaunelor, ba se târâia pe lângă perete, buzele i se strânseseră, transpirația lui era rece, chin total. Când îl lua cu frisoane, îi clănțăneau dinții în gură ca o mașină de cusut și era tot mai rău, tot mai rău… I-au luat, tot pe hol, probă de sânge, i-au cerut și de urină. I-au dat și vreo două calmante. Pitica lăcrima încercând să facă față sfârșitului lumii, eu mă țineam după Mihai cu recipientele pentru vomă în mână, disperată. Vreo două ore am ținut-o așa, până când l-au chemat în separeul cu pat, unde avea să-l consulte doctorul. S-a întins pe patul de spital, a insistat să-i aduc o pătură încălzită, că avea frisoane, i-am adus.
Cu ultimele puteri, întins acolo, i-a spus piticei că o iubește, că e un copil minunat. Pitica a lăcrimat și mai intens. Eu îi mângâiam fruntea, străduindu-mă să-l mențin conștient, dar a cuplat instantaneu când i-am spus: “eu nu-ți mai fac niciodată chiftele”, că făcusem cu două zile înainte și am mâncat ca apucații, că tare bune au ieșit. Și acum iată-ne, probabil cu mațele înodate… Printre gemete mi-a spus răspicat: “ăsta-i motiv de divorț!” (să nu-i mai fac chiftele) și tot printre gemete mi-a explicat cât de mult îi plac. Că mă iubește, că sigur îl vor opera și-i vor întinde pe masă 30 de metri de intestine… Că septicemie, că apendice… Apoi s-a înmuiat, fața i s-a descleștat, ochii i s-au închis, respirația i s-a relaxat…
Și a început să sforăie. Cu schimbul, preț de o oră și ceva, eu și pitica l-am strâns discret de nas, mai exact atunci când își lua avânt cu sforăiala și risca să fie auzit de tot palierul, că n-aveam uși la separeul ăla, ci perdele. În cele din urmă a venit și doctorul cu rezultatele analizelor, Mihai s-a trezit și, surpriză, nu mai avea dureri. Dar deloc.
Cel mai probabil, a explicat doctorul, are pietre la rinichi. Există o mică șansă să fie un început de apendicită, însă în cazul acesta situația ar trebui să se agraveze constant, durerea să crească în intensitate.
Pietre la rinichi.
Acum sforăie împăcat, în patul de acasă. Pe pitică n-am mai dus-o la școală azi și sper că nu m-a filmat nici o cameră stradală astă noapte, când goneam pe contrasens, în jurul spitalului Pentagon, căutând locul de parcare. Colac peste pupăză, n-am luat cu noi la spital nici un încărcător de telefon și fix aseară am rămas pe galben, cu bateria aproape descărcată. Și avem Blackberry amândoi, că sunt telefoane bune, cu baterii ce nu te lasă la greu.
Pișa-m-aș, dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost până în cel mai mic detaliu.
Cică ar trebui să le elimine natural, pietrele astea. Dacă aveți ceva sfaturi, gen “bea bere la temperatura camerei”, ziceți.
55 Comments
Eu nu obisnuesc sa du sfaturi în situatii de acest gen,nu am nici cunostinte medicale,însa va stau alaturi cu toata dragostea ce v-o port,cu inima,sufletul si cu toata încrederea în Tatal meu ceresc ,care poate totul pentru toti,în aceste încercari,suferinte si dureri,trupesti,sufletesti si spirituale prin care treceti toti trei,si ma rog ca EL,Tatal nostru,sa intervina prin dragostea si dupa voia Sa,spre solutionarea acestei mari încercari intervenita în familia voastra minunata.
Fiti binecuvântati si alinati de EL !
Cu dragoste sincera,Iosif !
Ooof!
Niciodată, dar niciodată, Cudi, n-ai scris ceva atât de mișto! Tu ești genul care trebuie pus în situație, ca să-i sară Muza în cârcă!…
Doamne, până pe la jumătate, am crezut că ocluzie intestinală, și m-am speriat că îl taie, și voiam să sar cu ochiul direct pe final, dar nu puteam, că tu descriai cu atâta umor zvârcolirile intestinale și holiuidiene ale soțului tău, că nu mă-nduram să văd, mai repede, dacă a scăpat sau s-a operat. Mă, pe Wiki zice că intestinul subțire are cel mult 6 metri! 🙂 🙂
Ei, ajunsă la fraza asta: ”Cu schimbul, preț de o oră și ceva, eu și pitica l-am strâns discret de nas, mai exact atunci când își lua avânt cu sforăiala și risca să fie auzit de tot palierul, că n-aveam uși la separeul ăla, ci perdele.”, am dat dracului grija prietenească față de Mihai, că, în fond, el e de vină dacă-și închipuie că e posesorul unui hipermegaintestin, și m-am pus pe râs cu lăcărmi. Măi, dar nu de toată fraza, ci de briliantul de pe tort, anume că-și ”lua avânt cu sforăiala”!!! Lua-te-ar americanii la scris scenarii de comedie, Cudi!
Acum, serios, cu piatra. Băi, sper că în spatele ușilor metalice i s-a făcut o ecografie și s-a văzut piatra. Nu e o ipoteză, nu?
La bărbați, piatra se elimină cu mult mai dureros decât la femei, că au uretra mai lungă. Dacă s-a mobilizat și a plecat din rinichi, dacă e blocată pe un ureter, dacă a căzut în vezică… asta e de investigat la urologie.
Presupun că, dacă durerile au dispărut, piatra s-a așezat undeva, comod, poate în vezica urinară.
E de investigat.
Ce-ți propun, până ajungeți la specialiști: cinci zile de ciprofloxacină 500 mg la 12 ore, că piatra, pe unde trece, zgârie și favorizeaqză o infecție urinară, plus droteverină 40 mg de 3-4 ori pe zi (la noi se numește NO-SPA). Merg și papaverina sau scobutilul, dar astea dau somnolență mai puternică și senzație neplăcută de uscăciune a gurii.
Și nu, bea bere la temperatura camerei nu e indicat, fiindcă nu știți unde a popsit piatra. Și dacă e pe un ureter, rinichiul aferent produce, dar nu elimină, și dăm în alte alea.
Mulțumesc pentru cât de iscusit m-ai făcut să râd, în ciuda dramaticei situații pe care o intuiesc exact!
Imi pare rau, Cudi ! Sa speram ca pietrele s-au eliminat cand a avut durerile alea crancene. Eu zic ca ati avut noroc ca nu ati asteptat la UIrgenta cate 8-12 ore pana sa va treaca dincolo de usile de metal. Pe la noi cam asa se astepta. Chiar daca te aduce cu ambulanta, regula e ca daca poti sa stai in fund, esti numai bun sa te paraseasca in sala de triaj si la revedere, pa !
Cudi, am citit cu sufletul la gura. Am suspectat ca e pancreatita, ca si aia doare de te ia cu transpiratii reci (asa a patit sotul acum vreo 2 ani, in mezul noptii s-a trezit cu dureri crunte, nu vreau sa imi mai amintesc cum a fost, de 3 ori s-a dus la urgenta pana l-au internat).
Vorba Renatei, sper ca exista probe/analize, daca doctorii zic de piatra la rinichi. La noi nu s-a vazut nicaieri piatra, totul a fost o prezumtie.
Va dorim sanatate si sper sa fi scapat de piatra.
Bărbatu-meu a eliminat o piatră, pe cale naturală.
Tot aşa, salvare, spital, făcut calmante, trimis acasă -- pe moment fără durere. Mers la medicul de familie, făcut analize, făcut ecografie, văzut pietroiul, trimis la Bucureşti (“Nu staţi aici, la tâmpiţii ăştia” -- zis tanti doctoriţa noastră), pus pile în funcţiune, internat de urgenţă, făcut alte analize, trimis acasă ca să-l elimine pe cale naturală. A luat câteva zile antibiotic (probabil cel de care-a zis Renata, noi nu mai ţinem minte cum se numea), apoi No-spa şi Rowatinex până la eliminare. Durerile sunt fiindcă piatra te zgârie până ajunge din rinichi în vezica urinară. După ce ajunge acolo nu mai doare.
La eliminare e chestie de baftă. Pietroiul lui bărbatu-meu era mărişor, dar lunguieţ, şi a avut noroc că nu i s-a pus de-a curmezişul, a călătorit frumuşel de-a lungul uretrei, cu doar puţină usturime.
De băut a băut apă. Cred că şi ceai.
Dar a făcut criza -- adică i-a plecat pietroiul din rinichi, după ce s-a îmbătat crunt cu whisky cu bere (la o petrecere unde l-am lăudat, am spus că nu l-am văzut beat decât de două ori -- şi imediat după aia l-am văzut beat a treia oară).
Sănătate şi baftă lui Ketherius!
Cudi, dincolo de dramatismul situației, ai fost bestială 🙂 .
@ toți
Mor cu zile.
S-a trezit, i-am dat să bea o găleată de ceai, lângă două felii de pâine prăjită. I-am zis să stea liniștit, să se uite la Murdoch Mysteries, plăcerea lui. A zis că nu-l mai doare ca aseară, dar tot simte o durere în background și ar mânca niște chiftele. Nu l-am lăsat. L-am instalat pe canapea, pătură, telecomandă, controler, toate sub nasul lui. Și a stat acolo până mai înainte, când a ieșit după mine afară și iară Murphy. Sub mașina lui, sub roata dreaptă din față, o pată mare de ulei, încă picura. Acum e în drum spre ăia de la Volkswagen.
Legat de diagnostic -- eu zic că e ipoteză, că n-au văzut vreo piatră la rinichi. Nu a reieșit din analize că ar avea o infecție în corp, dar în urină au găsit ceva urme de sânge, de unde și presupunerea doctorului -- corelată cu localizarea durerii și, probabil, faptul că l-au mai lăsat chinurile. Nici eu nu sunt convinsă că e piatră la rinichi, dar Mihai e mai ok acum, e muult mai bine/
O să bag lichide în el cu pompa. O să ne programăm la doctorul de familie, să ajungă, într-un final, la urolog, cum zicea Renata, și să ne prescrie medicamentele alea, dacă e cazul (aici nu prea poți lua la liber medicamente). Sper să nu mai apară vreo criză de genul, sper să se facă bine, iar dacă e pietroi, să nu se pună de-a curmezișul.
V-am citit comentariile cu atenție, mulțumesc de sfaturi, de gândurile bune. Cu detalii va reveni el, când va afla/citi.
P.S. I-am zis că dacă elimină vreo piatră, să nu tragă apa, să o pescuiască cumva, să o păstrăm de amintire.
Iată și două poze!
Asta e făcută după ce s-a trezit din somn pe patul din spital, a realizat că nu-l mai doare și a discutat cu doctorul, care i-a lăsat de înțeles că nu moare, că nu-l taie:
Și asta e de azi, după ce pitica s-a autodesemnat doctorița lui și l-a dotat cu o parte cele necesare confortului în convalescență:
Cudi draga,nu va afisati panica în fata fetitei,protejati-o pe “pitica” pe cât posibil de necazurile si durerile voastre. Copii sunt mult mai sensibili si pot ramâne mercati,vazându-si parintii disperati si panicati.
Fiti binecuvântati !
Iosif, înțeleg ce spui și nu te contrazic. Îți mulțumesc pentru gândurile bune.
Cudișor, eu zic că o piatră la rinichi e genul de rău spectaculos (colica renală e printre cele mai nenorocite dureri, după aia din criza de sciatic), dar nu e grav.
Dacă în urină au găsit hematii, cel mai probabil că e litiază renală. Dacă găseau leucocite în exces, suspectau o infecție, dar infecțiile renale nu dor violent (din păcate! ).
Câteva observații, după care să te ghidezi:
-- durerea din colica renală e violentă și permanentă, iradiază din când în când în jos, spre testicule, poate da vomă, transpirații, agitație. După administrarea antispasticelor (scobutil, papaverină, drotaverină) și antialgicelor (algocalmin) devine surdă și profundă, localizată în abomen, spre spate și lateral.
-- e aproape la fel de insuportabilă, și la eliminarea de nisip, și când migrează o pietricică. Dacă piatra ajunge în vezica urinară, durerea se potolește. Când se elimină nisipul, urinarea e cu usturimi și dureri, ca la cistită.
-- o ecografie e obligatorie. La ecografie nisipul nu se „vede”, oricât de al dracului de bun ar fi specialistul în imagistică. Tot ce se vede sunt hilurile renale mărite, inflamate. În schimb, în majoritatea cazurilor, piatra se evidențiază ecografic, indiferent unde e localizată. Dacă nu e detectabilă ecografic, sigur se vede la urografie.
-- calculii renali se pulverizează printr-o operațiune nedureroasă, numită litotriție (un aparat bombardează piatra cu unde laser). Uneori e nevoie de mai multe ședințe. Apoi se elimină natural, cu urina, ca și nisipul.
-- țesutul interior al căilor urinare este lezat și apare sângerare, indiferent dacă se mobilizează nisip sau calculi. Această sângerare predispune la infecții urinare, de aceea se administrează, în timpul și după criză antibiotic (de obicei din clasa fluorochinolonelor -- ciprofloxacină, ofloxacină, levofloxacină)
-- pentru creșterea diurezei și favorizarea eliminării, se bea o cantitate mai mare de lichid, de preferat ceai diuretic (mătase de porumb, codițe de cireșe)
-- pentru calmarea durerii se iau antispatice (scopolamină, papaverină, drotaverină, mebeverină)
Cine a fabricat o dată nisip și pietricele renale o să rămână cu „năravul” acesta și după ce trece prima criză. De aceea trebuie să aibă în dulăpiorul de medicamente antispasticele amintite mai sus, sau măcar unul dintre ele.
Cudi, sper să treci peste plicticoșenia comentariului și să reții doar ce ți se pare bine de știut.
p.s.: perna aia roz, pe care se sprijină Mihai… e din România, așa-i? 🙂
Însănătoșire grabnică!
Renata, îți mulțumesc din suflet pentru explicații, vom ține cont de ele. Până în dimineața asta (cu noaptea în cap), nu știam despre pietrele la rinichi decât ce am văzut pe la tv, adică mai nimic.
Și da, fața de pernă e din România, m-ai uns la inimă observând-o!
Eu nu văzusem faţa de pernă (mi-au luat ochii animăluţele “terapeutice” prescrise de pitică şi îmi lipseşte spiritul de observaţie -- nu remarc decât strict ceea ce mă interesează pe moment), dar acum pot să spun că am un cearşaf cu exact acelaşi model (decolorat de prea multe spălări), pe care mi l-a dat mama, când am plecat de-acasă.
:))
Vero, ar trebui să-i faci o poză cearceafului, să o pui pe blog și să constați câți alții mai păstrează lenjeria mamelor și bunicilor noastre. Încep să cred că suntem tare mulți…
E foarte decolorat, modelul abia se mai cunoaşte.
Probabil că a fost un material pe gustul foarte multor persoane. Un bestseller! 😀
Cudi, ți-am transcris 25% din ce-am învățat despre colică renală și medicamentație și 75% din experiența de pacient, posesor modest de nisip, nu chiar pietre. Crede-mă, cum foamea e cel mai bun bucătar, tot așa, și durerea e cel mai bun profesor.
Am avut un așternut cu același imprimeu, dar nu pe roz, ci pe bleu. Era preferatul lui Lachi. Adică, după așternut proaspăt schimbat, (ia să mă cocoleșec io, cîinele, în el, să-i fac safteaua), așternutul acela cu dungi bleu era favoritul lui, chiar și purtat. De-aia nu-l uit.
Și eu am remarcat perna :). Cred că mai am una cu același model, de la bunica. Multă sănătate!
Tot de la bunica am și eu fețele de pernă și da, le-am adus cu mine aici. Din păcate, învelitoarea de plapumă, din același material, s-a rupt de la atâta uzură cu ceva ani în urmă. Și tot de la bunica am adus aici un zdrobitor de usturoi, îi fac imediat poză și v-o arăt. Zdrobitorul ăsta de usturoi a supraviețuit ambelor războaie mondiale. Bunica îl avea de la bunica ei… Cel mai bun mujdei, în el îl fac. De fapt, ținând cont că într-însul s-a frecat la mujdei de circa un secol, e suficient să-l umplu cu apă și să-l las 10 minute la infuzat, mujdeiul e gata.
E de muzeul satului, așa frumos e! Eu l-aș folosi rar, numai de sărbători. Să se bucure și Pitica de el, încă 1oo de ani!
Dacă nu-l folosesc, se usucă și crapă tot mai mult. Dar nu mă plâng, îmi place tare mult usturoiul!
Refacere grabnică lui Mihai și cu cât mai puține dureri!
Iar ție, felicitări pentru că, din tot dramatismul situației, ai reușit să scrii un text atât de reușit și plin de umor!
Vă mulțumesc pentru gândurile bune -- inclusiv de la Lotus, ajută mai mult decât aș fi crezut. Am citit experiențele voastre și, după aia, experiența mea a devenit mai puțin dramatică. Toată drama de la spital era, pentru mine, din cauză că eu simțeam că intestinele se tot umflă și urma să explodez în curând într-un mod spectaculos, ca în faimoasa scenă din “Alien“:
După plimbări pe coridoare și îndemnuri de “plimbă-te pe coridorul ăla, că e stresant” și “nu mai sta aici, că se discută despre alți pacienți“, am ajuns în “camera” de consult -- camera fiind un colț de sală izolat, numai vizual, printr-o perdea. Acolo m-am întins pe pat și fiindcă durerea scăzuse, am adormit. Somnul a fost scurt și deseori întrerupt de factori externi, pentru că sforăitul meu era stânjenitor pentru Cudi. Apropo, pe drumul de întoarcere pitica mi-a zis că trebuie să o învăț și pe ea cum să adoarmă atât de repede.
Când a venit doctorul, m-am ridicat și i-am zis cu bucurie și cu ușoară jenă, că, deși am venit cu dureri mari, acum nu mă mai doare nimic. Mi-a ascultat povestea, m-a ciocănit pe spate, m-a apăsat pe burtă, apoi a adus un ecograf, mi-a verificat rinichii și apendicele și mi-a zis că nu vede nici apendice inflamat, nici bolovani în rinichi. A găsit sânge în urină, dar nu semne de infecție, așa că cea mai probabilă variantă era litiaza renală. M-a trimis acasă și mi-a zis să fiu atent la ce fel de durere simt. Dacă simptomele ajung să fie A, B și C, atunci e apendicită în evoluție și să mă întorc la ei. Dacă simptomele rămân ca cele ce m-au adus acolo, să iau Ibuprofen (că ăla cică ajută mai mult la dureri renale decât Acetaminofen) și, dacă doare prea tare sau prea mult timp, să mă întorc la ei, ca să se ocupe de pietre.
Cudi m-a pus -- inițial -- la regim de ulcer/hepatită/pneumonie -- mâncare puțină, bună, fără excese de condimente și fără grăsimi (cu mențiunea că ciorbița ei de boală este excepțională și cred că mergea și o linguriță de smântână). Seara m-am răzbunat cu bacon prăjit și cu chifteluțe din cele interzise mai devreme. Cudi se uită acum peste umărul meu și întreabă “Cum adică, chifteluțe? Parcă era una!” Da, dar, între timp, a ieșit la fumat 😀
Colac peste pupăză, mă sună de la service să îmi spună că, de data asta, chiar e o scăpare de ulei. Și, în plus, costă vreo mie de dolari ca să o rezolve, că-s cinci ore de manoperă plus valoarea a ce schimbă și nu e în garanție. Știind că am cumpărat garanție extinsă de la fabricant, am început să dau telefoane acolo unde am cumpărat mașina să îi întreb de ce nu apare în sistem garanția mea. Din două telefoane s-a rezolvat, s-a identificat cine oferea garanția, s-a comandat piesa de la Vancouver și mâine după amiază e gata și mă costă doar o sută -- partea mea din orice reparație, ca să nu am tendința de a exagera și de a abuza de garanție.
S-a dovedit că Ibuprofenul este eficient la tratarea durerilor renale, simptomele de apendicită nu au apărut, așa că peste cinci ore mă trezesc să plec la muncă.
keth, ai făcut ochi? Bravo! 🙂 Dacă scrii pe blog, ce-i mai rău a trecut.
Nu, nu-ți mai face vise că deții un pui de Alien în măruntaie! Piatra de rinichi e mică, urâtă, neagră. Ah, dacă aveai o pietricică pe canalul glandei salivare, da, aia frumusețe! Seamănă cu un opal sau coral, depinde, în formă de lacrimă.Fericiții posesori, după operație, o montează în argint, ca pandantiv, și-o fac cadou iubitei (lor neveste). Tu, cel mult, să-i cumperi o bijuterică de la magazin lui Cudi, că a alergat cu tine pe la spitale și te-a sumuțit de nas, să nu te știe toți bolnavii ce mișto sforăi!
Nu-s toate negre -- presupun de depinde de natura lor.
Uite-o pe a bărbatului meu:
Îmi pare rău că m-am putut să-i fac o fotografie mărită. Fiindcă am privit-o printr-o lupă care măreşte de 10 ori, şi părea desprinsă dintr-un peisaj din altă lume: contururi bizare, trei culori diferite, ciuruită şi măcinată de stihii (probabil efectul medicamentelor şi al ceaiurilor).
Vero, dețineți o nestemată! :
Nisipul meu era negru. Pietrele câtorva cunoscuți, tot așa. M-am gândit că tot ce naște din rinichi e negru.
N-o mai deţinem -- sunt vreo 8 ani de când am fotografiat-o. La un moment dat se spărsese în două sau în trei şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele, ori le-a pus bărbatu-meu bine pe undeva, ori am reuşit să le pierdem. 🙂
@keth- Mishule, stiam ca esti ciudat ( dupa cum iti ies mesele mesterite, cu prea multe grade de libertate si dupa cum desenezi patratele trapeze in iarba din curte), dar sa te joci cu papusile chiar nu ma asteptam :). In alta ordine de idei, avand in vedere dimensiunea temporara a omului si cea vesnica a pietrei ( pot fi enumerate cateva duzine de poeti si filizofi in sprijinul afirmatiei), formularea corecta ar fi : o piatra a fost deranjata de un om si nu un om a fost deranjat de o piatra. Si tinand cont si de valoarea ei ritualica, Cudi si ceilalti ti au suverat o ca pandantiv, sunt convins ca durerile tale vor fi interpretate ca o initiere in cine stie ce chestii energetice om-natura. Sunt convins ca Lotus ti-a argumentat mult mai bine ca sunteti in eroare. Sa ai viata si vin la gheata.
Castanman, aici se spune “original” (sau “special”, în cel mai rău caz) în loc de “ciudat”. Sincer, aș fi fost fericit să nu deranjez piatra deloc, dar, prin voința Cuiva, coordonatele noastre spațio-temporale s-au intersectat într-un mod nefericit. Desemenea, mă declar total inițiat și, pe cuvântul meu, nu mai este necesară faza a doua a inițierii. Vinul, e drept, este etern și absolut.
Rouge de Bordeaux si/sau cru d’Alsace ! 🙂
Rouge de Bordeaux -- e preferatul meu, dintre cele ce se găsesc pe aici.
Cum sunteti, Cudi ? Ketherius e bine acum ?
Scuze că nu am putut răspunde mai devreme, e o zi plină. Da, Mihai e mai bine, nu se mai plânge de dureri, dar nici nu a eliminat vreo piatră.
Chiar dacă e piatră şi a ajuns în vezică, nu e eliminată imediat. A bărbatului meu cred c-a stat acolo mai bine de zece zile, timp în care nu l-a durut nimic.
Eu sper să nu fie nimic solid de eliminat, ci să fi fost doar nisip, care să nu necesite faza a doua a durerilor. Mă încurajează faptul că doctorul nu a văzut nici o piatră la ecograf și sper să nu fi văzut pentru că n-a fost, nu pentru că avea el ochii umflați de conjunctivită.
Sănătate şi baftă! Să ţi se îndeplinească speranţele!
Cred că trebuie să bei pentru asta -- vin din ăla roşu! 🙂
Da, sunt bine, doar că m-am întors la muncă și n-am avut timp nici să respir. N-a mai mișcat nimic în rinichii mei, din fericire.
Keth,organismul uman este un microunivers neexplorat,un paradoxal sistem bioenergetic infinit,facut absolut identic dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Personal cred (cu certitudine absoluta) ca nu e necesar decât sa CREZI ca aceste valori divine exista în fiinta ta,sa descoperi aceste valori inestimabile,sa le pui în valoare activându-le iar fiinta ta se va autoregenera doar IUBIND neconditionat,fara prejudecati pe toti semenii tai,indiferent ca îi percepi buni sau rai,indiferent de conditia lor economic-socio-culturala,rasiala,orientare sexuala,vârsta si alte criterii …
Iosif, în cazul pietrelor la rinichi, sfatul tău e riscant. Dacă se regenerează și ele? 🙂
Renata,organismul uman este un microunivers perfect,puternic si inteligent construit,de un Arhitect atemporal,absolut,capabil sa depisteze si sa înlature (anihileze) orice corp strain sau particula elementara care ar putea deregla aceasta constructie paradoxala,atemporala,unica,neexplorata,tainica,superba si enigmatica… 🙂
Iosif, orice organism viu -- cu cât mai evoluat, cu atât mai mare minunea -- e un microunivers perfect. Dacă bolile umane sunt consecința năravurilor umane, a cui consecință sunt bolile animalelor? De ce ar face infarct un câine? Dar cancer?
Sunt consecinta inconstientei si ignorantei decadente al “stapânului animalelor” (homo sapiens sapiens) care în nebunia superinteligentei autodestructive,a distrus paradisul terestru considerând ca dupa ce va distruge complet viata pe Terra se va stabili pe alte planete,facându-si “cuibul” printre astrii . 🙂
“Dar,chiar daca ai locui tot atât de sus ca vulturul,chiar daca ti-ai aseza cuibul printre stele,tot te voi arunca jos si de acolo,zice Domnul.” https://biblia.resursecrestine.ro/obadia
Iosif, asta cu omul e de vină pentru toate e aiureală. Maximă!
Dar măcar Iosif n-are nici o vină pentru c-a spus-o.
Da’ cine Klaus ? Extraterestrii ?!… 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=AUtO8MdrHdY
Care este si de unde a aparut RAUL pe Terra ?! De unde atâta instigare la URA ? Oare nu suntem cu totii fiinte rational-sentimentale SUPERIOARE ? Unde sunt VALORILE IUBIRII ABSOLUTE NECONDITIONATE SACRIFICATOARE FARA PREJUDECATI ? UNDE SE MANIFESTA PE TERRA ÎNTELEPCIUNEA ABSOLUTA ATEMPORALA ? Unde este GÂNDUL VESNICIEI si conexiunile absolute ale IUBIRII dintre semeni ?!… Oare chiar nu vedem directia autodistructiva spre care se îndreapta rasa “evoluata” homo sapiens sapiens ?! …PACAT,MARE PACAT!!!…
Întrebarea ta inițială este pur retorică dacă, așa cum încerci să ne arăți mereu, citești Biblia și te ghidezi după ea. Oare nu ai auzit de căderea îngerilor și de pedeapsa grea dată de Dumnezeu Satanei și celor ce-l urmau? De acolo vine răul pe pământ, de acolo ne vine și ispita către rele, de atunci lumea noastră este o combinație de bine și rău. Toate acestea vor dura până la marea judecată, la care fiecare va răspunde după faptele sale. Toate acestea se găsesc scrise în Biblie și se cer doar citite și înțelese.
Care cadere ? Care Satana ? De unde au cazut ? Îl cunosti pe Satana si/sau pe Dumnezeu ?!… 🙂 Teorii pur religioase dragul meu,menite sa împiedice cunoasterea Absoluta,sa tina omenirea într-o umbra a incertitudinilor pentru ca sistemul aservit raului prin armele secrete ale statelor (SRI),FSB,CIA,Mosad,CSIS,DST,si alte servicii ale statelor puternic industrializate.
Wiki Leaks le-a dat însa planurile peste cap,si în scurta vreme omenirea va cunoaste ADEVARUL ELUBERATOR.
Wiki Leaks nu le-a dat nici un plan peste cap, ci face parte din planul lor. E cat se poate de simplu, se numeste ” opozitie controlata”. Daca ei nu ar fi dorit sa apara acest ” leaks” … nu ar fi existat. Dca exista, este pentru ca ei au dorita asta, au permis si au stat in spatele mascaradei cu Snowden.
Posibil sa ai dreptate,însa daca este parte din planul “lor”,înseamna ca “ei” vor sa dezvaluie maselor vechile trucuri ale manipularii,deoarece au altele mai elevate,mai sofisticate,mai imperceptibile,prin care manipuleaza si controleaza constiintele,si liberul-arbitru,iar acestea sunt inoculate în apa, în lichiele si produsele ce le consumam zilnic,mai cu seama în medicamente si vaccinurile obligatorii,produse ale nanotehnologiei insesizabile si inperceptibile,care modifica încet dar sigur gândirea si comportamentul organismului viu,transformându-l într-o entitate rational-sentimentala ascultatoare,docila,executanti ai ordinelelor manipulatorilor invizibili din vârful PI-RA-MI-DEI. 🙂
Iosif, vezi ca te-ai prins ? Au alte trucuri tinute la secret, de care populatia habar nu are. Ce arunca stapanii pe piata conspiratiei, este doar ceea ce ei doresc ca populatia sa afle, adica maruntisuri, inutilitati care sa le tina mintea ocupata cu conspiratii. Daca ar fi asa secrete mari, pai nu le-ai putea gasi pe toate gardurile, la un click distanta, zic eu …
Uite, Iosif, se pare ca asta ar fi next step pe care stapanii il au in vedere in viitorul apropiat ( da, l-au facut public, pentru ca e musai, si nu pentru ca asa vor ei ) : cartea lui Wes Penre e bine scrisa si argumentata , dar in acelasi timp iti da fiori. Daca arunci un ochi peste stirile razlete din mass-media, o sa iti sara in ochi multe articole care duc in directia aratata de cartea asta ( sau Google dupa ” singularity machine ” ” artificial inteligence “, etc.. Poate fi facuta download de la nenea Penre de pe sait https://wespenre.com/My-Books/Book2-AI/contents.htm
Merci,Fire !Cercetez si caut sa-mi cunosc identitatea,rolul si scopul existentei mele în aceasta constructie numita Iosif,înca din copilarie,trecând prin multe si grele teste în cautarile mele încapatânate,însa de la caderea turnurilor “gemene”din NY,am realizat ca cei ce au scris biblia au fost inspirati de Arhitectul universului,Dumnezeul Unic care-i vorbeste lui Avraam ca unui prieten “ales”,iar acesta a ascultat de “glasul” Lui,NECONDITIONAT în toate aspectele existentei sale relative în trup,iar în “samânta” lui (genetic) dumnezeu a binecuvântat toate natiunile pamântului însa cei ce n-au ascultat de aceasta “samânta” au intrat si au ramas din generatie în generatie sub “blestemul” neascultarii din generatie în generatie pâna în zilele noastre.
Cine citeste sa înteleaga,ce înseamna”samânta”… 🙂
Sunt de acord cu Fire!
Wiki Leaks e „opoziția controlată”. Foarte mișto spus! 🙂
Dacă blogul acesta va continua să existe și când Pitica lui Cudi va avea strănepoți, și aceștia ar continua să hărțuiască lumea cu părerile lor, vă asigur că tot despre asta se va discuta: despre adevărul absolut de care ne aflăm la un clipit-distanță, despre zei, mașini, universuri mai mult sau mai puțin paralele, bine, rău, sex, morală, piatră la rinichi, viață, moarte, boli curabile și ne…
Și asta mă umple de bucurie.
Poate că stră-strănepoții Piticei vor dialoga cu un delfin adolescent. 🙂 Sper că va exista o aplicație pe Google care să-i traducă limbajul în engleza literară și, apoi, același Google să-i ajute pe vorbitori să înțeleagă ce-a zis delfinul, în limbile lor materne.
P. S. Ar mai fi un element. Uneori folosești termenul de “ARHITECT” (grafia îți aparține). Numele acesta folosit pentru cel care a creat universul mă guce cu gândul la un alt fel de organizare, care seamănă a religie deși nu este religie, dar care are ritualuri la fel de “bătute în cuie” ca si cele din religiile creștine. Mă gândesc la faptul că de aici pot aparea unele discrepanțe între modul tău de exprimare și ceea ce ai dori să ne transmiți. Dar aceasta este doar o părere a mea, pur retorică
Da,”ARHITECTUL ABSOLUT” !