Noi, femeile, revărsăm şi pătăm cu dragoste de jur împrejurul nostru şi nu e detergent pe măsura iubirilor noastre multicolore. Vrem să deţinem şi să iubim oameni, lucruri, animale şi plante. Din categoria celora din urmă, personal deţin, la actuala locaţie, două plante. Ultima şi-a luat în primire onorabilul loc de pe birou abia ieri, când am primit-o în dar, jertfibilă întru egoistele şi solitarile-mi plăceri. Dată fiind importanţa lor covârşitoare în existenţa-mi lacunară, fără ironie-n paranteză, au fost botezate de subsemnata nu după obicei creştinesc, păgân dar prost, ci pentru a le sublinia individualitatea şi atributul de fiinţe cu viaţă şi personalitate oferite fasonării, încreţirii şi modelajului după pofta-mi beteagă. Prin urmare, prima se cheamă „Planta”, cea din urmă, „Planta doi”. Sunt frumoase şi… care e cuvântul… stufoase! Sunt verzi şi mirobolante, prima, recunosc, puţin ciufulită. Şi chinuită. Însă mă suportă şi nu s-a sinucis prin premeditată şi salvatoare uscăciune… scumpa de ea rezistă, rezistă şi rezistă. Fiind ofrande consacrate contemplării, îndrăgostelii şi meditaţiei-mi fundamentale, astăzi le-am făcut frunzele calendar cu diminutive multe şi mărunte, dezmierdându-le cu drăgălăşenii de fată bătrână, nebună şi isterică, duios şi obsesiv, cît m-a ţinut sufleţelul elastic şi pe dânsele răbdarea de regn vegetal. Planta mă studiază fix în secunda asta şi îndură într-însa refulate reproşuri, cum că de ce mi-am lăsat pitica să o pieptene şi să zgârmăne ameninţător cu furculiţa pământul dimprejurul rădăcinilor, ori am folosit-o drept armă albă în aprig conflict domestic, oferindu-i experienţa unui zbor spre ţintă ratată şi o prăbuşire fără paraşută sau amortizare, cauzatoare de traumatisme planto-cerebrale acute. Şi mă iubeşte astfel, supravieţuind lângă mine. Planta 2 se integrează mai greu în rarefiata colectivitate de altitudine – etaj 6, dar se obişnuieşte ea cu noi şi cu diferenţele drastice de temperatură cauzate de centrala termică cu obsesii în avarie şi obişnuitul bec roşu intermitent. Ideea e că sunt ale mele şi le îngrijesc inundându-le o zi şi lăsându-le în secetă alte cinşpe, sub sufocanta apăsare a prafului ce le inhibă clorofila, dragele de ele. Sunt femeie, deţin şi iubesc, o altă inepţie, am zis! 😀