Astăzi am fost trezită cu o cafea fierbinte sub nas. Şi nu am făcut-o eu, se înţelege! Tot azi m-am simţit puternică şi aproape de oameni. Deşi nu prea pricep de unde atâta putere când pe dinăuntru şi pe dinafară tremur ca o răcitură în furculiţă. Astăzi am fost răsfăţată şi… am răsfăţat. Am îmbrăţişat, am zâmbit, am vorbit şi încurajat, am ascultat şi am înţeles. Am gătit papanaşi pentru prima dată şi am simulat împlinirea cu atâta patos de am crezut o clipă-n ea. M-am simţit frumoasă, fundul mi-a încăput în blugii ăia mişto şi uitaţi în fundul dulapului de ani şi m-am plimbat la braţ cu soţul meu. Am dat bani la cerşetori, am visat că salvez lumea, am luat cafea de la tonomatul de pe colţ şi am savurat-o de zici că eram la terasă pe litoral. Mi-am aprins şi ţigară, cum altfel?! Şi a fost cald şi senin, puţin a adiat a vânt de primăvară, am dat cizma pe adidas, am inspirat cât m-au ţinut plămânii şi am căscat ochii de jur împrejur. Şi am păşit pe faleză, ca-ntr-o vacanţă.

Am gătit papanaşii ciripind a bucurie, i-am stropit cu smântână şi dulceaţă şi am mâncat până n-am mai putut. Doar desert, fragezi şi dulci, papanaşii mei. Şi am privit cum el îi mănâncă şi zâmbeam plimbând cu furculiţa gogoşica prin farfurie. A fost linişte, au fost gânduri, întrebări şi răspunsuri. Iar acum simt o dureroasă pace. Dureroasă până dincolo de lacrimi, că mi-e frică de pustiu şi de mine. Nu ştiu cum alţii pot să-şi dea în cap prin tribunale, nu ştiu cum alţii pot urî. Eu ştiu aşa: să preţuiesc şi să fac papanaşi în seara de dinainte. Am sporit cât am putut eu frumuseţea acestei ultime zile care a fost dat să fie frumoasă de la sine şi am păşit în pace pe faleza mea, am băut cafea la terasă şi am ascultat marea dintre intersecţii.

Acum, că e noapte, se complică şi e greu. Tare greu.

Atât de bine a fost să simt cafeaua aia sub nas, atât de fericită am putut fi ştiind că e fierbinte, tare, multă, a mea şi făcută ca să mă simt eu bine. Eu! Şi da, am fost fericită. Pentru o cafea. Şi pentru a doua. Pentru braţul oferit, pentru papanaşii mei lăudaţi, pentru prezenţă. Acum… mi-e frică şi să deschid fereastra, presimt că plouă infernal, amestecat cu fulgi şi vânt. Am ajuns să fiu atentă la umbre ca să remarc prezenţe, să-mi caut binele în horoscoape, să umblu cu trei colace de salvare pe uscat şi să mă contrazic când vorbesc singură. Bunăoară, mă comport normal, cred. Nu putea fi uşor, iar eu mă mişc în linişte. Nici ca să-l trezesc, căci va fi o zi grea, ceva mai mult decât un simplu mâine. Aproape că a început şi-mi vreau îngerul acum, şi-l chem, îl aştept. Să-l simt, şi atât. Nu-i mai cer nimic, de data asta.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=GB4ZwPZByhQ]