Text scris în urmă cu câţiva ani, însă pe ici pe colo, de actualitate. Nu c-ar fi ceva interesant de capul lui, deja am o amică în minte ce-l va categorisi drept o lungă labă tristă, îl adaug la grămadă fără a corecta  şi potrivi de-aiurea virgulele (oricum nu le nimeresc), mulţumesc.

De ani de zile suntem bombardaţi de media cu subiecte senzationale despre criza economică, în toate formele şi manifestările ei planetare: în SUA, în Europa, şi bineînţeles în România noastră. Recesiune, grevă, criză economică şi mai nou criză alimentară sunt termeni care au devenit atât de comuni, încât mare parte din discuţiile cotidiene nu îşi au rostul dacă nu cuprind aceşti termeni. Criză în sus, criză în jos, criză la unguri, criză mare în Grecia, colaps economic, am intrat în recesiune, ba am ieşit din recesiune, ca să intrăm iarăşi, o uriaşă maimuţăreală a zeci de personaje care mai de care mai importante, mai serioase şi mai responsabile, care îşi drămuiesc cu responsabilitate pe tonalităţi grave viziunile apocaliptice despre criză şi care oferă soluţii, bineînţeles pertinente, despre ieşirea din criză.

Mergi pe stradă auzi de criză, mergi la lucru toată lumea îţi explică că e criză, deschizi un ziar e criza mare mon cheri, stai la rând – pensionarii se plâng că e criză, lucru confirmat şi de vânzătoare, între doi clienţi, în parc e criză, ajungi acasă obosit iar la radio şi la televizor e criză, pe internet absolut toate preţurile sunt de criză, ca să nu mai vorbim de reduceri şi oferte substanţiale, toate pentru criză.

Ajungi să te întrebi îngrijorat ce ne făceam dacă nu era criză, despre ce mai vorbeam la lucru, cum ar mai fi trăit televiziunile şi media în general, dacă nu era criza? Dar săracii analişti, aceşti profeţi înţelepţi, scoliţi la şcoala lui Solomon, aceşti atoateştiutori şi degrabă vărsători de sfaturi nevinovate? Realizezi imediat că viaţa ta insipidă ar fi fost de neimaginat fără această criză binecuvântată care a sosit la timp să umple golurile din sufletele noastre şi să ne facă mai firească viaţa de zi cu zi.

Dincolo de toate aceste aspecte legate de criza economică actuală, care pentru media şi mai ales pentru aşa zişii analişti politici, se pare că este o adevărată mană cerească, ce remarc cu tristeţe în zumzetul de idei cotidian, este că se vorbeşte prea puţin sau deloc despre criza de valori şi mai ales despre criza de moralitate a societăţii româneşti. Ori poate nu avem o criză aici?

Despre valori auzim doar când ne mai moare cineva, (vezi Păunescu, Pitiş, Iordache) şi atunci este un bun moment pentru a transforma totul într-un bâlci ordinar iar dacă se poate întina, murdări sau mânji o valoare este cu atât mai senzaţional, iar ratingul sau tirajul mai mare. Ce ar fi de spus despre noile sau mai bine zis actualele valori, nu ştiu. Auzim adesea de  Guţă, Senzual, Pistol, Minune, Becali, Mondialul, Iri şi Moni, Teo Trandafir, Badea, Gâdea, Măruţă, Udrea şi lista e lungă şi consacrată. Întrebaţi un copil de la gimnaziu ce vrea să se facă când va fi mare şi veţi vedea ce este trendy, care este valoarea după care el se ghidează.

Din păcate valori pentru noua generaţie sunt cei de la televizor şi chiar şi de pe internet, de unde aş putea identifica rapid câteva specimene, cu aere de atotştiutori şi binevoitori dezinteresaţi. Constat şi printre bloggeri o anumită plăcere nevinovată de a poseda în blogroll măcar unul dintre aceşti consacraţi. Probabil le creşte valoarea, li se mişcă degetele pe tastatură mai abitir decât măgarul la căruţă, iar ideile savante le curg din abundenţă, adevărate hemoragii ideatice cu care binecuvântează netul.

În ce priveşte moralitatea, ar fi multe de spus, dar mi-e teamă că în curând va deveni doar o himeră după care, pe ici pe colo, câţiva don Quijote rătăciţi în contemporaneitate, mai aleargă. Nu pot să nu văd cu tristeţe cum societatea actuală este tot mai ahtiată după bani şi după bunuri, iar oamenii sunt tot mai dispusi la compromisuri cu ei înşişi şi cu valorile lor, din dorinţa de a avea şi de a urca cât mai sus. Cadavrele pe care cel mai adesea calcă în drumul lor sunt formate din propria conştiinţă şi din propriile valori, cu condiţia să fi avut ceva din toate acestea. Dureros este faptul că deseori avem ocazia să vedem cum anormalul este normal, iar prostia şi incompetenţa sunt ridicate la rang de valoare. Şi tot mai des avem ocazia să vedem cum mintea noilor generaţii este spălată şi cum prostia, mediocritatea, minciuna, hoţia, şmecheria şi nesimţirea le este inoculată pervers ca o normalitate, ca ceva firesc. E cool să fii şmecher, e ceva normal să minţi, să îi faci pe alţii, să fii agramat, să nu fii original, să ai o sabie sau un pistol, să înjuri, să te sinucizi…  Remarc cu stupoare că unii nici măcar nu mai pot conştientiza valoarea, atât de scufundaţi sunt în mediocritatea lor, şi de îmbibaţi cu ea.

Şi cu toată această stare de anormalitate din societatea românească, devenită subit normalitate, zilnic auzim doar de criza economică, de recesiune, de criză alimentară, de greve, de unguri, de greci şi de bulgari…?

Să nu mai fim oare în stare să discernem? Să fim oare chiar atât de scufundaţi în mediocritate?

L.E. Chiar aşa, în halul ăsta?! :p

Have mercy, please…! 😀