Osho spunea cã nimeni nu minte, în afara omului. Cã dintr-o tufã de trandafiri nu pot ieşi gãlbenele şi cã adevãrul este religia autenticã a omului. În Sfânta Evanghelie dupã Ioan stã scris: ¥Eu sunt Calea, Adevãrul şi Viaţaµ, iar Maxim Gorki spunea cã ¥Adevãrul este Dumnezeul omului liberµ. Exemplele pot continua — adevãrul este relativ sau absolut, al meu şi al tãu şi, continuând stereotipiile, este dincolo de noi. De adevãr este condiţionatã încrederea, acel sentiment care leagã şi dezleagã oamenii, despre care un scriitor neamţ spunea cã prea multã se traduce prin curatã nebunie, iar prea puţinã — prin tragedie. Pfuu… Adevãrul, încrederea… Eu zic cã Pinocchio suntem cu toţii şi nasurile kilometrice ne vor îngreuna intrarea pe porţile raiului, de mãrimea unei gãuri de ac. Şi dacã Osho are dreptate, iar adevãrul este Domnul Zeu, ce şansã mai au mincinoşii dintre noi? Adicã nu se aplicã nici mãcar pretexte de genul sã nu-ţi rãneşti aproapele?! Exemplu: muribundul întreabã dacã se va însãnãtoşi, fãrã a bãnui cã mai are de trãit fix 12 ore de chin crunt. Variante rãspuns:
1) — Nu-ţi fã griji, te vei face bine, ai încredere! (frigãrui pe platoul Necuratului);
2) — Mai ai 12 ore fix şi-o mierleşti, aşa cã fii creştin bun şi semneazã-ţi testamentul, pânã nu intri în delir. (Sfântul Petre şterge cheia de praf).
Aaaa… Nu e chiar aşa? Aaaa… Nu despre acest adevãr e vorba? Dar ãsta ce este, dacã nu ADEVÃR, wtf? Relativ sau absolut? Şi eu de unde mama mãsii sã ştiu când sã mint şi când nu? Un manual cu instrucţiuni nu aveţi? Practic, sunt şanse sã trãiesc dintr-o minciunã într-alta şi sã sfârşesc fãcând piruete prin grãdina primordialã, sau sã spun doar adevãrul şi sã mã mãnânce dracii de vie. Ai dreptate, Fox Mulder, adevãrul este dincolo de noi. Nouã ne-a mai rãmas doar încrederea.