Într-un sfârşit de an când mi-am abandonat toatã flota de corãbii sub umbre de nori şi când improbabile aveau sã fie bucuriile, s-a întâmplat o chestie. Am primit un mesaj pe telefon, apoi un al doilea… apoi un telefon. Cum cã un cadou fusese construit doar pentru mine şi pitica mea, aşa, pentru cã suntem noi speciale.

Cã suntem speciale ştiam, cum altfel sã fim noi douã, cum aş fi putut eu fi altfel decât astfel, iar micuţa mea mai ceva decât mã-sa? Noi ştiam asta, dar nu am fi crezut cã cineva se va prinde de chestie în aşa mãsurã încât sã ne placã, sã ne aprecieze şi sã facã ceva  în sensul ãsta, doar pentru a ne aduce puţinã luminã în suflete. Nu am fi crezut cã astfel de oameni existã, oameni care sã se preocupe pentru supriza şi încântarea noastrã, doar a noastrã, aşa… fãrã se ne fi vãzut vreodatã, fãrã sã ştie în fond cât de egoiste şi naive suntem, cât de banale în apartele nostru şi acum, cât de greu ne este. Dar Moşul şi ajutoarele sale ne-au apreciat drept fetiţe cuminţi şi au pregãtit special pentru noi un cadou atât de frumos, încât am rãmas inerte în faţa sa multe clipe, judecând individual ba cum sã desfacem mai rapid toate cele, în cazul ei, ba cã de ce eu, cã din milã?, cã de ce mie şi tot aşa, aceeaşi interogaţie sub alte şi încurcate veşminte, în cazul meu. Ce am fãcut eu sã merit asta?

Mirela Surghie, Head of Media Real,- hypermarket România, alãturi de ajutoarele sale în faţa cãrora mã plec cu recunoştiinţã şi un sentiment de apropiere aparte, dat fiind faptul cã îmi este clar cine, cum… dar nu şi de ce, aceastã femeie atât de frumoasã pe dinafarã şi pe dinãuntru a fost Moşul meu şi al piticei mele. Cum m-am simţit? Ca şi cum spãlând cu mopul podelele unei scene imense, într-o salã pustie şi mare, dintr-o datã reflectoarele s-au aprins şi m-au înconjurat de cercuri de luminã, Cenuşãreasa s-a preschimbat într-o prinţesã frumoasã, iar o mulţime anonimã de oameni deosebiţi s-au ridicat de pe scaunele lor, aplaudându-mã. Da, aşa m-am simţit.

Şi acum, mulţumitã Mirelei, ajutoarelor sale dragi şi hypermarketului real-, Cudi şi Lexa sunt douã prinţese privilegiate, ale cãror conduri sclipitori danseazã pe podele sub cercuri de luminã, în faţa dumneavoastrã, celor care iertaţi stângãcia şi imprudenţele gesturilor şi emoţiilor noastre, în timp ce creionãm iluzia fericirii în cel mai personal chip, pline de importanţã şi rost, de astã datã.

Acum mã simt aiurea pentru cã nu reuşesc sã mã adun pentru a scrie mult mai frumos şi mai sensibil. Pentru cã asta e tot ce pot oferi eu… emoţie, sensibilitate, vis frumos şi suflet. Şi totuşi… Cine ar fi crezut? Eu… nu. Mulţumesc pentru frumosul, neaşteptatul şi neînţelesul gest, mulţumesc pentru cã v-aţi gândit la mine şi la noi, mulţumesc pentru cã deşi pãşesc dintr-o baltã într-alta, mã poftiţi pe podele curate pentru repertoriile-mi de Cenuşãreasã. Mulţumesc, stimatã doamnã Mirela Surghie, mulţumesc, Claudia, mulţumesc, Real -, România, pentru surpriza şi bucuria pricinuite. N-aveţi habar cât înseamnã şi ce sãmânţã de optimism mi-aţi sãdit în suflet. Acum… la spre mai bine.