Taxa de vizitare a Castelului Corvinilor din Hunedoara este, pentru un adult, de 20 lei. Din punctul meu de vedere, e prea mult. Să presupunem că peste 100 de oameni trec pragul castelului într-o singură zi, deşi, foarte probabil, traficul turistic e mult mai consistent. Rezultă o încasare zilnică de 2000 RON. Ori 25 de zile în medie pe lună (parcă lunea muzeele sunt închise), se adună 50000 lei, respectiv jumătate de miliard de lei vechi. În realitate, cred că încasările sunt cel puţin triple. La care se adaugă evenimentele organizate în incinta sa, spre exemplu recentul festival Opera Nights, care a adus în medie 1000 de vizitatori pe zi pe parcursul desfăşurării sale. Calculele se dau peste cap, banii intră. Bun.

Fiind din zonă, am vizitat de mai multe ori castelul în ultimii 20 de ani. Ultima vizită, recentă, a adus, cu titlu de noutate, camera torturii şi preţ dublu la intrare. Mai multe uşi închise, mai puţine de văzut. 40 de lei pentru ca un cuplu să rătăcească după bunul plac prin curtea şi sălile castelului, fără ghidaj. Şi acum să comparăm oferta castelului cu a altor muzee, castele din ţară.

Muzeul Naţional Cotroceni – 12 lei de persoană pentru vizitatorii români cu ghidaj de specialitate şi 27 lei de persoană pentru vizitatorii străini (din care 15 lei este taxa pentru ghidajul de specialitate în limba turistului);

Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa – 15 lei/adult;

Castelul Bran – 25 lei / adult;

Cetatea Făgăraşului – 10 lei/ adult;

Muzeul Naţional de Istorie a României – 25 lei / adult.

O persoană care a vizitat castelul de şapte ori, spre exemplu, de la Revoluţie încoace, înţelege când spun că preţul nu se justifică. Ce se întâmplă cu el îmi pare o cârpeală ieftină, iar povestea cu camera torturii şi gemetele înfricoşătoare îmi inspiră kitsch. Banii intră, dar cine ştie pe unde se scurg. Practic, pentru cei 20 de lei plătiţi ţi se lasă câte o lumină aprinsă (din nefericire, nu în toate încăperile) şi cineva mătură în urma ta. Am văzut şi nişte exponate îndoielnice, tablouri mozaic făcute cu pietre de granit întruchipând un cal parcă desenat de pitica mea sau un patruped femelă cu clopote în loc de ţâţe. L-am suspectat pe artist de mare plictiseală, căci de talent nu poate fi vorba. Două sute, pentru ce?!