Mi-e greu sa-mi dau seama daca simplul fapt ca acest roman, citit cu atata pasiune, e cea mai frumoasa poveste de dragoste citita de mine doar fiindca e proaspat in mintea mea, aseara, la o ora tarzie, depanandu-i ultima fila. Am amanat finalul acestuia doar pentru a ramane cuprinsa de vraja celor doua personaje — Dona — o femeie maritata cu doi copii, satula de perfidia si ipocrizia societatii aristocrate de pe langa curtea regala londoneza si Jean-Benoit Aubery — un francez care a ales pirateria drept cale de evadare dinr-o lume ostila, rece si superficiala, devenind realmente un haiduc ce a bagat spaima in randul bogatasilor tinutului Cornwall.
Dezgustata de viata sa, Dona alege sa se mute impreuna cu copiii si guvernanta acestora in acest tinut, respectiv la Navron House, unde Harry, sotul ei delasator, prozaic, trivial si banal, a copilarit. Aici destinul ii scoate in cale corabia “La Mouetteµ (Pescarusul) dar si pe capitanul acesteia, nimeni altul decat francezul — piratul de care se indragosteste numaidecat si alaturi de care va trai cele mai frumoase, palpitante si fericite clipe ale vietii sale. “Ea realiza ca asta era fericirea, ca asta era viata pe care si-a dorit-o intotdeauna s-o traiasca. In curand se vor ivi primejdii, emotii, poate chiar si sa lupte, si in toate acestea si dupa aceea ei vor fi impreuna, intr-o lume numai a lor unde nimic nu conta in afara de lucrurile pe care aveau sa si le ofere amandoi, frumusetea dintamintelor, pacea si linistea interioaraµ.
O serie de intamplari captivante le ofera celor doi prilejul de a fi impreuna, de a se iubi, Dona lasandu-si deoparte preocuparile de mama, de sotie, de “ladyµ, evadand astfel din propria-si viata si fiind, astfel, ea insasi. In locul rochiei elegante alege sa poarte o vechitura, ba chiar pantaloni imprumutati de la un barbat, putand astfel sa alerge in voie, sa se catere pe stanci, sa pescuiasca sau sa pretinda a fi un baiat de serviciu pe puntea “La Mouetteµ. Nimic din trecutul ei nu-si mai gaseste importanta sau rost in prezent, iar acesta este trait cu intensitate, cu ardoare, dorinta si inflacarare.
“µLa Mouetteµ se intorcea dupa stapanul ei, si in timp ce el se urca in barca de pescari care-l astepta si ridica panza de pe singurul catarg, Donei i se paru ca acest moment facea parte dintr-un altul, de demult, de cand statuse pe tarmul inalt si privise marea. Corabia plutea in departare ca un simbol al evadarii si avea ceva ciudat in lumina diminetii, ca si cum nu facea parte din revarsatul zorilor, ci apartinea unui alt veac si unei alte lumiµ.
“Golful francezuluiµ expune o poveste de dragoste tulburatoare, poveste care in sine simbolizeaza evadarea din banalul, monotonia si insipidul vietii. Multi nu vom trai aventuri asemanatoare celei imaginate de penita talentatei Daphne du Maurier, insa, parcurgand randurile acestei fictiuni, gandurile vor da uitarii pe moment anostul dimprejur si vor prelua carma “Pescarusuluiµ plutind alaturi de Dona si francez in apele tumultoase ale iubirii si aventurii.