A trebuit sã trec de 30 de ani ca sã-mi dau seama cã locul meu este la casã, la ţarã. A trebuit sã repet de zeci de ori “ce bine ar fi fost sã stau la bloc!” ca sã-mi înţeleg, acum, greşeala. De atâtea ori am urât munca pãmântului, de atâtea ori mi-am blestemat soarta în timp ce sãpam cu drag şi spor la hârleţ, sau scoteam cartofi, sau întorceam fânul, sau smulgeam buruieni, sau culegeam struguri, sau cãram lemne.
Anii au trecut… şi am ajuns genul ãla de om care preferã un prânz alcãtuit din slãninã, brânzã, ceapã, roşii şi ardei, decât un sote întovãrãşit de-un cordon-bleu, ori o ciorbã de fasole uscatã în locul unei pizza. Am avut parte de ani de muncã de birou, de muncã “urbanã”, de stres citadin şi iatã, în sfârşit, înţeleg. Cã munca pãmântului este o muncã sãnãtoasã, cu certitudine utilã şi deconectantã. Cã pot ieşi dimineaţa din turã de 24 ş-apoi sã-mi iau în primire grãdina. Si peste tot nesomnul, peste toatã harabubura din capul meu, peste toate problemele şi nemulţumirile, sã se aştearnã pacea, liniştea. Muncind. Transpirând. Rãscolind pãmântul, adunând pietre, rãdãcini, uscãturi ş-alte cele. Sãpând, cultivând, plivind, recoltând. E surprinzãtor de bine, e uluitor cum tot procesul ãsta agricol îţi poate ajuta psihicul. Dar şi fizicul, cu plata durerilor de spate şi-a febrei musculare al cãror rãu însumat va da întotdeauna cu plus, în folosul tonusului şi sãnãtãţii. La care mai pui faptul cã mãnânci sãnãtos, cã nu cumperi deloc ouã, morcovi, ceapã, usturoi, salatã, spanac, ardei, bulion, cartofi, fasole, mazãre, alte rãdãcinoase, mere, dulceţuri, murãturi, compoturi, vin, ţuicã sau lichioruri. Pãcat cã nu pot produce tutun (ţigãri) şi cafea. Toate sunt sub nasul tãu, fãrã E-uri, cu plata muncii tale, e drept, şi a timpului tãu. Dar meritã, clar, meritã! Am ajuns s-o zic şi pe asta, munca pãmântului e frumoasã, e bunã, ajutã. Şi, mai nou, munca pãmântului e un privilegiu.
P.S. Îmi povestea recent un prieten despre un indian care explica nonsensul vieţii omului alb. Cât a mai putut acesta sã-şi complice existenţa… Ziua, bãrbaţii din tribul indianului vâneazã şi pescuiesc, femeile se îngrijesc de casã, grãdinã şi copii, iar noaptea – sex şi odihnã. Nouã, albilor, pare-se ne trebuie mult mai mult.