Ok, puteți râde și cu curul de mine, dar în ultima vreme, când am avut răgaz de orice ceva, am pictat. Mă simt bine pensulând, deși știu că sunt la nivel de gimnaziu (și sper să nu mă laud singură presupunând asta).
Concret, am pictat pe cartoane de Fedex (partea maro), cu acrilice luate de la Dolarama, 2 dolari setul (Dolarama e echivalentul magazinelor românești de tipul 3 lei 80 orice produs, dacă mai țineți minte). Pensule, tot de-acolo. Am căutat pe net idei de picturi pentru începători și am încercat să le reproduc. Inevitabil, le-am modificat, ba fiindcă nu aveam culorile necesare (spre exemplu mov: am încercat să amestec roșu deschis cu albastru deschis și alb, mi-a ieșit un fel de căcăniu), ba fiindcă nu aveam pensulele potrivite (în puii mei, unii folosesc un fel de dalte micuțe), ba fiindcă pur și simplu nu știam/puteam/reușeam să fac o anume chestie.
Coincidență sau poate nu, și pe Renata o chinuie talentul. Poate nu e cea mai potrivită exprimare, pentru că ea chiar se pricepe în ceea ce face, se știe cu arta, a urmat școala de artă. Când i-am citit articolul am zâmbit, mi-am spus „ia uite, și Renata meșterește artă, ca mine!”. Da, știu, eu nu meșteresc artă, eu… ceva, dar un numitor comun e, undeva, acolo. Cred, poate…
În fine, râdeți cât vreți:
(OMG! Pe ăsta am uitat să-l semnez!)
Țin să precizez că păsăroiul de pe creangă stă cu spatele. Dacă l-aș fi făcut cu fața, mi-ar fi luat juma de oră să-mi dau seama cum îi agăț piciorușele de crenguță, ar fi trebuit să caut pe google câte degete are, m-aș fi uitat în gol minute-n șir încercând să-mi dau seama dacă picioarele apar în fața crengii sau invers etc. Dar e cu spatele și privește-n zare la păsăroiul în zbor, care vine spre el. Vine, nu se duce, da?
Detalii.
Vă mulțumesc sincer c-ați ajuns până aici. Mă simt cum ar trebui să se simtă nesuferiții ăia care, când te-au prins la ei în casă, te înghesuie pe canapea, îți pun în brațe trei albume de familie și pun caseta video de la nuntă.
43 Comments
Vezi tu, draga Cudi, de ce-mi place sa bat câmpii pe blogurile femeilor talentate ? Pentru a cunoaste si identifica autenticele femei si gusturile lor deosebite, taine ascunse incontestabile ale intuitiei feminine pure 100%, iar doamnei Renata, dincolo de talentele si intelectu-i elevat, îi lipseste caracterul sensibilitatii finetii si delicatetei în exprimarea gândurilor care, la din ce în ce mai multe femei, au o tenta masculinizata, intrând în conflict direct cu tot ceea ce nu le satisface si alimenteaza amorul propriu narcisic si orgoliile de superstaruri ale cunoasterii pragmatice. Valabil si viceversa cu personajele virtu(oase) Castanman, Gigli, Axel, si alti frustrati virtuali ai blogosferei care se stiu ei fara sa-i mentionez, si care m-ar ‘linsa’ cu expresii de mahala si înjurii pe care doar românii sunt capabili sa le exprime,cu prima lor ocazie când m-ar întâlni prin labirintul virtual.
Exista femei tip barbati si barbati tip femei, însa din toate cautarile-mi virtuale si reale, nu gasesc UN OM AUTENTIC CREAT DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU !
Ultimul tablou este de o simbolistica atemporala, iar tu esti o artista ideala ! Felicitari draga Cudi si multa inspiratie în toate artele frumoase ce depasesc spatiul si timpul einsteinian ! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=NyqF1wqtus0
Iosif, mi-ar fi picat bine, chiar foarte bine ultimul tău paragraf, dacă n-ar fi fost precedat de mențiunile dinaintea lui, de care mă țin deoparte și care-mi pică prost, dat fiind faptul că le aduci în discuție aici. Te rog, dacă ai ceva să-mi spui, că e laudă sau reproș, spune-mi mie și lasă-i pe ceilalți, nu profita de context ca să îi vorbești de rău pe unde poți. Una peste alta, nu e “creștinește” ce faci.
Îmi pare rau sa te dezamagesc, draga Cudi,însa nu am nici în clin nici în mâneca cu “crestinismul” iudaismul islamismul,ocultismul sau ateismul ! Toate aceste ideologii si filozofii omenest, sunt pentru miliardele de sclavi succedati de generatii pe suprafata pamântului, care nu-si cunosc originile si identitatea, fricosi, lasi si ipocriti tradatori si vânzatori de frati, îngrijorati de propria viata egoista, egocentrica, relativa lipsita de valorile Adevarului absolut, atemporal, care a deranjat, deranjaza si va deranja pâna la sfârsit pe toti cei ce nu-L cunosc,
Poti sa stergi si sa ma cenzurezi daca ti-e frica de “ei” !
Iosif, om bun, nu te șterg, nu te cenzurez și nici nu mi-e frică (!?), îți cer doar puțin bun simț. Un comentariu în care 99% lovești în alții și 1% îmi zici mie indiferent ce, e tot o lovitură și pentru mine.
Stiu si sunt constient de faptul ca, orice comentariu al meu pe bloguri, provoaca resentimentele celor mai sus mentionati, care apartin unora dintre gruparile specifice culturii în care s-au format, însa din mpment ce sunt atacate comentariile mele pe blogurile voastre, permiteti-mi, sa raspund atacurilor pe acelasi câmp de bataie, deoarece eu n-am blog personal si nici fb
Consider acest drept la replica corect si fair play !
Iosif, aici, pe blogul nostru, nu-mi amintesc ca tu să fi fost atacat în ultima perioadă. Mă înșel? Înțeleg nevoia dreptului la replică, dar poate că ar trebui să se manifeste acolo unde e cazul.
Ai dreptate, nu în ultima ci în penultima perioada ! 🙂 )
N-am eu treaba cu pictura, insa din punctul meu de vedere arata foarte bine. Eu n-as fi fost in veci in stare sa pictez copacelul ala.
Fire, venind din partea ta, mă topesc de încântare! Și copacul ăla e un rateu, dar apreciez amabilitatea ta.
Mie-mi place al doilea, are un aer bizantin.
“Visul unei nopți de iarnă” l-a intitulat Mihai și e 80% din capul meu. Am văzut undeva modelul copacului cu crengi spiralate, arăta minunat, ce am făcut eu e departe, e hăt! de ce-ar fi trebuit să fie. Uite un exemplu:
Auzi la el, aer bizantin!
Mie cel mai mult şi mai mult îmi place tabloul nr 4; urmează nr. 1, nr. 3 şi nr. 2.
Da’ toate-s mai bune decât ceea ce aş putea face eu! 😀
Vero, mulțumesc! Mie îmi pare că
tabloulscuze, a zis cineva tablou?!, este doar una dintre încercările unei umile amatoare de artă… așa, cătabloul(Jesus F.C.!), ÎNCERCAREA numărul 3 e cea mai reușită, că a ieșit așa, cumva, luminos, luminosul fiind greu de reprodus cu pensula.ba chiar sunt frumoase, Cudi! 🙂
3 it is my favourite, exact pentru lumina
si eu pictam, mai des in ulei.
oh, mi-amintesc, desi au trecut ani, cum imi pregateam panza, pensulele… ehe. a trecut si etapa aceea, cred ca au mai ramas prin casa mamei cateva din picturile acelea.
(culorile doar la Fondul Plastic se gaseau atunci, ceva de gen http://www.mustash.ro/culori-ulei/507-culori-ulei-35-ml-combinatul-fondului-plastic.html
si, pentru ca erau scumpe pentru mine, nu-mi luam decat culorile esentiale, din care imi preparam restul)
multumesc pentru aduceri aminte si zambet.
Delfinaș, ar fi atât de frumos dacă, atunci când vei ajunge pe la mama ta acasă, ai căuta picturile tale de demult, ai face câteva poze și ni le-ai arăta și nouă! Promiți?
N-am avut niciodată culori în ulei, habar n-am cu se întind pe pânză, dar sună foarte bine…
promit sa caut :), da
uleiurile se intind tot cu ulei:)
panza -- imi cumparam din aceea pe care o foloseam la lucru manual pentru cusut cruciulite:), parca etamina ii zicea, o intindeam pe ceva gen suport de cusut (ca o rama) o ungeam cu amestec de aracet cu oxid de titan, sau chiar creta amestecata cu aracet, o lasam sa se usuce, apoi schitam in creion una-alta, din prostioarele pe care le aveam in minte atunci.
daca nu aveam panza, faceam asta pe carton sau hartie mai groasa.
uleiurile erau doar culorile esentiale, ca sa obtin maro sau indigo sau altele faceam combinatii din ce aveam, de diluat stiu ca aveam ulei de in sau ceva de gen.
pensulele mi le cautam cu par natural, dar depinde ce bani aveam (adica n-aveam pe atunci), le turteam cu ciocanul partea metalica, sa tina parul mai ferm, si mi le decupam cu foarfeca la varf, sa fie tari sau lungi, ma rog chestii din astea.
au trecut 30 de ani de atunci:)
in tempera am pictat mai rar atunci, desi acum vreo 10 ani ma apucase iar dorul dar nu m-a tinut mult.
a fost o joaca, desigur, nimic aprofundat.
Abia aștept, Delfinaș! Măi, sunteți unii care știți să suciți rima, pensula, vă invidiez. Serios. 30 de ani de atunci? Păi îți dai seama ce valoare au acum? Ar trebui să le ții cu grijă, bine, dar probabil asta face mama ta. Ce-ar fi să îți oferi răgazul, liniștea, bucuria de a așterne ceva emoții pe o pânză albă, din nou? Tocmai pentru că știu că muncești foarte mult cred că ar fi o idee bună să îți încarci bateriile în liniște, cu pensula în mână, măcar o dată la câteva luni.
Cudi!
nu stiu a face nimic din ce scrii tu acolo, doar m-am jucat candva.
Cu pictura -- aici a fost tata de vina, ne-a dus la un curs de pictura cand eram mici, de acolo am prins cate ceva. Nu am avut desene la vreo expozitie vreodata, exceptand o medalie de bronz la un concurs international de desene ale copiilor -- cam pe cand aveam varsta fetei tale, si cam atat.
In rest a fost exact ca la tine, cand si cand, descarcare emotionala, timp petrecut intre culori, nimic profi, nimic aprofundat.
Exceptând o medalie de bronz la un concurs internațional?!
?!
Sunt mândră de/cu tine.
Cudi, uite-aici, tipuri de pensule 🙂
poti sa iei ieftine si sa ti le faci tu, cu conditia sa nu dai pre atare cu ciocanul sa se desfaca partea metalica, ci usure, sa bati exact pe mijlocul cu dunga, nu in lateral ca se desfac.
si le faci apoi freza cu foarfecul 🙂
La o primă vedere am crezut că sunt pensule pentru machiaj, ca să înțelegi ce varză sunt, cu cine stai de vorbă. Mulțumesc pentru sfaturi! Eu cu astea m-am jucat:
Sunt foarte frumoase.
Smaranda, mă faci să roșesc! Mulțumesc! Gândindu-mă la tine, îmi vine minte o temă pentru pictat: “Cu Dumnezeu la pescuit”.
Treci la acțiune. 😊
Pe bune, nu știu când artistul din mine va prelua din nou conducerea, dar când o fi, o să fac pentru tine o încercare, pe tema mai sus dată. Și o să îți arăt, cu riscurile de rigoare. 😀
Super, ultimul imi place cel mai mult!
Cristina, o drăguță ca întotdeauna! Mulțumesc! Asta e, copii și noi, când putem, mai o pensulă, mai o decorațiune… Uite, recent mi s-a pus pata pe chestia asta:
Cudi, absolut toate lucrările stau în picioare. Numai un idiot ar fi pictat pasărea de pe ramură cu fața spre privitor, cât timp vine, din depărtare, o prădătoare către ea.
Poate că la abilități artistice ne comparăm, dar la noi nu există niciun magazin de profil care să-ți vândă o pensulă la mai puțin decât prețul a 2,5 pachete de țigări. Despre culori nici nu mai vorbim! Ar trebui să mă las de fumat, de băut, de cafea, de bârfit, ca să-mi fac un second job din asta…. 🙂
Aici e 6 lei setul de acrilice și chiar dacă nu e de cine știe ce calitate, pentru valoarea manifestărilor mele artistice, e mai mult decât mulțumitor. Cum ziceam, aș fi fost idiotul ăla fără să clipesc, dacă aș fi știut cum să desenez păsăroiul cu fața spre mine… 😀
Muțumesc!
Îl făceai mai mare, mai maro și mai bufniță! 🙂
Nu știu ce nație e ăsta cu spatele, să fie mister, dar ăla care vine-n zbor clar că nu-i prădător, insist!
Aia i-am zis și eu Renatei, mai jos. Nupuștipiepeeapapăpăsăpăreapascăpă.
Renata, păsările spre care vine un prădător în zbor nu stau așa de liniștite.
lucrarea numărul 3 e jos pălăria!
Fără pic de tehnică, are o adâncime misterioasă, perfectă.
Un fel twilight zone…
Cudi, cum plm pot să pun și eu poze la comentarii?
Klaus, dacă este de pe net, pui cu copy și paste link-ul imaginii, de regulă se termină în .jpg, .png, .gif. Ca să ajungi la link-ul imaginii, poți da click dreapta pe ea și să apeși pe „copy image adress/location” sau pe „view image” – caz in care ți se deschide pagina cu poza și tu doar copiezi link-ul acesteia și-i dai paste în comentariu (link-ul se termină în .jpg sau .png, cum am zis mai sus. Exemplu, am dat click dreapta pe unul din desenele mele și am click-uit pe „copy image location”, acum dau paste aici -- ketherius.ro/blablabla.jpg -- Am pus blablabla ca să nu afișeze automat poza.)
În cazul în care vrei să pui poze făcute de tine, trebuie să le încarci pe net mai întâi, există site-uri unde le poți urca, precum imgur.com. La fel, pui link-ul spre ea în comentariu și se va afișa.
Cudi, nu știu dacă vei realiza că scriind atât despre cum nu te pricepi, n-ai făcut altceva decât să te pui în centrul atenției într-un mod hiperbolic. Practic, ai transformat un articol care putea fi despre niște picturi într-un articol despre tine, de la cap la coadă. Ca scriitorii ăia care în prefața cărții vorbesc 90% despre ei, nu despre carte. Nu era mai simplu, dacă chiar voiai să adopți o postură modestă sau umilă, să limitezi auto-referințele la „am încercat să pictez ceva” și să lași aprecierile de valoare în seama cititorilor? Zic și eu.
Prima e foarte mișto. Ca unică remarcă, observând că ai frunzele ălea albe pe jos, mi-ar fi plăcut să te semnezi mai subtil, cu frunze, adică să faci ca numele tău să fie cumva parte din tablou, să se integreze în mod organic cu tabloul.
A doua e meh. Dacă ai vrut să ilustrezi un model de pijama, ți-a ieșit! Desenul e plat și monoton. Fundalul e uniform și nu transmite nimic. Cred că ar fi fost mai bine să lași doar florile mici, eventual mai răsfirate, ca imprimeuri pe fusta roșie a unei fete, din care să se vadă doar o porțiune.
A treia e foarte mișto.
A patra e frumoasă dar clișeică. Îi mai trebuia o lacrimă care să se transforme într-un râu și puteai să pui pe ea un citat poptămășist. Oricum, e bine că ai precizat că pasărea de pe ramură e cu spatele, pentru Renata și Fire -- să nu creadă că ai photoșopat-o. Pasărea din zbor e cam forțat plasată acolo -- mai ales când era atât de ușor s-o plasezi deasupra globului alb, cu aripile mai cuprinzătoare, ca un fel de sprânceană.
Talentul unui artist se deduce din cele mai reușite lucrări ale lui, nu din cele mai proaste. Iar orgoliul din numărul de referințe la propria persoană, nu din ce conțin acele referințe. Că e ușor să ne auto-păcălim și să spunem că suntem ființe modeste. Dar când o facem în 10.000 de cuvinte, e clar că avem un ego foarte pronunțat. 🙂
PS: dacă făceai ochiul din ultimul desen ceva mai șters și îndepărtat, cred că imaginea de ansamblu putea avea și o altă interpretare: o viziune a păsării de pe creangă, sau la ce se gândește ea. Poate la sufletul pereche de la capătul celălalt al tunelului? 🙂
Prima și a treia? Mă bucur.
A doua și a patra, buey. Din greșeli înveți. 🙂
Mie imi place primul. Culorile si modul cum ai facut coroana copacului.
Ce mi se par grozav pe termen lung e ca ai gasit un hobby. Nu ca as afirma ca n-aveai deja altele, ca nu stiu asta, dar o activiate din asta care cere manopera si minutiozitate e mana cereasca pentru calmat nervii (probabil de aia multe fete croseteaza/tricoteaza). Eu pictez figurine pentru armatele din Warhammer 40k. Stiti de el? (jocul de platou, nu cel online, desigur). Am 2 armate (tyranids si chaos) si am inceput sa strang unitati pentru necroni. E foarte terapeutic, mai ales cand vrei sa spargi mutra cuiva si totusi n-ai voie sau nu se poate. E poate o chestie mai de baieti comparativ cu pictura de tablouri, dar ma gandesc ca fiind gamerita te-ar putea prinde si asta cu Warhammer, mai ales ca dupa ce-ti pictezi unitatile si peisajele in care vrei sa joci, mai poti si juca cu ele 😀 Sunt si turnee zonale in nordul americii (eu am mers regulat la conventia pentru Europa Centrala care se tinea la Paris). E o comunitate strasnica. Ca dezavantaj: figurinele (unitatile/trupele) si mai ales borcanele de vopsea sunt cam scumpe.
Vladimir, cred că știu despre ce vorbești. Ori de câte ori intrăm în mall prin intrarea dinspre parcarea subterană, belim ochii la băieții care pictează figurine -- https://www.facebook.com/GWChinook/. Acum s-a elucidat misterul.
Da, sper și eu să fie pe termen lung hobby-ul ăsta. Lucrările le avem expuse în dormitor, strategic, cum zice Mihai, că acolo ținem cel mai mult ochii închiși. 🙂
„…că acolo ținem cel mai mult ochii închiși.”
TARE!