Vreau să vă povestesc și vouă ceva, că de vreo două săptămâni de zile îl tot disper pe Mihai cu “Măi, dar ce chestie mișto cu reverendul Evans!”. E vorba despre ce am citit într-o carte: “A short history of nearly everything”, de Bill Bryson, nonficțiune, știință. Autorul relatează o vizită făcută în urmă cu 16 ani reverendului astronom Robert Evans (născut în 1937) și prezintă o sinteză a realizărilor lui din domeniul astronomiei, unde se bucură de o binemeritată reputație de vânător/descoperitor de supernove.
“There’s something satisfying, I think,” Evans said, “about the idea of light travelling for millions of years through space and just at the right moment as it reaches Earth someone looks at the right bit of sky and sees it. It just seems right that an event of that magnitude should be witnessed.”
În timpul zilei, reverendul își vede de treburile sale – preot în Biserica Unită din Australia, pasionat, printre altele, de istoria mișcărilor religioase ale secolului XIX. Noaptea, pe de altă parte, reverendul Evans e un titan al cerurilor – vânează, cu un talent greu de egalat, supernove. Ca să înțelegem cât de bun e reverendul Evans la reperat supernove, autorul ne invită la un exercițiu de imaginație.
Așadar, să ne imaginăm o masă standard pentru cină, acoperită cu o față de masa neagră. Aruncăm pe masă o mână de sare. Rezultatul – o galaxie. Bun, acum să ne imaginăm 1.500 de mese, lipite una de alta, acoperite cu pânză neagră și cu sare (galaxii) împrăștiate pe ele. Sau mese așezate în linie pe o lungime de peste 3 km. Bun. În cele din urmă, vom adăuga, pe oricare dintre mese și în orice loc vrem, la întâmplare, un singur grăunte de sare în plus. Doar unul, reprezentând supernova. Reverendul Robert Evans îl va găsi dintr-o privire.
Reverendul Evans, în replică celor ce i-au asociat talentul exceptional cu autismul, a spus că nici el nu știe de unde atâta pricepere. “I just seem to have a knack for memorizing star fields”, i-a mărturisit acesta autorului Bill Bryson, aflat în vizită în casa absolut obișnuită a reverendului. “I’m not particulary good at other things”, a explicat în continuare Evans, “I don’t remember names well”. „Or where he’s put things”, a completat, din bucătărie, soția lui, Elaine. După care l-a invitat pe oaspetele lui într-o încăpere modestă din spatele bucătăriei, să-i arate telescopul. Firește, Bill Bryson se aștepta să vadă ditamai observatorul, dotat cu aparatură de ultimă generație, condiții pe măsura unui reputat descoperitor de supernove. În fapt, autorul avea să vadă o încăpere mică, un fel de magazie aglomerată cu cărți și lucrări, unde se găsea și telescopul – unul alb, simplu, pe care reverendul îl scotea noaptea pe prispa casei. De o mărime respectabilă pentru un amator, dar nu ceva profesional, cu greu genul de obiect cu care să faci cosmologie serioasă. Și aici, autorul explică mai pe îndelete:
Cu ochiul liber, sunt vizibile în jur de 6000 de stele și doar în jur de 2000 pot fi observate dintr-un singur loc. Cu binoclu, numărul de stele pe care le poți vedea dintr-un singur loc crește până la 50.000. Cu un telescop de 5 cm, sare la 300.000. Cu un telescop de 40 cm, începi să numeri nu stele, ci galaxii. De pe prispa lui, Evans presupune că poate vedea între 50.000 și 100.000 de galaxii.
În august 2001 (respectiv când a primit vizita autorului nostru), reverendul Evans era la a 34-a supernovă descoperită. În paralel cu el, oamenii de știință foloseau, firește, aparatură profesională, modernă, sofisticată, care le permitea să “vâneze” supernove în timp ce se uitau la serialele preferate de la tv. În plus, mai nou și amatorii pot descoperi supernove cu telescoape dotate cu camere digitale.
Întrebat de autorul Bill Bryson dacă e tentat să folosească noile tehnologii, reverendul nostru din Australia, titan al cerurilor, i-a răspuns că nu, nicidecum, telescopul lui e mai mult decât bun pentru nevoile lui și uneori îi mai bate la scoruri pe ăștia nou-tehnologizați. În plus, a adăugat preotul cu tristețe, “it took all the romance out of it”.
Pe mine m-a impresionat acest reverend astronom, de aceea v-am povestit și vouă despre el.
113 Comments
Interesant acest reverend dar , mai interesanta imi pare pasiunea sa pentru astre . Fireste ca , Iosif ar spune ca , ” reverendul ar trebui sa stie ca-i un singur astru in Universul cunoscut noua iar acesta-i Iisus Hristos ” insa , eu spun doar ca , majoritate a descoperirilor stiintifice notabile incepand cu secolul al XIV si continuand pana in secolul XX , au fost facute de catre …reverenzi iar Robert Evans este doar unul dintre ei . Pana si Erich van Deniken facuse studii biblice cu mult inainte de-asi tiparii acel celebru “The chariot of Fire ” . De fapt , in Biblie exista atatea dovezi palpabile carora , de-alungul timpurilor le-a fost aplicata “eticheta ” de TAINA incat azi , multi se-ntreaba pentru ce , biserica si slujbasii ei le refuza mirenilor si , chiar credinciosilor , dreptul de-a afla “secretul” ascuns in spatele ” tainei ” . Parerea mea este ca , aceasta pasiune a reverendului Robert Evans este o atentionare pentru biserica , atentionarea ca azi nu le mai poti spune oamenilor ca a existat un singur Dumnezeu care-a facut doar un Pamant si doi luminatori plus oameni care privind in jur sa nu-si mai puna intrebari ci , au existat mai multi dumnezei care-au ” facut ” milioane de galaxii , fiecare cu propria-i ” viata ” ce se desfasoara la milimetru dupa legi fizice si matematice precise precum matematica si fizica insasi . Inclusiv oamenii sant de fapt ” fabricati ” din acelasi ” material ” ca si Universul si anume din atomi , protoni si neutroni . Fizica pura ! Foarte interesanta postarea stimata Cudi si , cred ca va isca o adevarata explozie in randul cititorilor blogului dumitale . Respect !
Marian, e foarte interesant ce spui. Și, mergând pe ideea cărții din care v-am povestit despre acest astronom, felicitări! Felicitări pentru că ai ajuns aici, în ciuda a cât de complicat a fost ca trilioanele de atomi să se asambleze pentru a te crea. Și în ciuda faptului că atomilor ce te alcătuiesc nu prea le pasă de tine, ei funcționând în ansamblul care ești tu pentru cel mult 650.000 de ore, în medie. La un moment dat, atomii noștri ne vor da shut down, se vor dezasambla încet și vor deveni altceva.
Și da, e admirabil când un om al bisericii nu doar că vede lucrurile și din perspectiva fizicii, ci și excelează în munca lui de om al științei.
Carbon, oxigen, hidrogen, nitrogen, calciu, fosfor, sulf și alte elemente -- ăștia suntem, nimic ce nu ai găsi cu ușurință, așa că să mulțumim lui Dumnezeu pentru atomi -- miracolul vieții.
La ” să mulțumim lui Dumnezeu pentru atomi – miracolul vieții.” ar trebui specificat : FIECARE SA-I MULTUMEASCA DUMNEZEULUI IN CARE CREDE CU ADEVARAT ! 😎 Acu’ pe bune , ia sa ne uitam maine , si-ai sa vezi cate comentarii va isca postarea dumitale : merg la pariu ca va depasi cele 40-50 produse in cazul altor postari !
Marian, noi, ăștia puținii care vorbeam aici câte în lună și-n stele, suntem cam obosiți.
P.S. Am râs singură citind finalul comentariului tău, Marian, unde zici că articolul va isca o explozie în rândul cititorilor. Și încă râd.
Mariane dragule, Hristos Isus a fost, este si va fi atemporal, Întelepciunea si TAINA lui Dumnezeu, din EL, prin EL si pentru EL exista TOTUL, iar toate comunicatiile si transmisiunile gândurilor prin tehnologia virtuala “TELE”, nu sunt altceva decât minciunile si falsitatea manipulatorilor gândurilor ascunse ale fiecarui emitent, controlate si manipulate de creierele artificiale prelucratoare de date, tinute în secret de SERVICIILE secrete ale marilor puteri mondiale, ce manipuleaza masele inconstiente SUBLIMINAL tinându-le într-o sclavie milenara prin frica de fenomene asazise “paranormale” inexplicabile pentru majoritatea populatiei, însa normale si logice pentru cei alesi pentru a devoala MAREA ÎNSELACIUNE a creatiei lumii…
Cudi, îmi bag…. în pastorul tău!
Am venit acasă, de la muncă, târând niște sacoșe după mine, care par provizii pentru sfârșitul lumii. Nu e așa. E ce mâncăm azi, niște beri, o apă, niște pâine. Țigări și niște pârdalnice de prăjituri. Coabitantul nu păcătuiește doar cu tutun și alcool, mai cere și desert după pui la ceaun!
Am depus cumpărăturile în frigider. Mi-am pus 1,5 cm de wizache în pahar și am deschis calculatorul, să văd ce surprize.
Camelia mă acuza că am vaginul rece.
Să moară străbunica lui Mili, am căutat termometrul electronic japonez și l-am vârât unde mă acuza Cămilușu, pe blogul Castanului, de hipotermie. Am 36 cu 8.
Mă, sunt vie!
Ceea ce vă doresc și vouă!
🙂
Renata, dă-o-n mă-sa de prețioasă, of, că iar mă enervez. Să fim vii, da. Renata, poate ne povestești o dată cum te-ai pricopsit cu Steluța&company, serios, ce naiba are cu tine ființa aia? Că nu e comentariu în care să nu te invoce și blog pe care comentezi pe unde să nu mișune în urma ta.
Am citit acum linkul delfinașului. V-ați distrat, nu glumă!
Nu știu cum mi-am făcut rost de steluță. E prietenă cu una de semna gg sau cam așa, și încerca să mă invite la demonstrațiile din Piața Victoriei. Credeam că știți voi ce-are cu mine și-mi explicați și mie. 🙂
Cămiluța e pe cont propriu împotriva mea.
Mulțumesc, Renata, pentru explicații. Credeam că e mai veche povestea.
Mi-am dat -- cam târziu! -- seama că “opera” mea era incompletă. I-am făcut adăugiri.
Renata, Arlech, Cudi si cu delfinasu’ te-au tot asteptat aseara, dar tu nu si nu 🙂
iaca ce-ai pierdut 🙂
https://arlechina.wordpress.com/2017/11/21/hai-cu-altceva-altundeva-circumstantiala-de-mod/comment-page-1/#comment-127
Delfinaș, am (n-ai? ) impresia că totul devine o bășcălie ieftină.
partea cu muschetarii, klaus?
acolo e doar joacă, nicio băscălie (fetele erau un pic răsucite iar mie atât mi-a venit pe loc să le aduc zambet)
Joacă? Generală? Mi-e frică că nu pot să-ți explic. Și nu știu dacă vreau să înțeleg de ce. Poate pentru că netul a devenit un fel de ghetou al sufletelor. 🙁
Uneori mi-e ciudă pe mine că nu pot să dispar, pur și simplu. N-am răspunsuri pentru tine, nici eu nu știu ce caut. Pentru că nu înțeleg foarte bine de ce suntem noi aici.
am inteles (cred)
m-am gândit si eu la asta azi, la ce suntem noi aici, pe wordpress -- oameni sau litere.
ca o paranteza, mie mi-e jena si de toata disputa aia cu aldus-lotus-sau cine o fi.
m-am lasat prinsă in jocul orgoliilor.
ți-e jenă, dar continui să faci un lucru pe care te-am rugat să nu-l mai faci și pe care chiar și tu ai zis că n-o să-l mai faci, la sfârșitul disputei respective. ți-era greu să spui „disputa de zilele trecute, cu aldus”? că toate lumea ar fi înțeles la ce te referi.
mda.
errată: toată* lumea de aici
evident
aldus, taci.
te rog io, mergi la culcare.
il astept pe lotus la vorba
Mă gândesc serios să îi dau block lui Aldus. Astfel, nu vor mai apărea discuții și supărări despre/pe unul sau altul, știm cui ne adresăm și basta.
bine, Aldus
fac erata
”disputa cu aldus de zilele trecute”
nu mi-am cerut iertare tie / nici nu am de gand / si jena se referea strict la mine, la cum am raspuns.
atat.
cuvantul lotus a aparut in fraza nu ca sa te asociez cu el ci pentru ca de-acolo a pornit disputa.
sper ca e clar si mi-as dori ca nici tu sa nu mai continui.
@Cudi
Eu pornesc de la premiza că ești om și deci capabilă să-i răspunzi interlocutorului pe numele cu care se semnează, nu s-o dai în automatisme, că erai învățată, mai demult, cu unu’ Lotus și nu poți ieși din această schemă. Da’ poate cer prea mult.
@delfinash
e foarte clar că
nu ești capabilă să decelezi esența unei banale rugăminți. care era să nu mai asociezi cele două nick-uri. iată că ai făcut-o din nou, chiar acum. în loc să formulezi altfel.
poate mai bine ar fi să vă las în plata prostiei, răutății și nesimțirii voastre, ieșind eu de unde nu sunt primit decât cu sulițe, acuzații și nick-uri pocite. dacă nu sunteți capete seci atunci sunteți pur și simplu rele, altă explicație n-am.
Adio, Aldus.
Aldus, iar ai intrat in fibrilații de-aiurea
tot bași moneda unei banale rugăminți uitînd ca absolut niciun moment nu mi te-ai adresat mie astfel, ci jignind.
ti-am explicat de ce am folosit cuvantul Lotus in adresarea catre tine, mă enervasesi ca prea te băgai in seama la orice.
mea culpa pentru asta.
in rest, lasa-ma in pace, nu mai jigni aiurea pe Cudi.
calmeaza-te.
când îți vei cere scuze, le voi accepta si te voi trata ca pe un adult.
până atunci, zic pas.
Delfinaș, cred că am rezolvat problema, nu vor mai fi confuzii. Nu mai sunt doi, ci doar unul. Sau niciunul, dacă cel rămas se va supăra.
erata (ca se poarta) ”tot bați moneda”
si mai cred ca sunt lucruri (chestii) care au ajuns prea departe.
ma refer la mine, strict la mine.
azi am condus vreo 11 ore. de asta noapte de fapt.
obosita.
in seara asta am facut supă de pui.
o mâncăm si eu si fiu-meu cu usturoi tăiat mici cubulețe.
vrea cineva? 🙂
p.s. eu nu scriu complex, dar asta nu inseamna ca nu mă straduiesc să simplific pentru a ajunge la o esență.
Eu vreau, Delfinaș! Poți să-mi pui mie spatele, ori gâtul, ori partea cea mai puțin cărnoasă, că-mi plac tare mult!
Cred că e o chestie ce ține de a fi părinte, să fii obișnuit să ronțăi mai mult oasele de pe un pui, lăsând copiilor ce e mai cărnos -- pulpele sau pieptul.
e doar cu pulpe, si alea fără piele
incerc o oarecare dietă :))
(sa elimin din grasimi, din dulce, s-altele de gen, desi fumez ca un turc aproape doua pachete de tigari pe zi 🙂 )
Delfinaș, e bună, e bună cu pulpe! Știi ce ar mai merge? Ceva tare în pahare.
o visinatăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă 🙂
Perfect!
Pam-pam-pa-ra-ram-pam-pam!
Băă, puteai aduce mâțele lu’ Vero!! Dacă le mai are. Puteam fugi până Cluj.
klaus, le aduceam da’ io nu stiu unde e Vero!
Delfinaș, cred că prin zona Foșcaniului sunt pisicile lui Vero.
Vero e în Focşani.
Dar cu mâţele a fost în Mănăstirea Caşin.
Şi nu prea le mai are -- uite un “raport” aici: https://griska.wordpress.com/2017/11/10/zita-e-o-proasta/#comment-6913
În afară de cele despre care e vorba acolo, pe unul dintre motănei l-am găsit mort de partea cealaltă a şoselei (fără urme de sânge, lovituri, muşcături), cea mai bătrână dintre pisici a dispărut, iar pisicii cu ochi albaştri i-am găsit casă nouă în Focşani.
Mănăstirea Caşin e lângă Oneşti.
Pai vezi, klaus, eu sunt la o distanță de vreo 600 km de Vero!
Am fost în Cluj venind dinspre sud-vest 🙂
cam asa:
Vero- Cluj -- circa 400 km
Delfinasu -- Cluj -- circa 300 km
Delfinas -- Vero -- circa 600 km
…un triunghi cu baza cam lăbărțată 🙂
Cudi, acum am aflat unde e Vero
desi stiam de pisici -- ca am citit atunci când o fost cu adoptatul lor -- dar nu reținusem locul 🙂
io am 3 🙂
căței, onorabili fără pedigree, copiii lui Beton si ai Asfaltinei 🙂
Tot așa și eu, prieteni comunitari, luați acasă. Ultima mea prietenă patrupedă a murit la puțin timp după plecarea din țară. O chema Esca, că era frumoasă ca o prezentatoare. Corcitură între șoricar și câine lup, dacă poți să-ți imaginezi. Corpul îl avea de șoricar, capul de câine lup. Nu m-a dezamăgit niciodată.
Ehe, la mine sunt 3 frați: doua fete si un băiat
voia seful firmei la care lucram atunci să-i dea la hingheri, aveau căteva săptămâni
cum aveam un loc gen grădină, cu magazie si altele de gen, i-am luat eu.
sterilizați, vaccinați, tot tacâmul, n-au fost legați niciodată, mergem zilnic la ei, ori eu ori ai mei, sunt iubăreți de numa-numa, că mi-e si ciudă uneori că sunt asa prietenosi 🙂
Pe fete le-a botezat o fosta colega de-a mea , Dina si Daisy, dar pe băiat am vrut eu musai să poarte numele ăsta -- e Ferdinand 🙂
O sa caut să îți pun o poză cu ei:)
Esca
Are moacă de ciobănesc belgian cu masca aia 🙂
O iau drept un compliment, Klaus. Lungimea picioarelor era de 10-12 cm. Corp îndesat, ziceai că a mâncat piatră. Curajoasă și rezervată în manifestarea sentimentelor, dacă te lăsa s-o atingi, te iubea. Și n-au reușit s-o atingă mai mulți oameni decât degetele de la o mână.
Ceva similar și în povestea Escăi. Veniseră hingherii după ea, până la urmă am luat-o eu acasă.
aici e Dina cea vorbăreață si Ferdinand cel copil-egoist (el e cel brunet si mai puțin blănos)
iar aici e Daisy -- rebelă de mica
Dina zici că e câinele din Neverending Story. Cât sunt de frumoși!
Sunt mândră de tine că i-ai salvat, ești un om deosebit.
Ca Dina ta, am avut și noi o Vulpița. Fetele o strigau Bupi, se vroia prescurtarea de la Vulpi.
nu sunt, Cudi, deosebit.
chiar aveam (si-l am încă) terenul acela, visam să îmi fac casă acolo, intre timp stau tot la bloc 🙂
si pentru ca era spațiu pentru ei, mi-am zis de ce nu.
Nu am avut niciodata un cățel, desi mi-am dorit din copilărie. M-am procopsit cu 3 deodată:) -- veseli, hăbăuci, pupăciosi (prea pupăciosi 🙂 )
Ferdinand e mai egoist, el mereu a mârâit fetele si ele îi stiu de frică. Dar ne ascultă toți 3. Nu am avut noțiuni de dresaj sau altele de gen, i-am lăsat destul de liberi, am avut grija de vaccin si deparazitări, plus mâncarea si apa.
A, le-am pus mâna în mâncare de mici, asa că nu ne mârâie niciunul când mănâncă.
🙂
Deja ai menționat mai multe chestii de dresaj decât am pus eu în aplicare. Nu știam de faza cu băgatul mâinii în mâncare și acum, dacă stau bine și mă gândesc, e o chestie tare deșteaptă.
Păi asta n-o stiam din cărți ci din povestile altora. Mi s-a părut logică si am aplicat-o.
Chestia e că nici ei nu sunt vreun soi agresiv, zic eu.
Mama lor, Asfaltina (îsi făcea veacul pe la o Statie de produs asfalt), era blănoasă si micuță.
Tatăl lor, Beton, (evident, ”locuia” lăngă Statia de beton a aceleiasi firme), era o corcitură mai înaltă. Tot el cred ca a dat si genele de brunet ale lui Ferdinand, desi nu e chiar ca el.
Delfinaș, poate părea ciudat, dar pe cât de mult țin eu la câinii mei, pe atât de frică îmi e de câinii fioroși ai altora. Mi s-a întâmplat să ocolesc kilometri întregi, doar de frica unor haite.
Idem, Cudi, dar n-o recunosc în fața lor 🙂
adică încerc din răsputeri să nu-i las să mă simtă ca mi-e frică rău de tot.
ca-ntre oameni, nu?:)
”Thought is Real. Physical is the Illusion”
poate asta fi un răspuns?
https://www.youtube.com/watch?v=o86DCFuUGqE
Dacă ăsta e răspunsul… sper să avem timp să reparăm toate alea.
nu stiu daca e, Cudi
doar ca uneori am simtit (ma refer la mine) ca m-am azvarlit prea mult (sau mai mult) in ganduri decat in real.
desi …care e realul?
cand scriu furioasa o replica, inseamna ca o scriu de dragul de a scrie? unde mi-e frâna? sau scrisul sub un relativ si oarecare anonimat dezleagă?
habar nu am.
echilibrul intre fantasmă si realitate, intre noi-ul afisat si noi-ul de pe dinăuntru
stii, fostul bea.
din cauza lui, nu pot sa beau pentru ca sunt obsedata sa nu-mi pierd controlul asupra mea.
de ce in scris, aici, e altfel? sunt mai puțin eu?
Am ieșit la o țigară gândindu-mă ce să-ți răspund. Nu vreau să ți-o torn pe aia cu “aici încerci să fii mai bine decât acolo, unde totul e palpabil -- aparent, reușești”. Pentru că nu sunt în măsură. Am realizat că mai mult mă bucură o discuție cu tine, cu Arlech, cu Renata, mai degrabă orbitez în jurul ideilor ce le schimbăm, decât în jurul prietenilor noștri palpabili. Discutând cu voi, simt că sunt ceva mai mult decât în viața reală, ceea ce e… bitter-sweet. Cred că nici într-o parte, nici într-alta nu putem fi, în întregime, noi.
la mine e asemănător, Cudi
evident ca am un real (relativ) normal, un echilibru (relativ), dar imi lipseste exact ce găsesc aici.
ideile curățate de formă, ca o ceapa decojită până la miez.
si, habar nu am cum o să sune, dar o scriu, lungimea ta de undă se simte până aici, la mine, în bucătăria în care stau acum, scriind litere micuțe si negre de pe un laptop sony:), la vreo țspe mii de km distanță …scurtați cu un clic.
Chiar, dacă de mâine pică wordpress-ul, sau netul, ce ne facem? 🙂
Ma gândeam conducând azi la o chestie similară, dacă pica sateliții… Să nu uitâm că putem ajunge din punctul A în punctul B si fără GPS, fără waze si telefoane mobile.
Acum vreo zece ani aveam o hartă cu drumurile din Ro. Mă ghidam după ea si după logică.
Azi cu gps-ul…
p.s. mă iartă dacă scriu prea mult si neacademic.
Să nu te mai scuzi niciodată pentru lungime și aspectul (ne)academic. Dacă te ții de promisiune, o să fac și eu la fel. 🙂
Am suspinat adânc, mi-am încleștat mâinile de groază, imaginându-mi un cataclism, ceva care să anuleze click-ul ăla care scurtează mii de km. Delfinaș, tot de la masa din bucătărie scriu și eu -- putem să ne imaginăm că stăm față în față, la aceeași masă. Dacă îți ridici privirea peste laptop, poate mă vezi. Puțin mai la dreapta, așa, îți face cu ochiul Aramis. Măi, eu țin la voi.
lipsesc niste virgule:)
înainte de ”conducând azi” si după 🙂
🙂 e a doua noapte aproape-albă
stiu că ții.
si mai înțeleg si greul vostru, acolo, legat de esențe, idei, oameni
nu întâmplător am scris la alt text de-al tău, că vă suntem musafiri in sufragerie:)
La Cluj am fost. Pe dealul Feleacului totul era aproape-alb si-aproape zero grade.
N-am stat mult, dor o nenorocită de hârtie si înapoi.
Aici erau 12 grade. Si soare-încă-toamnă.
Mă supără minciuna si mă sperie deviațiile. Nu cred în cuvinte mari si apreciez bărbatul care e bărbat.
Hai, mai pune-mi puțină visinată:), în acelasi pahar. Mai am puțin de visat, de trăit.
Mulțumesc, Cudi
Eu îți mulțumesc, eu sunt cea datoare, pentru că mă aduci în halul ăsta sensibilos și tandru, pentru că radiezi căldură și lumină. Și nu spune că mai ai puțin, că mă faci să plâng. “E frumos, e prea frumos la tine-n suflet…”
No, uite în ce hal sentimentalo-declarativ mă aduci! Delfinaș, noapte bună!
Aia cu bărbatul care e bărbat e de cutia Pandorei :).
I know, klaus 🙂
Klaus, nu știu cât de important este de ce suntem aici, contează că suntem. Probabil ne-asemănăm. Poate atomii noștri se cunosc de undeva și ne adună 🙂
Important e că ne simțim aici într-un fel care ne face să revenim. Restul sunt detalii.
Apropo, eu am luat în serios vorba aia cu pălinca și am rezervat zi de pălincă cu Klaus la următoarea venire în România.
Am vorbit cât se poate de serios.
Delfinaș, tu chiar nu ai de ce să te simți vizată, pentru că tu nu ai participat la discuțiile de la Castan. În privința celorlalți, inclusiv a mea, da, am fost parte conștientă dintr-o bășcălie ieftină. Mie-mi sunt dragi Renata și Arlech și le port un respect deosebit, am intervenit pentru că m-am enervat văzând cum domnișoara-frază-lungă le face în fel și chip. Dar asta nu e o scuză pentru că am pus, la rându-mi, paie pe foc.
Cum spuneam, Delfinaș, tu ești o oază de ceva bun și frumos. Iar Klaus e un exemplu de normalitate, în sensul cel mai bun. Inclusiv de decență, cu toți dracii și altea alea ce le mai scapă.
Sper că în urma ultimelor discuții am învățat fiecare câte ceva.
Ba ma simt, Cudi.
Pentru ca si eu am căcaturile alea din urmă.
si sa stii, desi am venit din solidaritate anti-prostie pe blogul tau, te-am gasit pe tine, Cudi.
te simt, cred de fapt, sensibilitatea aceea dinlauntrul tau, firescul, temerile, ezitarile, albastrul din tine
si e frumos.
la fel, la Arlech e ceva ca o vântoasă de culori, se amestecă, se misca in pemanență si asta îi da tot farmecul
pe keth il percep ca pe un fel de pater familias
pe Renata, desi nu comentez pe blogul ei, o citesc, scrie alert, interesant, atrage, pune semne de intrebare, incită la a gandi.
klaus mi-e drag (nu săriți că stiu ca are nevasta. si moldoveanca pe deasupra -- deci nu ma refer la klaus-omul din lumea lui) -- pentru ca are un bisturiu cu zambet in stânga si niste alifie cu aloe-veritas in dreapta
si ustura a naibii uneori, alteori da cu alifia si trece
lotus e un copil, din punctul meu de vedere, iar aldus-nu stiu ce e.
vero e mângâioasa ca blanița pisicii, ia din energiile negative si le transforma in altceva. in ceva bun.
de castan nu mai vreau sa ma pronunt si nici de nergănica. e treaba lor, problema lor, a fiecăruia de altfel -- deopotriva si tacerea si versul.
si mai sunt:)
eu de aceea vin pe aici.
voi?
Delfinaș, asta-i lipită de sufletul meu:
https://www.youtube.com/watch?v=fKLkqnoeW8g
e greu, Cudi
frustrari, minciuni, vânători de vrajitoare, analiza pe text
uite, eu de exemplu, cred ca am mai spus-o, folosesc tastatura Eng, si nu comut de fiecare data, mai am si ceva de lucru de cele mai multe ori cand scriu aici
in plus, nu-mi merge deloc tasta s(aia cu codiță pt sh 🙂 )
E un contrast tare… cumva între tristețea versurilor și Pam-pam-ul refrenului (asta e, îi dăm înainte…), mulți neînțelegând și etichetând melodia drept una veselă. Eu am plâns de vreo câteva ori ascultând-o.
..nu e veselă.
e bitter-sweet.
sau pe româneste spus, e dulce-amăruie
sau te referi la toată situatia generală?
nu înțeleg, klaus, ajuta-ma să pricep nuanța potrivită a intrebarii tale.
Dacă dispar, am reușit să mă las de fumat. Sau fumatul mi-a venit de hac. Wich is pretty much, the same!
na, asta după ce ti-am făcut ditamai declarația :)))
@ Renata Carageani Aia in care spui ca te-acuza Camelia ca ” ai vaginul rece ” , aia chiar mi-a starnit… interesul 😉 si , te-asi intreba respectuos insa la fel de curios : DE UNDE STIE , CUM A AFLAT ??? 😎
@ Renata Carageani Aia in care spui ca te-acuza Camelia ca ” ai vaginul rece ” , aia chiar mi-a starnit… interesul 😉 si , te-asi intreba respectuos insa la fel de curios : DE UNDE STIE , CUM A AFLAT ??? 😎
Parcă s-a limpezit atmosfera după ce-a tăcut Aldus. Citind, am avut senzaţia că, după furtună, a apărut curcubeul.
Acum mă gândesc că şi eu caut destul de des sămânţă de ceartă, sau măcar de-o contrazicere, acolo. Şi că de-aia e mai bine să tac mai mult. 🙂 Să-ncerc să mă disciplinez. 🙂 Să scap de apetitul pentru energii negative. (Habar n-am dacă reîncarnarea e mit sau realitate, dar, în al doilea caz, poate că în viaţa anterioară am fost pisică. 😀 )
Contrazicerea nu e o problemă, Arlech. Iar dac-o fi așa cum zici, că pisică, așează-te în mijlocul nostru și purifică-ne!
…textul asta, Cudi, el e de vina.
” all the romance in it”
Arlech, sa nu taci, please.
p.s.Cudi, cred ca o sa postez zilele astea ceva vechi, vechi de tot.
Nu voi lasa comentariile active la ele, dar sunt sigura ca vei intelege.
Ok, Delfinaș.
Băi, Cudi, vin la tine ca și cum aș accepta patrafirul mărturisirii pe cap!
Azi am… Azi am asta:
https://garapentrunoi.wordpress.com/2017/11/23/notite-2-jur/
Se bat turcii cu ghiaurii în capul mei și toate fântânile mi-s otrăvite!
Renata, eu deretic și plâng, plâng și deretic, cu gândul la tata.
Am o dimineață mai grea.
Bravo ție că ai putere să treci prin toate rahaturile birocratice. Știu că nu e ușor deloc.
Cudi, mama mea face ca tine -- mai curând, făcea: când îi era mai rău si mai greu -- curățenie generală, ferestre, podele etc -- mi-a spus că asta o ajuta să îi consume gândurile si durerea si, de cele mai multe ori, în timp, ăsta o fost sfatul care mi l-a dat când credeam că nu mai rezist:
să fac ceva, orice, să nu mă mai gândesc, să răscolesc si să curăț toată casa…dar nu am putut fi ca ea.
E ok, Delfinaș mi-a trecut. Am vorbit de dimineață cu o prietenă, am ajuns cu vorba la boală și mi-am amintit de tata. Mi se întâmplă des. Plâng ce plâng și-apoi mă opresc, îmi zic “lasă, tată, sunt pe urmele tale”.
L-am pierdut pe tata la 16 ani.
Si acum, dupa zeci de ani, mi-e dor de el. A fost cel mai bun prieten al copilăriei mele.
În copilărie cam luam bătaie și-mi era frică de el, dar pe cum am crescut, l-am înțeles și l-am iubit tot mai mult.
Îmi pare rău că l-ai pierdut atât de devreme, Delfinaș. Să le fie țărâna ușoară!
La mine -- invers- mama era cu papucul si cu mătura după noi. Tata era copilăros si mai sentimental.
Eu l-am pierdut la 17…
🙁 Îmi pare sincer rău, Klaus. Ce bine-ar fi să știm că sunt bine ei, unde-or fi. Să-i fie țărâna ușoară! Văd că pe aici cam toți am rămas fără tați.
Poate părea aiurea ce scriu acum, Cudi, dar vreme de vreo 7 ani l-am tot simțit alături, protejându-ma si ajutându-ma. Mergeam la el, stăteam pe băncuță lângă mormânt, si vorbeam cu el si-i povesteam. Aveam 17, 18…20 de ani.
Îi povesteam de-ale mele ca atunci când trăia.
Si mă ajuta. Au urmat niste alegeri si întorsături care numai logică nu au avut. De bine.
Cam dupa ce am împlinit 23-24 de ani, nu l-am mai simțit ca înainte. Nu l-am mai visat si nu am mai vorbit cu el.
Doar am plâns.
Minte de copil, stiu.-
Zâmbet: numai la ales bărbații din viața mea nu s-a băgat. M-a lăsat să fac după cum m-a tăiat capul.
Eu știu unde e. E la mine-n suflet, e nemuritor, e personaj de poveste, legende aș putea scrie despre el. E tata.
27 -- la mine.
https://www.cinemagia.ro/stiri/s-a-stins-vulcanul-stela-popescu-38675/
.
:(.
Of, Doamne! Eu am crescut cu ea la TVR, am petrecut nopțile dintre ani cu ea la TVR…. Se duc toți, unul câte unul.
poate n-a fost profunda ca alții, poate n-a fost o actriță cu roluri grele.
dar era vesela si haioasă cândva -- țin minte că am zambit la figurile ei într-o vreme când totul era gri.
Da, la TVR.. acum multi multi ani.
in fine. s-a dus.
Am urmărit și noi, cu stupoare, înregistrarea asta (a se citi și comentariul celui ce a postat-o):
Am văzut-o acum și eu. E limpede că era incoerentă. Nu știu unde vorbea, cu ce ocazie, dar pupincurismul românesc a cam împins-o la groapă. Momâile alea trei care se aflau lângă ea, ușor jenate și uluite ar fi trebuit să îndrăznească să cheme SMURD-ul când au înțeles că bate câmpii în mod patologic, nu că juca ea vreun text.
Mie mi-a plăcut de Stela doar la teatrul radiofonic. Mai ascultă cineva teatru radiofonic?
Eu n-am mai ascultat teatru radiofonic de vreo 15 ani. Tocmai mi-am amintit de “povestitor”, cel care se ocupa de “decoruri” și crea contextul, de măiestria actorilor care creau un personaj distinct și recognoscibil numai prin voce. O voce care mi-a amintit de poveștile serilor la radio este a lui Vero, are ea o înregistrare în care citește un text cu voce tare.
Cudi, Vero are o voce excepțională. De radio și de teatru radiofonic. Ar fi putut juca voci de copii până la adânci bătrâneți. Are o emisie perfectă, o dicție perfectă, parcă a studiat actorie. Mărturisesc că am vorbit o singură dată cu ea la telefon și n-am putut să mă concentrez aproape la nimic din ce mi-a spus, fiindcă îi savuram timbrul vocii și dicția. 🙂
Mulţumesc, nu pot decât să mă bucur că vă place vocea mea de fetiţă bătrână. 🙂 Eu nu-mi dau seama cum sună de fapt decât atunci când o aud înregistrată.
Mai există teatru radiofonic?!
Eu ascultam toate piesele de t.r. împreună cu bunicul meu. Ai mei au cumpărat televizor foarte târziu. Mi-a rămas în creier un nume de realizator de teatru radiofonic: Dan Puican.
Stela Popescu nu mi-a plăcut niciodată. Nu gust umorul de revistă.
În momentul acesta mă uit în reluare la b1, la Radu Banciu, care are fix aceeași părere ca și mine despre valoarea artistică a Stelei Popescu, Arșinel etc…
Zice Banciu: știe românul ceva de Eugen Ionescu? Se predă în școli? Se citesc piesele lui? Nu! Românu e cu Corina Chiriac și Stela Popescu.
Da, mai există.
Iar Banciu e pentru mine un personaj aproape insuportabil.
Nostrastella… Oare de ce ți-ai pus la avatar o poză de pe net și nu una cu tine, dacă tot ai ținut să te reprezinte o moacă de femeie? Te-ar dezavantaja?
Uite ce e, nu gândim deloc la fel noi, cei de pe aici. Și putem funcționa astfel, ca între prieteni, în ciuda diferențelor de opinie. Și am să îți dau doar două exemple de diferențe de opinii ce apar în comentariile acestui articol.
1. Eu o privesc pe Stela Popescu cu admirație, spre deosebire de Renata.
2. Eu îi admir pe românii care ies în stradă și protestează, spre deosebire de mai mulți de pe aici.
Au fost doar două exemple. Nu gândim la fel și totuși suntem prieteni.
Am să-ți șterg flegma asta de comentariu peste câteva ore, ca să ai satisfacția să mă scuipi între ochi cu o ultimă replică. Apoi te voi trece pe lista neagră a comentariilor și nu vei mai putea comenta aici pururi.
zi sa mori tu !
facem pariu --
Nu înțeleg în ce constă pariul.
Cudi, n-o șterge! E ca și cum ai acoperi-o.
Rămân la prima, ultima și insistenta mea părere: Stella are nevoie de tratament. Hai să n-o privim cu dușmănie, ci cu empatie. Am văzut exemplare ca ea cu mult mai cumințele, și tot se dădeau în vileag că au nevoie de ajutor.
De câte ori se manifestă în scris, trag nădejde că un psihiatru cititor al aceui blog, o să-i ceară adresa de mail.
Crede-mă, mă urăsc că-i disprețuiesc sincer pe drogații care-și cumpără o seringă de 2 ml. \costp 40 de bani, dar aș putea să le cer 4 lei. Sau zece. Dar n-o fac pentru că și eu sunt dependentă de tutun. 🙂
Am șters-o, Renata, nu te supăra. Dacă va avea ceva de spus, va găsi ea alt nick sub al cărui anonimat să boscorodească. Și alte spații virtuale care să o găzduiască. Nu țin să mă pricopsesc și eu cu ea, pe bune.
Steluță, dacă te tot dai, dracului, în stambă, mai schimbă măcar refrenul. Pare obsesie ceea ce faci tu. Ești ciclică, repetitivă, ești nașpa de-a dreptu’! Am vorbit până acum cu personajul virtual. Acum o să-i spun ceva omului. Fiecare refulează, hai să spunem interesant, când fizicul lui emulsionează în virtual. Am pățit-o și eu de nenumărate ori. Am încercat să văd în comentariile tale și partea luminoasă. Am intuit la tine și o oarecare penitență, o stare cât se poate de umană. Intuiția mea m-a făcut și mă face să-ți acord un fel de încredere oarbă. Să-ți bați joc de ea n-ar avea mai multă valoare decât o eructație virtuală. Nici măcar eventuala ta batjocură verbală n-ar reuși să mă enerveze ci doar să mă întristeze.
Dar ai putea să-mi faci un hatâr. Citește “Povești despre nebunia obișnuită” C. Bukowsky. Nu te ambala să tragi concluzii! Cred că acolo spunea cum că unii oameni spun despre alții că ar fi nebuni, fără ca despre ei să existe cea mai mică dovadă că ar fi normali. Cam atât!
Cu cât tehnologia virtualului (imitatia Adevarului Absolut) ia amploare, impunându-se în toate aspectele vietii cotidiene, cu atât omenirea îsi pierde identitatea initiala si valorile realitatii obiective autentice, traind o forma de viata falsa, oamenii devenind siluete si umbre efemere, (morti vii) lipsiti de valorile iubirii neconditionate, de relatii sociale directe, reale (face to face), sclavi ai unui sistem milenar prin care “omul faradelegii”, cu sprijinul dumnezeului acestui veac “Mamona” tine Sufletele si constiintele anesteziate de placerile si satisfactiile simturilor primare, într-o supusenie morbida a sclaviei constiintei administrând maselor dependente inconstiente ratia zilnica de “drog virtual” prin care simturile primare si orgoliile sunt (aparent) satisfacute
“Ne întâlnim cu mai multi oameni în lumea virtuala decât în cea reala,avem o intensa viata sociala virtuala, în realitate am murit de mult.” -- Michelle Rosenberg --
“Prietenia unui om destept e mai de prêt decât prietenia tuturor prostilor.” -- Democrit --