Am avut ieri musafiri la cină, vecinii etiopieni – părinții și cei doi copii cu care pitica noastră se joacă adesea. Vecinii noștri etiopieni sunt ortodocși de rit vechi, iar acum sunt în postul Crăciunului, care Crăciun îl sărbătoresc în 7 ianuarie. Motiv pentru care meniul cinei mi-a dat ceva bătăi de cap, neputând găti cu carne/lapte/ouă. În sfârșit, I tried my best, rezultatul fiind cel din imagine.
Și acum să explic ce e pe masă: în centrul lazy susan-ului (suport rotativ – îl învârți și ți-e mai ușor să-ți pui toate alea în farfurie, fără să te mai ridici peste scaun și să-ți bagi comesenii sub parantezele brațelor, încercând să ajungi la una, alta), sunt câteva legume – niște rondele de ceapă, câteva roșioare, niște felii de castraveți. La ora 1 e pate vegetal, de Sibiu – l-am găsit într-un magazin de polonezi, tare bun mai e! În continuarea lui – fasole bătută cu sos de ceapă, boia și puțină pastă de roșii. De la ora 5 încolo – pastă de năut, adică humus. De la ora 6 încolo – zacuscă de ciuperci, iar de la ora 10 până la pate-ul vegetal – un fel de salată de boeuf – varianta vegetală, doar cu mazăre, morcovi, cartofi și puțin gogoșar murat, legate cu o maioneză vegetală, fără ou.
De o parte și de alta a suportului rotativ am pus mămăliga (ora 3) și o tocăniță cu ciuperci (ceapă, usturoi, ardei, ciuperci, pastă de roșii, pătrunjel verde).
Evident că etiopienii și-au pus în farfurie din toate de pe masă, ajungând să mănânce mămăliga cu salata de boeuf, zacusca cu humus-ul, pate-ul vegetal cu ciupercile și așa mai departe. Le-am explicat noi că alea de pe suportul rotativ se mănâncă, se gustă separat, cu pâine, iar tocănița cu ciuperci cu “polenta”, dar degeaba, că unii au ajuns la concluzia că mămăliga-i desertul.
Așa, desertul: am făcut această prăjitură de post și a fost un succes. Cinci minute îți ia să amesteci cu o lingură o cană de apă minerală cu o cană de ulei și jumătate de zahăr, să adaugi alte două căni de făină, praf de copt, cacao, câteva linguri de dulceață și o mână de nucă. Bagi blatul la cuptor și într-o oră e gata. Eu sunt impresionată de simplitatea rețetei, a ingredientelor și de rezultat: e foarte, foarte bună. Chiar nu știam ce naiba să fac la desert – fără lapte, fără ouă, simplitatea asta de prăjitură a fost pe placul tuturor – o dată ce responsabilii de controlul calității desertului (copiii) au decretat, molfăind, că-i tare bună, m-am scos!
De băut, au băut mai mult vișinată și afinată făcute de noi, degeaba am încercat să-i ademenim desfăcând o sticlă de vin de la mama lui, din Franța. Am povestit despre țara lor, despre țara noastră, știau de Nicolae Ceaușescu și de manifestațiile din iarna trecută, ziceau că-i admiră pe români pentru că ies în stradă și nu se lasă până nu dau jos guvernul corupt.
Eu atâta sper, că nu ne-am făcut de rușine neamul și că s-au simțit bine cu noi. Că vor spune: cunoaștem și noi niște români, sunt oameni de treabă, sunt oameni ok. Oricum, pentru happy-end-ul serii, o ultimă impresie pozitivă și ca să le arătăm recunoștința pentru că și-au petrecut seara cu noi, la plecare le-am pus în brațe o sticlă de vin, preferatul nostru – Beaujolais. Sper c-a fost bine.
104 Comments
De aici a fost superb! 🙂
Da’ nu mă împac cu un gând. Alcool în post? 🙂
Etiopenii sunt copți?
Klaus, au băut puțin, tare puțin. Eu și Mihai am tras de aceleași pahare cu vin toată seara, să nu părem alcoolicii lumii. 🙂 Nu știu dacă e păcat să bei puțin alcool în duminicile din post, dar dacă e, să fie păcatul nostru, că noi i-am corupt.
Cudi, in postul asta, al nasterii Domnului, post de bucurie -- asa se zice -- e dezlegare la vin, ulei si peste in fiecare sambata si duminica si in multe alte zile, asa ca n-aveti pacat!
Adevarul e ca arata groaznic tot ce-ai pregatit acolo, nu m-as putea abtine de la nimic (hm, poate de la humus, desi depinde cum e facut) si rezultatul ar fi niste kg in plus si o insomnie pe baza de indigestie ( indigestie pe baza de mancat tip haplea)!
Maria, cum spui tu, etiopienii au mâncat de toate, dar nu s-au atins de humus -- în condițiile în care pentru ei e o mâncare obișnuită. În schimb, au lăudat de mai multe ori fasolea bătută și zacusca românească.
Recitind comentariile, mă pufnește râsul. Parcă-s CTP-ul, întrebându-l pe Adrian Năstase dacă mai vânează mistreți. 😀
Cudi, etiopienii sunt copți?
Nu înțeleg întrebarea, Klaus.
Ah, da, sunt. Scuze, ziceai de alcool, că alcool în post și am crezut că bate altundeva sensul lui “copt”.
Cudi, copți -- e ceva cu religia, dacă nu mă insel prea tare 🙂
da, uite, am gasit rapid pe wiki
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cop%C8%9Bi
Da, da, m-am prins și eu, mai târziu, îmi cer scuze, că nu era “copți” de la băute. Îi ziceam mai sus că da, sunt copți.
Jesus, cum sună.
ha! ți-am ținut pumnii la prăjitură, se vede c-au fost suficient de bine strânsi:)!!
arată super!
Delfinaș, am contat pe susținerea ta telepatică!
Să știi că gustul e mai reușit decât freza, aspectul.
păi da! am făcut una din vrăjile mele de moldoveancă , aceea cu huh-puhhh si , gata, cei câțiva mii de kilometri reali n-au mai contat:)
ca în povesti, sis! 🙂
p.s. dacă e ceva ce mă sâcâie la poze (poze -- în general) e că nu transmit mirosul îmbietor si nici curcubeul de pe cerul gurii nu se împarte cu prietenii, desi stăm sub acelasi cer 🙁
Delfinaș, de când cu tutorialul ce l-ai pus tu despre cum să tai slănina corect, când spui “curcubeu pe cerul gurii” înțelegi cu gândul la ce îmi plouă în gură. :))
asa e, Cudi, ba chiar mai mult : e starea aceea de bine ”plescăicios”, de ”mamă-mamă ce gust bun”
uite, de exemplu, poalele-n brâu ale mumă-mii, făcute sâmbătă, mirosea toată casa ei, le-am făcut poza asta cu gândul să ți le arăt, însă am dat înapoi pentru că nu transmitea si mirosul aromat al aluatului copt si a brânzei amestecate cu mirodenii
pentru necunoscători : poale-n brâu = brânzoaice (asa le zice în Moldova)
🙂
Vai de neamul meu!
Mihai, no, că tot întrebai cum arată poale-n brâu, ia de-aici documentare!
Pffuuu, miroase a dulce-copt-vanilat, fix acum, când trebuie să plec, să mă urc în mașină și să nu visez cu ochii deschiși la patimi scandalos de fragede și aromate.
să stii că au fost fragede si aromate:)!
si-s bune calde, fierbinți:)
Delfinaș, toată viața am mâncat de-astea și nu știam ce-s alea “poale-n brâu” 🙂 Le ziceam, ca sudistu’ profan, “brânzoaice” sau “plăcinte cu brânză dulce și stafide” -- în funcție de patiseria de la care le luam.
Problema e că mi-ai făcut poftă de brânzoaice și tu n-ai pus decât imagini -- nici urmă de rețetă. Păi se poate așa ceva?
Keth, pun si reteta, o să o sun pe mama deseară si revin cu un comentariu detaliat 🙂
keth, deși e lungă descrierea, Cudi își va da seama că rețeta e extrem de simpla, am dat eu detalii mai multe
Aștept pozele cu poalele-n brâu canadiene cât de curând! 🙂
Rețetă poale-n brâu
-- cam jumatate de pachețel galben de drojdie dizolvat cu zahăr
-- un ou bătut cu sare
-- 300 ml lapte +1-2 lingurițe de zahăr
-- 1/3 pachet de margarină
-- făina cât ”ia” -- puțin peste jumatate de kilogram
-- un pic de ulei la frământat
se dizolvă drojdia în zahăr, se bate oul cu praful de sare, se adaugă laptele îndulcit calduț, ceva esență de rom sau vanilie, si făină cât cuprinde și se tot frământă , are aspectul unui aluat de pâine , până se dezlipește de pe degete.
se dă la crescut până își dubleaza volumul.
se ia câte o bucata (cam cât un măr de mare) si se pune pe masa de frământat la crescut încă un pic (din bucata aia iese 1 bucată placintă)
umplutura: 1/2 kg de brânză de vaci bine scursă, un praf de sare, arome (rom si coajă de lămâie) , stafide dacă se dorește
se intinde foaia cam cât dimensiunea unei palme, cu sucitorul, nici prea groasă nici prea subțire
se pune cam o lingură din umplutură, după dorință, nici prea mult nici prea puțin
se presară pe umplutură caam o linguriță de zahăr
se impacheteaza de pe margini către mijloc, in sase colțuri, dinspre margine spre centru unde se unesc si se apasă puțin cu degetul să nu se desfacă la copt.
tava de copt cu hartie de copt, se asează cu distanță un pic intre ele să nu se lipeasca când cresc, se ung cu o pensulă cu ou bătut, se bagă in cuptorul preincălzit , se coace ca la pâine
mama nu are coptor cu grade, deci nu stiu sa spun temperatura exacta, e ca la păine, trebuie urmarite sa nu se ardă.
ea le lasă la copt 35-40 min la un foc mediu
când se rumenesc deasupra, se deschide cuptorul si se ridica una din ele un pic sa verifice să nu fie cruda dedesubt
se scoate tava, se unge cu ffff putin ulei cu pensula, ca să rămână fragede, se presara cu zahar si zahar pudra vanilat.
se acopera cu un servet/prosop ca sa se abureasca, sa nu ramana tari.
din cantitățile de mai sus ies cam zece mai maricele sau 12 mai mici
pofta buna (de la mama cetire 🙂 )
la asta spune mama pachet galben de drojdie 🙂
https://www.emag.ro/supermarket/drojdie-proaspata-50g-budafok-02844/pd/D33J1BBBM/
sau
http://www.oetker.ro/ro-ro/produsele-noastre/produse-pentru-copt/drojdie-all/drojdie-proaspata.html
(drojdie proaspata de 50 gr)
Delfinaș, îți mulțumesc din suflet pentru rețetă! Sper ca în acest sfârșit de săptămână să încerc și eu “moldova” cu degetul, vedem ce-o ieși. Chiar c-o să vedem, pentru că, evident, voi scrie, voi pune poze, cu dedicație acvatică pentru tine, sis. M-am uitat acum, din nou, la poalele-n brâu făcute de mama ta și arată ca-n vis… Rețeta-i simplă, acolo, la împachetatul cu șase colțuri m-am încâlcit puțin, dar m-am uitat atentă la poză și am înțeles: nu trebuie să tai nimic cu cuțitul, le adun din degete.
Mulțumesc încă o dată! Abia aștept să văd ce-oi reuși!
Cudi, e simplă, o să îți iasa, e cu aluat gen aluat de pâine
si nu te mai subestima că te ciufulesc, esti o bucătăreasă dată-n p..a mă-sii de bună:)!
Nu m-am dumirit : cina in post sau…cina de post caci , daca-i cina in post este o sfanta cina , iar daca-i cina de post este o jertfa . Si inca o nedumerire : etiopienii respectivi sant profesional vorbind , arhitecti …medici sau macar… 😉 ingineri deoarece , doar pentru ca-i cineva vecinul de langa casa , chiar nu-mi pare un motiv suficient de bun pentru al invita p’ala in casa ta si pentru a lua cina in compania lui . Eu am ca vecini , niste… “cubanezi ” insa , nu-s chiar atat de nebun incat sa-i invit sa cinam impreuna , indiferent daca-i de post sau de dulce . Fireste , niciunul nu-i arhitect , medic sau…inginer , majoritatea fiind ingemanarea acestor ocupatii mai mult decat onorabile insa , decat sa-i vad la mine in curte , mai bine lipsa atata vreme cat n-am un AK functional si-un minim de 1000 de gloante ! Iar chestia aia “De băut, au băut mai mult vișinată și afinată făcute de noi, ” m-a dat pe spate pur si simplu . 1] ce dracu de crestini sant acesti etiopieni daca refuza vinul { sangele Domnului } dar sant mai rau decat sugativele cand vine vorba despre visinata deci…visine cu zahar si…alchool de minim 60 de grade peste ele ? 2] cat de naiv poate fi cineva incat sa-i dea alchool unor africani stiind ca , asta echivaleaza cu a le da alora pe mana o arma incarcata si-ai trimete apoi pe strada sa ” glumeasca ” cu trecatorii ? Fireste ca , mai nou sant folosite masinile insa….
Marian, hai s-o luăm metodic.
Sunt oameni care au imigrat legal, oameni educați, modești, cu bun simț, oameni jos-pălăria. Copiii lor sunt prietenii piticei noastre, iar copiii lor, ca să zic așa, le-au fost cartea de vizită. Ei ne-au invitat primii la cină, în urmă cu câteva săptămâni, însă s-a nimerit ca pitica să se răcească destul de rău și nu am putut merge. I-am invitat, ulterior, la noi, după ce virușii casei s-au rarefiat. Capul familiei chiar ne-a făcut, aseară, o neașteptată declarație de dragoste, explicând că etiopienii au o vorbă a lor: “vecinii sunt mai importanți ca familia”. Când se întâmplă ceva, vecinii sunt cei care te ajută primii, nu familia. Și a dat exemplul surorii lui, care stă tot în Calgary, dar la zeci de km distanță.
În cele trei-patru ore petrecute împreună, vecinul a băut cel mult 150 ml de vișinată/afinată făcute de mine (foarte slabe, foarte dulci). Vecina a gustat din paharul lui, doar pentru că ne-am lăudat noi cu ele, așadar din politețe, cât să ne laude în cunoștință de cauză.
Nu știu cum să zic, dar sunt o familie exemplu, sunt oameni cumsecade, serioși.
Pai vezi , d’aia-i bine s a precizezi din start caci , eu cel putin , mi-am inchipuit ca ala a baut o damigeana ! Foarte bine ca vecinii dumitale sant oameni cumsecade , seriosi , asta inseamna ca ingrijorarile rasistilor aia din U.S.A. lui Trump n-au prins si la voi . Poate ca d-aia atunci cand spun , Canada sau canadieni …americanii o fac oarecum la modul zeflemist , batjocoritor chiar . Bine ca acel ” patriot act ” n-a prins si la voi caci , la ora asta aveati mountain police pe cap 😉 . A spus ala “vecinii sunt mai importanți ca familia”. Când se întâmplă ceva, vecinii sunt cei care te ajută primii, nu familia” ? Pai s a sti ca avea dreptate insa zicerea respectiva , nu le apratine doar africanilor ci este in vigoare si-n Romania . Eu cel putin imi respect vecinii si mi-i ajut intotdeauna neconditionat caci , ma astept ca la vreun necaz , sa procedeze si ei in consecinta . Bravo Cudi&Ketherius si , felicitari in numele prieteniei care , oricum este mai puternica decat orice teama : RESPECT !
Marian, vecinul nostru e genul care își încheie cămașa albă și călcată până la ultimul nasture de sus și îi scoate, cu grijă, gulerul peste pulover. Sunt părinți care nu își lasă copiii la televizor de luni până vineri, în fiecare zi lucrând cu ei teme, matematică etc. Genul care, atunci când au musafiri și s-ar putea ca până pe la 10, 11 seara să lase muzica pornită, anunță, în prealabil, vecinii, întreabă dacă e ok, dacă nu deranjează, dacă e potrivită o anumită dată etc. Sunt un exemplu și pentru noi.
Uite, îți las mai jos un exemplu de jaf, în titlul videoului spune că s-ar fi întâmplat în Canada, nu știu dacă e așa, l-am mai văzut o dată și parcă citisem că s-a întâmplat în State, însă da, se potrivește de minune stilului canadian:
https://www.youtube.com/watch?v=zgW1GMX1dFE
Pentru a nu ma-ntelege gresit iti precizez ca n-ai vrea sa ai vecini “cubanezi ” asa cum am eu deci , chiar sunt nevoit sa am relatii de mare prietenie cu vecinii non …..” latino” ‘-) . Respect iar pentru diseara pregateste ceva bun , ceva care sa nu fie “de post ” pentru pitica dumitale care , banuiesc ca si-a pregatit incaltarile si si-a ascutit dintisorii .
Da, vine Moș Nicolae cu dulciuri la copiii cuminți… Aici, oamenii nu știu de acest Moș, din păcate. Ce trece vremea! I-a crescut piciorul mult în ultimul an, plus că are niște cizme până la genunchi, va avea Moșul ceva bătăi de cap cu umplerea lor…
Cudi, Keth de ce ați emigrat? 🙁
Klaus, răspunsul meu și al piticei e simplu -- pentru a fi lângă omul pe care-l iubim.
*
Mihai a emigrat cu 8 ani înaintea noastră, poate va povesti el când va avea timp. Din câte pot spune eu, împrejurările din viața lui Mihai, personale și profesionale, l-au adus pe drumul ăsta. Un singur exemplu îți dau: dacă în România mai toate funcționează corupt, pe bază de relații, șpagă și mită, în Canada, loc unde nu are “spate” sau relații, unii colegi i se adresează cu “Sir”, din respect pentru priceperea lui în ceea ce face.
Subscriu !
Cudi, n-aș îndrăzni să critic alegerea voastră. Cum îi spuneam și Mariei, vreau să înțeleg. Îl înțeleg pe Mihai, toți managerii de aici cred că doar partea materială constituie recompensa pentru munca ta.
Eu am blufat, am abandonat, pentru o perioadă, cei cinci ani de facultate și stăpânesc câteva meserii la un nivel ce depăște mediocritatea. Da’ tot la pământ m-am întors. Nu știu dacă o să reușesc, da’ știu că o să crap încercând!
Cudi, pitica s-a născut în România?!
În rest, ai dreptate: aici parcă sunt mai apreciați lingăii, învârtiții, incompetenții. Un viitor angajat care-și negociază salariul se gândește numai cu un sfert de cap -- bă, mă mulțumesc banii ăștia? pot trăi din ei? nu cumva munca mea ar merita mai mult? -- fiindcă în celelalte trei sferturi învârtește deja posibilitățile prin care o să mai ciupească el câte ceva, cumva. Dacă în zona lui de lucru nu e nimic de ciupit, ȘTIE deja că, de banii ăia, se va strădui să nu facă aproape nimic.
Da, Renata, pitica s-a născut în România, are nouă ani. În Canada am venit la sfârșitul lui septembrie, 2015.
Oh, trebuie să-mi refac tot scenariul! 🙂
Am crezut că sunteți acolo, împreună, de mulți ani și pitica s-a născut în Canada. Poate la puțină vreme după ce ați emigrat.
Pari foarte de-acolo. Acesta e un compliment. Nici prin minte nu mi-ar fi trecut că ai doar doi ani de Canadă.
Pentru mine, doi ani înseamnă enorm de mult 🙁
Klaus, scuze, te rog (daca se poate) nu mai pune intrebarea asta. Eu sunt foarte suparata, furioasa chiar, pe cei care au plecat. Dar stiu, din ceea ce am ascultat la multi care au facut-o, ca nu de bine, n-au plecat de fericiti, de iresponsabili, de egoisti, mai ales nu stau pe unde stau fara durerea lor in suflet. Lasa-l pe Papa…cum si-o zice el, nu te mai ambala asa, pe el il dor multe de tot.
Cudi si Keth, mie imi pare rau ca priceperea voastra nu se desfasoara aici, ca tara asta are nevoie de pricepere si caracter, cred insa ca nici voi nu topaiti de veselie ca n-ati putut sa dati tot ce-aveati de dat aici, nu acolo!
Nu te scuza, Maria! Uneori am senzația că sunt setat pe maxim.
Și eu am vrut să emigrez. Culmea, chiar în Canada! 🙂 ce ironie! N-am ales-o atunci decât pentru sălbăticiile ei nesfârșite. Acolo aș fi vrut să stau. Am renunțat, mi-am dat seama că aș fi murit încet . Uneori sunt ca Ion, mă duc pe câmp sau în grădină, îngenunchez și îmi înfig palmele în pământ. Îl ridic mai apoi în palme și-l miros. Miroase a acasă, a pântecele mamei, miroase a viață, miroase a moarte. Miroase a străbunii mei. Mă regăsesc în toate și mi-e rușine că am vrut să renunț.
Nu vreau să critic pe nimeni, vreau doar să înțeleg. Și, dacă-i posibil, să repar.
ce frumos ai scris.
ce frumos simti.
esti viu, klaus -- iar viul e dureros de frumos.
Dacă viul ar avea un preț, sper să înțelegi ce plătesc!
s-ar putea să îți sune aiurea (că nu știu eu folosi cuvintele bine) dar te înțeleg mai bine decât crezi.
și ți-o spune cineva care ți-a rupt rădăcinile în propria țară
și, ca un copac ce crește strâmb dar tot crește, m-am învățat să-mi spun că rădăcinile mi-s în sus, în cer, și doar frunzele în(spre) pământ.
mi-e dor câteodată de bunii mei de crăp, dar atunci stiu că mi-e dor de mine.
nu stiu să zic altfel, mă iartă, și mă tem să nu par patetică
mă gândeam ca așa e bine să fie: și lucrători ai pământului (cei care rămân și rabdă și capriciile vremii/vremilor) și vânători (cei care pleacă)
eu sunt unul din cei care au râmas, dar m-am considerat mereu mai puțin curajoasă decât unul care a plecat (în necunoscut, chiar dacă necunoscutul are numele SUA; Canada, Franta, etc)
Cine e mai curajos să decidă timpul.
si-a mai fi de scris, dar..
ce e o țară străină nu știu, dar cred că e greu și acolo, un altfel de greu.
și oricât de bine le-ai vorbi limba, prima generație a celor plecați acolo are ceva din kunta kinte.
erata: care și-a rupt rădăcinile, nu care ți-a
Delfinașule, tu ai veni?
as veni
mi-ai amintit de vremurile când , membru fondator al unui cenaclu de poezie fiind, o dată pe an ne întâlneam cei care scriam online, de regula in preajma Craciunului.
cenaclu care se termina, inevitabil, la Trei Sarmale sau ăn alte locuri pitoresti ale Iași-ului.
a fost fain.
p.s.Aveam ecusoane să ne recunoaștem:)
p.s. fiind membru fondator, mă ocupam alături de câțiva dintre noi-cei de atunci- sub coordonarea unei prietene extrem de încăpățânată 🙂 (si dragă mie!), de pregătirea evenimentului cu pricina
evident, inginer fiind la bază, eram cu chestiile logice de organizare 🙂
Și nu s-a mușcat nimeni, nu? 🙂
klaus, dimpotriva
acolo, la acele întâlniri, ne-am văzut cum suntem dincolo de cuvinte
ideea e alta, ca să aduni pe toti cei cărora le-ai adresat intrebarea ”ai veni” mai trebuie ceva 🙂
nu neapărat purcelul si nu neapărat vinul, altceva, un soi de liant,care să-i facă să îsi dorească să părăsească bârlogul-blogul si sa dea real noroc cu tine
si ochii cu restul
si, desigur, asta înseamnă să deconspirăm fiecare ce purtăm pe sub de masca wordpress:).
pentru mine acel ”ai veni” inseamna ca în sfârsit să îți pot citi blogul tău :), împreună cu ceilalti
recunosc faptul ca mi-e un pic teamă (nu de tine!), doar un pic, si mai recunosc faptul ca taaaaaaaaaaaaare mi-as dori să vina si Cudi
Da, da, vreau, vin!
🙂
Uneori mă analizez pe mine cum cred că sunt și ceea ce aș putea părea, citit fiind de alții. O singură problemă am. Mi-ar părea rău pentru cei ce ar veni și s-ar plictisi la normă, dezamăgiții fiind de propriile lor așteptări.
na, că nu mai fac erata la graba scrisă strică treaba gândită, pune diagonala-action la bătaie 🙂
ce fain ar fi, Cudi, să puteți veni!
când am scris ”blogul” lui klaus, evident că nu m-am referit la ceva scris de citit, ci la lumea lui.
ar fi fain să poată să adune wordpress-istii, desi e mai greu ca Marea unire:)
Unirea va fi, evident, mică! 🙂
Importantă precizarea cu blogu’.
păi, klaus, a fost o metaforă pe care, la recitire, mi-am dat seama că poate fi interpretată aiurea
am vrut să fie o ”citire” a lumii în care-ți scrii gândurile, acolo, pe unde viețuiesti, dacă am fi venit acolo în urma învitațiilor tale.
mă rog, cam asta am vrut să zic si nu am fost clară (adică am fost doar pentru mine :)) ), de aici si precizarea ulterioară
Vis-a-vis de coincidențe, ieri, după ce ți-am citit comentariul, m-am apucat de scris un răspuns. L-am șters, eram convins că n-am citit pe diagonală. 🙂
klaus, era de bine sau era de rău ce ai sters?
🙂
Era cu muștruluială. 😀
ouch:)
klaus, primeam degeaba mustruluiala aia, că io am vrut să sune poetic ceva prozaic. Si-a sunat invers:).
Bă, mamiferule marin, eu sunt “patetic”! Nu vrei să fim doi?
Greșeala de tastare e depășită de sinergia cuvintelor.
Oricât de alambicată ar putea fi exprimarea ta, eu citesc pe diagonală. Nu mă împiedic de lucruri mărunte.
klaus, ce să mai vreau că suntem deja.
suntem.
tare mă bucur că nu te-ai împiedicat în exprimarea mea
e aiurită, nu alambicată 🙂
Multumesc, Klaus. Si eu, ca tine. Doar ca nu putem repara nimic. Nu vezi? Uneori, totul se arde ca sa renasca. Nu stiu.
Eu m-am maritat cu un etnic german, n-am stiut cand m-am indragostit iremediabil, socrii mei sunt in Germania lor, am facut si noi o incercare la insistentele lor -- n-a mers. Tu ti-ai dat seama inainte sa pleci, eu am simtit totul acolo. Dar a meritat, pentru ceea ce-am simtit si inteles cand ne-am intors.
Poate unii sunt doar prea sentimentali (de mine vorbesc). Nu, nu cred ce zic.
Eu înțeleg.
De multe ori mi se umezesc ochii numai când aud, rostesc numele “România”.
România este acasă.
Vezi, Cudi, de aia nu mă simt un dobitoc sentimentalist. Știam sigur că nu sunt singurul care lăcrimează la chestii d’astea.
Maria, eu aș amuți, acum și aici dacă aș crede că nu se mai poate repara nimic.
În linii mari, am plecat pentru că nu am mai suportat corupția generalizată. Orice voiai să faci, trebuia să știi pe cineva, să fii într-un cerc, să ai bani de mită sau să fii în măsură să oferi favoruri la schimb. În funcție de cât puteai să dai, primeai mai mult sau mai puțin respect/atenție/drepturi.
Nu o duceam rău, dar mi se aplecase de jigodii care încălcau legea pe față, fără jenă, cu un tupeu, de parcă ei erau stăpâni feudali și lumea le era datoare cu obediență și servitudine.
Au contribuit, desigur, și prostia celor ce-și vând votul pentru o pungă de zahăr, ca și pasivitatea celor ce se fac mici sub bocancul ce-i calcă, fără să protesteze.
Am vrut să am o viață mai bună prin munca mea, nu prin participare semi-voluntară la furt instituționalizat.
Cam atât.
@Ketherius Pe dracu , ai plecat pentru ca “nu am mai suportat corupția generalizată. “!!! Ai plecat din aceleasi motive pentru care au plecat si copii mei adica…patru { 4 !!!! >:( } dintre ei , ai plecat deoarece , si dumitale si lor , vi se ” se aplecase de jigodii care încălcau legea pe față, fără jenă, cu un tupeu, de parcă ei erau stăpâni feudali și lumea le era datoare cu obediență și servitudine.” si-n plus , ati plecat vazand ca , cei ce-ar fi trebuit sa “corijeze ” astfel de atitudini….erau mana in mana cu jigodiile respective impartindu-si potul astfel incat…Romania devenise statul mafiot care-i astazi : D’AIA ATI PLECAT . Ai plecat si , a-ti plecat { dumneata si copii mei } nu , satui de ” prostia celor ce-și vând votul pentru o pungă de zahăr, ca și pasivitatea celor ce se fac mici sub bocancul ce-i calcă, fără să protesteze.” deoarece intelesesera-ti deja ca…ai si aia motivele lor pentru a face asa ceva , cat datoriat faptului ca , in tara voastra erati tratati , si nu doar voi tinerii , doar ca o masa de manevra , doar ca niste sclavi in devenire doar ca niste ” carlani ” { asta-i … de la Ion Iliescu citire 😎 } desii erati la fel de competenti in ceea ce faceati ba …chiar in plus fatza de cei ce va precedasera : D’AIA AI PLECAT SI DUMNEATA SI….COPII MEI ! Ai plecat si ati plecat , deoarece munca voastra nu era recunoscuta asa cum credeati voi ca merita . Ai plecat si , ati plecat deoarece , ati considerat ca , competenta trebuie sa primeze inainte de orice altceva in orice fel de societate caci , peste tot in lume doar competenta aplicata a dus spre prosperitate si populatia dar si statele , iar exemplul celor cateva tari mai mult decat prospere ale lumii , este mai mult decat graitor in acest sens: D’AIA ATI PLECAT DEOARECE , DOREATI SA FITI APRECIATI LA JUSTA VALOARE ! N-ai plecat neaaparat deoarece ai dorit sa ai ” o viață mai bună prin munca mea, nu prin participare semi-voluntară la furt instituționalizat.” ci , pentru ca ai dorit pentru dumneata si cei pe care-i iubeai…o alta viata , o viata ceva mai libera , mai putin predispusa conditiei de sclav manipulabil al structurilor statale , ceva mai deschisa noului , o viata asa cum ar trebui sa avem cu totii si nu cum se straduiesc niste…” unii ” sa ne demonstreze c-ar trebui sa fie .Dumneata sti foarte bine ca azi in Romania , este mai multa libertate decat in USA sau Canada caci acolo , daca furi un ou…nu se uita nimeni la tine insa daca furi un milion de…oua sau , macar ai intentia de-a o face , te lasa aceleasi structuri statale numai cu izmenele de pe tine si alea …. rupte in dos ! Ati plecat dumneata si copii mei deoarece ati avut posibilitatea dar mai ales LIBERTATEA de-a o face si , pentru asta : RESPECT !
Keth, te înțeleg! Când voiam să plec aș fi repetat motivele expuse de tine cu copy-paste. Țin minte că în scurta mea experiență franceză m-au marcat trei lucruri. Primo, senzația că e prea frumos pentru a fi adevărat. Trebuia să investești doar puțină răbdare, să înveți limba și să înțelegi cum funcționează sistemul. Altfel erai mâncat. Secundo, la prima mea întoarcere acasă, pitica mai mare, avea un an și ceva pe atunci, s-a ascuns de mine. Mă privea ca pe un străin, m-a dărâmat, am avut senzația că știu cum e să treacă un buldozer uriaș peste tine. Terțo. Tot atunci am mers la cimitir, la tata și la bunicii mei. Cu pitica știam că o pot rezolva dar cu ăia care tăceau era mai greu. Doar un buchet de flori pus pe un mormânt și cel mai scurt timp pentru a face asta, pentru mine e ipocrizie. Am fumat atunci cu tata, și mi-am amintit cuvintele bunicii: “Să nu lași, pruncu’ meu, să se risipească, munca noastră”.
Keth, cum spuneam, am învățat câteva meserii care mi-ar fi fost mai mult decât suficiente să fim îndestulați. Și asta fără să fac compromisuri de ordin moral. Io zic că nu le-am făcut niciodată, chiar dacă nevoia mea de a cumpăra haine, se reduce la salopete și bocanci. Eu nu mi-am cumpărat haine și încălțăminte ” de oraș” de foarte mulți ani. Poate pentru că sunt un ciudat, înțeleg asta. Dar asta sunt eu!
P.S. Țin minte că, renul, la o postare de-a mea cum că aș vrea să emigrez, m-a rugat să nu o fac. Nu cred că-și dă seama nici acum ce impact pot avea cuvintele unora la care ții.
Dacă știam, klaus, îmi țineam pliscul atunci. Și nici nu mai sunt sigură că azi te-aș sfătui la fel. Ba, pentru că ai copii, te-aș sfătui să bagi în ele două limbi străine cu polonicul, să le stimulezi încrederea în sine cât poți și să atârni planiglobul pe peretele dormitorului lor.
Țara asta a noastră a ajuns într-un punct fără întoarcere. Ipocrizia și corupția au depășit orice limite.
Iată un exemplu mic și proaspăt (ieri am aflat, întâmplător): autoritățile din primărie se plâng pe la televiziuni că lacomii și nesimțiții proprietari ai caselor monument istoric din centrul vechi (la parter au baruri, bistrouri, pizzerii) NU VOR să renoveze fațadele (au obligația să conserve elementele arhitectonice, să nu pună vitrinelor termopan etc.) și că aceste clădiri sunt o ruină. Un patron de pizzerie s-a dus la primărie să-și ia autorizație de renovat fațada și funcționarul i-a cerut o mie de euro șpagă, în loc să-i mulțumească pentru bunăvoința că dorește să cheltuiască niște bani (mulți) ca să restaureze „ruina” unde el oricum obține venituri cu pizza, nu cu frumusețea zidurilor exterioare.
Io zic c-ar fi mai bune să-ți dai peste gură! 🙂
Nu, klaus!
Acesta e unul dintre motivele pentru care accept bătrânețea și lipsa copiilor ca pe niște noroace.
Dacă nu vine cutremurul ăla mare înainte, după mine, pototpul!
Am pierdut orice urmă de iluzie de speranță că viața merită trăită aici. Trăim o operă bufă cu final trist.
Nu fi egoist! Nu visa să-ți vezi fetele măritate în bisericuța din colț! Nu visa la fericirea ta de la bătrânețe -- am doo fete, doctorițe la Cluj. Sper că anul ăsta să vină acasă de Crăciun.
Învață-te cu „am doo fete doctorițe la Londra. Stau câte trei luni pe an la ele, vara.”
Am cel puțin cinci pacienți vechi, heptagenari, bine îmbrăcați, relaxați, care îmi îndestulează casa de marcat lunar, cumpărând tâmpenii, de curiozitate și, o dată pe an, cumpără un geamantan de tâmpenii ca să le ducă în Anglia, în America, în Franța, în Canada, în Australia -- la copii. Copii doctori, copii finanțiști, copii IT-iști.
Nu și da, renata!
Io încerc să visez că n-o să pierd pământul și casa. Poate o să reușesc. Fetele mele o să facă ce cred ele de cuviință. Eventuala mea influență asupra lor e normală, doar sunt tatăl lor. N-am prea scos pe gură cuvinte fără acoperire. Mă doare să văd sfaturi de genul ăsta, îmi închipui o națiune de lași.
@Ketherius Atentie , copii mei s-au bucurat de indemnul meu parintesc : PLECATI UNDE VETI VEDEA CU OCHII SI…UNDE VA ESTE BINE , ACOLO-I PATRIA VOASTRA CACI , DACA VOUA VA ESTE BINE , SI NOUA CELOR RAMASI AICI SIGUR NE VA FI BINE . Ubi bene ibi patria si , ubi panis ibi patria , Ketherius si Cudi , indiferent ce vor spune unii sau altii !!!! Inca o data : RESPECT VOUA !
Azi a trecut in nefiinta unul dintre putinii rock-eri pur sange pe care i-a avut Franta , pe numele sau Jean Phillipe -Smet , cunoscut sub numele de Johnny Hallyday . Sunt curios daca Macron va declara doliu national . RIP Johnny Hallyday … MERCI !
Zici că am intrat în zodia morții, Marian.
https://www.youtube.com/watch?v=bjamwLTApog
Asta mi-a placut enorm si-atunci si azi : Johnny Hallyday -- Que je t’aime -- YouTube
https://www.youtube.com/watch?v=oOrdANUWtHI
Cudi, eu nu ți-am dat like pentru meniu, pentru etiopieni sau pentru umorul strecurat în poveste, involuntar, că el face parte din tine, ci pentru inginereasca exactitate cu care m-ai pilotat în care parte a imaginii să mă uit.
Dacă literele tastate s-ar comporta ca cele scrise cu cerneală, ale mele ar fi diluate și tremurate într-un fluviul de bale.
Acum, când scriu, m-am întors pe foto, la caseta de la ora 7, masochistic m-am întors, fiindcă o mănânc din ochi. Și cu atât rămân.
Cudi, nu-i mai chema pe etiopieni la masă! Sau nu mai face public evenimentul, dacă se repetă!
p.s.: dacă eram invitată cu etiopienii, ăia nu pupau din intervalul orar 4-9! Crăpau mămăligă cu prăjitură și axul limbilor ceasului.
Cudi, scrie socialmente, nu mai pune masa, că ne omori!
Renata, în weekend, cred, sper, vreau să execut rețeta mamei Delfinașului de brânzoaice și n-aș vrea să vă scutesc de crima de a vă arăta, descrie rezultatul… Bine, ca ale mamei ei sigur nu-mi vor ieși, sunt împăcată cu asta, bunicii din partea mamei sunt din zona Pașcaniului iar, dinspre tată, curge în mine sânge de moață. Ca o moldoveancă get-beget, n-am cum dovedi prin bucătărie.
Dar știu că mă veți ierta!
Renata are dreptate 😊. E tare frustrant sa te uiti la atatea bunatati si sa mananci in pauza de masa covrigi de Buzau (de la magazinul polonez) langa un pahar de kefir de la Costco ☹.
Cristina, norocoaso, pe aici nu mai aduc ăștia covrigi de Buzău, aduc alte mărci de covrigi uscați -- dulci, vanilați… 🙁
Covrigi cu iaurt în pauza de masă, așa se cunoaște românul!
Cudi, dinspre partea mea, poţi pune câte poze cu mâncare vrei. Dacă nu simt mirosul, nu mi se face poftă. 🙂
Iar după mâncarea de post nu mă dau în vânt nicidecum. Cartofii prăjiţi fac excepţie, dar şi ei sunt mult mai buni dacă împart farfuria cu vreo două ouă ochiuri. 😀
Dacă vreau să ţin post şi-s singură acasă, îmi cumpăr alune şi halva. Şi zmeură, banane, mandarine…
Vero, nu știu dacă am apucat să-ți spun că sunt un mare fan halva.
Și apropo de cartofi prăjiți, asta a fost principala masă a zilei de azi -- cartofi prăjiți cu salata de roșii și ceapă. Cartofi din ăia prăjiți sub capacul tigăii, în puțin ulei, care se înmoaie de la abur, sunt moi și suculenți, nu uscături din alea rumenite în baie de ulei.
Ouă n-am făcut, că e miercuri și am zis să mâncăm de post. Dar a repetat Mihai de vreo câteva ori, că bune ar fi fost și niște ouă moi, să se prelingă gălbenușul peste cartofi…
Mie-mi plac ăia în baie de ulei, cartofi pai pescuiţi înainte de a deveni crocanţi şi puşi apoi la scurs. Şi, da, exact aşa cum spune Mihai, cu gălbenuşul ochiurilor moale, să se poată prelinge peste şi printre ei când îl ataci cu furculiţa. Aşa ceva aş mânca în fiecare zi.
Vero!
cartofi prajiți cu ochiuri moi, of! piei ispită! 🙂
Io le prefer cu spanac!
Îmi plac şi cu spanac. 🙂
Dar n-am mai mâncat spanac de ani de zile -- bărbatului meu nu-i place.
Nu-i place spanacul şi nu-i place mărarul. Şi, când a venit prima oară acasă la ai mei (în îmbelşugaţii ani ’80), mama, care habar n-avea ce nu-i place lui, pregătise cartofi cu mărar şi o chestie cu caşcaval, ouă şi spanac la cuptor (care-mi plăcea mie foarte mult). Am apreciat faptul că pe atunci viitorul meu soţ a mâncat şi una, şi alta.
Nu ştiu dacă n-am mai spus cumva pe-aici, am ajuns la concluzia că e bărbatul ideal pentru mine după ce a mâncat tocăniţa mea de ciuperci cu ceapă arsă (o arsesem când o călisem şi-şi fusese lene s-o arunc şi să toc şi să călesc alta). 😀
şi-mi fusese
Vero, se întâmpla înainte de căsătorie? 🙂
Da, Klaus, înainte. 🙂 Eram colegi de serviciu, eu stăteam în gazdă şi el la căminul de nefamilişti. Eu găteam doar pentru mine, de obicei supă din plic şi chestii gen tocăniţa aia (mama găsea de cumpărat nişte conserve de ciuperci -- cred că erau chinezeşti, dar nu garantez -- pe care doar le desfăceam, le puneam peste ceapa călită şi le mai fierbeam puţin). Într-o zi, el a venit să mă ia în oraş, dar, nu ştiu din ce motive, nu mâncase şi m-a întrebat dacă n-am ceva de mâncare. Şi eu n-aveam decât tocăniţa aia.
Dar şi după căsătorie l-am ţinut o vreme cu supă din plic şi piure din fulgi de cartofi, fasole bătută tot din fulgi şamd. Iar acum, la bătrâneţe, el e bucătarul familiei. Mai ales de când m-am apucat eu de traduceri.
Crede-mă, și io m-aș fi făcut bucătarul familiei. :D. Există și fulgi de fasole?
Întrebarea asta, dacă există și fulgi de fasole, mă face să cred că n-ai fost pentru mai multe zile cu cortul la munte cu arzătorul portabil după tine.
Cudi, ai dreptate!
Arzătorul nu-l suport. Când am fost cu cortul eram șeful ceaunului. Bab gulaș scria pe el! Bab înseamnă fasole uscată în limba maghiară. A, și încă n-am un concurent viabil la bogracs cu pipote! Sper să ai ocazia să-mi dai dreptate. 🙂
De fulgi de fasole chiar habar n-aveam că există!
Nu-ș ce-i ăla bogracs, dar la pipote ai concurență serioasă -- în persoana lui Cudi. Face niște pipoțele formidabile într-un sos numai de ea știut. Păcat că nu prea îi plac și nu face des…
Nu e nici o formidabilitate în sosul ăla. Călești ceapă, pui pipote tăiate mărunt și le fierbi vreo 2-3 ceasuri, până le poți mesteca. Sare, piper și atât.
Rezultatul e formidabil, totuși.
https://www.reteteculinare.ro/carte_de_bucate/borsuri_supe_ciorbe/bogracs-la-ceaun-3522
Da ăla e, deși cred că există peste un milion de variațiuni pe temă.
Şi acum ţinem mereu în dulap fulgi de cartofi şi fulgi de fasole. Pentru cazul când n-avem timp/chef să gătim de-adevăratelea. 🙂
Apreciez faptul că bărbatu-meu a ales varianta cu bucătarul, n-a schimbat nevasta. 😀
Tata îmi spunea mereu că poate-l păcălesc pe vreunul să se-nsoare cu mine, dar după cel mult 3 luni mă lasă cu siguranţă, de puturoasă ce sunt. 😀
Arată minunat cina ta!