Noi, ãştia mai de pe la ţarã, avem alţi indicatori economico-financiari decât cei matematici, precişi, concreţi, bazaţi pe analize cantitative şi calitative. Nivelul de trai, bunãstarea populaţiei, protecţia socialã, progresul, regresul economic, toate astea se vãd cu ochiul liber, se constatã stând sprijinit în poartã, bâtã, cot sau oricum, privind corcoduşii şi duzii neîngrãdiţi, adicã crescuţi la drumul mare şi din care se înfruptã tot poporul. Aşadar, starea deplorabilã în care a ajuns acest dud care, sãrmanul, nici n-a apucat a-şi coace fructele, ilustreazã fidel cam cu stã treaba cu banii prin zona mea. Adicã banii or fi, dar nu se-ajung şi pentru principalele mese de peste zi. Unii vin sã se serveascã singuri, alţii în echipã,  cu familia, prietenii, prietena, amanta, bastarzii etc. Oricum ar veni, oricâţi ar fi, trag de el de parcã ar rodi euroi şi nu dude, se-nghesuie în jurul lui de parcã ar fi la supermarket în ziua în care se dau gheare de pui la juma’ de preţ, şi-i rup crengile, şi-l despuie în ultimul hal de fricã sã n-apuce altul duda cea coaptã. Din fericire, restul pomilor sunt cu precãdere plopi, şi-aceştia rãsuflã teferi. Dar nu pentru ei îmi fac eu griji (vorba vine), ci pentru cuiburile de ciori, pãsãri de altfel comestibile şi prezente în meniurile occidentalilor fiţoşi. Însã nu mulţi ştiu încã treaba asta. Acum, ce mi-e una, ce mi-e alta… Şi ciora-i tot un fel de porumbel, însã cu creier mai mare (dupã proporţia creier-volum corporal, doar omul e mai şmecher decât cioara), şi, oareşcum, ţigãnesc. Iar noi nu suntem nici rasişti, nici xenofobi, nici fascişti, nicidecum astfel.

În altã ordine de idei, dudul ãsta e şocant de fotogenic.