Cred că acum o săptămână am scos din subsol bradul nostru artificial și l-am așezat la locul lui din sufragerie, la baza treptelor. De atunci, parcă nu mai avem pisic. Simon s-a mutat cu casă și masă sub el, zici că pentru asta a fost născut, să doarmă nonstop sub crengile presărate cu lumini mici, gălbui. Când nu doarme, se uită la lumini lung, filosofic, încontinuu fascinat, e ceva deosebit ce se petrece cu el. Mihai a zis că, no, pisicii sunt animale de pădure și comportamentul lui Simon ține de o chemare ancestrală, ceva de genul. Bun, cum săptămâna a fost full pentru toți, n-am apucat să și împodobim bradul, să îl încărcăm cu beteală și globuri. Dar și când îl vom împodobi (deși arată satisfăcător chiar și așa, cel puțin pentru mine, cea fascinată de accesoriile de iluminat), Simon va fi în extaz. Deocamdată – iată cum se reflectă luminițele din brad în ochii stăpânului, paznicului de serviciu (credit foto – pitica):

Azi a fost o zi cu început prost. M-am certat cu Mihai la prima oră, chiar înainte ca el să iasă pe ușă, genul ăla de ceartă din prea multă dragoste și care durează câteva minute, mă rog, ideea e că apogeul disputei a constat în situația de a arunca în direcția soțului cu rondele de ceapă la îndemână. Și cum karma aia amuzantă nu e neapărat și instantă, poate fi cu întârziere, pe când a avut astăzi o întâlnire importantă cu un superior și Mihai încerca să fie cât mai profi posibil, la un moment dat a căzut, de pe undeva de prin haina lui, o rondea de ceapă, rostogolindu-se în văzul tuturor. Yep.

Tot la sugestia lui Mihai, care a văzut minunea înaintea mea, am zis să văd și eu ceva rar. Mai precis, o poză cu Picard cu păr. Picard cu păr:

A fost și Moș Nicolae pe la cizmulițele piticei, OMG, i-a adus, printre altele o ciocolată din care n-am primit decât o felie (a înghițit-o o gaură neagră, sau cel puțin asta a sugerat Bobo, ridicând nevinovată din umeri), n-am crezut că o să ajung să spun asta, dar e pe la supremul nivel Toblerone. Cioco asta are formă și aromă de portocală, îi spune Terry și miroase ca lecitina de pe vremuri, e de categoria alarecherchedutempsperdu.

Aseară, așa de relaxare, am băgat o oră de Portal 2, coop. Mi-era dor de vocea lui Glados. Am mai văzut și ceva tâmpenii pe la tv, dar ce mi-a plăcut, ce a fost chiar bun – The Ballad of Buster Scruggs. În rest, mai nou adormim pe Star Trek: Voyager – e ușor, ne și place (Mihai a văzut unele episoade de trei, patru ori), nu e capăt de țară dacă ațipim cu tv-ul pornit.

Așa, v-am mai zis de niște români cu care ne-am împrietenit recent, i-am întâlnit în magazin, a fost ea la cafea la noi, apoi au venit amândoi la cină, recent ne-au chemat și pe noi la ei. Sunt pe la 40-50 de ani și, să-mi bag picioarele, sunt mult mai tineri în spirit decât noi. Deci nu s-au stresat cu sarmale, mese întinse și chestii de genul, nope, au comandat pizza și ne-au umplut paharele încontinuu – mie cu suc, că trebuia să rămână unul breaz să conducă înapoi acasă. Oameni faini, glumeți, descurcăreți, deschiși. Pe el l-o apucat acum că vrea să studieze chitara electrică, învață nu știu ce solo-uri hard rock. Cu profesor! În weekend-uri, că de luni până vineri e cu munca. Fata lor are 17 ani și dă lecții de ski picilor și mama e sufletul petrecerilor. Sunt oameni foarte ok.

Noi, în schimb, mai cu rutina muncii, mai la pasu’ legănatu’, mai cu “băi, hai să agățăm naibii globurile că ne prinde Crăciunul”. Între timp, pitica e comediantul casei și o să închei cu o ultimă glumă pe care nu știu pe unde-a citit-o, dar e bună rău: “Da, o femeie te poate face milionar. Dacă ești miliardar!”.

Acum chiar închei, bag o melodie românească ce am adăugat-o mai de curând în playlist-ul meu. Numai bine tuturor!

https://www.youtube.com/watch?v=Bmle3H-Oi8k