Acesta este primul articol înscris în concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!”. E clar, am debutat cu dreptul!
Sunteţi un om care doreşte să îşi împărtăşească creativitatea cu ceilalţi prin intermediul unui articol şi, în acelaşi timp, să câştige ceva ? Sunteţi dornic şi capabil să schimbaţi ceva în lumea aceasta insipidă care promovează non-valori ? Aveţi un blog în care postaţi texte de calitate care nu au nicio şansă de a răzbi în societatea disonantă a zilelor noastre, dar totuşi încercaţi ? Nu e bai ! Problema dumneavoastră poate fi rezolvată ! Vă prezentăm aici un ghid care vă va indica parametrii normali între care să vă aflaţi (între mediocritate şi cretinism) şi paşii pe care trebuie să îi urmaţi pentru a deveni un om ca toţi ceilalţi. Tot cheful dumneavoastră de revoltă va fi tăiat şi veţi intra în rândul oamenilor de rând. Nu e palpitant ?! Pentru mai multe detalii, scrieţi un articol în care să ne ridicaţi în slăvi şi vă trimitem ghidul acasă cât aţi zice “publicitate”!
Ca toţi ceilalţi. Mă cutremur numai când mă gândesc la această sintagmă.
Ce se doreşte, de fapt, a se ni arăta la nivelul blogosferei ? Chiar am uitat toţi de unde s-a pornit ? De ce ţi-ai făcut tu de fapt blog? Tu, visătorul contrariat, care îşi dorea atât de tare să arate că e mai presus de trei paragrafe fără substrat şi care posta năvalnic în fiecare zi despre lucruri cu adevărat importante pentru el… Te-a prins si pe tine torentul de mediocritate ? Continuare
😀
No Comments