Pai se stie ca in Canada e paradisul pe pamint; toti romanii din Romania sunt convinsi de asta. Stiu ei mai bine decit noi cum se traieste in Canada si cum intoarcem banii cu lopata.
Insa chiar si asa,de ce sa cheltui banii copilului, ca are si el o familie si sunt banii lui, munca lui, lasa-l sa se bucure de ceea ce castiga ! Fix la fel facea si mopsul de soacra-mea cu baiatul ei in Romania, lasa ca tu ai bani, ca cistigi bine ( si cistiga minimum pe economie ! ), il storcea de bani, pina cind m-am mutat la ei si le-am spus ca de aici inainte suntem familie separata si ne administram singuri banii, multumesc ! Si asa a inceput circareala.

p.s.
eu nu as fi acceptat, in locul amicei tale.

in momentul acela in care ea, cunoscand firea soacrei, a acceptat apartamentul, s-a vandut ei, desi i-a fost mai comod asa.
adio independență.

nu, mulțumesc.
prefer felia de salam mâncată asa cum am chef si cum pot, in locul somonului bagat condiționat sau cu forța pe gât.
de la oricine ar fi.

ăsta e modelul meu.
autentic romanesc.

Delfinasule, de la mine se vade altfel lucrurile : vrei sa-mi faci cadou un apartament ( soacra aia doar contribuise cu o suma consistenta de bani, pe linga ce strinsesera tinerii ), saru’mina, vesnica recunostinta ! Daca insa soacra incearca sa profite de treaba asta ca sa control trip … operatiunea soacra cu trei nurori, ignore pe viata, etc.
Da, daca soacra mi-ar zice ca stii, uite, eu contribui cu bani ca sa iti iei casa, dar cu conditia sa ma amestec in familia voastra, sa va calc in picioare independenta ori something … pas. Sa-si pastreze banii si conditiile, no thanks ! Din ce mi-a zis amica mea, banii soacrei au fost neconditionati, asa ca …

Delfinasule, mi-ai pus creierii pe biguriuri. Asta e din ciclul ” ce a vrut sa zica autorul” . La mine e simplu ” ce zici, aia e “. Nu e cu puzzle ca zice un fel, iar ascultatorii trebuie sa faca analize si permutari, eventual sa dea si in ghioc, ca sa dibuiasca oare ce a vrut cu adevarat sa-mi zica ?
Nu, nene ! Esti adult, se presupune ca in deplinatate afacultatilor mintaale, deci daca zici ca imi faci cadou o suma de bani sau un apartament, NECONDITIONAT, eu te cred pe cuvint de om. Daca nu iti respecti cele declarate, asta nu-i treaba mea sa accept talnte si figuri. Nu, deloc.

Fire, esti o figura 🙂

zi cu zambet!
(sau seară, ce-o fi acum în Canada, că niciodata nu am stiut sigur cum e cu fusul vostru/nostru 🙂 )

Aldus, copiii nu au nici o datorie morala fata de parinti. Nici una. Zero.
Ba dimpotriva, parintii sunt forever vinovati in fata copiilor, simplu, pentru ca i-au adus pe lumea asta, condamindu-i astfel al sclavie pe viata, la o viata de suferinta, umilinta si nedreptate, ca lumea asta e o mizerie. Intrebare acare se pune din perspectiva unui copil este de ce pana mea m-ai adus sa sufer pe lumea asta, esti sadic, ce ai avut cu mine ?
Aldus, sa nu mi-o dai pe aia ca exista si lucruri frumoase, bucurii and shit, ca astea-s in cantitati minimale. Lumea asta e roz si minunata doar pentru aia dusi cu cercu’. Asta e opinia mea si atit.

Păi tu ai pus numai o jumătate de întrebare. Eu am pus întrebarea completă. Tu întrebi de ce părinții aduc copii într-o lume atât de mohorâtă. Eu întreb de ce nu se sinucid. Adică de ce să se oprească la jumătate? Dacă lumea e atât de urâtă încât copiii n-au ce căuta în ea, părinții ce caută în ea?

Cudi, afirmația respectivă a lui Fire e o inepție. Degeaba încerci să o argumentezi, luându-i apărarea prietenei tale virtuale, ca de obicei, că-i o inepție așa de mare, încât nimeni n-o poate scoate cu cămașa curată, oricât de deștept ar fi. Cel mult poate părea ridicol încercând.

Aproape oriunde există acel mic procentaj care dă peste cap orice generalizare absolută. Dar nu discutăm în termeni absoluți. Ești conștientă că nu discutăm în termeni absoluți, da? În orice țară de oameni civilizați se vor găsi și mitocani. Dar putem spune că oamenii din țara X sunt civilizați fără ca cineva să ne sară la gât că uite, știe el un mitocan din acea țară, da? Se înțelegem ce vrem să spunem?

Degeaba îmi vii cu excepții, că nu discut matematică. Nu dau teoreme care se verifică în fiecare punct de pe axă. Ci discut despre general. Da, în orice domeniu există excepții. Da, orice aș spune eu despre copilărie, sunt sigur că dacă vei căuta suficient de mult, vei găsi un contra-exemplu cu care-mi vei putea da în cap. Copii provenind din familii dezbinate. Copii născuți cu diverse boli sau malformații. Copii orfani. Și așa mai departe. Sigur că există drame. Sunt și subiecte de cărți sau filme. Dar acestea sunt cazuri de margine, de excepție. Eu discut cazul general. Asta unu.

Doi, Fire n-a făcut referire la astfel de cazuri de care te legi tu. Fire a dat cazul general al copilului de țăran român, care era pus de părinți să muncească. În loc să-l citești pe Bruckner Pascal, eu zic să pui mâna pe Amintirile lui Creangă, că probabil le-ai uitat, să vezi ce copilărie dramatică a avut. Apropo, îl puneau părinții să muncească. Ce să-i faci, erau țărani simpli. Să știi că și eu am verișori -- copii de țărani, puși la munca câmpului și alte treburi de mici. N-ai idee ce copilărie tristă au avut și ei. Mama mea a provenit dintr-o familie de țărani săraci, cu mulți copii. Învățați cu greul de mici. Crezi că este cineva dintre frații și surorile ei care să nu se gândească cu drag la perioada copilăriei?

Și știi ceva? Deși Fire discuta cazul general al copilului pus la muncă de părinți în timp ce tu îi sari în apărare invocând cazuri de excepție, chiar și în aceste cazuri ale tale eu n-aș băga prea repede mâna în foc. Ce vreau să zic: un copil va găsi ceva magic în orice situație, oricât de dramatică. Poate că copilăria îi va fi un infern. Dar în acel infern, el va găsi motive să se bucure. Un motan. Un ursuleț de pluș. Știi cum erau chestiile ălea care circulau pe Facebook, cu fericirea e un ceai băut alături de cei dragi, suflatul într-o păpădie, adierea vântului pe piele sau foșnetul frunzelor etc? Lucruri simple. Unui copil nu-i trebuie mult, va găsi orice motiv ca să se bucure. Pentru că, de fapt, copilăria în sine este magică. Copilăria ca etapă a vieții. Acea perioadă este una de poveste. La acea vârstă, noi trăim povești și facem din orice magie. Nu contează că suntem săraci sau bogați. Crezi că copilul săracului, care avea jucării din lemn, era mai puțin fericit decât copilul bogatului, care avea jucării electronice sau scumpe? Păpușa din cârpe o făcea mai puțin fericită pe fetița țăranului decât păpușa Barbie din magazin pe cea a bogatului? Nu, copilăria însăși este o perioadă magică sau de poveste. Pe care, odată ce devenim adulți și suntem inițiați în mersul lumii ăstea reci și dure din afară, o pierdem. O uităm și devenim, la rândul nostru, niște sloiuri de gheață. Despre asta-i vorba de fapt, despre dimensiunea magică a copilăriei, care nu depinde de condiția socială, de bogăție sau de alte chestii exterioare, și ignorarea acestei dimensiuni constituie idioțenia afirmației lui Fire.

Nimeni nu avea timp de frecat menta cu jocurile copilariei, cind viata era atit de grea si saracia atit de mare.

Adică copiii săraci erau nefericiți. Copii săraci, pe care părinții îi puneau să muncească, nu aveau timp să se bucure de copilărie. Nimeni nu avea timp de frecat menta cu jocurile copilăriei, când viața era atât de grea și sărăcia atât de mare. Idioțenia anului. Sunt siderat că aparent trebuie să explic de ce-i idioțenie.

Cât despre subiectul datoriei copiilor față de părinți (și modul cum l-ai întors tu cu 180 de grade în răspuns la comentariul meu), nici nu mai vreau să-l reiau. Consider subiectul închis. M-am lămurit.

Astea-s reminiscente ale familiei traditionale romanesti, Cudi ! Nu cu mult timp in urma, vreo 2-3 generatii, romanii puiau fara numar pentru ca nu exista contraceptie, dar exista necesitatea ca familia sa aiba cit mai multi plozi ca sa ii ajute la muncile cimpului, pentru ca altfel nu puteau supravietui. Cu cit mai multi plozi intr-o familie, cu atit mai bine si era ceva absolut firesc sa-i faca din interes propriu si personal. ( Bine, ca si in zilele noastre copiii se fac tot din cel mai pur egoism, dar asta-i alta poveste. )
—
Problema era ca mortalitatea infantila era foarte mare si dintr-o ciurda de plozi supravietuiau 4-5 pe care familia sa-i epxloateze. Si ii epxloatau de mici : copiii mai mari erau bone pentru cei mai mici, iar cei marisori mergeau la munca cimpului si la ingrijit animalele din ograda. Nimeni nu avea timp de frecat menta cu jocurile copilariei, cind viata era atit de grea si saracia atit de mare.
—
In concluzie, era ceva absolut firesc sa faci plozii din interes personal si sa-i exploatezi. Mentalitate care s-a perpetuat pina in zilele noastre, dar mai spalata oleaca, asa.
Daca inainte copiii destinati sa-i ingrijeasca pe parintii batrani erau alesi cu grija din timp, dupa o indelungata observatie ( sa fie cit mai docil si mai manipulabil ), acum romanii se multumesc doar cu 1-2 plozi, ca nu mai e foame si mortalitatea infantila ca odinioara. Si a mai aparut si contraceptia / accesul la avort, deci nu mai exista posibilitatea sa li se ” intimple” cite un plod neplanificat.
—
Vorbeam cu o familie traditionala de romani nascuti-crescuti in Bucuresti, da’ in mentalitatea romaneasca. Oamenii pe la 70 de ani, cu o fiica unica de 30 pe care au dresat-o de mica sa fie clona lor ( psihic si ca mentalitate ), iar asta nu avea nimic impotriva ( suspectez ca nu s-a prins ). Fata locuia cu chirie cu prietenul ei, dar zilnic, fara exceptie ii suna pe astia sa le dea raportul si sa primeasca instructiuni.
Oamenii imi spuneau senini ca ei nu ii vor cere fetei sa ii ingrijeasca, pentru ca … ea singura trebuie sa stie ca e datoria ei sa ii stearga la cur la batranete. si au dresat-o sa fie nationalista, roman d-ala convins ca in nici o tara din lume nu se traieste mai bine ca in Romania ( fata mi-a argumentat cu aiureli si spume la gura treaba asta ), pentru ca … daca o sa plece din Romania, cine o sa mai aiba grija de ei la batranete ? si intr-adevar, fata sustine ca nu s-ar duce afara din Romania, D-ne fereste, ca in Occident e Bau-Baul si decadenta lumii.
--
Astia mi-au zis ca la cit s-au chinuit ei si s-au sacrificat sa-si creasca fata, li se cuvine ca ea sa isi modeleze viata dupa necesitatile lor si sa-i ingrijeasca la batranete. Ca i-am dat ce am avut mai bun, ca nu ne-am trait cum am vrut viata din cauz aplodului, ca miau-miau a trebuit sa o ingrijim atitia ani si ca nu e usor sa cresti un plod, deci e datoria ei sa le intoarca serviciul.
Eu i-am intrebat doar de ce au ingrijit-o cind era copil, in loc sa o puna la ghena de gunoi ori sa o dea la casa de copiii si gata ? Ca nu le-a cerut plodul sa il aduca pe lume si nici nu le-a cerut sa il ingrijeasca . Nu vrei sa stii, Cudi, ce-a fost la gura lor cind le-am zis asta …

Vero, gura aurita ai avut la faza cu ” o sa vindem casa si o sa cheltuim cu recunostinta banii”. Eu le-am zis asta, insa bunicilor, pe cind aveam 6-7 ani, fix asa !
Bunicii din partea mamei ( scandal, circ si panarama pur romaneasca cu cei doi copii ai lor ), eu singurul nepot, tot dadeau din gura ca vaaai, eu sunt lumina ochilor lor, le luminam viata and shit. Doar ca eu simtem clar ca astia ma mint, din care cauza nu-i inghiteam deloc, da’ ma tira mama in vizita duminicala la ei ( in rest, niciodata nu si-au ptrecut timpul cu mine ).
Bunicii, ca sa isi ricaie copiii, imi tot repetau mie ca o sa-mi lase casa mostenire si la schimb, eu sa ramin in satul cu melteni si sa-i sterg al cur pe ei la batranete. Imi spuneau in fiecare duminica, pina cind le-a venit ideea stralucita sa ma intrebe ce am de gind sa fac cu casa .
Raspunsul a venit foarte prompt : o vind dupa ce muriti voi, iau banii si ma duc intr-un oras mare, in cel mai mare oras din lume, ca eu nu vreau sa traiesc in satul vostru cu oameni rai si care se poarta ca animalele. Period.
Nu uit niciodata ce spume au facut dupa ce le-a trecut perplexitatea. Si mi-au zis ca gata, sunt renegata, nu-mi mai lasa mie casa ci o sa o dea unui strain contra ingrijiri la batranete, ca ei nu se duc la azil, ca acolo e viata grea. Ca ei nu concep ca munca lor de-o viata sa fie vinduta, ci musai-musai tre’ sa fie pastrata in familie si sa nu cumva sa plecam din satul natal, ca aici avem de toate si tra-la-la.
Pina la urma si la coada, i-a ingrijit mama pe amindoi, le-a vindut casa si le-a mincat banii.

Fire, femeile nu puiesc, ci nasc. Copii, nu plozi. Care nu vin în ciurde. Că nu-s animale. Deși despre animale n-ai putea spune că sunt idioate:

Nimeni nu avea timp de frecat menta cu jocurile copilariei, cind viata era atit de grea si saracia atit de mare.

Tu însă ești. Auzi, Cudi? Fire e idioată. Am jignit-o personal și de față cu toată lumea. Dacă nu vezi de ce, consideră-te și tu jignită.

Mai departe n-am citit-o că mi s-a făcut greață.

Nu ţi-a răspuns pe lângă. Comportamentul tău e deviat, deci e logic să fii întrebată dacă ai fost abuzată în copilărie.

Sunt destule studii de psihologie de la Freud încoace care demonstrează și explică ce se întâmplă cu cei abuzați în copilărie după ce devin adulți.
Astfel de marote nu apar din neant și nici nu se iau ca virusul gripei. Dar am acaparat cam mult blogul gazdei și nu cred că și-ar dori astfel de dueluri asimetrice pe aici, așa că mă opresc. Să zicem că eu sunt cel care a greșit și chiar mi-aș dori să fie așa. Îmi cer scuze.

Nu se bagă nimeni de-aici în viaţa ta, Fire. (Nici măcar nu ştie nimeni cine eşti în realitate.) Nu-ţi impune nimeni nimic, nici măcar nu-ţi dă nimeni sfaturi. Poţi trăi după cum te taie capul. Dar ceea ce afirmi îi împinge pe cei care te citesc către anumite concluzii. Care pot fi greşite, evident, fiindcă nu-ţi vedem decât faţa pe care-ţi place să ne-o arăţi.

Între timp, a mai apărut o replică, a lui LadNACS. 🙂