Știu că pe voi, cei din Europa, nu prea vă interesează rețetele de pâine, pentru că aveți de unde cumpăra pâine bună. Eu n-am găsit aici o pâine bună, așa cum o știu de acasă, o pâine care să nu fie dulce (nu înțeleg de ce bagă ăștia zahăr și-n pâine), acră (nu înțeleg de ce e atât de populară pe aici pâinea acrișoară, de zici c-au pus oțet în aluat), burete expandat, care până a doua zi se usucă și se sfărâmă. După ce am tot exersat rețeta tradițională de pâine românească, cu făină, sare, drojdie, apă și atât, am găsit rețeta de mai jos de baghete franțuzești, din fix aceleași ingrediente. Diferența stă în umiditate: baghetele franțuzești necesită mai multă apă, se lucrează cu un aluat umed, cu mâinile umezite și se coc în aer umed, cu un recipient cu apă așezat în cuptor, sub tavă. În plus, nici nu implică efort la frământare. Urmez rețeta lui nenea de mai jos de câteva luni și, deși o știu pe de rost, îmi place să-l reascult și să-l privesc cum lucrează, are un efect liniștitor asupra mea, nu știu de ce. Poate îmi amintește de Sir David Attenborough.
https://www.youtube.com/watch?v=m08i8oXpFB0
17 Comments
Deci vocea lui a devenit vocea ta cea de toate zilele. 🙂
Și mie îmi place.
Mă bucur, Aldus.
Foarte fain! 🙂
De aia nu prea există pâine bună, nimeni nu mai are timp s-o lase la dospit.
Felicitări!
Klaus, m-am învățat să fac pâine mai rar, dar în cantități mari. După ce s-au răcit, pun pâinile în congelator. Scot câte una seara, înainte de culcare, și dimineața e dezghețată, e perfectă, ca și cum aș fi făcut-o în ziua aia. Și ai dreptate, cu cât o lași mai mult la fermentat/dospit, cu atât e mai bună.
Bunica avea în beci o scândură lată pusă peste butoaie. După ce scotea pâinea din cuptor o lăsa să se răcească și o înșira pe scândura pomenită mai sus. Ținea mai mult de o săptămână fără să mucegăiască. Pe atunci butoaiele erau pline, bunica făcea pui cu boți înecat în smântână, prilej de dat cep la butoi. Acum mai suntem doar eu și beciul. Și amintirile mele de lunatec…
Klaus…
Că mi-ai amintit de bunica: făcea bunica mea o mâncare, o tocană de ardei copți -- copți și curățați de coajă, dar cu cotoare cu tot, cu nu știu ce sos de ceapă, usturoi, făină și smântână, clocoteau ardeii copți în îngroșeala aia și-apoi mâncai, întindeai cu bucăți de pâine prin sosul ăla dumnezeiesc… Știu c-o să doară, foarte probabil, știu c-o să mă țin cu mâna de ficat trei zile după așa o ispravă, dar vreau, mi-e dor, înghit în sec când îmi amintesc de tocana aia cu ardei copți… Nu mă las, trebuie s-o fac cât de curând.
O rețetă pentru ardeii ăia, ai? Că-mi plouă-n gură!
Klaus, nu știu rețeta, am ceva frânturi de amintiri cu bunica gătind ardeii ăștia pe plita sobei de teracotă, mi-i amintesc în farfurie, dacă inspir chiar acum cu ceva mai multă atenție, le simt mirosul. Am să caut pe net rețeta, nu știu dacă o găsesc, dar până una alta uite cum îmi imaginez eu că ar trebui procedat:
-- se coc ardeii bine, se curăță de pielițe, dar nu se îndepărtează cotorul cu semințe. Și cu mare grijă, să nu se irosească bunătate de zeamă dinăuntru lor.
-- se pune la călit ceapă tocată mărunt, pe când se înmoaie se adaugă și câțiva căței de usturoi mărunțiți. Se stinge cu suc de roșii, cred. Se pun și ardeii în sos la clocotit, deja începe să miroasă fain tare -- după vreo câteva minute se toarnă deasupra smântâna în care s-a desfăcut o lingură de făină. A se citi că smântâna-i grosul. Încă vreo câteva clocote și gata.
Sau poate făina trebuie pusă peste ceapa călită, și apoi stins răntașul ăsta cu smântână, cu multă smântână, nu știu, o să mă lămuresc curând. Bun, mai sunt și prafurile de sare, piper dacă vrei, poate merge și un firicel de mărar, deși e discutabil, posibil nu.
Eu vreau rețeta pe care ai reușit-o :). Așa că voi aștepta.
Cudi draga, nici nu realizezi ce bucurie si fericire revelatoare ai produs în sufletul meu cu acest articol. Nu stii ce tainice sentimente ai declansat în inima mea. Esti o comoara inestimebila iar Mihai si pitica ar trebui sa se considere cei mai bogati oameni din lume,avându-te pe tine alaturi. Azi am gustat cea mai buna “bagheta frantuzeasca”, realizata din cuvinte cu gust si aroma de pâine calda, naturala, adevarata si hranitoare, scoasa din “cuptorul” inimii tale fierbinti, paradoxale, de când urmaresc acest blog.
Fii binecuvântata, tu si casa ta !
Iosif, norocosule, tu mănânci baghetă franțuzească de la mama ei. Ca să nu mai zic de deliciile patiseriilor franceze. Avem și noi, aici, Patisserie du Soleil -- Mihai e mare, mare fan. Și noi, fetele, evident.
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, numai bine!
Pe mine, patiseria franceză m-a lăsat rece. Pute a emulgatori de la colțul străzii. Posibil să nu fi dat de una, d’aia adevărată.
Da Cudi, chiar ma consider un favorizat al Tatalui ceresc, însa nu a fost întotdeauna asa ca azi, iar mâine am certitudinea ca va fi si mai bine.
Eu sunt un credincios evolutionist, iar pe aceasta Cale, pe care am pornit din vale, nu-ntotdeauna cerul e senin si mereu soare. Se-ntâmpla uneori ca se-nnoreaza, si fulgera si tuna, însa nu tine mult, iar norii iar dispar, din nou se face vreme buna ! 🙂
Hm…
Hâm, mno…
Că nici nu ştiu cu ce să-ncep.
Scuze lu’ Keth?!
Asta n o s o fac…
Gândesc ce spun şi… pula mea, la urma urmei, I am who I am .
Crezi cumva că n-am vorbele la mine ?!
‘n loc de proasta pulii, ce-ai fi preferat? Muie PSD?! Că’i tot aia, if you know what i mean.
Baneză-mă, cenzurează-mă, fă-ţi poftele! Nu-mi pasă. La urma urmei e blogul tău, iar mie mi’e de-ajuns, fie şi că’n puii mei, doar tu-mi poţi răstălmăci -oarecumva- vorbele. Fă ce vor muşkii tăi, în ceea ce mă priveşte.
Iar tu… draga mea Cudi. OMG!
Fără cuvinte.
Şi fii pe pace!
Condescendenţa ta vizavi de postacii tăi (cei remuneraţi, doar de vârsta din dotare, recunosc!) nu-mi fute deloc fengşuiu’, crede-mă. So. Înţeleg. Dar pe viitor, nu-mi mai lua apărarea.
Pot, duc. Mă descurc. Fii convinsă. Iar dacă cei ce comenteză p’acilea, prin comm’urile, ori poate, atitudinea lor faţă de articolele tale, îţi dă acea stare de bine pe care ţi’o doreşti… go for it! N-am nica’mpotrivă!
Aşa că lasă-mă pe mine.
Sau, nu-ţi face griji.
BTW!
Nu m-aş urca’n vreo luntre, ever, gen- ca să mă treacă spre dincolo, cu nime d-aci!
Să fie clar! Bleah, şi mii de scuze. (Cred că şi reciproca e sutălasută valabilă.)
Afară de Klaus, normal!
Cu el….
O Doamne!
Aş orbi fără teamă.
Du-mă unde vrei, nebunule frumos!
……………
şi ca să fiu şi la/pe subiect… io rămân totuşi la aluatul şi pita mea. Românească!
Nostrastella, bagheta franțuzească e același lucru cu franzela românească, doar că forma e mai lunguiață.
Altfel, mie mi-ești simpatică, mi-ești dragă, nici eu nu știu de ce.
#muiepsd
Cred ca e mai simplu sa spui cine nu iti e simpatic si drag. Mai salvam timp. 😀
Băi, zăludo, tocmai mi-ai eliberat un certificat de asistent social? :))