Elementul -- de Tudor Arghezi

“De nu-ţi dă cartea simţul a ce ţi-e scris să poţi
Îi dă micimii râvna-nălţării peste toţi.

Un dascăl tânăr vruse să-şi iasă din măsura
Pe care din născare i-o hotăra făptura.
Un ţoi de minte slabă şi-l socotea că-i bute
Având mai multe nule în el de mii sute.

De nu-l învaţă cartea măsura pe de rost
În schimb îl face mândru, pismaş şi rău pe prost.
Cu ţâra lui de minte şi falnică-ncrezare
Mărunt el vrea să fie mereu niţel mai mare.
Întâi o ia pe faţă pieptiş dar cade jos
Şi apoi se strecoară târâş mai pe din dos.

Un tinerel de dascăl ieşise la bătaie
Cu ce găsise-n curte, cu beţe şi vătraie.
Un muşchetar mai bine-narmat nu se putea.
Îşi agăţase unul la coapsă de curea,
Cu altul pus pe umăr, în cap cu coif, o oală
Care stătuse-n ploaie crăpată-n fund şi goală,
Drept platoşe-şi legase de gât o tinichea.
De-acuma să mă-nfrunte, sunt gata, cine-o vrea!
Dar cine să ia seama ce-ndrugă o lichea?

Făcuse gălăgie un timp în piaţa mare
Bătând într-o tingire dogită cu-o frigare.
Şi auzindu-i munca şi larma cineva
A întrebat: «cerşeşte cu muzică, aşa?
«Ba zice că te-njură în târg pe dumneata.
«Şi-a pus de gând s-ajungă să-şi facă şi el nume
«Cu tabla ciocănită pe uliţă, prin lume.
«Dar cine-l întâlneşte îl scuipă şi băiatul
«Se-alese pân’ la urmă cu-atâta, cu scuipatul.»

Dar noaptea, fără scule de muzică şi arme,
Vine pe furişate, tiptil, când lumea doarme
Şi-n dreptul uşii tale, pe pragul de intrare,
Găseai adevărata-i din spor fructificare.
Mândria umilită găsise răzbunare.
Dar, în sfârşit, băiatul, pe drumul apucat
Găsi că-i ce se chiamă la teatru un ratat.

Din tot ce încercase lipsea mereu ceva
Şi bănuia cu ură anume ce-i lipsea.
E o nimica toată, un punct, o bănuială,
Dar fără ea şi cartea-nvăţată e-o spoială.
O ai, n-o ai? Ea vine
Din neştiut odată cu viaţa şi cu tine.
Vezi, asta nu se-nvaţă, că n-are nicio carte.
E-o zestre, sau ai parte de ea sau nu ai parte.
El încercă morala şi predică şi-amvonul
Dar nimerea alături, anapoda, şi tonul.

Atunci suci poteca şi lipsa lui de vlagă
Cătă s-o-nlocuiască şi golul să şi-l dreagă.
Şi-ar fi schimbat şi legea şi-ar fi-nvăţat deplin
Coranul, ca s-ajungă imam un muezin,
Şi musulman în toate s-ar fi putut afla
Că l-a chemat odată Ion şi Mustafa.
Căci patima-l rosese cumplit oricum s-ajungă
Tot sus, cât mai deasupra, pe-o scară cât mai lungă.
Putea-n sfârşit să guste mândrie
Că îi vorbeşte lumii de sus, de pe geamie.
S-ar mai fi dus să ceară azil şi la scapeţi
Pierzând cu alte drepturi şi dreptul la musteţi.
Şi căpătând livreaua, trăsură şi-armăsari,
Ar fi ajuns întâiul la cursa de măgari.”

Sursa