Se dă următorul cântec al belgianului Stromae:
https://www.youtube.com/watch?v=oiKj0Z_Xnjc
… ce ar putea fi asociat cu moartea tatălui său, în Rwanda.
Apoi se caută hazul acestei caricaturi marca Charlie Hebdo, inspirată de recentele evenimente teroriste din capitala Belgiei:
“Un trait d’humour qui n’a pas plu à la famille de Stromae. Car sous couvert d’avoir caricaturé l’actualité, comme a l’habitude de le faire le journal, la une ferait aussi référence à un pan de l’histoire plus ancien. À savoir le génocide des Tutsis au Rwanda en 1994. Période durant laquelle le père de Stromae perdit la vie dans d’horribles circonstances. Son corps fut découpé en morceaux.” – Le Figaro
Simbol al libertăţii de exprimare, săptămânalul Charlie Hebdo demonstrează cât greu digerabilă poate fi uneori satira şi cât de uşor asociată insultei şi batjocurei. C’est formidable. Formidabile sunt şi comentariile unora, ce invocă cu ironie un nivel superior de comprehensiune a acestor glumiţe, accesibile mai degrabă celor bogaţi în spirit şi gândire…
Discuţia e de aici.
În traducere… nespirituală, s-ar putea înţelege că Eftimie îi critică pe cei de la Charlie Hebdo pentru “dificultatea” acestei glume, accesibilă doar celor la curent cu istoricul vieţii artistului Stromae. Este, însă, necesar ca umorul lor să fie accesibil şi românilor, în condiţiile în care săptămânalul francez de satiră nu se vinde în chioşcurile noastre de ziare? Poate că da, poate că nu… Cert este că Charlie Hebdo scandalizează la nivel global, cel puţin de când a fost ţinta atentatului din 2015 (revista a fost fondată în 1969). Personal, sper să n-ating gradul ăla de fineţe spirituală şi deşteptăciune pentru a zâmbi, măcar, privind caricaturile lor.
15 Comments
Inspirată alegere a temei. Doar că…
La prima lectură, sunt perfect de acord -- și cu faptul că Stromae se simte jignit, sau s-ar putea simți, și cu asocierile poate neinspirate. Poate…
Am urmărit atent conținutul Charlie Hebdo, în special la data atentatelor. Nu-i suspectez pe cei de acolo de un cinism atât de pronunțat, așa cum am o părere mult prea bună despre tandemul Ketherius&Cudi ca să nu-mi treacă nici o clipă prin cap că nu ar fi capabili de subtilități intelectuale. Dimpotrivă. Opinia mea este însă că Charlie Hebdo nu dorește să facă umor, nu dorește să stârnească râsul, nici al francezilor, nici al belgienilor și nici al românilor. Nu e un fel de Academia Cațavencu de limbă franceză. Cred că Charlie Hebdo vrea de fapt să ne întristăm, să ne vină să urlăm de ciudă, de neputință sau de oroare. Sau dacă nu, atunci să ne facă să zâmbim nespus de trist. Este o opinie, nu trageți.
Aş fi vrut să am perspectiva modului în care tu pui problema înainte de a scrie această postare. Perspectivă care mă face să-i privesc pe ei drept dezinhibaţi spiritual, care întind coarda dincolo de prejudecăţi, şi pe cei ca mine -- nişte constipaţi cu standardul “nu se cade”-ului sufocat la piept.
Însă, dincolo de deschiderea spre nemărginitele sensuri, simboluri şi interpetări posibile, dacă cu referire la tatăl meu ori la fata mea ar apărea o copertă similară aş fi nespus de tristă, adevărat, i-aş urî şi n-aş putea întrezări nici pe departe jumătatea cu rost, justificabilă a unei asemenea glume morbide. De pe margine, însă, înţeleg că activitatea celor de la Charlie Hebdo ar putea fi un exerciţiu încordat şi continuu de toleranţă, în faţa căruia puţini pot zâmbi.
Pe de o parte, libertatea de expresie este un drept esenţial în orice societate democratică. Pe de alta, toate ţările pun limite libertăţii de expresie -- vezi “free speech zones” din “the land of the free”.
Dar ceea ce face Charlie Hebdo este ca şi cum vezi că prostul satului îşi scuipă în palme şi apucă ciomagul, iar tu te apuci să râzi de el.
Pentru mine Charlie Hebdo nu sunt atât de mult filosofi sau activişti politici sau sociali. Sunt -- după părerea mea -- nişte extremişti râzgâiaţi, insistând câ ei au dreptul să batjocorească pe oricine şi orice în numele libertăţii, negând realitatea evidentă că eşti liber să vorbeşti, dar libertatea asta nu te scuteşte de consecinţe.
Pe scurt, Charlie Hebdo sunt o gaşcă de aspiranţi la premiul Darwin -- unii l-au câștigat, alţii încă se străduiesc.
Nu cred că Eftimie îi critică pe autorii caricaturii, așa cum ai formulat tu, dar poate formularea e o figură de stil. Cred că îi persiflează pe cei care critică caricatura, pentru că ar fi limitați/inculți și n-ar înțelege-o. În stilul lui ironic-superior, de aparent trol, care l-a transformat în ochii mei dintr-un interesant creator de umor într-un personaj ce mai mult îmi displace. Mă rog, nici nu-l știu foarte bine.
Eu acum, după ce am lecturat articolul, știu de genocidul din Rwanda dar tot nu gust satira. Dacă i-am zice umor, atunci ar fi cel mult unul grobian, nu subtil. În plus, este deplasat. Eu mă consider deschis la minte și cred că, într-un anumit ton sau registru, poți să-ți permiți să râzi de oricine, inclusiv de momentele tale penibile. Dar mai cred că există o fină linie de separație între umor și sarcasm răutăcios, pe care dacă o treci (pierzându-ți bunul simț), riști să nu mai faci umor ci altceva. Deci nu gluma în sine (sau tema ei) este problema ci modul în care-o faci și atitudinea pe care o ai în acel moment. De altfel, nu-i singura caricatură a celor de la CH la care aș putea face această remarcă.
Da, libertatea de exprimare înseamnă că ei pot să facă mișto de mine fără ca eu să le arunc în aer sediul redacției. Dar nu înseamnă, în mod obligatoriu, că orice mișto este umor de calitate. Iar dacă eu îmi permit, la rându-mi, să afirm că Charlie Hebdo a depășit limita bunului simț și ceea ce fac ei nu se numește umor, iar cineva va sări să-mi reproșeze că sunt îngust la minte și că din cauza celor ca mine există teorism, cine-i de fapt corigent la capitolul libertății de expresie?
În spiritul libertăţii de expresie, corigentul este cel care îşi acoperă urechile şi ochii pentru a se feri de ceea ce nu vrea să audă sau să vadă. Premiantul este spiritul “Je suis Charlie”, foarte proeminent pe facebook-ul românesc (da, să nu uităm că Charlie Hebdo este o victimă şi aşa este convenabil să rămână în ochii tuturor, pentru a “înţelege”, digera şi tolera actul lor creator). Charlie Hebdo este o publicaţie simbol al libertăţii cuvântului, o victimă a terorismului, un exemplu de curaj. Charlie Hebdo înfruntă cruzimea acestei lumi cu o armă imbatabilă… umorul.
Da, Lotus, bat câmpii.
Am înțeles perfect comentariul tău. Am insistat și eu pe linia respectivă.
Mno, ce zici tu e fix întrebarea mea din final. Nu trebuie să-ți acoperi ochii. Dacă ei își permit să facă mișto de cele mai profunde și sacre convingeri ale unor mari grupuri de oameni, și încă într-un mod grosolan, nouă de ce ne-ar fi interzisă exprimarea unei simple opinii, și anume că ăla nu-i umor? A, da, pentru că lovim în convingerea profundă a unora că libertatea de expresie nu trebuie îngrădită. De religie poți face mișto. De libertatea de expresie -- ferească Sfântul Joe! Liberalismul este noua religie a maselor. Atâta că-i o ușoară contradicție în termeni, ar trebui să ai voie să faci mișto de el, chiar în numele lui. Dar în fine, e noua religie. Mai eficientă, pentru că nu are un nucleu real, de natură spirituală, și pentru că credinciosul poate fi mai ușor controlat. Că de vreme ce e așa de răspândită, să știi că nu a apărut dintr-o pură întâmplare, ci a existat cineva care a creat-o și există cineva care o folosește.
Dar acum o să zici că eu bat câmpii.
Nu ştiu cât de bine m-am făcut înţeleasă, dar în comentariul anterior, unde vorbeam de exemplu de curaj şi libertatea cuvântului, eram sarcastică. Suntem în asentiment.
Aici trebuia să las comentariul anterior. 🙂
Am notat, am setat.
Din vina mea a fost. Am apăsat pe butonul greșit de reply.
Mie nu mi se pare că Eftimie ar scrie chestii care necesită cultură/cunoştinţe pentru fi întelese -- de unde părerea mea că e un pic invidios şi strugurii sunt acri.
Tu nu știi că are un podcast săptămânal, de fo’ două ore, intitulat ICR (Institutul Cultural de Hatereală și Budism), unde prezintă, împreună cu Dorin Lazăr, „Istoria Culturală a României”? E în sidebar la el pe blog. Am încercat să-i ascult o dată dar n-am reușit să rezist nici la un sfert. Oamenilor ăstora le place să se înregistreze vorbind.
Selfie audio.
:)))