Nu am nici o treabã cu nici una dintre taberele astea în perpetuu conflict, absolut nici o treabã. Eu ascult de toate, selectiv, de-ale mele. Însã nu pot sã nu mã amuz pe seama afişãrii ostentative a unora, cum cã sunt ce sunt, cum cã ceea ce ei sunt e bine şi alţii sunt rãu, dar rãu-rãu…! Asta dupã ce am vãzut ieri o ştire despre un festival local, de-al celor în negru şi cãlare pe motoare. Aşadar, similitudini, constatãri personale, ce îi vizeazã pe cei mai înrãiţi membri ai cetelor de melomani.
În forma lor cea mai turbatã, atât rockerul, cât şi manelistul:

• se îmbatã cu orice prilej, conştienţi de faptul cã vor sfârşi sub masã, pe marginea trotuarului, sub pod, în fata scãrii, alta decât cea din buletin.
• poartã lanţuri sau alte accesorii distinctive, inutile.
• sunt la fel de educaţi, idioţi sau deştepţi.
• sunt înnebuniţi dupã motoare, pe douã sau patru roţi, bune de rupt gura târgului.
• sunt gãlãgioşi din cale-afarã, urlã sau chiuie, dupã caz.
• sunt fraţi cu cei ce se declarã aparţinãtori ai tagmei. Existã în ambele tabere un liant nejustificat, o solidaritate de clan, gata sã sarã la bãtaie cu adversarii, pentru cel mai mic motiv şi/sau în lipsa acestuia.
• se îngrijesc în aceeaşi mãsurã de propria igienã, cu toate cã sunt vizibil preocupaţi de o anume înfãţişare, vestimentaţie, ţinutã. Nu e unul mai împuţit decât altul.
• frecventeazã anume şi aceleaşi localuri, cu evidente diferenţe de luminozitate şi în atitudinea barmanului ce se dovedeşte excesiv de sumbru sau înspãimântãtor de vulgarã.
•  danseazã! Unul dã din cap, altul pocneşte din degete, important e cã oamenii ãştia danseazã mai mult decât restul.
• fredoneazã melodii cu versuri la fel de inspirate sau tâmpe, cel puţin câteva. Refrenurile acestor melodii abundã în vocalize, pe ton subteran în cazul primilor şi plin de inflexiuni falsate, în cazul celorlalţi.
• au mari probleme religioase, închinându-se dupã caz Satanei ori falşilor zei.
•  îşi pun în scenã apartenenţa la grup, sunt ostentativi şi demonstrativi, fac parada a “cine mi-s io!”, sunt egolatrii – nu neapãrat ca indivizi, ci ca “membriµ sau fani, se auto-contemplã şi sunt de speriat.

Lista rãmâne deschisã, în aşteptarea observaţiilor moralizatoare ce se impun…