Ce bucurie să-l citeşti pe Jules Verne la 31 de ani! Dar mai ales, hunedorean fiind, ce încântare să citeşti Castelul din Carpaţi, urmărind cu mare atenţie detaliile ce descriu în amănunt judeţul, căutând să înţelegi cu exactitate unde anume ar putea fi amplasată mândra cetăţuie bântuită de forţe malefice, în care Stilla, fermecătoarea cântăreaţă italiană, a fost ţinută ostatică de groaznicul baron Radu de Gorj. N-am de gând să povestesc acţiunea romanului, al cărui bogat fir epic l-aţi urmat, foarte probabil, cu ardoare în anii copilăriei. În schimb, înclin spre teoriile care elucidează misterul amplăsării şi/sau existenţei celebrului castel cu părerea-mi proprie. Pe scurt, eu cred că acest castel este pură ficţiune, Jules Verne amplasându-l însă într-un loc identificabil în arealul Văii Jiului, iar cei care încearcă să-i stabilească locaţia nu fac altceva decât să fructifice într-un mod original potenţialul turistic al judeţului Hunedoara, şi pe bună dreptate, un astfel de proiect de anvergură poate atrage dezvoltare, oferte şi finanţări substanţiale.

Din câte ştiu eu, sunt trei locuri în judeţul Hunedoara ce se pretind, în parte, surse de inspiraţie pentru romanul lui Jules Verne. Pe de o parte – Cetatea Colţ, aflată în Ţara Haţegului la una dintre porţile de intrare în Retezat, înainte de staţiunea Râuşor; ruinele nedescoperite alei unei alteia bănuită în Pasul Vâlcan din Valea Jiului şi actualul cămin cutural din Iscroni – Aninoasa, cândva frumosul castel al baronului Victor Maderspach.

Descrierile din roman m-au convins că locaţia castelului a fost imaginată de Jules Verne în apropierea Vulcanului, şi am să explic de ce. Satul Vereşti este descris ca fiind lângă cele două Jiuri, iar Jules Verne precizează clar că în apropierea sa se află comunităţile miniere Petroşani, Petrila, Lonea, muntele Parâng. Din satul Vereşti castelul putea fi privit printr-o lunetă, ori Valea Jiului, înconjurată de jur împrejur de munţi înalţi, n-ar fi putut oferi nici o urmă de perspectivă înspre actuala cetate Colţ, aflată dincolo de lanţurile montane vestice, ba chiar, pentru a o putea ochi şi cu cel mai performant binoclu, trebuie să parcurgi zeci de km, până la deschiderea ţinutului Haţegului dinspre Baru Mare. Ori cei care presupun că cetatea Colţ ar fi Castelul din Carpaţi, sunt contrazişi de descrierile amănunţite din roman.

Pe de altă parte, în Valea Jiului, mai precis în Aninoasa – Iscroni, actualul cămin cultural îşi asumă, la rîndul său, onoarea de a fi amplasat pe vechea locaţie a Castelului din Carpaţi. Anne Margarette Maderspach, soţia lui Victor, un bogat baron local de la începutul anilor 1800, coresponda cu Jules Verne şi a descris pe îndetele atât Valea, cât şi castelul în care locuia, aşa zisa Casă cu Turnuri, înconjurată pe atunci de un admirabil parc dendrologic. În curtea căminului cultural din Iscroni trăieşte şi astăzi un falnic tulipan – copac cu lalele, vechi de aproape două secole, mai nou botezat: „copacul lui Jules Verne”. Interesant este că şi autorul insistă în roman pe descrierea unui fag, care an de an mai pierde câte o creangă, prevestind astfel sfârşitul iminent al cetăţuii. Nepotrivirea dintre Casa cu Turnuri şi Castelul din Carpaţi este evidentă prin amplasament: în roman cetatea era greu abordabilă şi aflată la înălţime, iar domeniul baronului Maderspach se află în vale, respectiv în câmp deschis, la margine de DN 66A.

Cetatea Colţ, însă, sau ce a mai rămas din ea, aşezată pe o stâncă abruptă şi greu accesibilă se aseamănă mai mult castelului lui Jules Verne. Însă locaţia îi anulează şansa de a fi Castelul din Carpaţi, fiind cu mult prea departe de Valea Jiului, pentru a putea fi zărită cu luneta sau a putea parcurge distanţa din satul Vereşti(?!) până la ea, în câteva ore. Se povesteşte însă, că Jules Verne ar fi iubit-o pe Luiza Muller, o româncă din Homorod, alături de care a vizitat această cetate şi care ulterior l-a inspirat în scrierea romanului.

Jules Verne indică multe nume proprii ale judeţului Hunedoara, iar toponimia romanului înglobează de minune elemente diverse ale folcorului românesc. Avem râul Doina, o avem pe fermecătoarea ţărancă Mioriţa, fiica birăului Colţ, îl avem pe baronul de Gorj, învăţătorul Homorod, pădurarul Nicu Deac, soldatul Roşca. La un moment dat pomeneşte scurt şi de cetatea Devei, doar cât să ducă cu gândul la legenda sa; autorul era, aşadar, la curent, cu poveştile, folclorul, tradiţiile acestor locuri.

În altă ordine de idei, Castelul din Carpaţi ne reaminteşte de Dracula – acum, pe bună, dreptate, unde altundeva să imaginezi acţiunea unui roman despre un castel părăsit şi vrăjit, unde se ascunde un malefic baron alături de servitorul său, genialul, nebunul şi ciudatul Orfanik, dacă nu în Transilvania? Toate, la pachet cu o frumoasă poveste de iubire tranşată scurt de Jules Verne, în care Stilla, victima iubită obsesiv de doi bărbaţi, unul tânăr, frumos şi bun; altul bătrân, malefic, înspăimântător – moare pe scenă, în plină glorie artistică, cu puţin înainte de a deveni contesă de Telek, şi asta după ce rosteşte „Innamorata, mio cuore tremante, voglio morire…”, din opera Orlando, atribuită de scriitor unui anume Arconati. Care Arconati, explică Wikipedia, a fost un conte ce se afla în posesia mai multor manuscrise ale lui Leonardo da Vinci.

Jules Verne ştia de Mioriţa, cunoştea legendele străvechilor cetăţi hunedorene, a descris în detaliu harta judeţului Hunedoara, a numit „Doina” o apă, a botezat principalul personaj negativ cu numele judeţului Gorj, vecin cu Hunedoara, şi cu cel al cetăţii de la poarta Retezatului – Colţ, pe birăul satului Vereşti. Acestea sunt detalii fascinante pentru ochiul cititorului matur, dar mai ales, pentru cineva familiar cu meleagurile ce au avut onoarea a găzdui epicul fictiv din Castelul din Carpaţi, pentru cei ce trăiesc în locurile în care geniul creator al marelui Jules Verne a poposit, fie doar gândul. Cum ar veni, aceste locuri sunt mai speciale, mulţumită imaginaţiei lui. În fond… dacă nu Jules Verne, cine să-şi fi închipuit?