Astăzi mă declar împotriva curentului antireligie în şcoli – anti-anti, adică meta, cum ar spune un clasic în viaţă. Nu e noutate pentru nimeni că, în ultimii ani, să fii ateu e printre cele mai în vogă atitudini sociale, cum ar veni – un must have al tinerilor liber cugetători şi radicali până-n vârful şosetelor. Dacă te declari persoană religioasă, eşti bou, dacă te pretinzi agnostic, eşti old fashioned, demodat.

Ştiu, am citit. Profesori de religie care pretind că soarele se învârte în jurul pământului. Strigător la cer. De vină e religia, de vină e Doamne-Doamne, acest personaj fictiv creat pentru a manipula mulţimi. Nu sunt de vină neregulile din sistem care au permis propulsarea respectivilor la catedră, profesorii actualilor profesori, favoritismele ocupării catedrelor, inspectoratul, şpaga şi mentalitatea retardă a românului de rând. Exemplificată prin antologicul răspuns dat de Ponta preşedintelui, când cel din urmă l-a făcut de râs cu MTO-ul fiscal: “Domnule preşedinte o să ne descurcăm, ţara asta se descurcă […]”. Ăstora le dedic pasajul din Ezechiel, 25:17.

https://www.youtube.com/watch?v=T-K8qi_AoXI

Altfel, dacă orele de religie ar fi predate de oameni ok, de oameni cu har didactic, cu o gândire sănătoasă, ar mai fi la fel de deranjantă această disciplină, pe seama căreia prezidenţiabilii de astăzi îşi atrag electoratul? Eu am făcut religie în clasele I – VIII şi am avut profesor pe preotul satului, un om blând, citit, cumsecade. Ne-a învăţat Crezul, ne povestea pilde din Biblie, ne repeta că Doamne-Doamne ne iubeşte, dar că nu-i place când facem prostii. Ne explica că trebuie să ne ajutăm aproapele, să iertăm, să ascultăm de părinţi. Iarna ne-nvăţa colinde şi-n Ajun de Crăciun, alături de profesorul de muzică, ne ducea la biserică, unde ne punea să cântăm în faţa părinţilor, vecinilor, cunoscuţilor, oamenilor din comunitate. Am crescut om mare, astăzi sunt old-fashioned şi mă bucur că pitica mea are o oră pe săptămână în care cineva îi explică, mai bine decât aş putea eu, că mama, tata, căţelul, purcelul şi Doamne-Doamne încap, bine-mersi, în inima ei.

Aleşii noştri vor acum, răspunzând vocii trendului antireligie, să scoată disciplina din orarul copiilor. Care trend este diseminat şi în online, pe bloguri, trendsetterii populari executând public, în rândurile scrise, ora de religie. Curios, aceştia se leagă exclusiv de cazurile mediatizate ale profesorilor care predau inepţii biblice copiilor şi nu găsesc nimic bun în prezenţa acestei discipline în programă. E ca şi cum, plecând de la malpraxisul unor doctori lipsiţi de etică profesională, ai desfiinţa medicina; sau, plecând de la exemplele unor tragedii rutiere, ale unor şoferi agresivi care au produs grave accidente, să interzici condusul. Este la modă să fii anti ora de religie, să vorbeşti despre asta, să scrii despre asta cu cât mai multă radicalitate. E hitul momentului, aducător de trafic, de aplaudaci, de adepţi şi de alegători.

Nu mai bine ar schimba programa şi ar înlocui profesorii cu ochelari de cal cu alţii ale căror credinţe sunt mai puţin limitative? Mi-ar părea rău ca piticul meu să nu înveţe la şcoală colinde, să nu i se spună pilde, să nu i se explice ce e ăla creștinism și ce e ăla budism, să nu-i repete şi alţii, pentru a întări mesajul, necesitatea de a fi un om bun, că nu are voie să mintă, să fure, să ucidă. Cele zece porunci? Moralitatea există și în afara religiei, dar măcar i se repetă ce e bine și ce e rău. E perfect că duminica va lenevi, când şi cum va putea. Să nu-şi facă chip cioplit, să nu se-nchine altor D-zei? Perfect, doar unul, fără chip, omnipotent şi omniabsent. Care o fi el. Încape şi acesta în inima ei, fie el personaj imaginar, cu poveştile şi învăţăturile lui, în programă, în orar. Altfel, simt ca şi cum ar fi privată de ceva semnificativ, care, pe mine, m-a clădit ca om. Ceva, ceva, tot ne-au învăţat bunicii de demult, care mergeau la biserică, care îşi făceau cruce ori de câte ori treceau pe lângă casa din desen, care respectau tradiţiile, obiceiurile, vorba preotului – nu fapta. E o cărămidă în temelia ei de viitor om mare pe care n-aş vrea s-o scot. Pentru că n-am habar cu ce-aş putea umple acest gol, pentru că nu sunt o persoană religioasă, pentru că eu nu am har. Poate ea are.

În încheiere, reiau o veche curiozitate: câţi dintre actualii declaraţi atei nu şi-au botezat în biserică proprii copii şi nici n-o vor face, atunci când vor deveni părinţi?