Kim m-a simpatizat din primul moment, aflând că vin din România. România a fost țară prietenă cu țara lui, Cambodgia, dacă nu chiar singura țară prietenă cu țara lui (ai noștri au sprijinit cu armament regimul khmerilor roșii), pe vremea lui Ceaușescu și a tiranului lor, Pol Pot. În urmă cu mai bine de 30 de ani, Kim a încercat să fugă din țară împreună cu sora lui. El a reușit, ea a fost ucisă pe drum. I-a luat vreo trei zile și trei nopți să treacă munții în Thailanda, de unde, mai târziu, a plecat spre Canada. Pe cât de chinuit a fost de viață, Kim e săritor, harnic și super de treabă, sufletist. Când șefa m-a întrebat cum mă descurc, cât de greu îmi e și eu am răspuns că e greu, dar e ok, Kim a comentat solidar din spate: noi, ăștia veniți din comunism, nu ne dăm înapoi de la muncă.

Mai e și Noel, el a reușit să fugă din Vietnam. E un fel de legendă a magazinului, prin nu știu ce minune a rămas blocat în congelatorul magazinului pentru câteva ore. Și-n loc să renunțe la orice speranță de viață după 10 minute, Noel s-a apucat să aranjeze cutiile pe rafturi, că nenorociții făcuseră o debandadă pe-acolo, găseai cutii pentru raionul carne la legume sau alte erori de genul. Până a venit careva de a deschis ușa congelatorului, Noel făcuse lună și bec înăuntru. Așa-i și la el în țară acum, corupție ca-n România. Știe omul de mitul lui Dracula, care e doar mit, a subliniat el râzând, știe de Nadia Comaneci, de Hagi și de Nicolae Ceaușescu. Cam astea le știu toți străinii despre noi: patru nume – Dracula, Nadia Comaneci, Hagi și Ceaușescu. Noel are trei joburi și vreo cinci copii – dintre care trei deja la casele lor.

Titon este un tip negru – din zona Caraibe, de pe undeva – înalt, subțire, pe la 45-50 de ani, tatăl a două fete: una de 17 ani și cealaltă de 7 luni. Lucrează pe raionul de lactate, stă cocoțat undeva în spatele frigiderelor și abia reușesc să îi ridic la mână lăzile de plastic cu câte patru bidoane de lapte, a câte 4 litri fiecare. El le apucă într-un deget de la înălțime și le stivuiește înainte ca eu s-apuc să ridic, până la înălțimea pieptului meu, altă ladă. Stinge paleții de doi metri înălțime ca nimeni altul, zboară gălețile de smântână și cutiile grele cu cedar de n-ai văzut, muncește din greu. Ca după ce-și termină cele 8 ore de noapte din hypermarket-ul ăsta, să meargă la un altul, pentru altă tură – de data asta ca și casier. Apoi, după vreo 13-14-15 ore de muncă continuă, ajunge și el acasă și se pregătește pentru o nouă noapte. Mihai l-a remarcat de mai demult, în rolul de casier, mereu se așează pe linia lui la casă. Pentru că inspiră un fel de noblețe, un anume respect. Seamănă puțin cu Morgan Freeman. Împrietenindu-mă cu el, am aflat că a absolvit facultatea de petrol și gaze și că are master în comunicare.

Ali își notează cu grijă pe un caiet mare ce anume mai are nevoie pe raionul carne. E un bărbat în drum spre 60 de ani, își poartă ochelarii pe vârful nasului și te privește de peste ei. Îmi deschidea toate ușile, aștepta să intru, să ies eu prima, până când am spart eu penibilul situaților de genul. Îmi ridica el cutiile, făcând parte dublă de muncă, asta până când I-am spus că aici suntem la muncă și diferențele de gen nu se aplică. A zâmbit, a aprobat, dar continuă să fie foarte politicos și respectuos. Motiv pentru care, atunci când ne îndreptăm spre aceeași ușă, am eu grijă să rămân în urmă cu cel puțin cinci metri, ca să nu mi-o mai țină deschisă. Sau iau viteză ca să intru înaintea lui. Cutii peste cutii, marfă peste marfă, când își termină tura, Ali merge la al doilea lui job, undeva într-un depozit Amazon. Ali a fost, timp de 30 de ani, profesor de istorie în Iran. Acum e mândru de cei trei copii ai lui, doi deja la casa lor, cu profesii decente, nu hămăleală ca la noi. Iar mezinul, a zâmbit Ali neputându-și ascunde mândria, urmează acum cursurile facultății de arte.

La mulți ani, oameni.