Cât costă o lucrare de licenţă primită „la cheie”, cum anume intri în posesia ei, cum plăteşti şi în cât timp este gata? Dacă portofelul ţi-e generos şi-ţi permiţi plata unei munci intelectuale pe care, din varii motive, nu eşti dispus/capabil să o depui, lucrarea ta de licenţă este gata în termen de aproximativ o lună de zile. Lucrarea îţi parvine în trei tranşe şi fiecare filă din cuprinsul ei te costă 10 RON. Probabil vei primi o notă mare pe ea, dacă eşti eşti capabil să susţii o prezentare pe măsura muncii depuse de cel care a făcut-o. Mai apoi, poate acesta va fi punctul de plecare al unei viitoare cariere de succes, cine ştie, poate ajungi procuror, eşti racolat în serviciile secrete, poţi ajunge ministru, premier şi, dacă ai noroc, de ce nu, preşedinte. Cum începe totul? Cu un anunţ.

Anunţ căruia, cu o nesinceră curiozitate, îi dăm curs.

La prima oră, apare şi răspunsul. Lucrurile încep să se mişte, viitorul se întrevede promiţător, ne făgăduim că vom înrăma diploma.

Discutăm, aşadar, cu un manager de proiect pentru proiecte de licenţă. Înţelegem că sistemul lucrărilor academice cumpărate dispune de o ierarhie şi o oareşce organizare. Mergem mai departe cu curiozităţile noastre.

În aproximativ 20 de minute a venit şi răspunsul.

Ieftin ca braga. Mai bine astfel, decât să te îndatorezi unui coordonator de proiect sensibil la… valută.

Şi totuşi, în cât timp este finalizată întreaga lucrare?

E tristă situaţia din ambele perspective. A studentului care-şi face singur lucrarea de licenţă, riscând greşeli de care colegul cu proiectul cumpărat nu se va face vinovat în ochii comisiei de examinare. A tânărului care renunţă la nopţi de somn doar pentru a-şi preda în termen lucrarea, spre deosebire de confortul de care se bucură cel care are bani s-o cumpere. Şi, nu în ultimul rând, a celui care alege să redacteze pe bandă rulantă lucrări de diplomă contra cost pentru a-şi îmbunătăţi veniturile probabil insuficiente, punându-le la dispoziţia unor studenţi mediocri, care, odată licenţiaţi, vor avea cel puţin aceleaşi şanse în debutul pe câmpul muncii. Asta dacă lucrarea trece cu brio de analiza coordonatorului şi nu trezeşte suspiciuni comisiei de examinare.

Altfel, dacă lucrurile merg prost, cel pedepsit este studentul care şi-a asumat o lucrare ce nu-i aparţine. Nu sunt traşi la răspundere comercianţii de titluri academice, ci aceia care-şi urmează drumul strâmb spre Mecca universitarilor. Şi, totuşi, de ce legea nu împiedică acest tip de comerţ, cunoscut fiind că obiectul tranzacţiei (lucrarea) va fi folosit într-un scop ilegal? Este legal să cumperi lucrarea de licenţă, este ilegal să ţi-o asumi, s-o foloseşti pentru obţinearea diplomei. Dacă n-ai cumpăra-o ca să ţi-o asumi, ce rost ar avea acea lucrare pentru tine, în condiţiile în care ai un profesor care să-ţi îndrume paşii în conceperea, redactarea ei? Lucrarea cumpărată îţi foloseşte la săvârşirea unei infracţiuni, iar cei care îţi vând proiectul sunt vinovaţi de complicitate şi instigare la fapte ilicite. De ce nu este clară, completă şi corectă legislaţia în această privinţă?

Cât costă o promoţie de incapabili? 10 RON pe pagină. Acesta este şi preţul unei generaţii care n-are habar cu cine să voteze, pentru că n-are de unde alege. 10 RON pe pagină costă o clasă politică coruptă, 10 RON pe pagină e preţul plătit pentru habarnismul doctorilor de mâine, incompetenţa viitorilor profesori, ăsta e preţul bolnavei societăţi în care ne văităm că trăim.

Toată situaţia mă duce cu gândul la unicul vers al unui cântecel cu care piticu’ meu mă persecută ori de câte ori mă bate la Mario: “Cine-i prost, cine-i deştept?”. A naibii întrebare, merită o disertaţie.