11 noiembrie (sâmbăta trecută) a fost comemorată The Remembrance Day, o zi dedicată celor care au murit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Am fost la spectacolul organizat la școala piticei, am fost și la parada militară în downtown, chit că am ajuns la spartul târgului. Tot în aceeași zi, în 11 noiembrie, se comemorează armistițiul semnat între Forțele Aliate și Germania, în 1918, și care a intrat în vigoare la ora 11 a dimineții. Aici, în fiecare an, în a 11 oră a celei de-a 11-a zi din a 11-a lună, se ține un moment de reculegere în amintirea celor căzuți pe câmpul de luptă, celor care și-au dat viața pentru binele, libertățile și drepturile noastre. Anul ăsta am trăit și simțit altfel aceste momente și de câteva zile tot la asta mă gândesc, la cât de crunte sunt războaiele, la cât de boi suntem uitând ce au făcut înaintașii noștri pentru noi. Și mă tem că tot n-am cuprins cu gândul meu nici măcar o fărâmă din tot ce înseamnă un asemenea sacrificiu.
Ne bucurăm de atâta bine, noi, ăștia care trăim în țări în care este pace și ne comportăm de parcă dintotdeauna a fost așa și nici nu s-ar putea altfel. Ne macină plinătatea frigiderelor noastre, cât de bune ne sunt mașinile, cum să ne consumăm concediile, iubirile, minciunile și compromisurile vieților noastre, ne roadem sufletele în invidii și uri de-aiurea, ne permitem să “n-am chef azi”, uitând că simplul fapt de-a trăi o viață plictisită și nu chinuită, nu îngrădită, a fost, cândva, un privilegiu. Oare cum e să-ți încarci arma singur cu gândurile tale, privind neputincios cum cei de lângă tine cad, rând pe rând, răpuși de gloanțele unei mitraliere, ș-apoi să pășești hotărât în direcția aceleiași mitraliere, sperând că moartea ta va conta?
“Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.” – Articolul 18, Declarația Universală a Drepturilor Omului
There’s so many different worlds
So many different suns
And we have just one world
But we live in different ones
De ce am redat articolul 18 din Drepturile Omului? Pentru că noi am vorbit mult pe marginea religiei, în ultimele luni. Discuții care m-au făcut să înțeleg cât de diferiți suntem atunci când ne ridicăm, metaforic, ochii spre cer. Și vă respect, în parte, pentru ceea ce vedeți, nu vă simt mai departe sau mai aproape pentru că Doamne-Doamne e altfel pentru mine decât pentru tine sau nu e deloc. Când te dai câțiva metri mai spate în trecut și încerci să cuprinzi tabloul în ansamblu, nu mai contează care, cum scrie, care, cum, în ce crede. Rămânem niște ființe care pot comunica, care au libertatea și dreptul de a se exprima liber, de a crede fiecare în ce vrea, niște privilegiați.
These mist covered mountains
Are a home now for me
But my home is the lowlands
And always will be
Someday you’ll return to
Your valleys and your farms
And you’ll no longer burn to be
Brothers in arms
Mă rog să fim brothers și atât, nu in arms. Mi-e frică de război, de moarte și de oameni care pot stârni holocausturi. Și știu că nu pot cuprinde cu înțelegerea mea nici măcar o fărâmă din tot ce înseamnă sacrificiul de a muri în uniformă.
Oare știm cât de norocoși suntem pentru simplul fapt că zilnic ne putem vedea, atinge soții, soțiile, copiii și pe alții dragi nouă, că-i putem îmbrățișa? Chiar și așa… virtual?
https://www.youtube.com/watch?v=rglymmFZ69Y
233 Comments
Problema cu sacrificiul în război este că a cam trecut vremea când războaiele erau definite pe coordonatele sacrificiului. Astăzi nu prea are importanță cu ce atitudine mergi tu, ca soldat, într-un război absurd, în care ambele părți combatante sunt sponsorizate de aceleași bănci și companii, care la sfârșit reconstruiesc țara învinsă, transformând cadavrele în profit. A cam trecut vremea în care curajul și spiritul de sacrificiu transformau sabia într-o prelungire firească a brațului vânjos. Astăzi se luptă în tancuri în care ți se pune muzică care să scoată animalul din tine.
Eu bag mâna în foc că și astăzi mai există soldați care se expun focurilor inamice ca să-i tragă la adăpost pe camarazii răpuși de gloanțe, soldați care cred cu tărie că luptă pentru o lume mai bună, soldați oameni, nu animale activate de muzica din tancuri. Nu minimaliza sacrificiul și curajul celor în uniforme.
În privința oligarhilor care trag sforile puterii nu te contrazic, dar e altă poveste.
Și cât de nobil o să fie gestul tău de a te sacrifica, băgând mâna în foc! Dar cui o să-i folosească? 🙂
Nu am zis că individul nu se mai poate sacrifica. Am zis că atitudinea cu care mergi în luptă (și care poate include sacrificiul) nu prea mai contează în marea schemă a lucrurilor. Înainte, mergeai la război pentru neatârnarea patriei. Pentru un ideal. Pentru că veneau popoarele migratoare sau imperiile vecine peste tine. Pentru libertate. Pentru ceva concret. Războiul avea, cumva, un sens. Trezea bărbatul din tine. Astăzi, mergi la război pentru niște demenți care se îmbogățesc de pe urma ta. Înainte, curajul soldaților ducea la victorie. Astăzi, victoria e asigurată de investițiile în armament. Ok, dai dovadă de spirit de sacrificiu și îl salvezi pe camaradul din stânga ta. Pentru ce? Pentru ca să continuați o luptă fără miză și fără sens. Viața celui pe care-l împuști este o altă viață risipită fără sens. Iar sacrificul tău, în mic, este irelevant per ansamblu.
Dar noi idealizăm războiul. Discutăm despre curaj, despre sacrificiu. Marc Zicree spunea că nu poți face un film despre război fără să ai la bază relatările unei persoane care a participat într-unul. Eu cred că nu există om mai dezgustat de război și chiar de noțiunile de curaj și sacrificiu pe care le vehiculăm aici decât un veteran de război. Dacă vin rușii peste noi, să invadeze România, da, ar avea sens să luptăm. Cu sau fără curaj. Cred că pentru irakieni, a avut sens să-și apere țara. Dar au pierdut. Iar Michael Moore spunea că soldaților americani li s-a pus „muzică de relaxare” în tancuri.
https://youtu.be/lXNwJymretA?t=1m1s
Când e vorba de un război și ai fost mobilizat, ai două opțiuni: te prezinți sau refuzi să te prezinți.
Dacă refuzi să te prezinți, ești dezertor, urmează curtea marțială și plutonul de execuție. Cui folosește să nu te prezinți?
Dacă te prezinți, te duci într-un război pe care nu-l controlezi. Ești un pion, execuți ordine, îți riști viața, speri să te întorci acasă viu. Trăiești cu niște oameni, împarți cu ei mâncarea, băutura, țigările, somnul, munca, frica, beția de adrenalină a luptei, viața, moartea. Singur ești condamnat, ești ca și mort, doar că nu te-a lovit încă glonțul. Grupul îți asigură supraviețuirea, când ești în grup sunt mai mulți ochi, sunt mai multe arme, sunt mai multe mâini care să te scoată din șanț, sunt mai mulți care te pot căra în spate până ești în siguranță, sunt mai mulți codri de pâine de împărțit… Una peste alta, grupul asigură supraviețuirea indivizilor, lecție știută și de lupi și de babuini și de heringi. Iar sacrificiul unui individ crește șansele de supraviețuire a grupului.
Sacrificiul are sens pentru cei implicați, indiferent cine pornește războiul și de ce.
Am înțeles.
Cudi scria în articol de sacrificiul soldaților din Primul Război Mondial. Îmi poți clarifica dacă îi comemorați și pe soldații germani căzuți la datorie? Pentru că și la ei se aplică tot ce ai zis mai sus. Au primit ordin de mobilizare, au mers pe front, au fost într-un grup care le-a crescut șansele de supraviețuire într-un război pe care nu-l controlau și-n care erau doar pioni: mai mulți ochi, mai multe arme, mai multe mâini. Canadienii, în general, îi comemorează și pe ei? Sacrificiul soldaților naziști în cele două conflagrații mondiale. Pentru a-și apăra camaradul, pentru a reveni în siguranță în mijlocul familiei etc. Pe principiul ăsta, cred că merită și ei același respect.
Rectific: soldați germani, nu naziști. Naziștii sunt abia cei din al doilea război.
Remembrance Day este sărbătorită în Commonwealth și comemorează soldații armatelor lor ce au căzut în primul război mondial.
Germanii își onorează și ei soldații căzuți în război și comemorarea pică în cea mai apropiată duminică de 16 noiembrie. Ei nu sărbătoresc armistițiul, ca și ceilalți, deoarece este o înfrângere.
Naziști nu au fost toți soldații, ci doar cei membri în Partidul Național Socialist. Iar soldații de rând (Wermacht) nu prea simpatizau cu fanaticii membri de partid din SS.
Eu am o altă perspectivă.
Țara ta declară război unei alte țări. Ești chemat la luptă. Ai două opțiuni: te prezinți sau refuzi să te prezinți.
Dacă te prezinți, accepți tacit să fii un criminal în masă, sub scuza sau justificarea că nu ai avut de ales, și ești gata să te „sacrifici” pentru camarazii tăi de pluton, atât timp cât plutonul e și el gata să se „sacrifice” pentru tine, pentru a vă mări reciproc șansele de supraviețuire. Partea pe care o ziceai cu haita de lupi.
Dacă nu te prezinți, ești dus în fața plutonului de execuție. Cui servește asta?, întrebi tu. Sufletelor din țara pe care vrei să o cotropești. Așa că preferi să fii executat, sacrificându-te pentru cei 10-20 de inamici care ar fi murit de mâna ta, apărându-și patria. Pentru că tu ai dat peste ei cu pușca. Ce zici de sacrificiul ăsta?
Într-un război contează și miza de ansamblu, nu doar cea mică, a ta și a familiei, decât dacă pleci de la premiza că omul este un animal și că legile morale au efect doar în „haita” ta. Dar când e vorba de sacrificiu, mai greu să te gândești la un sacrificiu pe bune, cum ar fi cel în care alegi pur și simplu să nu participi într-un genocid fără sens, orchestrat de niște demenți, asupra unor oameni care-și apără țara, dar pe care nu-i cunoști și care nu sunt rude cu tine. Ce zici de sacrificiul ăsta?
Desigur, cele două variante de mai sus sunt ambele extreme. Ai putea încerca o cale de mijloc: mergi pe front dar ai grijă să tragi în aer sau în pământ, neomorând niciun inamic. Doar că și așa, uneori ești trimis să pui o mină, alteori sapi tranșee sau ridici garduri de sârmă ghimpată, ori te ocupi cu comunicațiile, cu alte cuvinte, ești o mică rotiță într-o mașinărie criminală. Ceea ce te face complice.
Iar un astfel de soldat, care alege să dea curs înrolării într-un război injust, nu știu, zău, cât de mult merită respectat pentru „sacrificiul” făcut pentru camarazii și familia lui, mai puțin pentru cei pe care-i măcelărește și care de fapt sunt în drept să se apere.
@Aldus ” Dacă vin rușii peste noi, să invadeze România, da, ar avea sens să luptăm. Cu sau fără curaj. ” Nu rusii daca vin , daca ar venii si aia din Zimbabue sau Uganda si tot ai fi NEVOIT sa lupti nu de alta dar , VEI FI OBLIGAT ! Sau crezi cumva ca puzderia asta de locotenenti , capitani sau generali platiti din taxele si din impozitele luate cu japca de la dumneata , o vor face ei singuri ?
Vremurile s-au schimbat, dar asta nu inseamna ca nu mai mor oameni nevinovati prinsi in mrejele acestui sistem perfid care guverneaza omenirea. Cred ca l-am parafrazat un pic pe Iosif 🙂
De curand am auzit la radio o stire, ca in Canada rata de sinucidere in randul soldatilor a depasit-o pe cea a celor cazuti in lupta. Nu am gasit ceva mai recent, dar cam asta era ideea.
https://www.thestar.com/news/canada/2014/09/16/suicide_claims_more_soldiers_than_those_killed_by_afghan_combat.html
Cristina, groaznică statistică, însă are sens. Chiar dacă mor mai puțini în luptă, îți dai seama cât de marcați sunt cei care scapă mai mult sau mai puțin teferi, câte lucruri groaznice au văzut, oameni murind împușcați, copii uciși, tovarăși de luptă omorâți. E greu să ne închipuim ce urme lasă experiențele astea. Și dacă se întorc acasă, în țara lor, dau piept cu sistemul -- mai mult sau mai puțin defect, cu o lume ruptă de realitatea războiului. Cei foarte sensibili clachează.
Cudi, ştim că tu ne respecţi, în parte, pentru ceea ce vedem, că nu ne simţi mai departe sau mai aproape pentru că Doamne-Doamne e altfel sau deloc pentru noi.
Păcat că nu ne respectă toată lumea care comentează pe aici. Fiindcă atunci când faci prozelitism ostentativ, luând-o pe lângă subiectul discuţiei, oricare ar fi el, nu prea se poate spune că eşti inofensiv şi că respecţi articolul 18 din Drepturile Omului. Şi nu-i respecţi câtuşi de puţin pe ceilalţi comentatori când spui ceva de genul: „Sunteti luati de val, si dusi în virtual total. Citindu-va comentariile, constat ca frica de moarte va e indusa în subconstient de prea multe filme sf. la care sunteti conectati în timpul LIBER. Ma întreb retoric,oare chiar va elibereaza si va ofera fericire aceste filme, sau va înrobesc mai mult creindu-va o dependenta maladiva…”
Iar eu mărturisesc că nu pot să respect pe cineva care-şi pune masca IUBIRII ca să le spună altora că-şi petrec aiurea timpul liber sau ca denigreze o religie sau alta, ridicându-şi obsesiv în slăvi propriul crez.
Cât despre noroc, oof! Mie îmi pare sincer rău pentru tinerii de azi. Fiindcă au în faţă existenţa într-o lume unde terorismul ia amploare -- şi e mai cumplit decât războiul convenţional, ca să-i zic aşa. E mai cumplit fiindcă e perfid, nu mor oameni în uniformă, ci oameni ieşiţi la plimbare, oameni care-şi celebrează sărbătorile sau îşi practică religia. Şi mor copii, de mână cu părinţii care i-au scos în oraş ca să se bucure de viaţa în vreme de aşa-zisă pace.
În plus, au apărut noi forme de cenzură, mai subtile, de genul comunităţii (agresivă verbal şi uşor de manipulat din umbră) de pe facebook, unde cine nu e cu noi e împotriva noastră, e retardat, încuiat, insensibil şamd.
Aici ești răutăcioasă, Cudi nu e responsabilă decât pentru felul în care ne respectă ea. Cum se comportă alți comentatori este treaba lor. Dar după părerea mea faptul că un om spune ce gândește, chiar atunci când repetă mereu și mereu aceeași placă, nu denotă lipsă de respect. Pe mine mă distrează Iosif, câteodată mă enervează, dar niciodată nu mi-a dat impresia că ar fi lipsit de respect față de noi. Dacă nu ne-ar respecta, probabil ne-ar spune că suntem niște dobitoci sau nici măcar nu s-ar sinchisi să ne ofere, din nou și din nou, în ciuda opacității noastre, soluția spre mântuire.
Răutăcioasă între ghilimele.
Şi sub numele ăsta îmi răstălmăceşti spusele, Aldus.
N-am spus că e Cudi responsabilă pentru felul în care ne respectă sau nu alţii. Am spus că e păcat că nu ne respectă şi alţii aşa cum ne respectă ea.
Cât despre oferirea soluţiei de mântuire din nou şi din nou, când vrei să-i faci omului bine (binele din viziunea ta) cu de-a sila, se cheamă că nu-i respecţi libertatea. Iar când repeţi mereu aceeaşi placă eşti un pisălog enervat. Şi n-aş zice că atunci când enervezi oamenii dai dovadă de respect.
Şi gata, îmi cer scuze fiindcă mi-am permis să spun ce gândesc şi vă urez, după caz, noapte bună sau o zi faină.
Dacă eu, în comentariul tău, am citit un soi de reproș la adresa lui Cudi, înseamnă că ți-am răstălmăcit spusele?
Atunci când enervezi oamenii cu intenție, înseamnă că nu-i respecți. Atunci când îi enervezi involuntar, nu mai înseamnă că nu-i respecți, nu? Eu cred că Iosif intră la categoria a doua.
Lotus, Iosif nu e prost deloc.
Si nici naiv.
Nu îl subestima.
Subscriu.
ana karenina, mie nu mi-a lăsat impresia că nu ar fi ingenuu în modul cum își propovăduiește „religia”
Lotus:)), a trecut trenul, I am still alive 🙂
vezi că scrie lotus la nick-ul meu? ești nesimțită.
Lotus, ai spus chiar tu că Aldus este Lotus: http://simplu.mixnet.ro/2017/10/tot-ce-are-un-inceput/
Când ai trimis primul track-back de la O Poziție, mi-a luat mai puțin de un minut ca să înțeleg, din text, că e scris de Lotus. Te crezi maestru în deghizări, dar nu ești în stare să-ți schimbi stilul, vocabularul, topica frazelor, reacțiile la unele subiecte și idei în așa fel încât să nu fii recunoscut. E penibil să vii tot tu, întrutotul identic cu Lotus și să pretinzi să-ți spunem altfel.
De asemenea, văd că nu te poți abține de la insulte. E numai alegerea ta.
Esti culmea. Crezi ca dacă pui alta pălărie esti altă Marie.
Din momentul asta consideră că nu mai existăm în acelasi cerc.
dacă asta te ajută să nu mă mai interpelezi deloc pe viitor, consideră că am spus acum public că pe lângă nesimțire, dai dovadă de prostie. asta e părerea mea despre tine. dar, sigur, n-o să ți-o repet, dacă o să mă lași în pace pe viitor.
Cine naiba te-a interpelat pe tine pe textul de față, mai-XXX-usule??
te-ai băgat ca musca-n oală, fuck off!
Nu te-am interpelat, am spus doar părerea mea despre Iosif, nu m-am legat de tine.
Asta a fost tot.
Whatever, prostul când nu mai are argumente, jigneste
tu mi-ai dat un reply, folosind nick-ul lotus în loc de aldus, pe care l-ai repetat cu obstinație. eu nu țin minte să-ți fi zis ceva. eu am comentat la un articol al lui cudi. iar nick-ul pe care îl vede toată lumea la comentariile de mai sus este aldus, btw.
îmi mențin opinia că manifești prostie și nesimțire.
Si eu pe a mea, culmea! 🙂
păi atunci, dacă nu ești capabilă să porți un dialog inteligent, nu-mi mai scrie niciodată și îți promit că n-o să te mai jignesc niciodată. că de comentat pe blogul cela al tău m-am lecuit, după ce mi-ai șters schimbul de replici cu iosif (schimb în care, iarăși, m-ai botezat lotus).
Dialog inteligent? cu tine?
you made my day, thanks :))
dacă ești frumușică, nu zic niciodată nu. la tine sau la mine?
cât despre comentatul tău pe blogul meu, nicio pierdere.
la tine sau la mine? unde doresti dacă renunți în sfârsit la ”lucrul manual” si promiti ca te va ține mai mult de 1 minut, desi după atâta abstinență mă îndoiesc 🙂
O zic ca fapt divers -- şi cu scuze pentru devierea de la subiect, ca să nu râd singură de ţicnelile mele:
În traducerea cu care mă lupt acu e un personaj pe nume Lukas. Şi-mi tot vine să-i zic Lotus! 😀
Nu garantez că n-am şi făcut-o deja, sau că n-o s-o fac până la urmă.
După ce termin, o să-mi caut lotuşii din text, să văd câţi sunt. 🙂
Vero, risti, să stii:))
Nu risc, că, în timp ce-mi număr lotuşii, îi şi fac lukaşi. 😀
Iar deocamdată ‘mnealor nu-mi pot face nimic, că-s precum pisica lui Schrödinger, nici morţi, nici vii. 😀
Vero 🙂
😀 😀 😀
Delfinaș: și ce-are că rezist un minut? Reluăm. Ne alocăm toată noaptea ca să ne cunoaștem mai bine. Prima dată sigur că durează mai puțin. Cam de la repriza 3 încolo, ne fixăm ceasul să sune când vrem noi. În plus, știi bancul cu degetul și limba? Îți garantez un preludiu de vis.
Vero, eu mai nou scriu despre oameni care locuiesc la blog.
@ketherius
Posibil ca Lotus să fi scris tot felul de articole în care să-și fi atribuit tot felul de identități, nu zic nu. Spune-i-o lui! 😀
Aldus, pesemne că eu chiar care locuiesc la blog (sau cel puţin mai mult pe-acolo îmi stă mintea 🙂 ), fiindcă altminteri subconştientului meu nu i-ar veni atât de uşor să impună tastarea pseudonimului unui blogger în locul numelui unui personaj de roman. 😀
Erată: “eu chiar locuiesc”
Scuze, am reformulat comentariul şi-am uitat să-l scot pe “care”
Lotus (sau cum vrei tu să-ți spui că m-ai amețit de tot cu personalitățile tale multiple simultane (oare cum se cheama boala asta?…) )
din păcate pentru tine, te refuz pentru că acordul meu însemna două lucruri din parte-ți.
Unul era cel cu 1 min. Al doilea era cu ”lucru manual”. Cum nu ai scris public angajamentul că renunți la ceea ce-ți tot faci manual de unul singur (pe româneste stii cum se spune, chestia aia de-ți face bătături în palmă), nu pot accepta oferta ta.
păcat :).
p.s. nu-mi mai scrie că nu-ți mai răspund.
Rămân pe veci a ta nesimțită.
Aici îți dau dreptate. Că ești amețită. În ce-l privește pe Lotus, o să-i spun, când îl văd, că ai dezvoltat o obsesie pentru el. Poate te rezolvă. 🙂
Aldus-Lotus-si-alti de us, esti d-us
pai da, Vero, e atât de mic mic-usul, încât e nevoie de o lupă ca să îl vezi 🙂
Tot ceea ce este mic va deveni mare, cu ajutorul femeii. 🙂
Aha, am înțeles in sfârsit: tu compensezi ce ai mic-mic-micuț cu texte luuuuungi pe care să ți le citească femeia.
(adicătelea decât să te uiți in jos, te uiți la monitor si te simți satisfăcut)
Aldus, Iosif e foarte conștient că enervează. Naiv ești, dacă crezi contrariul. Iosif știe, din abecedarul publicității că, o reclamă, cu cât e mai enervantă, cu atât e mai tușantă subliminal. O minciună repetată devine adevăr.
Când nu e în misiune de câștigat prozeliți, Iosif se comportă înspăimântător de uman: face avansuri sexuale unui bărbat, în virtual, fiindcă aici are el un gol secret și personal de umplut. Deci: indiferent cât e de Absolut de Adevărat Cuvântul Domnului și cât e Fii-su de Total, când ne mănâncă nițel între buci, lansăm o invitație în virtual, că nu dăm cu barda! Merg cu ochii închiși pe flerul Castanului. Dacă lui i s-a părut dubios Iosif, atunci e dubios.
A nu se înțelege că am ceva cu pidosnicii pasivi! Sunt acei inși care au descoperit că masajul prostatic, via anus, e mai eficient în producerea orgasmului masculin decât orice alte gimnastici cu pamelle anderson. Bravo lor! … 🙂
Dar, brusc, pentru mine, Iosif nu mai e o victimă naivă a intoxicării religioase, ci un mic pervers calculat care, atunci când nu vede o oportunitate de propunere sexuală, bagă, cu copy-paste, ștraifuri d-astea biblice, până ai ce vomita și pe stomacul gol.
Renata, nici eu nu sunt sigur că știam că o reclamă, cu cât e mai enervantă, cu atât e mai tușantă subliminal. 😀 Serios acum, chiar de asemenea chestii elaborate îl bănuiești pe Iosif? Că eu n-aș zice.
Mai degrabă îmi zboară mintea spre pasajul acela în care cardinalul Richelieu îl aduce la palat pe soțul lui Constance Bonacieux, iubita lui d’Artagnan, și-l supune unui interogatoriu subtil, punându-i tot felul de întrebări, pentru a vedea dacă e spion. Iar la sfârșit îi dă drumul și concluzionează: omul ăsta nu a ticluit nimic în viața lui! 🙂
Aici ai dreptate, Arlech, sunt total de acord.
Binele cu forța nu mai e bine, e un rău.
Tot asa si cu prozelitismul, nu îl suport sub nicio formă. Să mi se lase măcar iluzia că pot alege.
La fel, total de acord si cu pseudo-religiozitatea. Fosta mea soacră era de un fanatism religios excesiv. Socru-meu era pe moarte (cancer) si ea era virulenta si îl certa/respingea/alunga pentru amărâtul de un pahar de vin băut sau țigara fumată de bietul om (care mai avea doar câteva luni de trăit) cu vecinul la o vorbă.
Mai avea niste tâmpenii în ”pachet” dar astea o sa le povestesc altădată.
A, mai sunt si cruciații ăia care omorau în numele domnului. Din punctul meu de vedere, credința e altceva. Ceva ce ține numai de mine si de Cel de Sus. Nu se expune ca poalele ridicate-n cap. Se tace si se face, atat. Restul sunt baliverne.
Sunt de acord cu tine, delfinaşule, credinţa e altceva. O vedem din aceeaşi perspectivă.
Stiam io!:)
Arlech, citatul ăla din al doilea paragraf e tare rău. L-am citit și cu voce tare lui Mihai, pe vremea publicării lui, râzând în hohote. Zici că e hip hop.
În continuare… îmi e frică pentru ce va fi cu pitica când eu nu voi mai fi, ba chiar și mai înainte de asta. Toate perspectivele sunt sumbre, toate. Dacă n-aș fi avut copil acum, aș fi făcut astfel încât să nu aduc pe lume unul. Pentru ce să aduci pe lume o ființă și s-o expui atâtor riscuri, atâtor rele?
De facebook m-am cam distanțat în ultima vreme -- nu postez mai nimic, intru mai mult să văd dacă mi-a scris ceva cineva apropiat, e mai mult mesagerie pentru mine. Acum, că pomenești de cenzura și agresivitatea celor din “cealaltă tabără”, simt, așa, un fel de împăcare -- minus o belea pe cap.
Facebook e numai un exemplu, Cudi. În general, s-ar părea că, în lumea virtuală, suntem mai grăbiţi să ne împărţim în tabere decât în cea reală.
Oricum, am impresia că pretutindeni şi oricând suntem din ce în ce mai puţin toleranţi, mai puţin înţelegători, că ne înverşunăm din ce în ce mai mult şi mai… prompt, ţinem morţiş să impunem “adevărul” nostru.
Poate că de “sus” se trag sforile ca să fim aşa, cine ştie?
De exemplu eu. Și îți dau dreptate. 🙂
Arlech, în virtual ne e mai ușor să ne împărțim în tabere fiindcă, la umbra anonimatului (unii), știm că n-o să avem intersecții în real, deci nu se lasă cu scuze și explicații.
Ai perfectă dreptate, Renata.
În privinţa anonimatului, mi se pare o chestie de minim bun simţ să-ţi creezi măcar o identitate virtuală (sau mai multe) şi să-ţi alegi un avatar, având o adresă de mail validă în spatele lor. Nu durează mai mult de cinci minute, e gratis şi nu implică musai existenţa unui blog.
Nu vreau să-mi dea Lotus, delfinaşu sau Castanman datele din buletin şi nici eu n-am de gând să vi le dau pe ale mele, dar de aici şi până la cineva care profită de îngăduinţa autorului blogului ca să-şi zică doar Iosif, Fire sau Elena e cale lungă (înapoi).
Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile.
Dacă elene, iosifi, firi, ar face foarte posibil și incitant un dialog, adică și argumente, nu doar postulate și sentințe, puțin mi-ar păsa dacă umbrele lor virtuale se calchiază, în mai mică sau mai mare măsură pe identitatea reală.
Uite, primul meu contact direct cu Cudi a fost o încrucișare de săbii. M-a enervat nu atât cheia în care m-a citit, cât persoana cu care mă compara. Una pe care o detest și eu.
Ulterior am descoperit în Cudi un interlocutor plin de luciditate și umor, echilibrat, de cursă lungă, pe lungimea mea de undă. Habar n-am cum o strigă ketherius/Mihai pe Cudi, în real. Scrie exact cum îi e nickul scurt și sonor, scrie pe gustul meu (vibrăm pe aceeași lungime de undă în majoritatea cazurilor), deci putea să-și ia orice pseudonim și să o cheme, în real Filofteia sau, mai rău, Paraschieva. 🙂
Începem să săpăm la identitatea reală a virtualilor când cea virtuală e prea „subțire” sau prea „groasă” sau prea „stranie”. (Nu se justifică ghilimelele -- sunt ca o subliniere).
Pentru mine, plasatorii de afirmații fără argument -- gen Iosif, n-au decât să-și dea și CNP-ul, că tot nu-i iau altfel decât cu titlu de inventar.
E posibil să fi vrut să zic altceva, dar am avut o zi prea dezgustătoare ca să mai fiu, acum și coerentă.
Cred că ai fost destul de coerentă ca să pricep ce-ai vrut să zici, Renata. 🙂
Nu-mi amintesc când Mihai mi-a spus altfel decât Cudi, cred că o singură dată, ne certam și mi-a spus “Claudia” ca să sublinieze ceva, să-mi atragă atenția. La fel și în familie, sora, mama, tata -- dacă îmi spuneau “Claudia” și nu “Cudi” era clar: e de rău.
Altfel, Fire, Iosif și Elena nu sunt o categorie de comentatori pe seama căreia să punem etichete. Fire, Iosif și Elena sunt comentatori ca oricare alții, nu sunt rău intenționați și, uneori, chiar dau dovadă de mai mult bun simț și toleranță decât media.
Tot despre cenzura aia:
https://racoltapetru6.wordpress.com/2016/11/15/noul-mod-de-viata-occidental/
Se pare ca cineva plagiaza. Acelasi text apare pe blogul de mai jos, si bag mana in foc ca de acolo e copiat. Macar a folosit ghilimelele, dar nu a precizat sursa.
http://blogovici.com/sah-politic-incorect/
A precizat sursa: e-mail. 🙂
Nu e cea mai corectă treabă, dar e totuşi o recunoaştere a faptului că textul nu-i aparţine. (Şi eu primesc pe mail tot felul de chestii al căror autor nu e precizat.)
Dar aici e vorba, deocamdată, de mesajul respectivului text.
Problema plagiatului o putem lăsa pe mai târziu. (Oricum, pe blogul ăsta a mai fost dezbătută.)
Facebook nu exista, e ceva artificial. Poate folosit ca manipulare si spionaj a celor mulți si creduli e bun de ceva, altminteri, e aproape zero.
Ăia de la facebook acolo fac bani multi pe studii comerciale, făcute pe like-urile date de multime (locații, produse, etc). Sunt info valoroase pentru firmele producătoare de diverse.
Poți afla multe despre cineva doar studiindu-i preferințele :).
De acord.
Fakebook 🙂
Ați descoperit apa caldă. Facebook câștigă cel mai mult din reclame explicite. Tu, ca vânzător de cosmetice, plătești pentru a-ți afișa produsele pe Facebook. Și îți poți alege publicul țintă pentru reclama ta: pe țări, sex, grupe de vârstă, ocupații, preferințe, până în cele mai mici detalii.
Că și NSA te spionează, asta-i valabil la tot internetul, pornind de la ce cauți pe Google și terminând cu mailurile pe care le primești sau trimiți. Dar sigur că pe Facebook, dând mai multe informații despre tine, ești mai expus. Asta dacă ai cont pe date reale și dai informațiile respective.
Mai, Lotus, cine ti-a scris/spus ca am descoperit apa calda?? e veche de cand lumea.
daca voiam sa detaliez, detaliam.
feel free sa te dezlantui in alte 10 comentarii pe tema, mai am niste cafea si vreo doua alune, afara e gri si maine poimaine ninge 🙂
Eu am cunoscut în carne și oase câțiva veterani de două războaie mondiale. Unul dintre ei, trecut de 90 de ani când stăteam de vorbă, povestea grozăvia de pe frontul rusesc. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/batalia-de-la-tiganca-cea-mai-sangeroasa-lupta-data-de-romani-pentru-reintregirea-tarii-peste-10-000-de-soldati-au-murit-sau-au-fost-dati-disparuti.
Cum zice keth, indiferent de motivul izbucnirii războaielor, odată ajunși pe front, oamenii au aceleași trăiri -- se hrănesc cu frică și cu încredere în camarazii săi.
Subiectul e prea vast, prea grav, prea dureros ca să-l bifăm noi aici.
Deosebită postarea lui Cudi. M-a emoționat.
Renata, am citit acum articolul, nu știam de această bătălie. Câte n-o fi văzut veteranul pe care l-ai cunoscut… 🙁
Cudi draga, îmi place modul perceptiei prin care îti expui si asumi responsabilaitatea de fiinta rational sentimentala, care-si cunoaste originea, rolul si locul în viata de familie, în societate într-o perspectiva largita, cu un orizont ce depaseste timpul present, privind spre viitorul (relativ, efemer, imprevizibil, incert) al generatiilor urmatoare, care au pierdut din (cauza noast) reperele autentice, spre o perspectiva optimista unde ADEVARUL ABSOLUT si IUBIREA NECONDITIONATA sunt considerate periculoase iat minciuna si ura sunt ridicate la rangul de valori ale societatii. Ai scris un articol care m-a atins în profunzimea sufleteasca. Esti o femeie echilibrata si o mama minunata. Felicitari si nu te îngrilora de sistemul razboiului cibernetic psihologic mondial. Sunt doar imaginatii induse de filme ce transmit mesaje subliminale creierului, însa sunt afectati si speriati doar cei carora le lipsesc valorile credintei în Dumnezeu, si ale iubirii semenilor. Fii optimista si credincioasa ! 🙂 Esti geniala !
Iosif, nu sunt nici genială, nici optimistă, nici credincioasă, nici echilibrată și nici o mamă minunată. Dar îți mulțumesc pentru aprecieri.
Cudi, nu stiu, poate sunt eu mai aiurită, dar in postarea ta, la prima lectura am ”citit” altceva:
-- să nu ne uităm trecutul
-- să povestim celor de după noi tot trecutul stiut., altminteri istoria se repetă.
eu una asta fac: i-am povestit si ii povestesc lui fiu-meu despre ce stiu, despre foamea făcută de ai lui in anii de dupa al doilea război mondial , de străbunicul cu un picior scurtat de la un cartus dum-dum, despre strămosul de la Plevna, despre refugierea celor din sud in Moldova când cu primul război mondial si cum a cunoscut-o astfel bunicul pe bunica, despre…si despre…si tot asa.
si toate aste sunt o mică istorie pe care sper (doar atât pot -- să sper) le va spune si el mai departe
universul mare e facut dintr-o multime de universuri mici, nu?
Delfinaș, ai citit printre rânduri foarte bine. Are rost să mai zic că bine faci povestindu-i copilului tău despre străbunicul, povești ale trecutului care bat filmul?
Pe lângă toate astea, am vrut să spun și ceea ce am spus, că le datorăm atâtea celor care au murit în lupte, că suntem norocoși și nu prea realizăm treaba asta, că, mai de la distanță privind, suntem o dezamăgire pentru trecut.
Privind mai de la distanţă, şi alţii s-au simţit o dezamăgire pentru trecut. Poate că stă în firea lucrurilor. 🙂
“De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozi.”
🙂
Cum bine zicea Eminescu -- “toate-s vechi și nouă toate”.
Asa e, Keth.
Iubesc Glossa, e de citat în fiecare zi.
[…] nov. 2017 Articolul lui Cudi mi-a adus aminte de acest unchi al meu, pe care nu l-am cunoscut. Îl chema Ion, dar în familie i […]
Cudi, m-am refugiat la voi, ca să scap de asaltul celor care-l vor pe Regele Mihai vinovat, hoț și judecat, cu sentință de hoț notoriu, doar fiindcă e rege. Îmi aprind o țigară și citesc comentariile de pe blogul vostru, pe-ndelete.
🙂
@cudi / patetic aliniatul doi al postării, prea patetic, iar paragraful cu libertatea gandirii din Declarația … mi se pare o capcană în care ai căzut doar de frumusețea frazei, e un pericol imens, soarta unei națiuni nu trebuie să fie consecința unei gandiri libere, ci rezultatul unor modele condiționate de reguli verificate…Sa nu uităm de Heidegger, filozoful care a fost în stare
să croiască o întreagă ideologie, gandire liberă, să-şi subordoneze pană şi “dasein”-ul, pentru a-l legitima pe Hitler. Hitler care a devenit prin legea de la 1 martie 1933 ” titularul ideii de stat” .Prin tăcerea lui, Sartre, care-l diviniza pe Heidegger, i-a fost complice. Revolutia de la 1789 are ghilotinele montate de asemenea de gandiri libere privind viitorul națiunii franceze. Aici sunt germenii războiului. În complicitătile noastre disimulate în a admira linistea căminului, frigiderul plin si cateva genii ce propovăduiesc nu-ş ce libertăti de gandire mulate pe modelul cetăteanului ce votează orice altceva în afară de viitorul său.
Patetic ești tu, Castanman, când arunci pastile de genul că Iosif ți-a bătut apropouri sexuale și o lași așa, neprobat, în pom. Patetic ești tu, Castanman, când îmi trimiți emailuri în care bârfești terțe persoane. Patetic ești tu, Castanman, când îmi ștergi comentarii de bun simț ce zgârâie orgoliul Nerganei și apoi mi te scuzi în mailuri spunând că sunt o victimă colaterală. Patetic ești tu, Castanman, când te guduri pe lângă cei puternici și lovești în ăia slabi. Patetic ești tu, Castanman, crezând că nelipsitele tale trimiteri la n filosofi îți vor îmbrăca în valoare spusele. Patetic ești tu, Castanman, când le scalzi în ape tulburi pentru că n-ai curaj să vorbești pe șleau. Ești precum câinele fioros:
“Badea Ion se pregătea să între în gospodărie la badea Gheorghe, când vede un câine mare ciobănesc, cu o faţă fioroasă, că se uita la el din curte. Speriat, renunţă la gând şi îl strigă pe badea Gheorghe.
-- Ce-i, mă? scoate ăsta capul pe geam.
-- Hai să-mi deschizi poarta că mi frică de câne!
-- Hai, numa, că nu-ţi face nimic!
-- Nu mă bag că mi-i frică.
-- Hai, dacă-ţi spun!
Până la urmă, badea Ion îşi ia inima în dinţi şi intră în curte. Se duce uşurel pe lângă perete şi până la urmă ajunge în casă. După ce închide uşa îi zice lui badea Ion:
-- Bă, Ioane, rău câne ai!
-- Aşe-i cum zâci -- rău tare.
-- Să uita aşa fioros de am zis că mă scap pă mine. Da, spune-mi, de ce nici nu mârâie, nici nu latră, nici nu muşcă, numa să uită aşa urât?
-- Mă, cânele ăsta-i din ăla care să consumă-n el!…”
Ouch !
@Cudi/ Inainte de a părăsi blogul, sunt necesare cateva precizări
1. Mi-am analizat comentariul, nu conține elemente lipsite de bun simț care să-ți justifice reacția exagerată
2. Iosif nu a negat nimic pentru a proba eu ceva
3. A fost un schimb de mesaje, singurul dintre noi doi, pe durata a cateva zile. Cronologic. A început cu un printscreen cu o pagina din Nichita ce incerca sa rezolve o anumita controversa dintre noi, pe blog la mine, privitoare la greutatea sufletului. A fost trimis pentru ca nu stiu sa postez printscreenuri pe wp. Mi-ai raspuns cu niste linkuri catre diferite publicatii ce contraziceau spusele lui Nichita. Ti-am multumit apoi pentru neutralitatea de care dadeai dovada ignorand niste mesaje ale unei terțe privitoare la un diferend iscat intre tine si Nergana, tot la mine pe blog, informandu-te ca acele comentarii nu sunt iscate din senin, au anumite conexiuni in spate. Si am avut senzatia ca era o atitudine asumata. Nu am barfit terța, chiar am folosit formula de fiinta ” speciala” sau “deosebita”. Cum nu mi s-a parut ca ar fi barfa nici faptul ca tu discutasei cu o prietena despre mine inainte si aceasta ti-ar fi spus varsta mea, activitatea-mi literara etc. N-am facut decat sa corectez inexactitatile strecurate. Am continuat discutia oferindu-mi scuzele pentru ca ti-am sters dialogurile cu Nergana, stergand de fapt tot cand klaus a avut un derapaj in limbaj. Acesta a fost pe scurt dialogul in privat. Despre alte persoane, nu am cunostinta sa fi barfit.
4. Comentez doar pe doua, trei bloguri, asa ca “gudurarea”, termen ales sa jigneasca, pe langa cei puternici e o necunoscuta totala, nefiind yesmen de profesie. Daca e vorba de Renata, da, e un om extrem de inteligent si nu ma deranjeaza daca dialogurile noastre sunt percepute ca gudurare. Si mai e si frumoasa.
5. “Citarea filozofilor pentru a da valoare spuselor mele” e o alta afirmatie care verifica graficul de functionare a fiintei tale. Adica, daca Renata era la inceput, pentru tine, o Monica Tatoiu si a devenit acum o persoana extrem de agreabila, de ce nu as deveni eu, pe baza aceluiasi principiu, de la cel mai inteligent de pe aici, dupa afirmatiile lui Mihai, la inceput, un oarecare ce am nevoie de hainele altora pentru a-mi imbraca cerebelul, acum la sfarsit. In rest, doar o senzatie de deja vu.
Dacă nu publici și tu un articol cu #metoo, n-ai ambiție!
Marian a scris Ouch! 🙂
Eu aș zice AUĂLEUUU!…
Nu. Ceva nu e bine. Nimic nu e bine.
Castanul nu trebuie să părăsească blogul lui Cudi -- un forum mișto.
Cudi nu trebuie să se repeadă în gâtul lui Castan pentru niște mailuri (să redai, măcar aluziv, conținutul corespondenței, fără acordul celuilalt…)
Repet, și mie mi s-a părut că Iosif zâmbește ghiduș despre șotia dumnealui de agațament, necum să se scandalizeze.
Cudi putea să mă compare și cu Hitler, important e că, după ce m-a cunoscut mai bine, a renunțat la comparație.
Eu însămi l-am judecat greșit pe Castan, acceptând pe nemestecate că ar fi un sforar de duzină, în afara scrisului său -- de talentat, după părerea mea. (Castane, editorul care mi-a îngrijit mie cărțile ar da cu tine de pământ, una-două, așa că nu te bucura!)
Nu mi se pare că C-man se gudură pe undeva. Eu îl percep ca pe un comentator trufaș, care-ți face o favoare că dă din dește pe tastatură pe blogul tău. Incontestabil, e un tip citit care și-a însușit lecturile. Incontestabil, nu dă pe gugăl să pescuiască un nume de filosof ca să-și dea cititorii pe spate. Incontestabil, are o memorie ieșită din comun. Incontestabil, seamănă cu prietenul meu, al lui klaus și-al Zâzaniei, dispărutul ElZap (o enciclopedie), doar că dispărutul era mai discret, nu te împingea să-ți tai venele pentru că n-ai citit, de fapt, nimic din ce era lectură obligatorie.
C-man putea să-l atace pe Iosif, oficial, pentru modul obositor de persuasiv (cred că cochetez cu pleonasmul) în care acesta îți bagă pe gât propria propagandă. Ar fi trebuit să „uite” hărțuirea sexuală sau să se înscrie pe haștag mitu.
În concluzie -- și promit, Cudi, să nu mai comentez aici decât la strict-subiectul textului de pe blog -- n-aș vrea ca C-man să părăsească terenul de joacă și n-aș vrea nici ca stăpâna acestui blog să considere că-i sunt ostilă. (În fond, îl detest pe Lotus până la nivel atomic, dar nu pot să-l ignor, deci, îl iubesc, grosso modo!) 🙂
Firește, nu toate dorințele devin realitate. Doar dacă te întâlnești cu peștișorul de aur, și atunci numai trei.
Renata, apare, mai jos, comentariul irelevant al unui “anonim” cu referire la tine, îmi cer scuze că l-am aprobat, cred că e acea Nostrastella, care nu știu ce rahat are cu tine.
Nu iau în considerare ostilități, Renata, e un lucru normal, cred, să nu împărtășim aceleași păreri despre unii sau alții dintre noi. Important e cum ne privim noi între noi, nu cum îi privim fiecare pe altul/alții.
Oh, Cudi, nu-l șterge pe anonim, că tocmai i-am răspuns. Nu șterge niciodată nimic, se pierde farmecul discuțiilor. Nu e steluțu, că n-a gemut în puncte-puncte și semnul exclamării. 🙂
p.s.: Mi-a explicat odată Dragoș cum se poate șterge din greșeală un răspuns la răspuns, deși tu n-ai vrut să-l ștergi decât pe primul. WP e de vină! 🙂 Asta, apropos de cum te-a șters Castanul.
E înduioșător, Renata, că mergi orbește pe mâna Castanului. Probabil ți-a spus în privat că el e nevinovat și a făcut o greșeală. Uite dovada că minte, comentariul pe care mi l-a șters este răspuns la comentariul Nerganei:
Primul comentariu șters a fost al meu, replică la comentariul Nerganei:
Comentariul Nerganei a rămas, deci ștergerea a început de la al meu. Asta înseamnă că explicația cu “s-au șters din greșeală, că erau răspunsuri la comentarii șterse” e minciună. Îmi pare rău că nu am repetat printscreen-ul mai târziu, că nebuna și-a dat în petic și mai și. Până să mă dezmeticesc, Castanul o salvase.
P.S. Următorul comentariu, ce nu apare în printscreen, era pașnic, îi spusesem ceva de genul că ok, nu o mai deranjez cu replici. În schimb, ea s-a ambalat, a început să facă spume, vorbind despre “grupul” nostru. Klaus a intervenit întrebând-o cine sunt ăia din grup, ceva de genul. Nergana a scăldat-o aiurea și cam asta a fost tot. Ce e atât de deranjant în ce i-am spus eu? În fine.
Ideea e că Klaus a comentat cu mult în urma mea, de unde scuza că din cauză că el a ajuns să o facă proastă, Castanul m-a șters pe mine, e cam trasă de păr. Ștergerea comentariilor noastre au salvat imaginea Nerganei, care se făcea singură de rahat prin răspunsurile ce le dădea.
Cudi, nu te-am sters din greseala. N-am zis niciodata asta. Am zis ca am sters toata povestea. Pe blogul meu o sa refuz ca o femeie sa fie facuta proasta de un barbat. Ma bucur ca ti-ai recuperat mesajele tale. Din mesaje se vede clar ca Nergana nu avea chef sa vorbeasca cu tine, spunandu-ti-o doua zile. Motivand destul de clar gestul. Este destul incat sa o declari proasta si nebuna? Nu m-ar surprinde la cum gandesti. Patologic. Daca de la a-ti spune eu ca ai fost patetica, lucru de care esti constienta, declarand ca te-a pufnit si pe tine rasul citindu-ti opera, pana la a jigni o femeie pentru ca nu stiu cand a refuzat sa discute cu tine, ti pare un drum normal, atunci avem o problema. Ca-n bancul cu romanul suparat pe unguri ca l-au ucis pe Mihai Viteazul. Legat de privatul cu Renata, un singur mesaj i-am trimis, azi, cerandu-i imperios sa renunte la a cauta sa ma apere. E singurul mesaj pe care i l-am trimis de cand o cunosc. Din grup mai am o conversatie cu klaus, legata de borges, cu schimburi de printscreenuri ale copertilor. Ti-ajunge? Imi pare rau ca renunt la titlul de inteligentul pamantului fara lupta, dar…
Castanman, mesajele interesante ale Nerganei nu apar în imagine, că le-ai șters. Poza pusă de mine arăta doar că ai început să ștergi de la mine în jos.
Altfel, recitește-ți comentariul și apoi recitește astea:
“Inauguratorul te saluta, feedback corect, si isi ofera inca o data scuzele pentru executarea ( silita) a comentariilor tale din motive absolut tampite. ”
“Bineinteles ca Nergana are partea ei de vina. Probabil cea mai mare. Dar nu am venit ca sa scuz pe nimeni. Te respect enorm si incerc sa te feresc de pericolul unei manipulari.”
Punțină consecvență se poate?
@cudi/ eu spun una, tu alta. Ma dezgusti. Cum probabil si eu te-am dezgustat trimitandu-ti in privat o rugaminte de a fi neutra intr-un conflict cu radacini mai vechi, amanunte si linkuri despre el dandu-ti delfinasu la vedere. Gandim la fel. Simtim la fel. Joc de suma nula. Sa sfasiati o femeie cu invective de cacat pentru ca eu ti am sters cateva comentarii, salvandu-i, dupa parerea ta, imaginea acesteia, mi se pare demn de noaptea mintii. Care e vina Nerganei? Ati inchis discutia atunci pe blog! De unde atata ura asupra ei? Hei, eu sunt vinovatul. Musca-l! Scuipa-l pe Castan. De unde pofta asta a ta de sange? Nu o aveai cand discutai cu Nergana. Ce faci? O iei la mana a doua, simti ca a curs prea putin sange din ea? In fiecare zi reiei tema? Musca si scuipa-l pe Castan. Te rog. Prin tacerea ei, Nergana ne-a futut fiecaruia o palma. Hai sa nu depasim pragul de nesimtire. E ultimul lucru pe care mi-l doresc, sa-i dau dreptate lui Lotus. Ps. Pasajul al doilea al postarii e totusi slabut.
Cu Nergana n-am treabă, nu dramatiza. Am zis că e proastă.
Cu tine am fost rea, picătura care a umplut paharul fiind modul jalnic în care te-ai comportat cu Iosif, cum ai încercat să-i ambalezi pe ceilalți împotriva lui Iosif. Avansuri sexuale. Penibil.
Restul sunt replici la replicile tale, la aluziile tale jalnice, la încercările tale de a prezenta altfel lucrurile decât s-au întâmplat.
Slab, aiurea, cum o fi, e paragraf dintr-un articol de pe blogul ăsta, nu-i literatură. E ok, e ok, e slab, atâta pot.
Îi datorezi scuze lui Iosif, nu uita asta.
Castane, am greșit atunci, deși aș putea părea ipocrit. Puteam să mă scarpin la urechea stângă cu mâna dreaptă. Tot proastă ieșea! Alte cuvinte, puteam păstra o imagine de gentilom, bla, bla… Nici dracu’ n-o sfâșie pe Nergana, eu o văd ca pe o reacție la ce a spus ea acolo.
Blogul tău e casa ta pentru mine iar eu n-o să mai repet acea greșeală. O să mă scarpin la urechea dreaptă cu…
E adevărat.
Castanman, zici că libertatea gândirii este o capcană și o națiune nu trebuie să gândească liber, pentru că un filosof a fost în stare -- gândind liber -- să-l legitimeze pe Hitler.
Hai să urmăm logica asta:
-- să interzicem cuțitele, pentru că oamenii se omoară unii pe alții cu cuțite
-- să interzicem benzina, pentru că unii oameni se omoară unii pe alții prin incendii
-- să interzicem chibriturile și brichetele pentru că uniii oameni pornesc incendii ucigașe cu ele
-- să interzicem automobilele, pentru că unii oameni mor loviți de mașini
-- să interzicem medicamentele, pentru că unii oameni mor de supradoze de medicamente
Concluziile par să fie total greșite, ce spune asta despre logica folosită să ajungem la ele?
Sugestia cu folosirea unor “modele condiționate de reguli verificate” îmi pare la fel de inspirată. Cine aprobă modelele? Ministerul Adevărului? Cine ne urmărește gândurile și se asigură că nu gândim lucruri neautorizate? Poliția Gândurilor? Orwell îți transmite că Big Brother este mândru de tine, Castanman.
Sa invatam, insusindu-ne niste reguli, sa folosim corect cutitele, automobilele, medicamentele. Nu la liber. Acesta e mesajul meu. Scuze, daca a fost perceput incorect. Inseamna ca redactarea lasa de dorit
Da, asta e ceva de bun simț. Dar cum rămâne cu soarta națiunii, care trebuie decisă de minți gândind în șabloane (ajungem iar la “cine decide șabloanele?” și la “cine verifică respectarea șabloanelor?”)? Pentru că tu ai zis-o:
“paragraful cu libertatea gandirii din Declarația … mi se pare o capcană în care ai căzut doar de frumusețea frazei, e un pericol imens, soarta unei națiuni nu trebuie să fie consecința unei gandiri libere, ci rezultatul unor modele condiționate de reguli verificate…”
Observ un trend la tine: când îți contrazic o afirmație, îmi spui că ce am înțeles eu (adică ce ai scris tu) este diferit de ce ai vrut să spui și că alta era ideea. Care o fi cauza? Ai dificultăți în a-ți alege cuvintele care să exprime ce gândești? Sau ai dificultăți în a-ți susține ideea în fața altora?
Eram ironic, domnule.
După cât de emoționat erai când ai scris primul comentariu (fapt ce reiese din felul cum ai scris -- spații, punctuație, coerență), este exclus să fi fost ironic atunci.
Rămâne că ai fi fost ironic spunând că mesajul tău era să învățăm după reguli. Dacă asta era o ironie, înseamnă că îți reafirmi opinia orwelliană, pro-cenzură și pro-totalitarism. Asta mă face să mă întreb, ai fost, cumva, acel unu din cinșpe?
Ironic in al doilea mesaj
Din perspectiva mea Castan are dreptate. Nu trebuie să existe șabloane, dar trebuie să existe limite, principii, reguli. Mintea poate fi fecundă pe făgașul unor axiome morale și principiale, de exemplu, altfel avem haos și dezordine. Cine le setează? Bunul simț. Tot el le face și axiome. În lipsa bunului simț, inteligența poate deveni diabolică. Inteligența celor care îți spun că trăiești în democrație, firește. Regulile sau șabloanele există și acolo, doar că nu tu ești cel care le folosește. Democrație reală nu există.
Of. I-a reascultat careva pe Dire Straits din finalul articolului? M-aș bucura să îi fi ascultat și voi, în continuarea lecturii.
Din punct de vedere artistic, melodia asta și o poezie de-a Delfinașului mi-au dominat ultimele zeci de ore.
Delfinaș, sunt atât de frumoase versurile tale, sunt atât de… îmi permiți să le redau offtopic?
Balada Penelopei -- https://delfinasublog.wordpress.com/2017/11/13/balada-penelopei-sau-despre-cum-se-tes-catrene-si-se-destrama-ore/
“ascult mylord cuminte stau
pe limba orelor ispită
îți zic de-amor si-apoi iar iau
de păr secunda prihănită
mângai mylord o emisferă
de orologiu submisiv
de tocul cui e prins captiv
să nu-i pierd tainica himeră
stiu că nepotrivit e ceasul
în vin nu-s decât zece grade
afară-i frig de-mi piere glasul
de penelopă cumsecade
ascult mylord cuminte stau
pe acul ceasului spăsită
îți zic de mama si-apoi iau
de capăt ora netrăită
încerc subtil cu binisorul
vălurind lanuri lungi de soapte
să îți telecomand vizorul
programele să-ți fie fapte
trecut-au clipe numărate
din pieptul meu țâsnind ca draci
spălați cu-aghiazmă de păcate
ce-ai tot promis sperând să faci
ascult mylord asa cum stau
pe limbă orele de post
le-nghit si rabd căci treabă n-au
decât să treacă fără rost”
Am ascultat eu melodia. Acum. Pentru prima oară. Mi-a plăcut.
Da’, uite, tocmai mi-am adus aminte că avem, în prezent, compatrioţi care preferă să fie “brothers in arms”. Pentru bani. Îşi lasă acasă soţiile, soţii, copiii şi pe cei dragi lor, şi pleacă acolo unde e război, sau unde pacea e doar o pojghiţă impusă prin forţa armelor. În ţările unor oameni cu care n-au nimic de împărţit.
Şi nu se poate spune că au de ales între a lupta într-un război care nici măcar nu e al lor şi a muri de foame. Sunt atâţia alţii care rămân aici, şi trăiesc. Sau, dacă vor bani mai mulţi, pleacă în locuri unde e pace şi unde se pot îmbogăţi muncind.
Vero, mulțumesc că ai ascultat-o. Mă bucur că ți-a plăcut. E veche, e faimoasă, dar zilele astea am simțit-o altfel.
Da, există și unii care aleg uniforma din interese mai puțin onorabile.
Dire Straits -- îi iubesc de-o viață. Îi ascult oricând, cu aceeași plăcere ca atunci când i-am descoperit.
Și da, frumoasă poezia delfinașului. O bijuterie pe gustul meu, de pildă aici:
stiu că nepotrivit e ceasul
în vin nu-s decât zece grade
afară-i frig de-mi piere glasul
de penelopă cumsecade
Încerc să diger „scandalul” Castanului. Of, doamne, că nu mai cresc odată!… Judec oamenii după cum scriu: dacă scriu frumos, înseamnă că sunt frumoși pe dinăuntru. Pe de altă parte, Iosif n-a infirmat, ba chiar, în versuri, a confirmat oarecum „acuzațiile”, așa mi s-a părut. 🙂
Cudi, tare mă bucur că ți-a plăcut textulețul (unfeldeparodiepejumătateamăruie) acela al meu
Sunt convinsă si de faptul ca unuia, oarecare, tot ce scriu i se poate părea o prostie, pardon, (citez) poezie abstractă, dar asta e, nu am avut niciodată pretenții scriitoricesti si nici măsti de pseudo-intelectual nu port.
În realitate e doar o joacă, asa cum i-am spus si lui Arlech 🙂
Delfinasu’, esti o Lady adorabila ! 🙂 Merci infiniment, însa lotus e cu adevarat inteligent !
Vezi că te face nesimțit si pe tine, nu-i mai spune lotus lui lotus, spune-i aldus.
*
si nici adorabilă nu sunt :).
Spune-i lui Lotus cum vrei. Dar dacă vezi că la comentariile mele scrie Aldus, ți-e atât de greu să-mi respecți opțiunea pentru acest nick și să-mi spui Aldus? Când vezi că scrie Lotus, răspunde-i lui Lotus. Ce-i atât de greu de înțeles? Eu te-am rugat să-mi spui Aldus. Mă rog, ți-am semnalizat, m-am făcut că te înjur, da’ tu nu și nu. Că nu știți citi un subtext. Dacă omu’ îți zice după două-trei replici în care faci același lucru că ești nesimțită, înseamnă că sigur are ceva cu tine și s-a apucat să te înjure sub anonimat, right? Că așa funcționează lucrurile între adulți, se înjură între ei din senin. Nicidecum nu înseamnă că vrea să-ți atragă atenția, printre rânduri, asupra unei greșeli, nu?
Tot Lotus mi-ai zis și când comentam la tine. Nu știu cum să le zici oamenilor cu care interacționezi în virtual, dar ce-ar fi ca, necunoscându-le numele din buletin, dacă vezi că se semnează cu lotus să le zici lotus, dacă vezi că se semnează cu gheorghe să le zici gheorghe, dacă vezi că se semnează cu Măricica să le zici Măricica și dacă vezi că mă semnez cu Aldus, să-mi zici Aldus? Nu-i oare o chestie de bun simț respectarea identității pe care și-o asumă celălalt în momentul în care vorbește cu tine? Nu este oare evident că dacă și-a ales un anumit nick, dorește să i te adresezi folosind acel nick? Nu numele din buletin, nu alt nick, al lui sau al altuia, ci cel pe care și l-a ales atunci când dialoghează cu tine? Oare dacă tu ți-ai ales, acum câteva luni, pe blogul tău, un nume degrabă-unduitor în ape albastre-verzui, nu este pentru că dorești să fi strigată prin acel nume? În locul altuia? Nu știu, zic și eu, nu-i o chestie de bun simț, de domeniul evidenței? Trebuie să strige cineva la voi ca să înțelegeți? Iar atunci când strigă, voi o luați ca semn de bătaie?
Sigur că ești „nesimțită”. Ești „nesimțită” pentru că nu ești deloc atentă la interlocutor, nu ești deloc grijulie cu el și nu „simți” când și de ce îți semnalizează că ai comis o eroare. Și în viața reală tot așa de atente sunteți cu apropiații voștri? Sau ai tu o sensibilitate la bărbați misogini, și-ți imaginezi că sunt eu capul lor și că de aia te-am „înjurat”, că am ceva cu tine?
Of, doamne, mă faci sa plâng de mila ta:)
p.s. în viața reala am grijă să nu am de-a face cu persoane care suferă de tulburare de identitate disociata.
Pe wordpress, dacă sunt delfinas, delfinas rămân până sterg blogul ăsta, nu am zece bloguri cu nume diferite si cu acelasi ADN., să-mi hăbăucesc de cap interlocutorii.
Adică dacă eu azi m-am certat la cuțite cu Aldus, tot azi Lotus poate să ma iubească, în condițiile in care acelasi om e la tastatură? nu cred..:).
Ai văzut vreun GIF în poza mea de profil? Vreo imagine care să se tot schimbe și să conțină mai multe avataruri? Nu. Ai văzut avatarul lui Lotus în comentariile mele de mai sus? Nu. Ai văzut nick-ul lui Lotus în comentariile mele de mai sus? Nu, la toate m-am semnat cu Aldus. Ți-am spus eu că aș fi Lotus? Nu, de fiecare dată când ai ales să mă strigi cu alt nume, am ținut să fac corecturile necesare și să îți reamintesc că nick-ul cu care trebuie să mă strigi este unul singur, și anume Aldus. O claritate și o consistență mai mari de atât în asumarea unui nick nu cred să existe.
Cu toate acestea, tu spui că te hăbăucesc de cap. Eu te hăbăucesc de cap! Eu! 😀 😀 😀
Păi fată, dacă vezi că scrie Cudi la comentariu, îi zici Cudi, nu? Dacă la mine vezi că scrie Aldus, spune-mi Aldus. Altfel, tu ești singura care te (auto)hăbăucești de cap. Gizăs!
uite că nu vreau să-ți spun Aldus! 🙂
eu nu gândesc la fel ca tine, nu vreau să am o mie de conturi simultan de pe care să comentez pe blogul aceluiasi cuiva, nu ma pricep si nici nu stiu cum e cu ID-uri multiple simultan pe acelasi domeniu de scriere (in speță wordpress) si, dacă îmi explicai frumos de prima dată când ți-am spus Lotus pe Aldus, ce si cum e cu blogurile si id-urile tale, că ai o dambla asa cum are si Iosif sau oricine, ți-as fi respectat-o.
dar tu nu ai spus că nu-ți convine atunci când ti-am spus-o prima oară, nu ai spus-o nici a doua ca a treia oară să mă trezesc făcută nesimțită din senin.
draga XXX-us-ule, ce nu ai negat prima oară înseamnă crearea unui precedent.
inseamna că ai acceptat.
nu poți a treia oară să jignesti aiurea.
Fiecare avem o experiență în spate. A mea e una nefavorabila cu personaje de genul tau, cu conturi multiple, de hărțuire.
Poate asa o sa pricepi ca ce vezi tu galben eu vad poate un portocaliu, si ce văd eu verde poate fi văzut rosu de tine.
Totul e în ochii celui care citeste, nu in jdemiile de identități pe care ți le-ai dori, oricât de mult ai vrea să o schimbi. Si eu as vrea să fiu Claudia Schiffer, dar nu sunt. Si nici nu mi-as boteza in veci id-ul de scris cu asa ceva.
Joaca de care spune Vero e altceva. Ceea ce ai făcut tu e altceva.
Hai că am lungit-o prea mult, -usule, si chiar e timp risipit, oricum nu te schimbă nici Sfântul nici nimeni, tu esti mereu acelasi.
Păi da, sunt mereu același Aldus! 🙂 Dincolo de sensibilitatea pe care uite că ți-am intuit-o în mod corect, ce praștia ar fi de explicat? Este de la sine înțeles că, de vreme ce comentez cu nick-ul X, îmi doresc să fiu strigat pe nick-ul ăsta. E de bun simț că dacă omul intră și lasă un comentariu cu un anumit nick, dorește să își asume acel comentariu pe nick-ul respectiv. E de bun simț că dacă tu scrii o carte sub pseudonimul Y, vrei ca numele tău de scenă, asociat cu cartea în cauză, să fie Y și nu cel de familie sau altul. Ce e de explicat aici, ce nu-i clar din prima? Dar nici după atâtea discuții? Înjurăturile au fost pentru semnalizare, nu reale. Dar voi nu citiți printre rânduri. Iar partea pe care a zis-o Vero se aplică la perfecție, dar mă bucur că tu, care zici că nu le ai cu nick-urile, știi exact ce și cum se aplică sau nu se aplică în cazul meu. Că în cazul lui Lotus e problema lui, eu nefiind Lotus, ci Aldus. Pentru că mă vezi că mă cheamă Aldus, nu? Că așa mă semnez. Dacă m-aș semna Lotus, aș fi Lotus. Ceea ce nu sunt.
Nu vreau să mă schimb în nici o Claudia Schiffer, n-ai înțeles nimic. Dar de ce ar trebui să înțelegi care sunt motivațiile mele pentru alegerea unui nick, asta chiar nu-mi dau seama. Te-am întrebat eu de ce ți-ai ales nick-ul delfinaș, dacă mai ai sau nu alte nick-uri și de ce da sau de ce nu, respectiv de ce nu scrii cu nume și prenume? Nu te-am întrebat. Dacă ai comentat ca delfiniță, ți-am zis delfiniță, că asta ți-ai dorit. Ce pana mea e atât de greu? Ce contează „de ce”-urile mele, din punctul tău de vedere? Pentru ce aș fi dator să ți le explic?
Uneori am impresia că vorbesc cu piese de mobilier, nu cu oameni.
Așadar, Aldus e Aldus, Lotus e Lotus. Cine sunt persoanele din spatele acestor nick-uri, ce mărime poartă la pantof și care este (sau nu este) relația dintre ele este o informație privată. Pe care, dacă aș fi vrut s-o fac publică, aș fi făcut-o publică. Iar dacă n-am făcut-o publică, înseamnă că poate fie nu doresc asta, fie lucrurile nu sunt chiar cum le crezi tu. În orice caz, ce rost are să tot speculezi și insiști, când deja ți-am făcut observație de N ori până acum? Deja devine penibil, zău așa.
Cred că e vorba de o… neînţelegere, delfinaşule. Lotus-Aldus nu e dovada existenţei aşa-numitei identităţi disociate. E un simplu joc, să-i zicem joc blogosferic, (mai ales că Lotus a şi anunţat apariţia lui Aldus). Ca în copilărie: “să zicem că eu sunt azi Aldus, deci îmi spui Aldus, da?”
Eu, de exemplu, scriu pe blogul motanului meu în numele lui, spunându-mi Grişka. Mi se pare că are mai mult haz . Şi nu-mi place deloc când comentatorii vorbesc cu Vero. Nu le-o reproşez, dar faptul că nu vor să intre în micul meu joc mă doare, într-un fel. La fel se întâmplă şi atunci când scriu sub identitatea motanului Pandalie, un personaj dintr-o povestioară de-a mea. Şi exemplele pot continua, dar nu e cazul să mă lungesc aici. 😀
Mă rog, poate-o să ziceţi că nebunii iau apărarea altor nebuni. Dar, dacă o să vă documentaţi (de pe net puteţi afla ce e aia “identitate disociată” sau “personalitate multiplă”), o să vedeţi că nu e aşa.
Vero, sunt convinsa ca e un joc si pot pricepe ce imi spui, dar nu cred ca tu faci nesimtit pe cineva care considera ca vorbeste cu tine (eu-ul acela care scrie si gandeste cuvintele), folosind unul din nume. Nu te supara, dar eu nu stiu cand Aldus sau lotus au anuntat ce si cum, ca eu nu îi citesc blogul. M-am trezit pe blogul meu cu unul care-l stiam ca fiind Lotus (IP-ul calculatorului, etc) isi zice Aldus, fara sa imi explice treaba asta si m-a deranjat ca am simtit-o ca pe o furisare dupa gard.
Nu sunt ca el, spun verde-n față ce am de zis, pe id-ul pe care mă cunoaste.
Nu cred, de asemenea, ca motanul Griska vine si comenteaza subiectele pe blogurile altora ca fiind tu, Vero. Probabil ca motanul are o lume a lui.
Nici n-as putea sa spun Vero unui Griska, daca textul e semnat Griska.
Eu NU m-am dus pe blogul lui Lotus-Aldus-sicâți or mai fi. M-am trezit cu Aldus-Lotus pe blogul meu făcând misto de un text care n-avea nimic haios in el, dimpotrivă. De asta am sters toate comentariile lui acolo pentru ca erau aiurea lângă textul meu. Nu pot lasa usa manjită cu rahat la casa mea, doar pentru ca cel care a mânjit-o spune ca e operă de artă. Nu l-am sters pentru ca era Aldus-Lotus semnatura,ci pentru continut. Mai mult, ca sa ma asigur ca nu mai apar asemenea comentarii, l-am bagat in spam.
Pe blogul meu nu se scriu mizerii, e regula mea, nu-mi bat joc de textul altuia, nici altul nu-si bate joc de al meu. Nu vreau laude, pot veni oricand critici dar nu mistocareli de doi bani.
In fine, am divagat. Nu te compara cu Aldus-Lotus, crede-ma ca nu te-as putea vreodata confunda si nici suprapune.
Chestia cu personalitatea multipla ramane valabila cata vreme am raspuns la chestiile aluia cu realul. Nu-mi doresc sa am de-a face in real cu persoane duse cu capul. Atat.
Motanul Grişka a fost de vreo două ori pe-aici, dar a vorbit despre… probleme pisiceşti 😀
Am înţeles că ai şters comentariile lui Aldus din cauza conţinutului lor, nu dintr-a numelui cu care le-a semnat. De văzut nu le-am văzut, că nu s-a nimerit să intru pe blogul tău cât au fost acolo.
Dacă nu extinzi chestia cu personalitatea multiplă asupra mai multelor identităţi virtuale, e OK. Cu persoane într-adevăr duse cu capul cred că nu-i place nimănui să aibă de-a face, nicăieri.
Vero, le-am sters categoric din cauza conținutului
Când au inceput să deraieze, si el, si Iosif, i-am avertizat ca dacă nu se opresc, sterg.
Si nu s-au oprit.
Drept care i-am sters.
Poti sa comentezi orice, oriunde, dar nu-ti bate joc. E regula mea. Alții or fi mai toleranți, eu nu.
de atunci si de acolo se trage tot.
Acolo i-am spus Lotus in loc de Aldus si nu a negat, nu a reactionat.
La fel si pe alt text de la Cudi de pe blog.
Si, deodata, nitam-nisam, i s-o pus ca il jignesc, pe textul asta.
Și mai zici că nu ești nesimțită? Dai detalii legate de calculator, de IP etc, în mod public? Serios acum? Ai văzut că a venit la tine un tip Aldus. Și nu ți-a trecut prin cap să-i spui tot Aldus. Și mai zici că nu manifești prostie?
Dar de minciună ce să-ți spun? Că n-a fost nicio ceartă, nicio împunsătură la acea aproape-discuție cu Iosif, că nu cred că am apucat să schimb o vorbă cu el. Ce vorbești tu de deraiat? Iosife, ne-am certat vreodată la delfina pe blog? Am intrat la comentat pentru că Iosif mi-a menționat numele și i-am pus nu-mai-știu ce întrebare. Absolut inofensivă, fără nicio intenție răutăcioasă, nimic. Iar Iosif cel mult a avut niște mici împunsături la adresa mea înainte, pe care nici nu i le-am luat în nume de rău, zâmbeam când i-am scris, deci nici nu m-am considerat atacat sau ceva de el. Deci nici el, chiar cu acele împunsături, nu mi-a făcut nimic rău.
Singura isterică de acolo ai fost tu, care ai zis că ai venit obosită de la serviciu și să încetăm. Și eu te-am întrebat ce să încetăm și tu ai zis că știm foarte bine ce, și eu am zis că nu știu, că vreau să am o discuție pașnică cu Iosif, i-am pus o simplă întrebare, că m-a menționat, așteptam să-mi răspundă, și tu te-ai enervat tot mai tare și ne-ai șters comentariile la ambii și ai blocat comentariile la acel articol. Asta a fost tot, 100% ce s-a întâmplat atunci. Singura care a deraiat ai fost tu (și ai oprit o conversație oarecare dintre mine și Iosif, dacă s-ar fi obosit să-mi răspundă).
Ok. Să se spele Cudi cu tine pe cap, nesimțito! Bye.
Lotus, esti un mincinos isteric.
am scris eu ca te-ai certat cu Iosif?
am scris doar ca si tu si Iosif comentati aiurea pe un text de-al meu.
Detalii de IP-ul tau nu am dat, nesimtitule.
Am spus doar ca te-am identificat ca fiind tot Lotus dupa IP.
Si, daca nu ma insel, chiar pe un text de-al lui Cudi am scris mai demult despre locatia si sistemul tau de operare si atunci te-ai amuzat. Acuma vii si ma injuri?!
esti prost si instabil, dragul meu.
daca adaug la asta si personalitatile multiple, e cazul de un doctor.
mergi si te cauta.
Nu mă interesează pe mine ce-i zici lui Lotus, pe mine mă interesează ce-i zici lui Aldus.
Da, mincinoaso, ne-ai spus-o atunci, că să ne oprim din ceartă, că n-ai chef, deși nu se certa nimeni. În plus:
Da? Și singura care deraia erai tu. Venită obosită de la job, dar orișicum: nimeni nu se certa în afara ta. Scoate comentariile de la naftalină sau taci din gură!
În afară de asta: te rog de zeci de ori să te oprești din a mă numi Lotus și tu îi dai înainte. Măi frate, și îi tot dai înainte cu Lotus-Aldus și iar te justifici și iar îi dai înainte. Ba ajungi la IP și calculator. Băi, tu chiar nu știi să te oprești? Nu poți pur și simplu să taci când ți s-a spus o dată, de două ori, de trei ori, ba cu urâtul, ba cu frumos, chiar nu pricepi? Nu poți pur și simplu să taci? Ești chiar tâmpită?
Băi, frustratule, eu nu tac atunci când îmi pui tu pumnul înainte!
Dacă eram în fața ta, real, pun pariu că nici nu pițcuiai, dar pe net te dai cocos, isteric fără coaie ce esti.
Nu am scris de ceartă, am scris clar atunci despre dispute si ironii intre voi care nu aveau legatură cu textul meu, si asta pe mine, ca proprietar al blogului, m-a deranjat. Tu chiar nu stii sa comentezi cuiva, oricui, pe orice blog, fără să ajungi la ceartă ori eu am vrut să evit exact asta când am sesizat primele semne si v-am spus sa terminati cu disputele si ironiile.
Vrei sa citez din ce ai scris chiar tu, măi labilule? Stii foarte bine ca wordpress sterge comentariile Gunoi după ceva vreme, dar mai am pe mail, asa cum te anunță WP si o să redau chiar comentariul tău -- în care ca de obicei, faci pe prostul doar ca să stârnesti rahatul (chestie specifică ție)- din care se înțelege clar care a fost replica mea (din păcate stearsa de WP) si nesimțirea caracteristică ție de a nu recunoaste nimic din prostiile pe care le debitezi. Tâmpitul la toate astea tu esti, crezi că dacă îți bagi capul în nisip (ăl-dus), nu ți se vede ditamai fundul lăsat afară (low-tus)!
😀
Vezi, eu te-am criticat pornind de la ceva concret și justificându-mă. Dar când te cerți cu o femeie, lucrurile se derulează cam așa:
-- Ești proastă, invidioasă etc pentru că o tot bârfești pe prietena ta sau faci cutare lucru!
-- Ești frustrat, bou, măgar, tâmpit etc! […pentru că… m-ai criticat]
Tu, serios, ești de o prostie rară. În loc să percutezi motivul real pentru care te cert, și anume că continui să-mi spui pe alt nick, lucru pe care ți l-am spus la început mai subtil iar apoi tot mai explicit, crezi că te cert pentru că am o problemă cu femeile din real life. Drept care, face to face n-aș pițigăia nimic. Probabil că n-aș face-o, pentru că probabil face to face noi n-am fi interacționat foarte mult, dacă am fi interacționat.
Nu știam. Dar dacă le ai pe mail, pune-le pe toate! 😉
Păi tocmai, femeie, că nu erau prostii! Prostiile erau în mintea ta! De la eu și cu Iosif care am deraiat (spusă mai sus) ai ajuns la dispute și ironii, pe care de fapt spui acum că le-ai oprit de la primele semne. Care prime semne? Că aceste prime semne existau doar în capul tău! Nimeni nu s-a disputat cu nimeni acolo, în afară de tine, care ne-ai scos pe tușă. Pana mea, dacă X nu se ceartă cu Y iar Y nu se ceartă cu X, dar tu vezi ceartă și începi să te isterizezi și le ștergi comentariile, în timp ce eu ți-am răspuns politicos de fiecare dată iar Iosif a preferat să tacă, se cheamă că tu ai avut dreptate și ceilalți nu mai recunosc?!?!?
Apropo, ca idee, eu nu țin minte să mă fi certat vreodată cu Iosif, aici sau pe un alt blog, de când l-am văzut. Nu pentru că m-ar fi impresionat prin calitatea lui intelectuală, deși uneori mi-am tras pălmi pentru cât de greșit i-am citit anumite comentarii ce conțineau niște intuiții profunde, ci pentru că omul e plin de bun simț, așa că pur și simplu nu-ți prea dă ocazia să te cerți cu el, chiar dacă ai vrea. Chiar dacă, la tine pe blog, m-a numit la un moment dat „ăl dus”, expresie preluată de tine mai sus.
Nu, Iosif e ok. Tu ai niște sensibilități legate de bărbați. Și nu percutezi la niște chestii de bun simț. Cum ar fi să respecți dorința cuiva de a-și alege un nick. Dorință care, surprinză, poate să nu aibă nimic de-a face cu tine,. că nu ești centrul universului!
Ah, tu ești bărbat???
ce bine, deja mă îndoiam.
Ascultă-mă bine, e singura si ultima mărturisire, după care voi nega, cu toate citatele tale :))) :
M-am prins de prima dată ca esti _us si nu_us. Pe blogul meu ti-am spus _us cum ai vrut câtă vreme n-ai făcut pe nebunul.
Vezi tu, poate alții îți tolereaza fumurile de atotcunoscător, dar mie mi-a ajuns când ai venit ți te-ai băgat ca musca-n curul calului (eu fiind mamiferul, e clar) în discuții dintre mine si Arlech, de exemplu, începându-ți fraza cu ”bah, n-ați descoperit voi apa caldă” (nu te repezi cu citatul, că mi se rupe de precizia ta), în loc să spui frumușel ce aveai de zis, fără să ne faci proaste implicit de la înălțimea ta de 1.50m.
Băh, e plină lumea de pseudo-culți care nu sunt oameni cu toată cultura lor.
M-a enervezi când vii ți te bagi în vorbă făcând pe deșteptul mai mult decât ești. Tac o dată, tac de două ori, dar a treia oară nu mai rabd.
Dacă tu nu ești civilizat (oximoronic alaturarea ta cu noțiunea de civilizat, mda), de ce ai, măi tembelule, pretenții?
Asta ai făcut de fiecare dată când ți-am spus lotus si nu aldus asa cum te semnai, doar ca să vezi cum e.
Și o voi mai face dacă mi te mai bagi în vorbă cu deșteptăciuni de debara.
Punct.
Păi te-am făcut proastă. După cum vezi, pot foarte bine să-i spun omului verde în față ceea ce cred despre el, fără să mă ascund după tot felul de aluzii. Sensul acelui comentariu este că ceea ce prezentai tu ca pe o chestie wow! este în fapt un lucru binecunoscut. Asta îi aducea atingere cel mult comentariului, iar eu nici nu m-am dus cu gândul mai departe.
Proastă te-am numit ulterior. Fără aluzii și din cu totul alte motive.
Nu confunda prostia cu neștiința. Faptul că nu știi foarte bine cum funcționează Facebook, dacă nu știi, înseamnă cel mult neștiință. Faptul că o confunzi cu prostia, lucru care rezultă din acest comentariul al tău, înseamnă într-adevăr prostie.
erată:
Păi nu* te-am făcut proastă (atunci).
Unde e wow-ul, mai Lotusică?
recitește.
te-ai băgat într-o discuție oarecare, fără pretenții, dintre mine si Arlech, începând cu apa caldă.
nu te potolești, ești acelasi prost.
p.s. ai uitat vestitele citate.
mie milă de tine.
🙂
si să-ți mai spun ceva: una din calitătile unui bărbat inteligent e că stie să gestioneze un conflict cu o femeie, indiferent ce minunății spune ea.
faptul ca nicio tipă de pe-aici nu te suportă, e semn ca nu sunt eu cea deraiată, ci tu.
tu esti cel care areo problemă cu toată lumea, tu esti cel pe care toată lumea ajunge mai devreme sau mai târziu să îl injure.
dacă trei sau patru sau cinci îți spun că esti beat, mergi si te culcă.
tu nu esti bărbat, tu esti o cață.
Aldus, apelativul „nesimțit” zgârie urechile oamenilor cam de 10 ori mai mult decât îl irită pe Lotus limbajul licențios. Inclusiv pe ale terților, nu doar pe ale celor cărora te adresezi așa.
Să luăm cazul ipotetic în care cineva se hotărăște să-și mai facă un blog, luându-și alt nume de scenă decât pe primul. Să zicem că eu aș semna pe al doilea blog Patricia, nu Renata. Ca să nu mă strige lumea Renata pe blogul Patricia, trebuie să fac un efort minim de schimbare a stilului scriiturii. Să-mi construiesc o altă personalitate. Dacă nu știu să joc mai mult de un rol, poate nu e o idee fericită să am două bloguri. Ca să mi se respecte regulile jocului, trebuie să le cunosc eu, în primul rând.
Apropos, și Lotus le făcea pe femei „nesimțite”, imediat ce-l enervau! 🙂
Păi tu nu vezi că-mi tot zice Lotus? Cum pana mea s-o fac să priceapă că nu-mi place? Dacă tac, nu e bine. Am tăcut și ea Lotus, Lotus. La ea pe blog mi-a zis Lotus. Aici, mi-a zis Lotus de 3 ori, deși scria clar Aldus la nick. Prima dată la un comentariu adresat altcuiva. Așa că i-am zis că mă cheamă Aldus și e nesimțită (fiind la a n-a abatare). Dar ea nu, mai tare. Și faptul că până acum n-am zis nimic, ea îl ea ca pe o confirmare că chipurile nu mi-ar fi păsat. Păi m-am abiținut, mamiferule marin! Am sperat că poate o să treacă! Ba și Kerherius îi urmează pașii.
E proastă și nesimțită, punct. Că e deranjant, asta nu mă interesează, mă interesează dacă e real, și e real. N-am de gând să-i menajez sensibilitățile, în condițiile în care nici ea nu mi le menajează pe ale mele. Pentru mine, faptul că-mi spune Lotus e mai deranjant decât faptul că mă numește isteric fără coaie, lucru care m-a amuzat.
Speculațiile din continuare nu au sens, nu contează de ce X își alege un alt nick, e problema lui. Dar mergând pe linia deschisă de tine, pe blogul nr 2 din exemplul tău vor intra și oameni care nu știu de blogul nr 1. Așa că, dacă respectivul se semnează pe acel blog cu X, poate că ar fi de bun simț ca în public să îi spui, pe acel blog, X? Nu știu, zic și eu, nu-i trece nimănui prin cap chestia asta? Sau crezi că pe mine mă cheamă Lotus în buletin? Nu mă cheamă, mă cheamă Cristi, iar pe net Aldus. Accept oricare dintre cele două apelative, dar îl prefer pe al doilea.
Exemplul dat de tine este ușor înșelător, deoarece pe tine chiar te cheamă Renata, nu este un pseudonim, așa că există o anumită justificare pentru ca lumea să te strige pe numele real, dacă ți-l știe. Mai ales că te-ai semnat cu el în altă parte. Dar dacă pe primul blog te-ai semna cu Smaranda și pe al doilea cu Patricia, nerevelându-ți nicăieri identitatea, ar fi cam de cacao ca, în numele acestei identități, cineva de pe blogul 2 să-ți zică Smaranda în loc de Patricia. Că oricum știe că nu te cheamă nici Smaranda și practic nu face decât să divulge niște lucruri pe care n-are nicio treabă să le divulge. Cât timp nu există un conflict moral sau etic între cele două identități, cât timp Smaranda nu se folosește de Patricia pentru a înjura un om pe care îl laudă pe primul blog, sau ceva similar, n-ai nicio treabă să spui pe blogul 2 că ea e persoana de pe blogul 1. Că e ca și cum eu aș știi că tu ai un defect fizionomic, că ai o umflătură pe obrazul stâng, pe care nu dorești s-o expui public, iar eu o divulg, pentru că ce tare sunt eu că știu mai multe decât alții despre tine și nu vreau să mă opresc nici când îmi semnalizezi că sunt de cacao! E o analogie cât se poate de potrivită, aș zice.
Și, ca dovadă, există persoane care au și bun simț. Uite, la început și tu ai avut tendința să mă botezi. Am fost plăcut surprins că ai înțeles și că acum îmi spui Aldus, în pofida divergențelor care au mai existat între noi.
Aldus, eu înţeleg foaaarte bine cât de supărător e să ţi se adreseze cineva cu alt nume decât cel cu care-ţi semnezi blogul sau comentariile. Chiar şi dacă Renata şi-ar face un blog sub pseudonim, n-ar fi OK să-i spună cineva acolo Renata, pe motiv că-n altă parte îşi foloseşte numele adevărat.
Dar între tăcere şi “nesimţito” există cale de mijloc. Puteai să procedezi cum ai făcut în cazul Renatei. Puteai să-i atragi delfinaşului atenţia de la prima abatere, fără să recurgi la invective, nici măcar plasându-le între ghilimele. Cred că astfel ai fi evitat tot circul care-a urmat.
Ce să-ți menajez, nimic-usule???
sensibilitățurile?
ooook, uiteeee:
@Vero
Păi dacă prin tăcere și, cred, câteva aluzui fine pe blogul ei, dacă nu mă înșel, n-a înțeles nimic, i-am zis că e nesimțită, după ce de 3 ori m-a numut aici Lotus, poate așa percutează. Primele apelative n-au fost pe bune, ci de formă, ca să-i atrag cumva atenție. M-am gândit că citește printre rânduri. Dar acum am ajuns la foarte serioasa concluzie că chiar e proastă.
@delfinaș
Ești penibilă. Dar, dacă atâta știi, dă-i înainte. Spune-mi cum vrei tu. Și continuă să faci paralele și asocieri. Fă și un film pe tema lui Aldus și Lotus. Nesimțito.
Așa, de dragul precizărilor: pe mine mă cheamă și Patricia. 🙂
EPIC!
Crizatule, calmează-te că faci atac de inimă
Ce dovadă mai bună vrei că ești un scandalagiu ordinar decât tot circul făcut aici? Am scris o replică de câteva cuvinte ca să te dezlănțui furibind de nebun mai departe.
Mi-am pierdut prea mult timp cu căcaturile tale.
Ți-am spus să te oprești. Nu ai reușit decât vreo zece ore, cât ai luat medicamentele.
Ești dus complet cu capul, fă un duș rece, biciuește-te, calmează-te, mergi la doctor să îți schimbe rețeta.
Chiar ai nevoie.
ești așa de prost încât nu realizezi că prin atâta tam-tam mai tare atragi atenția
🙂
Ai schimbat subiectul. Spune că Aldus e un scandalagiu ordinar și n-am o problemă, o să te întreb de ce, o să glumim etc. Dar tu ești proastă, tu nu percutezi nici măcar acum. Nici măcar acum.
Pare’ rău, nu recunosc nimic! Lotus o fi anunțat o anumită asociere pe un domeniu și blog (pentru care trebuie să-l iau de gât, ce uite ce ponoase trag de pe urma lui!), dar eu n-am anunțat nimic! 😀
Pe de altă parte, nu pot să nu admit că ceea ce spui mai sus are sens. În afară de cele spuse de tine, dacă ar fi să speculăm pe tema nick-urilor multiple, material găsim bugăt. Multe sunt motivele pentru care poți alege identități diferite. E posibil ca primul tău nick să fie legat de datele tale reale, adică cineva, pe un blog, să le fi divulgat cândva, să fi spus că pe blogerul X îl cheamă în realitate cutărică. Și poate că ție îți place nick-ul și nu vrei să chiar renunți la el, dar vrei ca în anumite medii să fii cât mai anonim, așa că în acele medii (sau pe acele bloguri) îți alegi un alt nick, care să nu mai fie nicăieri conectat la numele tău real. Numai bine, cineva care îți știe ambele nick-uri se apucă să strige în gura mare: X este Y! După care, la o simplă căutare pe Google, se pot face legăturile lipsă. S-a dus pe apa sâmbetei strategia ta. De ce? Pentru că unor oameni le este lene să gândească sau să dea dovadă de bun simț. Un alt motiv ar fi posibilitatea unor conturi multiple în anumite sisteme care în mod normal acceptă un singur cont / utilizator. Și așa mai departe, dar până la urmă, care e problema cârcotașilor? Îi oprește cineva ca, așa cum și-au protejat numele din buletin alegându-și o primă poreclă, să și-o aleagă pe a doua? Eu în orice caz nu-i opresc. Iar dacă X mi-ar comenta la mine cu nick-ul Y, i-aș răspunde frumos lui Y, nu lui X, fără să-i fac capul calendar că de ce și-a schimbat numele, și încă public.
Dar să revenim de pe tărâmul speculațiilor în lumea concretă. Lume unde evident că nu mă cheamă Aldus în buletin, dar nu vă așteptați să vă confirm că m-ar chema Lotus. Pentru că până la urmă și asta este tot o speculație.
Am învatat în timp, ca ati iubi dusmanul, este cel mai nobil si frumos sentiment pe care-l poate trai un om ! 🙂
Si da, esti o adorabila, Cudi deasemenea, în încercarile voastre “cavaleresti” de a pleda în favoarea subsemnatului acuzat de propuneri indecente, dementa si prostie… 🙂
Cine-mi observa erorile, sa ma admonesteze ? Astept verdictul perfectilor ! 🙂 🙂
Cudi, dintr-o postare pasnică (brothers in arms), e ditamai războiul în comentariile din sub-sol 🙁
îmi cer scuze pentru partea mea de luptă.
inutilă.
:(.
Nu, Delfinaș, nu e război, e pace, așa e aici când e pace.
Dacă am greșit eu, trage-mă de mânecă, scutură-mă, zi-mi ce și unde.
Iartă-l pe celcăruianuștiucumsă-imaizicpenume, probabil era important pentru el să îi spunem pe nume diferite, în funcție de avatar. 🙂
De ce, mai contează? Fiecare cu piticii lui.
Eu mă aprind și mă sting la fel de repede, nu port pică, dar nici nu mă pot abține să nu zic ce-mi trece prin cap.
Eu îți cer scuze, dacă te-am dezamăgit în vreun fel, iar dacă da, să știi că n-a fost cu intenție.
Propunerea cum că nași rămâne în picioare: cu condiția să ne dai voie să luăm norocosul deoparte și să-i îndesăm (cu forța, dacă e necesar) pe gât câteva sute de tărie, să ne știm de-o treabă, așa, pentru curaj.
Cudi, tu n-ai greșit cu nimic!
Uneori mă aprind destul și eu, deși știu ca nu e bine. E un consum inutil de energie reală. Te rog să nu îți ceri scuze, nu am privit și nici nu voi privi încruntată vreodată ce scrii tu sau keth.
Pur si simplu mi-a fost jenă/rușine de toate comentariile razboinice de sub postarea ta pașnica. Atâta tot.
Avea dreptate Renata cu realul și cu virtualul.
Si să știi, dacă m-oi mai mărita vreodată deși nu cred, esti nașa pe care mi-aș dori să o am :). Viața asta (reala!) e tare complicată:).
Cudi, te rog să mă ierți că ai fost ștearsă pe blogul castanului din cauza derapajului meu verbal. O făcusem proastă pe Nergana, nu e cel mai potrivit cuvânt, dar, cum rar mi se întâmplă, m-am enervat atunci maxim. Făcuse niște aprecieri , nu știu cum să le zic, castanu-i meșter la cuvinte, nasoale, așa le-am perceput eu. A, și gratuite! Uit și eu repede și nu cred în scormonitul grămezii de rahat.
:)) Îmi aduc aminte de Lelia Munteanu care ne apostrofa părintește: “vă rugasem să vă aveți ca frații”.
nu prea pricep, klaus, cum vine treaba
tu schimbai cu Nergănica fraze, Cudi a schimbat cu Nergănica fraze, dar Castanman a sters-o pe Cudi din cauza ta.
Logica mea inginerească nu pricepe, doi cu doi fac patru, nu trei.
A șters-o odată cu mine. Habar n-am dacă din greșeală, indirect, eu am fost cauza.
oricum, subscriu la ce a scris Renata
Castanman nu e un om rău, nu cred că a vrut să jignească pe Cudi, doar s-a exprimat mai apăsat asupra paragrafului cu pricina. Sunt convinsă ca e o neînțelegere de ambele părți în a citi din alt unghi, nu cel gândit de emitent.
Si mai scrie tare frumos Castanul, e păcat să pierdem ocazia în a-l citi, chiar dacă are o slăbiciune pentru Nergănica (fie vorba între noi, nu esti singurul care a văzut-o astfel, a văzut si Cudi , si eu cu altă ocazie), asa că îl luăm cu tot cu slăbiciunea asta :).
Si chiar îi sunt recunoscătoare lui Cman pentru asta, dacă nu mă enerva aia, nu veneam la Cudi pe blog.
Si pe blogul tău as fi venit, dacă l-ai fi avut 🙂
Klaus, pentru ce naiba să te iert eu? Nu mi-ai greșit cu nimic.
Castane, daca o vezi pe Renata frumoasa, inseamna ca esti suficient de beat.
Bună sublinierea, ANONIMULE! Chiar voiam să-i corectez Castanului percepția despre mine. Toată viața am trăit cu oftica_că nu m-a făcut și pe mine, mama, frumoasă. Abia acu, la bătrânețe, mi-a trecut of-ul acesta și, hop, vine Castanul să-mi zgândăre iar buba.
p.s.: „anonim” e numele dumitale de botez sau de familie?
Nu despre Grişka am vorbit noi, că Grişka este o entitate separată, cu stil separat, cu opinii diferite și cu problematică specifică.
Cererea de a-l numi pe Lotus Aldus este ca și cum vecinu’ fierar-betonist Vasile ar veni și mi-ar spune că el, de azi, este femeie și se numește Jasmine. Ei bine, atâta timp cât va înjura, va scuipa și se va scărpina la coaie, eu tot Vasile o să-l strig.
Micile jocuri de-a identitatea presupun un efort al celui ce se vrea diferit de a fi diferit. Trebuie să depui efort să definești un alt personaj, nu să vii cu “eu nu mai sunt Lotus, sunt Aldus și, dacă nu îmi spui Aldus, ești nesimțit și prost”. Nu, măi nene, muncești să construiești un personaj, dacă vrei să fie luat în serios.
Cererea de a-l numi pe ALDUS Aldus, nu pe Lotus. Lotus este conectat la datele lui reale, care se pot afla. Asta printre altele. Nu încearcă Lotus să se redefinească. Numește-l cum vrei în privat. În public numește-l așa cum se semnează, că public înseamnă și pentru cei care nu-i cunosc pe cei doi. Altfel, atât timp cât gândești ca George Mihai Iacob, scrii ca George Mihai Iacob și te comporți ca George Mihai Iacob, ești tot un măgar, degeaba îți spui aici Ketherius!
Să fii sănătos.
dacă spuneai, omeneste, clar si calm, de la început motivul pentru care te disociezi de Lotus (protejarea datelor tale reale), cred că oricine de aici te-ar fi numit Aldus, dar ai venit ca nebunul si-ai început să insulți din senin taman după ce, în nenumarate locuri, inclusiv pe blogurile tale, ai făcut publică asocierea dintre Aldus si Lotus.
Esti infantil, nu asa se procedează dacă vrei discreție, nu te expui, sau stergi orice urmă dintre cele două conturi. Orice urmă. Câtă vreme aceste urme există, nu poi face nesimțit, tâmpit sau măgar pe acela ce le vede.
Oricum, bea un pahar cu apă rece si calmează-te, de azi înainte nu-ți mai spun nicicum, taci si nu mă mai jigni si tac. N-am nevoie de scuzele tale publice, pentru că nu esti capabil să fii domn, dar te las în plata Domnului. Ai grijă de tine, dacă nu vrei asocieri, fii tu primul care nu le face.
Aldus.
Dar de ce aș fi dator să-ți spun motivul pentru care doresc să fiu numit Aldus? Ce, e cu aprobare de la tine? Ce treabă ai tu care e motivul? Nu doresc să-l fac public și nici să ți-l spun. Cât timp scriu cu Aldus, nu e de bun simț că vreau să mi se răspundă cu Aldus? De ce trebuie să știi motivele, mă rog frumos? Eu te-am întrebat care sunt motivele pentru care ți-ai pus nick delfinaș sau ana sau ce nick ai tu? Dacă chiar ești curioasă de pseudonimul unui om, ai privat să-l întrebi.
Oameni nesimțiți ce sunteți.
Băi, dacă unul nu gândește ca tine, e nesimțit?
Nu te-ai gândit nici un moment că poți fi suspectat că ești duplicitar sau dus cu capul (în fond netul e plin de din ăștia) ?
reține faptul că nu am venit pe blogul tău să te numesc Lotus, tu fiind Aldus.
tu ai venit.
bați azi la ușa unui om cu o mască, mâine si poimâine vii si bați cu altă mască, iar apoi îl înjuri că ți-a spus așa cum ai fost cunoscut prima dată, după ce deja îți spusese de vreo două ori pe primul nume fără să reacționezi.
halal logică.
ești nebun. Clar. Cu dovezi.
Nesimțirea nu se pune dacă îți dai seama că sub prezervativul Aldus stă un Lotus, nu?
Faptul că aș fi Lotus (acum la pachet cu dorința de a-mi proteja datele reale) este speculația ta. Încă o dată, pentru a mia oară:
TE ROG ÎNCETEAZĂ!
Băi, sunteți fenomenali.
hihi, în sfârșit te-ai prins că am făcut o …speculație:)
spusă unui minte-scurtă, ”speculația” asta e un deliciu.
mă amuză.
Aldus, am înțeles explicația ta. E un risc asumat, datul în virtual. E normal ca unii oameni să dorească anonimatul. Deși doar o schimbare de nick pentru cineva care dorește să afle cu orice preț datele tale personale, nu-i suficientă. Nu știu dacă Keth a făcut public numele său întreg. Atunci ar fi ok. Dacă n-a făcut acest lucru, rămâi un om inteligent dar mizerabil, dezvăluindu-l . Nu ești singur, au mai făcut acest lucru și alții. Eu le bifez la minusuri, fără să uit că persoana respectivă are o grămadă de calități. Dacă tot am terfelit postarea lui Cudi…..
Două chestii.
1. De unde știi că pe Kerherius îl cheamă așa cum l-am numit eu și deci că nu i-am tras un nume fictiv, doar ca să-l facă să înțeleagă punctul meu de vedere?
2. De ce crezi că devoalarea numelui din buletin ar fi mai gravă decât devoalarea unui alt nick? Poate pentru altcineva, devoalarea unui alt nick ar fi la fel de gravă sau și mai gravă decât a CNP-ului.
Nu știu cine e Kerherius, nu văd ce legătură are cu cazul de față.
În rest, nu e sigur c-ai înțeles, pentru că mi-e dificil să discut public despre un subiect unde aș prefera să nu discut public. Tot ce vreau să spun este că doresc să fiu numic prin nick-ul cu care mă semnez, lucru care de altfel ar trebui să se subînțeleagă. Restul sunt speculații.
Aldus, nu mă provoca! Am senzația că-ți bați joc de mine. Îți ajunge că știu?
Îți respect noul nick, am înțeles mesajul.
Deși, la câtă tevatură a produs discuția asta, recomand să-l schimbi din nou. Eu promit să nu scot un pâs, deși, probabil, vei fi de recunoscut ( pentru “noi”).
Și eu am senzația că tu nu ești definitoriu pentru toți cititorii care intră și vor intra pe pagina asta, așa că ceea ce știi tu nu este relevant pentru o discuție cu caracter public. Iar comentariul meu este cu caracter public.
Dar acum, dacă ai ținut să precizezi că știi… ai anulat alternativa introdusă de comentariul meu, nu? Chiar și pentru cei care nu știau.
N-am anulat nimic, doar imposibilitatea ta de a mânca căcat.
Ştim că voi n-aţi vorbit despre mine. 🙂
Vero a vorbit despre mine, m-a folosit drept exemplu de alter ego virtual.
Nu sunt cel mai potrivit exemplu, e adevărat. Pe alea mai mai potrivite le-a ascuns sub “exemplele pot continua”.
@ Castanman
Din punctul meu de vedere, îi datorezi scuze lui Iosif. Doar pentru că nu poate articula argumentele altora de pe aici, nu înseamnă că poți îndruga verzi și uscate despre el, să-l faci libidinos, ba mai mult, să lași de înțeles că s-a dat la tine și să permiți altora să-l facă pervers, în lumina afirmațiilor tale.
În ce privește bârfa din mailuri, bârfă pe care o negi, te întreb: ce altceva decât bârfă este să-mi spui că mă respecți enorm și, vai, încerci să mă ferești de pericolul unei manipulări, X nu a venit pe blogul ăsta din întâmplare, nu, nu, ar avea interese ascunse, X te-ar ucide, conflicte vechi, nume, dacă nu pricep, aveai să îmi explici mai multe. Ți-am răspuns că nu înțeleg, nu țin să aflu mai multe și că eu pot să reacționez doar la ceea ce mi se adresează mie.
Simt și eu nevoia unei precizări: am folosit greșit cuvântul patetic, având în minte sensul din limba engleză, nu cel din dicționarul român.
P.S. Nergana chiar e proastă.
P.P.S. Chiar dacă nu te mai considerăm inteligentul lumii (ești cel puțin interesant și un prozator liric bun), putem comunica în continuare.
S-a dus dracului articolul meu.
Pai unde ai fi vrut sa mearga ? 🙂 Doar el (dracului) este stapânul ce are controlul asupra satelitilor plasati pe orbita prin care dirijaza, si manipuleaza masele îmbatae de orgolii, egoism, individualism narcisic si ipocrizia perceptiilor celor cinci simturi primare, lipsite de valorile sensibilitatii spirituale ale iubirii autentice, neconditionate, sacrificatoare
Cudi,
X nu ucide pe nimeni, X are o admirație deosebită pentru tine, X nu are absolut niciun interes aici si, da , X nu a venit din întâmplare aici ci pentru că s-a simțit solidară cu tine si cu klaus, si pentru că si pe X a jignit-o nergănica cea proastă din senin, doar pentru că X a îndrăznit să publice un text cu ciorbă de perișoare cu dedicație pentru castanman (X nefiind nici singura care a făcut dedicații, de altfel).
https://zurliublog.wordpress.com/2017/05/14/reintoarcerea-in-minunata-lume-noua/
X nu ti-a scris nici aici, niciodată pe vreun mail, ceva legat de oricine, absolut nimic.
X a scris aici tot ce a scris, public.
Si da, Nergana e proastă si nu întâmplător sunt postarile delfinasului cu Mimisor.
Si da, Castanman scrie tare frumos si poate motiva și inspira si pe alții să scrie. Inclusiv pe X. Sau pe delfinas.
Sper ca s-a lamurit toată lumea.
Mă simt tare ok la tine pe blog, Cudi, cu toată cearta aia hidoasă cu Aldus. Si tot mi te-aș dori ca nașă.
Asta ca să fie clar ca ma delimitez de orice bârfă spusă ție pe la dos.
Delfinaș, mie mi-ai plăcut de la primul tău comentariu.
Nu prea am avut timp de blog, pitica e răcită, are o gripă mai nasoală, a și vomitat noaptea, de aici și intervențiile mele mai rare.
Ești mișto și ai fost așa de la început, restul e bla-bla.
e reciproc.
fugi la cea mică, (lasă nebunii de noi de pe-aici), multă sănătate fetei!
Nu s-a dus dracului. E acolo sus, pe blog. E „acoperișul” frământărilor psiho-sociale de mai jos. 🙂
Exact! 🙂
“Happy Hunger Games! And may the odds be ever in your favor!”
Să vedeţi voi “Hunger Games” la mine acasă!
Mititicania hoaţă (fură mâncarea pe care mi-o las pe mai târziu, castronelul meu personal!) s-a prins că-n frigider e haleală. Chiţăie (că nici să miaune nu ştie!) şi-ncearcă să-l deschidă cu lăbuţele ei pricăjite!
Grișka, îmi dai voie să te iau un minut în brațe la mângâiat, poate mă calmez și eu? Și ai grijă cu hoața aia, poate are vreun mockingjay aducător de noroc și îi iese faza cu frigiderul. Îți dai seama ce se alege de ficățelul tău?!
Sigur că-ţi dau voie, Cudi, cum să nu? Să vezi ce mătăsos sunt! 🙂
Dacă-i iese hoaţei faza cu frigiderul, mâncăm împreună toată provizia de ficăţel! 😀
Grișka, „dobitocul de pisic”, alias Mili, s-a spurcat la pliculețe de somon și biban și nu mai vrea bobițe. De două seri îl hrănesc manual, bob cu bob, mă prostesc pe lângă el, mă prefac că-i mănânc eu boabele… Dacă mă vezi, zici că-s o mamă de-aia nebună.
Ai idee cum să-i aducem pofta de mâncare înapoi? 🙂
Renata, nu prea ştiu ce să zic, cred că metoda diferă de la “dobitoc” la “dobitoc”. 🙂
Încearcă să nu-i mai dai pliculeţe de-alea, lasă-l o juma de zi numai cu boabele. Eu fac mofturi când mi se pune mâncarea sub nas, dar când mă răzbeşte foamea mă duc şi halesc tot ce-am refuzat înainte, chiar dacă-i din pliculeţ şi s-a uscat aşteptându-mă. Cred că, totuşi, mie-mi place mai mult mâncarea uscată. Dar a fost o vreme când, după vreo 8 ani de boabe Whiskas, am început să nu le mai mănânc. Şi bipezii mi-au luat de alt soi (adică de 2 soiuri, mai scumpe, cu speranţa că-s şi mai bune), şi mi-au plăcut.
În schimb, Chiţurina noastră ţăcănită nu prea se dă la boabe. Stau castronelele pline şi ea miaună, chiţăie adică, lângă frigider. I-au luat bipezii bobiţe mărunţele, pentru juniori, şi le mănânc mai mult eu. Ea a mâncat aseară ciuperci (ghebe)!
renule, ești cea mai simpatică zgripțuroaică când vine vorba de animale.
Nu prea-mi vine a crede că ești capabilă să pui în aplicare sfatul meu, da’ tot ți-l dau.
Deci, pui mâncarea care cică nu-i convine motanului, în vasul în care îl hrănești. O lași cinsprezece minute la dispoziția lui apoi o iei. Nu-l hrănești decât la următoarea masă. Fără mici gustări ocazionale!! Sper că motanul tău nu beneficiază de mai mult de două gustări pe zi. Dacă mănâncă de trei ori pe zi sau mai mult, ajutorul e necesar pentru tine.
Oops!
Ajutaţi-o pe Vero!!! 😀 Că eu beneficiez, de vreo 11 ani jumate încoace, de n-şpe gustări pe zi. Am în fiecare cameră câte-un castronel din care nu-mi lipsesc boabele -- noi le zicem “cronţonele”.
Grișka, trei zile cu mine și îți ies figurile din cap. 🙂
Miao, ce noroc am că eşti departe, klaus! 😀
klaus, mulțumesc de sfat. O veterinăriță a fost chiar mai dură, mi-a recomandat să-l las TREI zile cu același castronaș de cronțonele, cum le zice Vero, fără să i le schimb sau să-i ofer altceva.
Nu, nu are gustări pe zi. Are permanent două castronașe cu bobițe. Când vin acasă îl recompensez cu juma de pliculeț de hrană umedă. Aia ar fi o gustare. Hrana uscată zace permanent la nasul lui. Am tăiat pliculețele, deși îmi vine să plâng. 🙂 Cică azi-noapte ar fi miorlăit două ceasuri pe lângă sertarul cu pliculețe. Nu l-am auzit. Oricum, nu mai avem pliculețe în casă.
Acum un ceas a halit, în sfârșit, din proprie inițiativă cronțănele. Obidit și umilit, firește. Chiar și la cronțănele primește super-premium, așa că sunt, cică, gustoase.
E tare greu cu copil mic la bătrânețe!
Păi, câinele era un sfânt! Mânca orice, se bucura sincer că mă vede, nu se strâmba ca Mili când îl mângâiam, nu-mi punea pumnul în gură (la propriu!), ca să-i dau pace…
Dacă ne-ai vedea pe amândoi bipezii din casă cum ne umilim în fața lui ca să ne bage în seamă, ne-ai interna la balamuc!!!
Scuze, dar nu pot sa nu ofer “indicatii pretioase” cand e vorba de pisici -- deci, Renata, cu a mea fac asa, ii pun bobite -- nu f multe, o lingura sa zicem -- si peste ele un pic din plic -- o lingurita sa zicem. Nu le amstec, doar aplic continut pliculet peste bobite. Daca e pliculet cu sos sau jeleu d ala, o sa se prelinga asa, aleatoriu, printre bobite, iar pisica e oarecum pacalita sa manance si bobitele. Operatiunea se petrece pe masa, castronelul ii apare apoi in fata, jos, pregatit in felul asta! Incearca, poate merge si la mofturosul tau! Succes! aa , vezi ca la lidl sunt niste bete lungi cu peste, ambalaj albastru cred, poti sa-i dai 2 pe zi, ii face si pofta de macare si a mea le adora! Le rupi in bucatele si ii dai cate-o bucatica -- i-o poti arunca, se si joaca uneori cu ele!
Multumesc de gazduire! Oricum va citesc de mai demult!Sunteti tare draguti!
Welcome, Maria!
Maria, eu încerc, conform sfaturilor veterinărești, să-l învăț cu hrană uscată și-atât, că aia umedă nu știu ce paștele mă-sii are, le cade părul, cică, dacă e în exces. Dracu m-a pus să-i dau un plic pe zi, de umedă!
I-am cumpărat un șoarece cu „arici” pe burtă, ca un portofel, care se umple cu pulbere de iarba pisicii, uscată. E circ: îl pupă, îl înhață, îl smotocește, îl pândește, doarme cu el între labe, și-l ascunde, el știe unde și-l ia la rost a doua zi… Pare destul de vioi și nemâncat. 🙂
Mulțumesc pentru sfaturi. Mă bucur că ai venit la Cudi, în cuibul de cuci.
Renata, eu am avut pisici cam toata viata mea, cu mici pauze. Le-am hranit si doftoricit cu de toate, n-am avut probleme, cu asta de acum, insa, am avut fix probleme d-astea, dar cred ca are ceva la mansarda…! are 2 ani, e un fel de corcitura cu persana, ceva, nu stiu, eu am luat-o fiidca era aruncata si uda de propriul ei pipi, extrem de speriata -- si foarte urata! Dupa vete, avea 3 luni jumate cand am luat-o, i-am facut vaccinurile, deparazitarile, bla bla. Am hranit-o de la inceput numai cu royal canin, crantanele de persana kitty si pliculetela fel, dar la inceput a facut exact ca al tau, cand a dat de pliculete, n-a mai vrut crantanele. Asa ca am facut cum ti-am spus, preponderent este crantaneaua, practic o pacalesc cu nitel pliculet, dar n-are incotro, fiindca de la sosul din plic prind miros si aroma si crantanelele asa ca se tot duce si pana la urma rade tot. Ii dau 3 feluri de crantanele -- nu amestecate, pe rand, o saptamana sau cam asa ceva un fel, apoi altul -- si anume : pt persana, pt par si piele si pt eliminarea mai usoara a ghemurilor de par , fiindca si a mea e paroasa. pliculetele la fel, sunt si pt piele si par, deci o ajuta hrana asta, in afara de perioadele de tip calamitate cand naparleste, are o blana deasa, stralucitoare, super -- daca n-ar fi ca o carpisoara comunista de spalat podele la culoare! Nu te uita chiar la tot ce zice vete, nu e chiar asa… Si vorbeste cu el serios, tine-l in fata ta, uita-te in ochii lui (o sa se uite si el intr-ai tai cam speriat, nu te lasa intimidata) si spune-i ca unui om, bai pisicule, mananci ce-ti dau, ai inteles? Cu ton bland dar ferm. Tot ce vrei de la el, vorbeste-i asa, n-am inteles niciodata cum de functioneaza chestia asta dar functioneaza. Daca sunteti prea permisivi cu el o sa fie dezorientat si nesatisfacut, are si el nevoie de reguli! Daca o sa vrei prea mult sa te iubeasca, nu stiu cum fac astea dar simt si procedeaza fix invers decat vrei tu! A mea nici nu voia sa ma vada, era de-o scarbosenie scandaloasa, am lasat-o-n pace, m-am prefacut ca ici nu-mi pasa de ea, nici nu ma uitam la ea, acum sta dupa mine ca scaiul… E fain tare cu pisicile, dar nu va lasati transformati in sclavii lui ca el nu vrea de fapt asta!
SCUZEEEEE, CUDI!
E ok, Maria, nu-ți cere scuze, avem și noi pisic, mai învățăm una alta. Tocmai azi i-a luat Mihai mâncare lui Simon -- Orijen Tundra -- https://www.orijen.ca/foods/cat-food/dry-cat-food/tundra/
Simon e invers, nu vrea nimic altceva decât boabe. L-am ispitit cu Fancy Feast cu ficat de rață, Whiskas, carne crudă, pește crud, lapte, ou, mâncare gătită -- degeaba! Boabele lui și nimic altceva.
Pe de altă parte, pofta de mâncare e direct proporțională cu foamea -- chiar și Simon a luat câteva îmbucături de conservă când n-a avut alternativă.
renule, te bat! Îmi e ciudă uneori, deși cred că înțeleg imaginea de ansamblu.
Spunea Delfinașu la un moment dat “inginerește”. Cred că e o expresie cu potențial, adică nu ține doar de ingineri. Ține de oameni cu gândire tehnică. O problemă ar fi dacă ți-e greu să încadrezi etologia animală la tehnic :).
“Oboseala de furaj” așa-i spune, e un lucru normal. Se referă la administrarea, pentru o lungă perioadă, aceluiași tip de hrană. Poți face o mică analogie. Cum ar fi dacă ai consuma mereu cel mai preferat meniu al tău, zilnic, timp de câteva luni?
Restricția face minuni! 🙂
klaus, io nu-i dau același tip de hrană, schimb mereu sortimentul, odată e orijen, odată nuevo, odată royal canin beauty, odată royal canin pentru pisici mofturoase, odată schesir cu ton sau cu miel și biban sălbatic. E, de la astea două din urmă ni se trage necazul, probabil că sunt cele mai bune la gust. Ce probabil, că mie-mi plouă-n gură la aia cu ton! Problema lui e că are papi la dispoziție non-stop. Mă gândesc cu nostalgie la primele luni, când ateriza și patina în farfuria cu ouă ochiuri, disperat să vadă ce mâncăm noi.
I-auzi, Orijen îi dăm și noi, Orijen și Acana.
Băi, ce de discuții pe aici!
@Cudi
Dar ar putea fi adevărată (scuza Castanului). Poate dacă discuția rămânea strict la ce se vede în captura prezentată de tine, neajungând în faza la care înțeleg că a dus-o klaus, n-ar fi șters-o. Și poate că, dacă tot a șters-o, a șters-o de la rădăcină, de unde a început să degenereze. Adică, de la replica ta.
Din punctul meu de vedere, este chiar foarte plauzibil. Și din ce se vede în captura ta, ștergerea te-a avantajat pe tine.
Pentru că, Dumnezeule: ți-am citit ambele schimburi de replici cu Nergana (cel de la articolul de unde ai făcut captură și discuția dispre dive) și „jokes on you”, cum se spune.
Urmărește să citești lucrurile mai puțin analitic și, atunci când întâlnești o tipologie cu un limbaj evident diferit, să reflectezi la mesajul pe care vrea ea să-l transmită prin acele cuvinte care ție-ți dau cu virgulă. Altfel, o să te cerți cu ea pe probleme care nu sunt de fond, ci de pură semantică. Și eroarea va fi a ta, că fiecare își poate alege ce limbaj dorește, nimeni nu-i obligat să subscrie la limba ta (de lemn, în cazul de față).
Ce contează că sufletul există sau că el are sau nu o greutate de 21 de grame, într-o discuție care-i despre altceva? Ce contează că DOL-ul nu măsoară tandrețea? Este cât se poate de clar că, în schimbul de replici de mai jos:
expresia „21 de grame” este o metaforă a sufletului, iar Nergana reflectează la cuvintele care pot răni dincolo de sângerarea vizibilă a trupului. Ce contează că cele 21 de grame sunt sau nu bazate pe o realitate? Ele constituie o referință, chiar o referință cultă, așa că pot fi folosite în sens figurat. Sens în care Nergana le-a și folosit. În acest comentariu, ele sunt o denumire (figurată) a sufletului. Cum ziceam, faptul că Castan ți-a șters replicile de acolo te avantajează.
După cum este la fel de clar că în comentariul cu divele:
Nergana se referă la divele spre care zboară fantezia majorității bărbaților, și nu vrea nicidecum să definească fantezia ca fiind exclusiv apanajul acestui tip de interacțiuni. Este clară conotația și sensul acestui pasaj, prin care autoarea chiar se expune și se auto-definește: eu nu sunt genul acela de femeie! Atâta tot.
Și tu, Dumnezeule, ce ai comentat după aceea! Că de ce fantezia este redusă la asta (cine a redus-o?), că de ce geniul pustiu n-ar avea fantezie (cine a negat? dar nu despre el era vorba), că dorințele unui cerșetor (what the hack?!?). Lucruri care n-aveau nimic, dar absolut nimic cu comentariul Nerganei.
@all
Am scris un articol, pe Simplu, prin care am spus că îi cedez blogul și domeniul lui Aldus. Din el se poate înțelege că Aldus sunt eu sau că nu. Dar mie spuneți-mi Lotus și lui spuneți-i Aldus, ca să nu existe confuzie. Altfel, unii apropiați ar putea bănui că sunt două nick-uri ale aceleiași persoane. Nu confirm și nici nu neg.
Și tu începi?
https://www.youtube.com/watch?v=12q3bsGWch4
Are și sclipici, ca gablonțurile din piață. 🙂
Se ceartă doi cercei ai aceleași perechi. 😀
A pus Delfinașul ceva similar mai sus și mi-a umplut dimineața de sclipici și râsete.
:)))
Nume de cod: “Smeagol”.
Cudi!
Râd cu lacrimi!!!!
Văd că a pus și Mihai mai sus un gif, se distrează la lucru.
Păi după al tău, l-am văzut pe al lui Keth si nu mai pot de râs de atunci
am remarcat si floricelele din litere!
Doamne-doamne-doamne!… Ce pocitanie!
Nu, nu cred că așa arată Lotus sau Aldus, fiindcă, dacă suferea(u) de Basedow în halul ăsta, ori era(u) mort(i) demult, ori la perfuzii cu cortizon.
Of, Acum Aldus sau/și Lotus va/vor dori să știe ce e cu boala asta. Să caute pe net, e o boală autoimună cam nasoală.
Nu, Renata, nu am pus poza asta făcând aluzie la cum ar arăta Lotus, care, se știe, e un bărbat frumos.
Ăsta din poză, Smeagol, e un personaj din Stăpânul Inelelor, unul cu personalități multiple, aici băteam cu gluma.
Dacă tot suntem la proces…
Să nu uit, cearta dintre Aldus și delfi m-a făcut să râd cu lacrimi. Ar merita să nu se împace niciodată. Roman epistolar iese din ei!
Revin:
Cudi, am citit captura de pe blogul Castanului. În sfârșit m-am lămurit de ce s-a repezit Stelluța-Nebuna cu colții în cururile noastre, undeva, mai jos. Comentariul ei se referea la pizduielile Nerganei (să mă ierte Castanul, dar când cineva nu vrea să intre în dialog cu altcineva, îl ignoră, nu-i spune pe tonul și în stilul în care a insistat fătuca asta, Nergana, că nu are de gând să intre în dialog și prieteșug cu Cudi și grupul). OK, poate sunt nițel subiectivă, nu-mi plac tipele care se dau mimoze profunde, liricoase și prețioase. Așa, cam ca Nergana. Nu trebuia nici tu, Cudi, să insiști. Ai văzut-o că e țâfnoasă și pricinoasă, o lăsai în durerile ei. Orice bou realiza că textul citat de tine nu e o explicație în engleză, că nu mai știi cum îi zice la greblă, pe românește, ci o preluare dintr-o sursă.
Ce nu pricep, totuși, de ce era așa de important să-i respecți dorința Nerganei, să n-o mai deranjezi cu interpelări? Cine e Nergana, de ți se atrage atenția, în repetate rânduri, că ai plictisit-o cu intervențiile tale?
Castanul a șters tot ce ducea la comentariul lui klaus (pe care nu-l găsesc în captură). Mi se pare logic. Nu mi se pare logic să-i ierte Stelluței-Nebune atâtea măgării la adresa mea, chit că, iresponsabilă fiind ea, n-ai ce să-i ceri și, deodată, nu suportă ca cineva, klaus, s-o jignească pe Nergana, la el pe blog, că e femeie.
Dar io ce dracu sunt?! Și mai sunt și bătrână, spre deosebire de Nergana, așa că Stelluța trebuia ștearsă de o mie de ori, înainte de-a-l șterge pe klaus. 🙂 🙂 🙂
Nu știam că mi-a scris Castanul un mail, până n-a zis aici, că nu mă uit decât pe mailul renata.carageani@gmail.com.
O să-i iau apărarea în continuare de câte ori mi se pare oportun. Acum însă, după explicațiile ultime…
Renata, am obosit și eu, din punctul meu de vedere treaba e consumată, am fost nașpa și eu, recunosc, ne-am pizduit puțin și-acum e gata. Nu port resentimente nimănui, să mergem înainte.
Da, numai tonții nu pot trece peste un moment nașpa, niciodată.
Să mergem înainte, precum zici.
Cudi si Renata, uite de-aia mi-e drag să vă citesc.
Merg si eu (chiar dacă vine necuratul ăla si mă insultă iar, promit că voi fi o doamnă adevărată prin tăcerea-mi demnă)
🙂
Putem închide subiectul? Încep primul? 🙂
esti al patrulea :))
Nu te cred! Musai să definești “deznodământ”. 🙂
ok, Klaus -- the end:)
desi…
https://www.youtube.com/watch?v=4uEPqs2tNrI
În continuarea Delfinașului:
https://www.youtube.com/watch?v=R6IpcZDWwHw
Cudi
Asa e.
Pitica: “Mami, ești bine?”
Eu, dansând din cap și încercând să cânt pe voci multiple: “Dar hai să ne avem ca frați! Toți suntem puțin luați!”.
Delfinaș, nu-mi lăsa gâtul de fumătoare să ragă de-unul singur, cântă cu mine!
si eu o afona, tot fumătoare, who cares!?!
lets twist again!
https://www.youtube.com/watch?v=KxQZQ86jJHg
Yuhuu! Femeie, îmi rupi spatele, let’s dance!
cui pe cui se scoate:)!!!
Tata zicea că e foarte uşor să dansezi twist, îţi închipui că te ştergi cu prosopul pe spate în timp ce striveşti cu piciorul un muc de ţigară. De fapt cred că “reţeta” circula pe post de banc, dar eu de la tata am auzit-o. Şi am verificat -- fără alţi martori în afară de oglindă -, să văd dacă-mi iese (aveam vreo 12-13 ani pe-atunci).
Ok, dacă dispar subit pentru vreo câteva zile, să știi că prosopul și mucul de țigară m-au băgat în spital.
😆
Gata nu mai dansăm:)
Cudi, (de) seara linistită să aveți, un clip frumos să-l asculți impreuna cu Keth
https://www.youtube.com/watch?v=fdvMjZw21wI
Una și de la mine, cu același titlu, să te uiți și la videoclip. Good night, sister!
https://www.youtube.com/watch?v=KQu8FOjJXdI