Sunt câteva zile de când, peste Calgary, s-a lăsat ceaţa ca o mătase fină, rece şi umedă. Oamenii, netulburaţi de particulele minuscule de apă suspendate în aer, îşi văd de rutina lor zilnică, fiecare cu cel puţin o cheie în buzunar. Cheia e printre cele mai preţioase obiecte ce-i însoţesc în veghea existenţei; fiecare cheie deschide un bun muncit – o casă, o maşină, un vis – plătit cu cea mai grea monedă. A timpului. Ei inspiră într-un fel abia perceptibil, mai degrabă inconştient, imparţial fiecare bulină a ceţii, adunând într-înşii idealizarea unui vid unic şi perfect. Altfel, îi mai poţi numi şi “walkeri”, zombie ce nu fug de tămâie, adesea atraşi într-o hipnotică anxietate chiar şi de lumina felinarului de sub propriul geam. Walkeri ce-şi raţionalizează pe cartelă impulsurile ancestrale, în spiritul civilizaţiei – cu simboluri, semne şi reguli reunite-n scriere, memorate ca o rugă. Învăţate pe de rost, inscripţii mai durabile decât ei înşişi – “walker-ind” pe margini circulare de monede.
În rest, numai de bine.
https://www.youtube.com/watch?v=kE7jVnkrAZU
2 Comments
Frumosul tau text mi-a creat imaginea unei lumi formata din oameni intorsi cu cheia si parca m-am infiorat.
Sigur “ceata umeda” a fost de vina!
Zile fara ploaie si cu mult zambete! 🙂
Soare să fie şi la tine, Suzana!