Îndărătul fiecărui om pe care îl cunoaştem, rulează propriu-i film. Şi nu e taină mai ispititoare decât să îndrăznim a privi şi înţelege. Stările de fapt ce ţin de topografia existenţei concrete nu sunt de mare interes, scuturaţi de emancipare, statut, educaţie, formare, profesie, stil… rămâne, în fiecare, visătorul. Care poate fi incitant ori ba, utopic, placid, impresionabil, sec etecetera. Unii sunt protagonişti în perpetue drame, alţii comedianţi înnăscuţi, alţii eroi mitologici, alţii genii, cuceritori, irezistibili, seducători, câţi oameni atâtea reprezentări intime, cu toţii mântuibili, într-o imensă lume de personaje principale. În lumea palpabilă, însă, suntem nevoiţi de împrejurări a împărţi acelaşi ecran şi acelaşi timp, de unde frustrarea, neajunsul, durerea. Aici vezi agăţată de creanga vecinului o filă din scenariul unui străin, o alta, a prietenului, înmuiată-n baltă şi câte ale miliardelor căzute-n toamnele visării. Filmele se toarnă la nesfârşit, poveştile se schimbă, infinite lumi într-una singulară. Oare unde e OMUL, în ce lume stă clipa.
Gata, tac! Mă duc la somn.
6 Comments
Pe mine m-a fascinat întotdeauna viaţa bunicii… grea, cu drame, idile, căderi, reveniri demne. Şi în ziua în care a murit avea manichiura făcută frumos… 🙂
…
Cudi….te superi daca te intreb de ce nu dai titluri articolelor?
Nicidecum! 🙂
Trag de blog de vreo trei ani, chiar mai bine. La inceputul anului trecut am pierdut 80% din tot ce stransesem, dupa ce domeniul, hostul mi-au fost suspendate (il primisem cadou, credeam ca expira o luna mai tarziu, nici google-ul nu mai avea indexate mare parte din articole, ca sa fie tacamut complet). Si de necaz am vrut sa renunt, dar n-am facut-o. In ianuarie, anul asta, aceeasi poveste, de data asta am stiut ca expira, insa la momentul cu pricina banii din visterie au plecat spre alte tarmuri, prioritare. Am revenit pe platforma gratuita wordpress, m-am necajit, din nou am vrut sa renunt. Mi-am pus intrebari existentiale, gen -- am eu ceva de spus, are vreun sens sa investesc timp, cuvinte si suflet in blog? Ma ajuta cu adevarat sa aberez in public, nu mai degraba renunt si-mi constientizez conditia, care este? A urmat o perioada in care nu am mai postat nimic. Luandu-mi ramas bun de la un bun prieten in aceeasi sumbra perioada, acesta m-a rugat sa scriu zilnic ceva pe blog, sa postez orice, o melodie, doua randuri, cat de putin, cat de stupid, doar cat sa stie ca mai sunt, si, poate, cum sunt. Asa s-au nascut ineptiile mele, fiecare in parte fiind, in fapt, un dulce efort de a nu renunta la blog. 355 -- pentru ca am avut intentia de a scrie cate in fiecare zi a acestui an, incepand cu 11 ianuarie. Nu m-am tinut insa de socoteala, nu-i bai, incerc sa le duc pana la capat, chit ca a 355-a risca a fi postata in 2035 :p, oricum, nici bunul meu prieten nu mai revine spre a vedea daca sunt cum sunt, sau macar mai sunt, aici. Sunt ineptii cu numar, scriu orice-mi trece prin cap, fara legatura sau efortul unei minime constistente, sunt cuvinte agatate de numere si eliberate, haotic, in virtual.
Unde e OMUL? Uneori acolo unde te aștepți cel mai puțin. De multe ori nu în producțiile strălucitoare și buget exorbitant.
Bine spus.