1. Nu mulţi ştiu că în spatele pseudonimului Mariana – unul dintre puţinele nume care au luat atitudine împotriva inepţiilor poluante emanate de plagiatorul Iuliu Bakcsi – se află o traducătoare de literatură cu experienţă, o scriitoare SF premiată de 17 ori (corectaţi-mă dacă am rămas în urmă cu socoteala). Puţini ştiu şi că multlăudata serie „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, o citesc prin filtrul traducerii ei, a Anei Veronica Mircea (eu ştiu pentru că v-am mai luat un interviu în urmă cu mai bine de doi ani, pe când lucram pentru echipa SuperBlog. Introducerea şi întrebările acelui interviu au fost formulate de mine, după ce-am răsfoit blogurile dumneavoastră, profilul online etc., la fel ca şi în cazul altor bloggeri intervievaţi pe atunci). Cu toate acestea, prezenţa dumneavoastră în online-ul blogosferic e una discretă, presărată cu poze cu pisici, cu jocuri de cuvinte, cu lucruri mai mult sau mai puţin simple. Cum se explică atâta modestie?

Numărul premiilor mele n-a crescut. Cu o singură excepţie, sunt toate din mileniul trecut, ca să zic aşa. În mileniul ăsta am scris foarte puţin şi n-am participat decât la un singur concurs. Pentru că mai întâi m-a captivat magia computerelor personale, apoi m-am apucat de traduceri. Şi de blogărit. Şi nu e vorba de modestie, e doar lipsă de timp. Prin blogosferă de fapt mă joc, scriu totul în grabă, printre picături. Tot fiindcă îmi place să mă joc am şi mai multe bloguri şi mai multe identităţi virtuale. M-ar tenta să-mi fac câte o identitate pentru fiecare personaj din „Micile Mizerii”, dar mi-ar trebui prea multe adrese de mail, ar trebui să mă tot deconectez dintr-un cont şi să intru în altul… Mai bine nu. 😀  Pe de altă parte, tot „ameninţ” că mă las de blogărit, că fac măcar o pauză, dar nu sunt în stare să renunţ la jucăria mea virtuală.

2. În lumina discuţiilor din ultimele zile, legate de bloggerul Iuliu Bakcsi, de hoţii intelectuale şi ce-am mai comentat noi pe subiect, cum apreciaţi reacţia pasivă a celor de pe margini, lipsa lor de atitudine pro sau contra? Pentru că, ştim cu toţii, au fost mulţi care au citit articolele parte din povestea asta.

Cred că suntem cu toţii afectaţi de un soi de pasivitate cronică. Ne atrag numai subiectele fierbinţi (de exemplu terorismul – dar ăsta pare să se fi banalizat deja, ca şi violurile din Vaslui –, catedralele, vedetele răposate – în prima săptămână după deces) şi sărim de fund în sus numai când suntem afectaţi direct. Iar Iuliu Backsi n-a copiat de la cei care au aflat acum că plagiază. Ce le pasă lor c-a dat iama prin Wikipedia sau prin articolele unor necunoscuţi? 😛 Oricum, pasivitatea pare să fie omniprezentă. De pildă, în blocul în care stau s-a stricat într-o vineri liftul (se defectează destul de des). Am constatat când mi s-a întors soţul de la serviciu, pe la ora 4 după-amiază, dar ne-am luat cu altele şi am uitat să telefonăm la firma care se ocupă de depanare. Şi sâmbătă pe la prânz tot defect era – nimeni altcineva nu se gândise să anunţe că avem probleme.

3. În paralel cu subiectul Bakcsi, s-a consumat şi thrillerul Comentatoarei, care aproape c-a pus Interpolul pe noi, ăştia răi de gură. Ce aveţi de spus despre evoluţia reacţiilor ei?

Ca şi a celor care au consolat-o pentru ceea ce NU i s-a întâmplat, reacţia ei mi s-a părut aberantă, sau, mai drăguţ spus, parcă desprinsă din universul lui Kafka. A depăşit puterea mea de înţelegere. M-am crucit – efectiv.

4. Dacă i-aţi lua, dumneavoastră, un interviu Comentatoarei, care ar fi principala întrebare pe care i-aţi adresa-o?

5. Este Iuliu Bakcsi, cel de acum – hoţ dovedit şi împăcat cu sine – în perfectă armonie cu blogosfera românească, iar aceasta o mamă iertătoare care-şi strânge necondiţionat la piept copiii, buni sau răi?

Nu pot susţine că blogosfera în general şi cea românească în special îmi sunt foarte bine cunoscute – de vreo 2 sau 3 persoane pe care le-a intervievat Comentatoarea n-auzisem până atunci. Chiar şi de interviurile ei am aflat abia când a apărut, în cel pe care i l-a luat Vienelei Sas, un link către un blog de-al meu. Dar, din câte îmi dau seama, blogosfera nu-şi expulzează copiii. Unii îşi iau din proprie iniţiativă jucăriile şi pleacă, dar noi, ceilalţi, avem cu toţii (din câte am constatat eu) câte o sferă, mai mare sau mai mică, în care suntem mângâiaţi pe creştet şi ni se şterg lacrimile, fie ele de crocodil sau nu.

6. Cât de multă ipocrizie animă comunitatea de bloggeri cu care aţi intrat în contact până acum?

Cred că nici mai multă, nici mai puţină decât suntem obişnuiţi să întâlnim offline.

7. Cât de onestă vi se pare jurizarea în cadrul concursurilor online? Cine câştigă: talentul creativ, SEOtalentul sau apropiaţii juriului?

Singurul concurs online pe care l-am urmărit e SuperBlog. Acolo, din câte am reuşit să-mi dau seama, talentul creativ câştigă şi nu prea. Dacă ar fi câştigat mereu, câteva dintre persoanele care au participat deja la mai multe ediţii ar fi trebuit să se afle mereu pe podium şi să câştige trofeul măcar la a treia participare. Cred că nu câştigă nici măcar SEOtalentul – unii au premiat articole din care lipseau linkurile, sau o parte dintre linkuri. În privinţa apropiaţilor juriilor nu mă pot pronunţa, nu ştiu care sunt ăia.

8. Dacă din clipa asta aţi fi investită drept Zeitatea Supremă a Blogosferei, aţi schimba ceva? Dacă da, ce anume?

Ca Zeitate Supremă a Blogosferei, aş introduce cenzura – cu gramatica şi ortografia drept criterii – şi aş şterge blogurile agramaţilor, dacă nu învaţă să scrie corect după ce li se atrage atenţia că ar fi cazul. Le-aş şterge şi pe ale plagiatorilor – la a doua abatere, după ce au fost avertizaţi la prima.

9. Îmi permiteţi să tutuiesc Zeitatea Supremă?

Da, musai. Ca să nu mă mai simt ca o zeitate antică.